Locuim acum în lumea de după virus. Pentru Statele Unite, trecerea în această lume a venit brusc, acum mai puţin de o lună. Lumea aşa cum o ştim înainte de apariţia COVID-19 a dispărut. Nu o vom mai avea niciodată înapoi.

Odată ce vă împăcaţi cu această realitate, multe lucruri devin mai clare, inclusiv cum să rezistăm la atacul violent curent, cum să ne întărim pentru zilele mai negre care vor mai veni şi cum să redeschidem economia responsabil. Dacă înţelegem corect, putem reconstrui corespunzător, cu o mai mare rezistenţă şi mai multă corectitudine.

COVID-19 a dispărut. Nu o vom mai avea niciodată înapoi.
Odată ce vă împăcaţi cu această realitate, multe lucruri devin mai clare, inclusiv cum să rezistăm la atacul violent curent, cum să ne întărim pentru zilele mai negre care vor mai veni şi cum să redeschidem economia responsabil. Dacă înţelegem corect, putem reconstrui corespunzător, cu o mai mare rezistenţă şi mai multă corectitudine.

La începutul anului 2020 nu credeam că moartea în masă ar putea face înconjorul Pământului. În cea mai mare parte a istoriei umanităţii, bolile infecţioase au fost o ameninţare constantă şi lupta împotriva acestora a fost un element esenţial al civilizaţiei umane. Pe la mijlocul secolului XIX, ştiinţa a început să domine în lupta împotriva bolilor precum holera.

La începutul secolului XX, europenii au învăţat cum să limiteze răul produs de malarie şi de febra galbenă, cel puţin pentru ei. Penicilina şi streptomicina au fost utilizate în forţă în anii ’40. Au urmat curând vaccinările în copilărie împotriva variolei, pojarului, oreionului, rubeolei şi varicelei.

Timp de două secole, aproximativ de la invenţia inoculării împotriva varicelei la eradicarea sa, ştiinţa s-a ridicat şi a dominat mediul. Bineînţeles că noi boli au apărut la începutul anilor ’80, de exemplu, când HIV/SIDA au devastat unele comunităţi şi ţări. Dar opinia predominantă a fost că astfel de urgenţe de sănătate, deşi aveau nevoie de resurse şi cereau atenţie, nu erau o parte centrală în organizarea economiilor, societăţilor şi vieţilor noastre.

Impactul global al COVID-19 face ca acest mod de a vedea lucrurile să fie învechit. Decesul aleatoriu în masă a revenit şi această realitate va domina acum totul, din două motive.

Primul, mai general, acesta nu este primul coronavirus şi e unul din mai multe variante letale care au apărut de la începutul mileniului, incluzând sindromul acut respirator sever (SARS) şi sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS). Nu avem niciun motiv să credem că acesta va fi ultimul.
În al doilea rând, acest coronavirus îşi capătă puterea letală din profilul său specific: este foarte infecţios şi poate fi transmis chiar şi de către persoanele asimptomatice. Şi, deşi multe dintre persoanele care se îmbolnăvesc de COVID-19 vor avea doar o formă uşoară, se pare că ucide persoanele în vârstă şi pe cele cu comorbidităţi, precum hipertensiune, diabet şi obezitate.

Dar de ce orice viitor coronavirus ar trebui să aibă un profil similar? Alte coronavirusuri dintre cele care produc răceli obişnuite până la cele mortale, ce produc SARS şi MERS nu au. Este total plauzibil, având în vedere starea proastă a înţelegerii noastre ştiinţifice, că un viitor coronavirus ar putea avea un profil diferit, de exemplu dovedindu-se mai letal pentru tineri decât pentru bătrâni. Sau poate ţinta vor fi copiii noştri.
Odată ce ne-am gândit la asta, nu este posibil să credem că ne-am putea întoarce la lumea dinainte de virus. Tot ceea ce facem, toate investiţiile noastre şi modul în care ne organizăm vor fi influenţate de faptul că suntem sau nu protejaţi de COVID-19 şi de succesorii săi sau suntem mai vulnerabili în faţa lor.
Înţelegând acest lucru, mai multe puncte devin clare sau potenţial liniştitoare într-un moment greu şi tragic.

SUA şi Europa au făcut, în mod evident, prea puţine investiţii în pregătire, inclusiv în ştiinţa relevantă şi în modul său de aplicare, şi probabil COVID-19 se va dovedi devastator în Vest. Dar motivul nu este atât de mult o lipsă a tehnologiei disponibile. Până la urmă, China a reuşit să oprească începutul epidemiei după o izolare de două luni, în timp ce Taiwan şi Singapore nu au rămas în urmă, iar Coreea de Sud a reuşit să scape în mod uimitor de ceea ce părea a fi un moment foarte periculos. Nu lipsa noastră de tehnologie a lăsat Vestul vulnerabil; mai degrabă interacţiunea COVID-19 cu structura noastră socială şi serviciile de sănătate. În SUA, în special, virusul exploatează o societate inegală şi un sistem de sănătate fragmentat.
Avem suficiente arme să ripostăm, dar prea multe sunt îndreptate în direcţia greşită, create cu precizie pentru crize anterioare şi mult mai mici, precum uragane. Organizaţii puternice, foarte capabile, nu sunt lăsate să acţioneze de lideri care eşuează: în a colecta inteligenţa necesară, în a coordona suficient sau chiar în a folosi datele în mod coerent pentru a lua decizii.

Această etapă nu va dura mult. Curând vom învăţa să ripostăm şi cu toată puterea. Vom fi cu un pas înaintea COVID-19. Apoi putem începe să reconstruim un set mai rezistent de sisteme de informaţii, de luare a deciziilor şi de sănătate. Ca parte din acestea, trebuie să ne luăm un angajament fără precedent de a dezvolta şi utiliza orice idee ştiinţifică şi organizaţională ce măreşte şansele de supravieţuire ale copiilor noştri şi ale copiilor vecinilor noştri.
Până la urmă vom prevala în lumea de după virus. Dar va fi un drum lung. Cel mai bun mod de a-l scurta este să recunoaştem că o întoarcere la normal nu este o opţiune.

© Copyright: Project Syndicate

DISTRIBUIȚI
Simon Johnson, fost economist-șef al FMI, este profesor la MIT Sloan, senior colleague la Institutul Peterson pentru Economie Internațională și cofondator al unui blog economic principal, Scenariul de bază. El este coautor, împreună cu James Kwak, al cărții „White House Burning: The Founding Fathers, Our National Debt, and Why It Matters to You”.