Petrolul e mai degrabă ieftin decât scump, fiindcă se plasează în partea de jos a „range”-ului parcurs de cotațiile mondiale în ultimele 52 de săptămâni, relevă datele Bloomberg. Totuși, diferența de preț dintre Europa și Statele Unite se menține. Nu mai costă un litru de benzină din UE cât un galon din SUA, dar se menține o diferență semnificativă. Mai mult decât frustrant!
Explicațiile sunt mai multe. În primul rând, avem de a face cu nivelul mult mai redus de taxare a carburanților din Statele Unite ale Americii comparativ cu cel aplicat în statele Uniunii Europene. Dar asta știm de mult și nu este rezonabil să sperăm că vom vedea vreo relaxare a fiscalității în Europa în această privință. Asta în primul rând pentru că guvernele au nevoie de resurse financiare și nu lasă să le scape de la buget niște bani încasați ușor, prin impozitarea unor produse cu cerere inelastică. Să ne amintim doar de (re)supraaccizarea carburanților în România din timpul guvernului Tudose.
În al doilea rând, ideologia ecologistă, dominantă în UE, cere majorarea continuă a taxelor pe combustibili fosili. Dimpotrivă, în America, politicienii nu prea au curaj să majoreze taxa federală pe carburanți nici când petrolul și produsele rafinate sunt mai degrabă ieftine.
Există însă și reversul medaliei. Rafinăriile americane au parte tot timpul de materie primă la preț mic și, deci, își permit să-l țină jos la produse petroliere pentru că sunt protejate de stat. Cum asta? Prin faptul că exporturile de țiței brut din producția internă sunt interzise în SUA din 1975 încoace. Măsura a fost luată atunci pentru a contracara efectele embargoului instituit de statele membre ale OPEC asupra livrărilor de petrol către SUA și Europa Occidentală, care, alături de plafoanele de preț impuse de administrația de la Washington, au creat o penurie dramatică de petrol și produse petroliere în Lumea Nouă.
Ca orice măsură intervenționistă luată într-o situație excepțională, această interdicție a fost menținută și după ce respectiva situație excepțională a dispărut, ca urmare a lobbyului industriei petrochimice, susținut mediatic și politic de obsesia americană pentru „independența energetică”. Rezultatul este că de boomul american al petrolului extras din șisturi bituminoase prin tehnologia fracturării hidraulice au profitat aproape exclusiv rafinăriile americane, în dauna companiilor petroliere.
Iar americanii nu se jenează deloc să fie protecționiști pe plan intern și să profite, în același timp, de liberalismul economic și comercial al altora. În ultima perioadă, benzina în UE a cunoscut o serie de scumpiri, care pot fi explicate și prin aceea că exporturile de benzină din Europa către America s-au majorat, ceea ce a pus și mai multă presiune pe prețurile la pompă din Uniune.
Din această situație, europenii ar trebui să învețe mai multe lucruri. În esență, trebuie să adopte ideile bune ale americanilor și să le respingă pe cele păguboase. Producția internă de țiței trebuie încurajată, inclusiv prin măsuri fiscale. Taxele pe carburanți ar trebui reduse sau măcar ar trebui evitată majorarea lor în continuare.
Nu vreau să închei aici, ci să revin asupra unei cronici din The Economist la cartea lui Patrick Deneen, „De ce a eșuat liberalismul”, care a făcut mare vâlvă la vremea respectivă. Mie mi-a reținut atenția o idee mai puțin dezbătută de acolo. Prestigioasa revistă britanică descrie astfel unul dintre raționamentele de bază din lucrarea lui Deneen: „Deoarece spiritul liberal distruge în mod mecanic obiceiurile moștenite și tradițiile locale, uneori în numele eficienței pieței, iar alteori în numele drepturilor individuale, creează astfel mai mult loc pentru expansiunea statului, ca reglementator al pieței și ca deținător al puterii de aplicare a legii. Expresia perfectă a liberalismului modern ne este oferită de coperta «Leviathanului» lui Hobbes, cu miile sale de indivizi atomizați puși în fața unui suveran atotputernic”.
Dar de ce se întâmplă lucrurile în acest fel? De ce e neapărată nevoie de expansiunea statului în numele protecției drepturilor individuale? Răspunsul simplu este următorul: pentru că eșuăm în a ne respecta reciproc drepturile în mod voluntar.
Modernitatea a erodat grav ideea de virtute ca demers de autoînfrânare a pornirilor care ne determină să încălcăm drepturile celorlalți și contractele încheiate cu ei. Nici nu mai poți pomeni cuvântul virtute într-o discuție cu oameni contemporani educați că te trezești numit „conservator retrograd”, dacă nu chiar „extremist religios”, atât dinspre stânga socialistă și ecologistă, cât și dinspre dreapta corporatistă.
Aproape nimeni nu se mai gândește la virtute astăzi. Comandamentele morale se vor a fi îndeplinite prin legi și reglementări, nu prin inițiative voluntare. Organizațiile de caritate cer bani mai degrabă pentru a face lobby și advocacy pe lângă guverne decât pentru a crea instituții de protecție socială colective private și voluntare. Dacă așteptăm de la stat să ne protejeze de noi înșine și să ne oblige să fim virtuoși, n-ar mai trebui să ne mai mirăm de eșecul liberalismului.
Și apropo de virtute, poate că alături de cartea lui Deneen ar trebui să o readucem în discuție pe ultima a lui Nassim Nicholas Taleb: „Skin in the Game: Hidden Asymmetries in Daily Life”. Taleb precizează că e chiar mai imoral, mult mai imoral să te lauzi cu virtutea fără a trăi cu toate consecințele ei directe.
„Așa cum am văzut la intervenționiști, o anumită categorie de teoreticieni poate disprețui detaliile realității, chiar complet. Dacă crezi că teoria ta e corectă, poți ignora complet lumea reală – și viceversa. Și chiar nu-ți pasă cum îi afectează ideile tale pe ceilalți, deoarece ideile te includ într-un fel de stare virtuoasă, imună la modul în care îi afectează pe alții. De asemenea, dacă crezi că «îi ajuți pe săraci» cheltuind bani pe prezentări în PowerPoint și reuniuni internaționale de genul celor care duc la alte reuniuni (și alte prezentări în PowerPoint), poți ignora complet indivizii – săracul este un concept abstract concretizat pe care nu îl întâlnești în viața reală. Efortul tău la reuniuni îți permite să îi umilești personal. Mi s-a spus recent că un ecologist socialist celebru, care participa la aceeași serie de conferințe, jignea chelnerii în restaurante, între prelegerile despre echitate și corectitudine. Dacă viața ta privată este în conflict cu opiniile tale intelectuale, cele anulate sunt ideile intelectuale, nu viața privată”, scrie Taleb.
Și pentru că am pornit de la prețul țițeiului și al carburanților auto „fosili”, merită să reamintim de la ce a plecat poate cea mai amplă și mai persistentă mișcare de protest populară din Europa din ultimii ani, cea a Vestelor Galbene din Franța. Și asta pentru că, între timp, față de debut, mișcarea a pierdut mult din autenticitate și din claritatea revendicărilor. La început, însă, lucrurile erau limpezi: se protesta împotriva creșterii taxelor pe benzină și motorină menite să reducă emisiile de CO2.