Mo Ibrahim
Fondator și președinte al Fundației Mo Ibrahim
De-a lungul multor ani de muncă dedicată susținerii unui leadership politic eficient și a unei guvernări solide în Africa, am văzut continentul confruntându-se cu provocări imense, nu în ultimul rând în timpul pandemiei de COVID-19. Există, însă, o problemă majoră care continuă să fie în mare măsură ignorată: poziția unică a Africii în cadrul crizei climatice.
Pentru multe comunități de pe întreg continentul, amenințarea climatică este deja una existențială. Zone vaste din Africa devin nelocuibile, iar rezervele imense de bogăție naturală – păduri tropicale, terenuri arabile, ecosisteme de apă dulce și zone de coastă – sunt degradate. Aceasta este o mare nedreptate. Africa are cel mai mult de suferit din cauza unei probleme la care a contribuit cel mai puțin. Mai grav, în perioada premergătoare conferinței COP27 din acest an, provocările specifice ale Africii – precum și potențialul continentului de a contribui la un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon – au fost trecute cu vederea în cadrul discuțiilor globale privind schimbările climatice.
Actuala agendă globală privind schimbările climatice face o nedreptate populației Africii, concentrându-se în special pe reducerea emisiilor. Această obsesie asupra atenuării ignoră nevoia presantă a Africii de finanțare a adaptării și de compensare a „pierderilor și daunelor”. În plus, angajamentele globale de eliminare treptată a finanțării internaționale a combustibililor fosili amenință să obstrucționeze eforturile de industrializare ale Africii.
În cazul în care comunitatea internațională continuă să nu ia în considerare interesele Africii, riscă să condamne 1,4 miliarde de oameni la subdezvoltare economică și la instabilitatea politică aferentă. Acesta este motivul pentru care COP27 este atât de important. Summitul de anul acesta este o oportunitate de a crea o agendă climatică incluzivă care să ia în considerare contextul specific al Africii, sprijinind, în același timp, obiectivele de dezvoltare aprobate la nivel global și valorificând punctele forte ale continentului ca sursă de soluții pentru schimbările climatice.
Cum se poate realiza acest lucru? În primul rând, restul lumii – în special nordul global – trebuie să recunoască vulnerabilitățile specifice ale Africii. Africa suportă costuri disproporționat de mari din cauza schimbărilor climatice, nu doar din cauza ghinionului, ci și pentru că suferă de numeroase vulnerabilități preexistente, inclusiv sărăcia, lipsa securității alimentare, populațiile strămutate și conflictele armate. Împreună, aceste probleme creează un cerc vicios în care lipsa de reziliență face ca impactul crizelor climatice să fie și mai sever, erodând suplimentar sistemele și infrastructura necesare pentru gestionarea problemei.
Africa Subsahariană este un caz în acest sens. Cercetările Fundației Mo Ibrahim arată că, fără măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice, alte 40 de milioane de persoane din regiune ar putea fi obligate să trăiască în condiții de sărăcie extremă până în 2030, și peste 85 de milioane de oameni ar putea fi strămutați fizic până în 2050 – o cifră mult mai mare decât în orice altă regiune a lumii. Investițiile în sistemele de avertizare timpurie, reducerea riscului de dezastre, infrastructura rezistentă și urbanizarea durabilă trebuie să fie priorități de maximă importanță. Dar dacă liderii mondiali vor continua să desconsidere vulnerabilitățile preexistente ale Africii, finanțarea adecvată și sprijinul pentru adaptarea la schimbările climatice vor rămâne o iluzie.
În plus, nu poate exista justiție climatică fără justiție energetică. Peste 600 de milioane de oameni din Africa încă nu beneficiază de acces la electricitate. Discuțiile globale privind schimbările climatice trebuie să recunoască dreptul la energie al cetățenilor africani. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat, iar „acordul de referință” de a pune capăt tuturor finanțărilor internaționale pentru combustibilii fosili până la sfârșitul acestui an, încheiat de 39 de guverne și instituții financiare în cadrul COP26 de anul trecut, acționează împotriva acestuia.
Așa cum se întâmplă de multe ori, nordul global a aplicat un dublu standard. În timp ce Africa este descurajată să utilizeze propriile resurse energetice pentru a-și asigura industrializarea, mulți semnatari ai acordului COP26 continuă să extindă utilizarea combustibililor fosili la domiciliu. Pentru a remedia această nedreptate, trebuie să existe un echilibru mai bun între obiectivele privind emisiile nete zero, accesul la energie și securitatea energetică.
Evident, toată lumea ar trebui să lucreze la scalarea utilizării energiei regenerabile. Însă, pe cont propriu, sursele regenerabile de energie nu vor fi suficiente pentru a reduce deficitul de energie al Africii prea curând, și pentru a asigura aprovizionarea fiabilă cu energie necesară industrializării. Africa are nevoie de timp și de investiții pentru a dezvolta un mix energetic divers, care să includă sursele regenerabile de energie alături de gaze naturale – un combustibil fosil relativ mai puțin poluant, care există din abundență pe continent, și care poate atenua variabilitatea energiei solare și eoliene și riscurile pe care le prezintă un climat tot mai cald pentru hidroenergie. Africa nu-și poate atinge obiectivele de dezvoltare fără a-și reduce deficitul de energie. Și pentru a face acest lucru, are nevoie de gaze naturale drept combustibil de tranziție.
Privind în perspectivă, Africa deține toate activele de care are nevoie pentru a fi în centrul unei economii ecologice globale. De exemplu, găzduiește 30% din rezervele minerale ale lumii, inclusiv litiu, grafit și cobalt. Odată cu trecerea globală la tehnologii cu emisii scăzute de carbon și electrificare, este de așteptat ca și cererea pentru aceste minerale să crească cu aproape 500% până în 2050.
Satisfacerea acestei cereri fără mineralele din Africa pur și simplu nu este posibilă. Dar sunt necesare investiții mai mari pentru a aborda provocările legate de guvernanța Africii și pentru a se asigura că prevalează transparența, responsabilitatea și gestionarea eficientă a resurselor. Este esențial să se evite așa-numitul „blestem al resurselor” care a afectat mulți producători de petrol și diamante de pe continent. Acest efort ar trebui să meargă mână în mână cu crearea lanțurilor valorice locale, pentru a se asigura că resursele continentului merg spre construirea unei bogății generale pentru poporul său.
Piesa finală a puzzle-ului este dezvoltarea unei poziții comune a Africii. Este inutil să solicităm ca nevoile Africii să fie mai bine luate în considerare, în cazul în care guvernele africane nu depun eforturi în aceeași direcție. Delegații africani trebuie să participe la COP27 (și la toate forurile multilaterale ulterioare) cu o voce unită, care să reprezinte întregul popor al continentului, și să își susțină cazul într-o manieră clară și fermă.
Nu ne putem permite să repetăm greșelile făcute la COP26, când câteva țări au vorbit în numele întregului continent. Anul acesta, COP din Egipt este o oportunitate de a promova interesele unui continent care găzduiește aproape 20% din populația lumii. Liderii africani trebuie să se reunească pentru a promova activele, soluțiile și proprietatea africană și pentru a se asigura că angajamentele internaționale anterioare sunt puse în aplicare. Agenda globală trebuie remodelată pentru a include provocările de dezvoltare ale Africii și pentru a se asigura că acest continent devine parte a soluției.
Mo Ibrahim este fondatorul și președintele Fundației Mo Ibrahim. Acest comentariu este o versiune adaptată a raportului Fundației din iulie 2022, Drumul spre COP27: Declararea perspectivei Africii în dezbaterea globală privind schimbările climatice.
©Project Syndicate 2022
