Deceniul definirii interesului național și al rolului acestuia în conviețuirea europeană

Date:

Nicolae IstudorNevoia modelului economic românesc în procesul complex de integrare în UE este o chestiune controversată teoretic, iar ideologic, blamată. Controversa vine din faptul că prin integrare se presupune că se tinde spre caracteristicile modelului european de economie. Așa cum arată acum, starea de lucruri în UE nu face suficient de clară existența modelului european de economie altcumva decât în prezentările academice, la nivel de teorie.

 

Proeminent se vede funcționarea economiilor dezvoltate, fiecare cu profilul ei configurat în ultimele șase decenii, economii care dețin puterea în UE. Distingem totodată un grup de țări cu economii de piață consolidate și societăți capitaliste mature, în siajul economiilor dezvoltate. Întâlnim și un grup (care ne cuprinde și pe noi) de țări cu economii în tranziție de decenii, aflate mai ieri într-o direcție, astăzi, în direcția care ne place să credem că este cea corectă. În UE avem deci economii superdezvoltate, economii dezvoltate și economii în dezvoltare. În aceste condiții, îmi este complicat să văd modelul nostru economic altcumva decât în maniera modernității industriale. Este modelul economiilor superdezvoltate, prefigurat de țările care au parcurs toate procesele revoluțiilor industriale și ale emancipării individuale, sociale și naționale. Un model românesc care să dea satisfacție pe calea dezvoltării socio-economice nu poate fi decât cel regăsit în evoluția economiilor superdezvoltate din UE. Strategia de a ajunge la acest nivel nu este pentru noi pe de-a-ntregul nici posibilă, nici imposibilă. E greu ca evoluție rapidă să atingem țintele dorite, pentru că nu avem cum să ardem etapele istorice parcurse în sute de ani de țările ale căror modele de economie dorim să le atingem. Nu este nici imposibil, numai că trebuie să acceptăm anumite condiții. Prima și decisiva condiție este să avem tăria să vrem concentrarea efortului pe evoluția accelerată a economiei, fără derapaje majore. Urgent este să corectăm ceea ce nu a mers în transformarea de până acum a economiei. Avem în această privință două rânduri de provocări. Primul vizează erorile făcute în etapa de trecere la economia de piață, în condițiile insuficienței proprietarilor autohtoni ai capitalului, ceea ce a dus la înfiriparea unei economii de piață prin extensia economiei de piață a altor țări. Rezultatul a fost o economie de locație a capitalului străin și precarizarea surselor de formare a capitalului autohton. Cu alte cuvinte, avem economie de piață pentru uzul altora și nu avem societate capitalistă, cu proprietari autohtoni ai capitalului. Pornind de aici, pentru un model românesc de economie, trebuie să vorbim despre cum să fim actori principali în această economie. Al doilea rând de provocări vine, pe de o parte, din starea economică din momentul aderării la UE și, pe de altă parte, din criza care a devastat economia europeană de atunci până acum. Nu trebuie să uităm că elanul integrării a fost spulberat de criza declanșată imediat după aderarea țării noastre la UE. Intervalul până în 2012 a însemnat decizii de evitare a colapsului economic (alături de judecăți incorecte, proprii și impuse) privind distribuția costurilor crizei, ca și opțiuni pentru austeritate. Rezultatul este că au evoluat tendințele descrise la primul rând de provocări, deși, mai recent, e perceptibilă o tendință de reviriment a evoluțiilor în termeni de economie națională. Modelul românesc de economie este cel în măsură să facă din integrarea noastră europeană calea unui cuplaj funcțional în ambele sensuri, și spre integrat și spre integrator, astfel încât să devină îndestulătoare sursele interne pentru dezvoltarea economico-socială a țării.


Al doilea deceniu de integrare în UE se anunță mai complicat decât primul. Nu doar noi avem probleme de orientare spre obiectivele dezvoltării. Obiectivele, câte sunt, par să fie zădărnicite de frământările modelului european în legătura cu calea de urmat. Poziția noastră poate fi formulată dacă rezolvăm aspectele de reziliență a economiei la șocuri venite, paradoxal, dinspre Uniunea Europeană. Nu prea sunt semnale încurajatoare că am putea să mișcăm lucrurile în direcția care să ne avantajeze, inclusiv strategic. Suntem prea ușor predispuși să ne gândim la binele altuia decât la binele nostru. Am în vedere, între altele, cedarea fără condiții de reciprocitate a resurselor. Deceniul al doilea al integrării (care din păcate are semnele unor opțiuni politice de dezintegrare, cel puțin dacă se pune în operă integrarea concentrică) ar trebui să fie deceniul definirii interesului național și al rostului acestuia în conviețuirea europeană; cu deosebire, interesul național din punct de vedere economic, măsurat cu valoarea adăugată din economie care să susțină progresiv dezvoltarea socială a țării și depășirea riscurilor unei integrării în periferia UE. Vom reuși cu adevărat ca economie dacă, vrând să ajungem la ceva bun pentru țară, nu vom mai fi puritaniști într-ale teorie și ideologiei. În plus, este important ce și cum gândim noi înainte de a fi pe lungimea de undă a gândirii altora, care au propriile obiective, metode și instrumente să-și rezolve problemele. Noi nu prea știm cum să ne gândim calea proprie, dacă UE merge în direcția structurării pe zone diferențiate de integrare. Sunt atitudini care merită testate, de exemplu, cum să mergem înainte în viziunea modelului integrării responsabile pe trepte complexe, cum ne pregătim pentru aderarea la zona euro. Văd oportună elaborarea de proceduri consolidate ale tipurilor de decizii și de acțiuni în caz că se schimbă direcția. Sugestia vine de la sine: este evident că rezistăm oricăror viraje ale UE dacă avem putere economică reală, proprie, care să contribuie la puterea UE. Consecința va fi că vom putea participa cu rezultate așteptate și la decizia politică. Întotdeauna reușita proiectelor politice a fost acolo unde a existat putere economică. Sunt ferm convins că așa va fi și de aici înainte. Este cazul să ne încărcăm cu filozofia de viață pe care ne-o transmite istoria, să învățăm din greșelile trecutului, să consolidăm și să dezvoltăm un tip de economie bazat pe finanțarea cu precădere a sectoarelor cu mare potențial de a deveni competitive pe piața UE și nu numai (agricultură, industrie alimentară, turism, IT) și pe promovarea capitalului autohton.
Statul național este produsul evoluției modernității societale din ultimele trei secole, suportul formării și funcționalizării economiei naționale. Țările care au reușit să aibă state puternice au și economii naționale puternice. Economiile care au urmat trendurile revoluțiilor industriale au oferit forță de reacție statelor, grade mai mari de libertate în implementarea proiectelor naționale. Este contraproductiv să ne punem probleme ideologice în materie de raporturi dintre state și economii, dintre state și piețe. Statele și economiile sunt aversul și reversul monedei dezvoltării. n

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Abonamentele Netflix bazate pe reclame sunt profitabile

Netflix este incontestabil numărul unu în sectorul divertismentului. Cele...

Consiliul Național al IMM susține orientările politice ale Ursulei von der Leyen

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din...