După mai bine de trei ani de crize și pandemie, se pare că anumite subiecte au devenit extrem comune și de bine cunoscute, chiar la un nivel de pregătire medie, prin intermediul efortului depus de diferite segmente ale mass-mediei.
Unul dintre aceste subiecte este inflația. S-a ajuns să se știe multe despre acest subiect, dar mai ales simțim cât ne costă inflația „la buzunar”. Prețurile cresc și puterea de cumpărare scade. Explicația pare simplă: atunci când cererea depășește oferta, prețurile cresc.
E simplu, nu-i așa? Da, este simplu, dar nu în întregime exact. Această „explicație” simplă, ca să nu spun simplistă, exclude o parte fundamentală a problemei: banii. Pentru ca cererea să răspundă ofertei și să se materializeze în achiziții, la un așa-numit preț de echilibru, este necesar ca la un moment să se realizeze tranzacția, adică, în termeni mai pragmatici, să se achite factura, ceea ce presupune existența unui anumit nivel de lichiditate, adică existența banilor.
Acest lucru a fost conceptualizat de Irving Fischer, profesor de economie la Universitatea Yale, în anii ’30. Fischer a creat această ecuație celebră: MV = PT, sau P = MV / T. În care M este oferta de bani, V este viteza de circulație a banilor, P este prețurile și T este volumul de tranzacții.
Cu alte cuvinte, nivelul prețului este o funcție a ofertei de bani și a vitezei de circulație a acesteia, aferentă tranzacțiilor (pe scurt: achiziții și vânzări de bunuri și servicii).
