Cum s-a decis la summitul NATO de la Bruxelles adaptarea la o nouă lume și ce are de făcut România

Date:

Summitul NATO care a avut loc în perioada 11-12 iulie 2018 la Bruxelles a fost evenimentul euro-atlantic ce a stârnit cea mai mare pasiune din partea mass-media și a publicului larg în ultima perioadă. Fiind invitat să particip la o serie de dezbateri importante din cadrul summitului, am avut ocazia să interacționez cu înalți oficiali ai NATO[1], șefi de stat sau de guvern[2], miniștri / parlamentari[3]. În paralel, am avut câteva întâlniri individuale cu înalți demnitari ai NATO / oameni de stat (inclusiv cu Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare a NATO, și Joseph Day, liderul senatorilor liberali din Canada), lideri ai unor mari organizații internaționale specializate pe probleme de securitate și mi-am putut exprima public punctul de vedere în legătură cu viitorul Alianței Nord-Atlantice.
Toate aceste întâlniri și interacțiuni organizate cu multă metodă de Atlantic Council, The German Marshall Fund of the United States, Munich Security Conference, Women in International Security Brussels și Departamentul de Diplomație Publică al NATO mi-au orientat gândurile către trei idei majore, pe care le voi dezvolta în cele ce urmează:
1. Diversitatea culturală a țărilor NATO a dat naștere unor noi modele de leadership politic, dar afirmarea valorilor comune este mai importantă ca oricând;
2. Aliații acceptă să-și asume costurile asociate noilor amenințări geopolitice;
3. Viitoarele provocări și proiecte ale Alianței Nord-Atlantice pot crea multe oportunități economice pentru România.

1. Diversitatea culturală a țărilor NATO a dat naștere unor noi modele de leadership politic, dar afirmarea valorilor comune este mai importantă ca oricând.
Am identificat de-a lungul dezbaterilor la care am participat o dorință acută de a păstra coeziunea Alianței. S-a încurajat foarte mult dialogul și a existat deschidere către consens, chiar dacă opiniile sunt diferite în ceea ce privește pericolele cu care se confruntă Alianța. Astfel, Polonia, țările baltice și România insistă mult asupra pericolului rusesc și asupra necesității de a întări capacitățile NATO în regiune. Există fără îndoiala în cadrul Alianței un „Curent Estic”. Este interesant că am identificat acest curent și la două țări ce-și doresc să adere la NATO: Ucraina și Georgia. Macedonia a fost invitată la negocieri de aderare, iar președinților Ucrainei și Georgiei li s-a acordat o atenție protocolară specială în cadrul summitului.
Turcia, o țară ce așteaptă integrarea europeană de zeci de ani, este nemulțumită de rolul de țară-tampon pe care-l are între Orientul Mjlociu și Europa… Aliații nu văd cu ochi buni achiziția de către Turcia de echipamente militare rusești, iar oficialii de la Ankara susțin că apropierea de Moscova a apărut și ca urmare a faptului că partenerii săi vestici au fost puțin sensibili la revendicările sale pe linie de securitate în Orientul Mijlociu, referitoare la integrarea în Uniunea Europeană sau la susținerea măsurilor ce au urmat tentativei de lovitură de stat din 2016. Turcia nu vede dezvoltarea de bune relații cu o țară ca pe o alternativă la relațiile pe care le-ar avea cu o altă țară. Guvernul de la Ankara dorește o strategie mai explicită a NATO către sud, în special în rezolvarea problemelor sale strategice din Orientul Mijlociu / Siria. Cu toate acestea, chiar dacă turcii nu par să fie înțeleși de restul aliaților în legătură cu relația lor specială cu Rusia, americanii consideră că NATO este fără îndoială mai eficient cu Turcia în cadrul Alianței decât în afara ei.
Germania insistă ca dincolo de majorările bugetare să fie urmărite și creșterea capacităților de intervenție, cât și contribuțiile țărilor membre în cadrul misiunilor operaționale ale Alianței, arătând că sunt țări ce cheltuie 2% din PIB fără să facă mare lucru pentru NATO. A atras atenția intervenția Ursulei von der Leyen, ministrul apărării din Germania. Arătând fermitate și claritate privitoare la modul cum Uniunea Europeană se implică în cadrul NATO și cum Germania se angajează să crească cheltuielile militare în termeni reali cu 80% până în 2024, ea a explicat în același timp că nu trebuie uitat faptul că țara sa a avut o îndelungată perioadă de reducere a cheltuielilor militare, ce reprezentau la un moment dat 1,1% din PIB. Inițiativele europene pe linie de apărare sunt însă văzute de americani mai degrabă ca pe o problemă ce stă în exclusivitate pe umerii Europei. Va fi interesant de văzut cum Franța, liderul Uniunii Europene pe linie de apărare, se va poziționa în noul context. Ținând cont de interesele economice, pentru România va fi foarte importantă înțelegerea poziționării Franței și Germaniei în cadrul NATO. UE este cel mai mare proiect de pace ce a fost construit vreodată și acest lucru nu trebuie ignorat. NATO a jucat un rol foarte important în securizarea acestui proiect. Faptul că în cadrul dezbaterilor s-a lansat în public întrebarea „Cine va trăi mai mult, Uniunea Europeană sau NATO?” arată însă că drumul UE în cadrul Alianței nu este încă total definit.

Foto de mai jos: Florin Luca prezentând în fața unui public de aproximativ 300 de persoane opiniile legate de viitorul și valorile NATO, cât și de modul în care acestea trebuie înțelese ©Florin Luca
Foto: Florin Luca prezentând în fața unui public de aproximativ 300 de persoane opiniile legate de viitorul și valorile NATO, cât și de modul în care acestea trebuie înțelese
©Florin Luca

Diversitatea joacă un rol important în cadrul Alianței. Există modalități de înțelegere diferite asupra modului în care trebuie implementate anumite proiecte, dar dorința de a crea consens a fost vizibilă. A fost interesant că americanii au transmis cu multă claritate participanților faptul că Donald Trump nu deține exclusivitatea reprezentării Statelor Unite în cadrul NATO. Prezența a doi parlamentari americani la dezbateri (Jeanne Shaheen, copreședinte democrat al Grupului de Monitorizare NATO și membru al Comisiei de Politică Externă din Senatul american; Thom Tillis, copreședinte republican al Grupului de Monitorizare NATO și membru al Comitetului de Servicii Militare din Senatul american) a întărit ideea că la nivelul Congresului Statelor Unite se susține Alianța și că nu există schimbări majore în legatură cu orientările strategice ale NATO. Senatorii americani spun că ceea ce se reflectă în spațiul media internațional nu reprezintă punctul de vedere al majorității americanilor, care rămân atașați de NATO și de orientările sale. Pentru militarii americani, secolul XX a fost mai mult reactiv, dar secolul XXI va fi mult mai proactiv în cadrul NATO.
Dar dincolo de toate acestea, s-a vorbit mult despre valori. Iar cel care a animat o discuție pe această temă a fost chiar Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei. El a arătat determinarea țărilor NATO de a-și apăra securitatea indivizibilă, libertatea, drepturile omului, democrația și statul de drept. Dar dincolo de aceste declarații și de carisma indiscutabilă a lui Trudeau, am văzut în modul în care acesta interacționa cu sala și cu propria echipă (era acompaniat de Chrystia Freeland, ministrul de externe, și Harjit Singh Sajjan, ministrul apărării naționale), un om de stat responsabil, pasionat și total decomplexat, deschis către diversitate. Arătând că NATO vizează consolidarea și protejarea principiilor democratice, Trudeau a susținut că „o lume mai democratică este utilă Canadei și întregii lumi”. Arătându-și încrederea totală în NATO, el a arătat nevoia ca țările Alianței să răspundă populismului cu mesaje raționale, pozitive și cu mai multă procupare pentru sărăcia ce există în lume.


Uitându-mă la președintele Franței, Emmanuel Macron, la premierul Canadei, Justin Trudeau, sau la Katrin Jakobsdottir, prim-ministrul Islandei, îmi întăresc convingerea că omul politic trist, rigid și arogant este pe cale de dispariție. Apare o nouă generație de oameni politici mult mai comunicativă, ancorată în realități și preocupată de rolul social pe care trebuie să-l joace la nivel național și internațional. Securitatea este un instrument pentru susținerea acestor cauze. Va fi însă esențial modul în care această nouă generație de lideri politici va înțelege că valorile nu reprezintă ceea ce spunem sau scriem… Ele se sprijină în primul rând pe comportamente, pe ceea ce facem în fiecare zi.
Imaginea noastră la NATO este în general bună. Cu siguranță că rolul jucat de militarii români în zonele de conflict unde trupele NATO sunt prezente, cât și respectarea angajamentului de a aloca 2% din PIB bugetului de apărare și modernizării echipamentelor au contat foarte mult. Cred însă că România trebuie să depășească acest prag psihologic de „bun elev” și să-și afirme mai mult adeziunea la NATO prin apărarea propriilor interese.

Foto: Participarea domnului Florin Luca la dezbaterea cu Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei ©Florin Luca
Foto: Participarea domnului Florin Luca la dezbaterea cu Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei
©Florin Luca

2. Aliații acceptă să-și asume costurile asociate noilor amenințări geopolitice.
Aflându-se într-un moment de dezbateri aprinse, Alianța a reușit totuși să clarifice modul în care va face față provocărilor unei lumi impredictibile și rapid schimbătoare (inclusiv nevoia de a ține piept și de a dialoga cu o China și o Rusie avansate din punct de vedere militar, de a proiecta stabilitate la frontiere și de a îndepărta amenințările generate de terorism sau state agresive), acceptând noile realități geopolitice și asumându-și costurile asociate.  Pentru aceasta, Aliații au nevoie de fonduri și capacități suplimentare și distribuite în mod diferit. Potrivit statisticilor furnizate de mai multe surse, cifrele vorbesc de la sine: Statele Unite ale Americii reprezintă 46% din PIB-ul Alianței și susțin aproximativ 68% din cheltuielile totale cu apărărea. Distribuirea echitabilă a eforturilor membrilor și încurajarea Aliaților să respecte angajamentele asumate prin Acordul de Investiții în Apărare din 2014 au devenit priorități majore. Acordul de Investiții în Apărare își dorește să inverseze tendința de scădere a bugetelor, să exploateze cât mai eficient fondurile Aliaților și să distribuie într-un mod echitabil costurile și responsabilitățile în rândul membrilor. Încă din anul 2006, țările NATO au fost de acord să investească 2% din PIB în apărare. Dar investițiile sunt doar o parte din imaginea globală. În consecință, Aliații au adăugat obiectivului de buget de apărare de 2% din PIB al statelor membre și obligația de a cheltui 20% din respectivele sume pentru achiziția de echipamente majore până în 2024. Achiziția de echipamente majore, inclusiv programele de cercetare și dezvoltare aferente, este factorul ce contribuie la consolidarea capacităților NATO. La acest moment o parte din aliați, printre care și România, îndeplinesc aceste cerințe. Este important să se îmbunătățească calitatea cheltuielilor și prin punerea accentului pe formarea resurselor umane și finanțarea capacităților operaționale pentru a maximiza și eficientiza capabilitățile forțelor aliate. Va fi necesar însă ca membrii Alianței să fie atenți ca tehnologia să nu le răpească cea mai prețioasă valoare ce trebuie s-o apere: Libertatea. În plus, fiecare stat membru trebuie să continue să se implice activ în menținerea capacităților NATO necesare pentru apărarea colectivă și pentru proiectarea stabilității – inclusiv operațiuni de gestionare a situațiilor de criză și misiuni de pregătire.

3. Viitoarele provocări și proiecte ale Alianței Nord-Atlantice pot crea multe oportunități economice pentru România.
Consolidarea măsurilor de descurajare prin eficientizarea vitezei de reacție și a capacității de intervenție a forțelor convenționale sau nucleare ale NATO sunt priorități ce intră într-o nouă dinamică. La summitul de la Bruxelles, aliații s-au declarat satisfăcuți de progresele realizate. Deși adoptarea unei noi strategii nucleare este o provocare politică serioasă, Grupul de Planificare Nucleară al NATO încearcă să avanseze cât mai mult și în această direcție. NATO trebuie să fie pe de altă parte capabilă să comande operațiuni simultane pe fondul unor conflicte internaționale de anvergură și să opereze eficient în toate mediile (aer, apă, teren, spațiu, spațiu cibernetic, informații). Vor fi luate în continuare măsuri pentru ameliorarea legislației țărilor membre, a capacităților de comandă și control și creșterea capacităților de transport. S-a recunoscut nevoia de a dezvolta și mai mult infrastructura din Europa. Aliații s-au angajat să-și dezvolte capacitățile de proiectare a forțelor și echipamentelor, în cadrul perimetrului Alianței și dincolo de granițele sale, prin ameliorarea mobilității militare pe uscat, în aer și pe mare, dar nu mai târziu de 2024. De aceea, până la sfârșitul anului 2018, va trebui identificate căile principale și alternative de transport. Aici este marea oportunitate pentru România. Oficialii noștri trebuie să negocieze în cadrul NATO construcția de autostrăzi, aeroporturi, cât și ameliorarea capacităților logistice ale porturilor maritime și fluviale sau de căi ferate prin crearea de sinergii cu proiectele de infrastructură civile de care România are atâta nevoie.
Sediul Central al Diviziei Nord-Est își va atinge întreaga capacitate operațională până în luna decembrie 2018, iar brigada multinațională din România va primi pe lângă misiunile de training / antrenamente ale trupelor de uscat ale aliaților și rolul de pivot de descurajare în regiune. Aliaţii au acceptat propunerea României privind găzduirea unui comandament terestru. Rămâne de văzut ce înseamnă concret acest lucru.

Foto de mai sus: Florin Luca terminând o întâlnire individuală cu Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare a NATO, și Joseph Day, liderul senatorilor liberali din Canada ©Florin Luca
Foto de mai sus: Florin Luca terminând o întâlnire individuală cu Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare a NATO, și Joseph Day, liderul senatorilor liberali din Canada
©Florin Luca

Securitatea cibernetică devine vitală. Elementele fundamentale ale forțelor convenționale nonnucleare trebuie să fie radical îmbunătățite, inclusiv prin integrarea mai eficientă a noilor tehnologii cibernetice. NATO va continua să se adapteze la noul context al amenințării cibernetice, ce este influențat de actori statali și nestatali. Pentru acțiunile
hibride s-a luat în calcul posibilitatea de reacție ca în cadrul unui atac armat. Se va înființa un Centru Operațional Cyberspace în Belgia pentru a asigura coordonarea activității operaționale a NATO în această arie de activitate. România este bine văzută în ceea ce privește capabilitățile sale din acest domeniu, iar prezența ambasadorului Sorin Ducaru la dezbaterile de la summit referitoare la securitatea cibernetică nu a fost întâmplătoare. Securitatea cibernetică este unul din puținele domenii unde țara noastră ar putea să joace în cadrul NATO un rol mai mare decât îi permit economia, armata sau diplomația sa.
Politica strategică a NATO vizează, de asemenea, o comunicare mai bună cu Rusia. NATO declara că nu caută confruntare și nu reprezintă nicio amenințare pentru Rusia. Țările NATO rămân deschise unui dialog periodic, concentrat și semnificativ cu o Rusie dispusă să dialogheze pe baze de reciprocitate în vederea evitării neînțelegerilor și a escaladării tensiunilor, pentru creșterea transparenței și predictibilității. Parteneriatul dintre NATO și Rusia, bazat pe respectarea dreptului internațional și a angajamentelor, inclusiv așa cum se reflectă în Actul Fondator NATO-Rusia și în Declarația de la Roma, are o valoare strategică pentru aliați. Singura condiție pe care NATO o pune este ca principiile după care funcționează Alianța să fie respectate. Aceasta face ca Rusia să fie văzută în momentul de față mai degrabă ca un competitor și nu ca un inamic, detaliu ce nu a scăpat observatorilor. În același timp, analiști militari americani recunosc că nu există nicio șansă ca Rusia să dea Crimeea înapoi Ucrainei. În ciuda declarațiilor oficiale, opiniile țărilor NATO față de aceste teme sunt destul de diferite. Se vorbește în schimb foarte puțin despre China sau despre o potențială alianță ruso-chineză, ce ar fi foarte greu de suportat de partenerii euro-atlantici.
NATO s-a implicat, de asemenea, într-o serie de acțiuni pentru a asigura stabilitatea pe Flancul Sudic. Astfel, Alianța Nord-Atlantică va trebui să își intensifice acțiunile în ceea ce privește abordarea conceptuală, politică și militară a problemelor din zona mediteraneană / MENA. Va fi crucial să existe o abordare integrată a acestei probleme, iar regiunea mediteraneană va trebui să fie convinsă să adopte politicile și bunele practici ale NATO. Statele membre au însă o percepție diferită asupra amenințărilor venind dinspre sud. În acest context, la summitul de la Bruxelles oficialii NATO au venit cu o abordare mai coerentă asupra Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. Extinderea până în 2024 a misiunii din Afganistan, crearea unității de training în Irak și operaționalizarea hub-ului Forțelor NATO aparținând Flancului Sudic cu sediul la Napoli sunt câteva exemple concrete ale acestei noi orientări. Expertiza pe care o are România în țările Orientului Mijlociu și în zona mediteraneană ar putea face din țara noastră un vector diplomatic de anvergură în cadrul NATO. Acompanierea acestor inițiative diplomatice de proiecte de afaceri în care românii au un cuvânt greu de spus (în special în industria petrolieră și securitatea cibernetică) ne-ar deschide porțile piețelor externe, pe care din păcate le penetrăm destul de greu în ultima perioadă.
Cooperarea între NATO și Uniunea Europeană în domeniul dezvoltării capabilităților militare va fi crucială pe viitor. Dar statele europene rămân sisteme diferite, în ciuda integrării. Această realitate își spune cuvântul asupra capacității lor de a agrea obiective strategice comune și slăbește cooperarea în materie de apărare, politici comune și industrii producătoare de echipamente militare, creându-se astfel multiple redundanțe. Nici chiar existența OCCAR (Organizația de Cooperare Interguvernamentală Europeană pe linie de Armament) nu a îmbunătățit simțitor situația, pentru că există o competiție între marii producători de armament americani și OCCAR, pe de o parte, și industriile de apărare ale unor state membre ale Uniunii Europene, pe de altă parte. Tendința Washingtonului de a-i lăsa pe europeni să își asume o mai mare responsabilitate în propria regiune poate favoriza cooperarea intraeuropeană în domeniul apărării. În același timp, rolul SUA pe piețele de armament globale pune presiune pe industriile de apărare europene cu care intră în competiție. Lansarea de curând a proiectului primului avion de luptă european este un prim pas înainte.
Uniunea Europeană este un actor și partener din ce în ce mai important al NATO în domeniul apărării și al diplomației, iar parteneriatul strategic NATO-UE întărit prin summitul de la Bruxelles va fi esențial în gestionarea relațiilor transatlantice. Consolidarea cooperării anglo-franceze în domeniul capacităților militare și al achizițiilor, cât și pasul făcut de fostul președinte francez François Hollande către consolidarea integrării industriale franco-germane în domeniul spațial demonstrează importanța inițiativelor bilaterale și rolul central al Franței în politica de apărare europeană. Acest lucru nu este simplu de realizat la nivelul Uniunii Europene, pentru că actorii naționali au continuat să își asume rolurile în apărare mai ales pe plan bilateral și regional, fără a-și orienta cooperarea militară și industrială într-un cadru instituțional al UE.
Va trebui apoi să trecem la activarea „diplomației contractelor” prin:
– sprijinirea proactivă a Franței și Germaniei la constituirea unei industrii de apărare și a unei armate europene comune într-o logică de complementaritate față de rolul nostru în NATO. O astfel de inițiativă ne-ar permite să revigorăm o parte din industria de apărare, ce este în momentul de față „pe butuci”, să ieșim din negura unei „Europe cu două viteze” și să rezolvăm problema Schengen (DA, cred că această inițiativă ne va permite să rezolvăm problema Schengen);
– demararea unui dialog deschis cu Statele Unite ce ne-ar da posibilitatea ca în schimbul achizițiilor de către România a echipamentelor militare din SUA să negociem investiții americane în industria română de apărare, infrastructură și învățământ / cercetare, să avem într-un mod transparent, pragmatic și responsabil și parteneriate militare mai ample în cadrul Uniunii Europene și, nu în ultimul rând, să ne asumăm, în cadrul NATO, poziții de dialog și negociere a unor proiecte strategice cu Rusia, China sau Japonia, statut ce este rezervat în momentul de față doar reprezentanților marilor puteri.
Aceste demersuri ne-ar permite să accentuăm rolul nostru politic în cadrul NATO prin asumarea pilotării unor proiecte majore ale Alianței în zona Mării Negre. Din acest punct de vedere, primul pas ar fi să vedem cum am putea adăuga lângă actualul scut de securitate, ce are o orientare militară, un „scut al securității capitalului”, ce ar fi mult mai profitabil pentru toți actorii care există sau apar în zona Mării Negre. Este nevoie să construim aici mari proiecte internaționale de business împreună cu alte națiuni din Uniunea Europeană, americani, ruși, chinezi, japonezi, turci, în sectoare economice precum energia, infrastructura, învățământul, cercetarea sau sănătatea. Cred că România ar putea iniția și susține împreună cu Statele Unite și Uniunea Europeană astfel de proiecte politico-economice comune, construite între părți care în momentul de față se situează pe poziții divergente, precum țările NATO și Rusia. Astfel de inițiative ar avea un impact pozitiv asupra obiectivului Alianței Nord-Atlantice de a menține pacea în regiune.
În concluzie, așa precum în celebra piesă a lui Shakespeare, s-a făcut mult zgomot pentru nimic în mass-media în legătură cu summitul NATO de la Bruxelles. Rezultatele dezbaterilor, deciziile și angajamentele au arătat că Alianța Nord-Atlantică este la fel de puternică, iar proiectele sale pe termen mediu și lung sunt chiar și mai ambițioase. Depinde de noi cum vom ști să le valorificăm pentru a crea valoare în cadrul Alianței și a promova interesele României.

 

[1]Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO; Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare a NATO; Rose Gottemoeller, prim-adjunct al secretarului general al NATO; Tacan Ildem, adjunct al secretarului general NATO responsabil de diplomația publică; Alejandro Alvargonzález, adjunct al secretarului general NATO responsabil de relații politice și de securitate.
[2]Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei; Katrin Jakobsdottir, prim-ministrul Islandei; Giorgi Margvelashvili, președintele Georgiei; Petro Poroshenko, președintele Ucrainei; Zoran Zaev, prim-ministrul Macedoniei.
[3]Ursula von der Leyen, ministrul apărării din Germania; Chrystia Freeland, ministrul de externe al Canadei; Harjit Singh Sajjan, ministrul apărării al Canadei; Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul de externe al Turciei; Jacek Czaputowicz, ministrul de externe al Poloniei; Joseph Day, liderul senatorilor liberali din Canada; Jeanne Shaheen, copreședinte democrat al Grupului de Monitorizare NATO și membru al Comisiei de Politică Externă din Senatul american; Thom Tillis, copreședinte republican al Grupului de Monitorizare NATO și membru al Comitetului de Servicii Militare din Senatul american.

Foto: Florin Luca, NATO
Florin Luca
Florin Luca
Florin Luca este strategist şi analist economic, membru al ASPES.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Financial Intelligence organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului Forumul Energiei

Financial Intelligence organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului...

Profitul net ajustat al Xiaomi se dublează în primul trimestru și ajunge la 6,5 miliarde RMB

Traiectorie robustă de creștere, catalizată de multipli factori  Corporația...

ASF aprobă începerea ofertei publice inițiale pentru listarea a 28,5% din capitalul JT Grup Oil la Bursa de Valori București

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat în ședința...