_________________
Sergiu Stelian Iliescu
prof. emerit dr.-ing. dr.h.c., membru de onoare al ASTR
membru corespondent al AOSR, Universitatea Politehnica din București
Facultatea de Automatică și Calculatoare
Nu mai este un secret pentru nimeni că parcurgem o etapă în care dezvoltările tehnologice dar și elementele conceptuale se succed într-un ritm alert, cel puțin dacă ne referim la domeniul industrial, și nu numai la acesta.
Asistăm de exemplu în ultimii 15 ani la o creștere a interesului față de ceea ce se numește digitalizare, acest interes pornit de fapt din zona proceselor industriale dar având în acest moment reverberații în toate domeniile vieții economico-sociale. Deoarece există posibilitatea de folosire neadecvată a termenului de digitalizare dat fiind popularitatea de care se bucură acesta în acest moment este necesar să facem câteva precizări introductive, cu atât mai mult, cu cât unele aspecte prezentate acum câțiva zeci de ani le vom regăsi poate ușor nuanțate și acum. Noțiunea de digitalizare nu este ceva nou, dar ea a început să se impună odată cu construirea primelor calculatoare electronice în anii ’40 și aplicarea lor în economia reală.
Un moment important l-a constituit anul 1980 când lui Yoneji Masuda i s-a cerut să găsească o soluție în fața unor pericole ce se prefigurau în acea perioadă pe plan mondial: amplificarea șomajului, alienarea, amplificarea unor decalaje sociale și în special creșterea decalajelor economice între țările dezvoltate și cele sub dezvoltate.
În ceea ce privește aceste decalaje ele se manifestau sub trei aspecte: decalaj dublu: tehnologic și informațional; informatizarea nedemocratică; discontinuitate culturală.
Față de aceste pericole, Yoneji Masuda a propus o serie de soluții dintre care amintim:
- promovarea simultană a industrializării și informatizării;
- dezvoltarea industrială cu conservarea resurselor, a tehnologiilor nepoluante, dezvoltarea activităților intelectuale, dezvoltare durabilă;
- sisteme informatice în domeniul socio-economic, educație, sănătate, cultură;
- asistență internațională și cooperare;
- dezvoltarea infrastructurii informaționale: rețele de comunicații de date, bănci de date, centre de prelucrare și servicii IT&C;
- politici guvernamentale coerente.
Din acest moment consider că putem să ne raportăm la ceea ce s-a numit societatea informațională sau mai corect la societatea bazată pe informație (SoI).
În contextul în care UE își punea foarte serios problema de a se implica în implementarea conceptului de SoI în 1994 la Snagov sub auspiciile Președinției României toate forțele politice la care s-au aliat competențele academice au convenit asupra unei strategii unitare, coerente și clare de introducere a conceptului de SoI în țara noastră. Și această strategie a fost respectată și implementată de toate entitățile și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale. Evident, această strategie a fost necesară să fie completată și adaptată în timp. Mai târziu conceptul de SoI a fost completat în 1995 de dna Edith Cresson și de dl Pasraig Flynn cu conceptul societății cunoașterii (SoC), pornindu-se de la ideea, că societatea viitorului va fi o societate care va investi în inteligență și învățare permanentă, unde fiecare individ își va construi propria calificare, deci o societate cognitivă.
Societatea cunoașterii (SoC) poate fi definită prin următoarele obiective:
- încurajarea oamenilor de a căpăta noi cunoștințe;
- lupta împotriva excluziunii;
- aproprierea școlii de întreprinderi;
- învățarea a cel puțin trei limbi comunitare, ceea ce permite asigură un nivel de calitate dorit în activitățile socio-economico-tehnice;
- tratarea egală a investiției fizice și a investiției în formare.
Concomitent cu definirea și trecerea de la forma conceptuală la cea pragmatică a celor două tipuri de societăți – SoI și SoC – am asistat la derularea a două momente în revoluția industrială, momente ce au fost definite ca Industria 4.0 (2010) și Industria 5.0 (2017). Menționez că Industria 4.0 poate fi definită succint prin următoarele repere:
- sisteme ciberfizice (CPS – sisteme ce reunesc subsisteme informatice, fizice și comunicații);
- Internet of Things (IoT);
- tehnologia cloud.
În același timp, Industria 5.0 se prefigura ca o tendință viitoare dar deja provocatoare de realizare a unei cooperări mai strânse om-mașină cu scopul obținerii de produse de înaltă calitate, sofisticate și evitarea sistematică a deșeurilor și a pierderilor: rezultă o prioritate de utilizare eficientă a forței de muncă și a mașinilor prelucrătoare într-un mediu sinergetic obținut prin utilizarea masivă a robotizării.
Este evident că, atât Industria 4.0, cât și Industria 5.0 se bazează pe conceptul digitalizării implementat prin tehnologii digitale (numerice).
Digitalizarea, de la noțiune la concept
Cred că nu exagerez dacă spun că în acest moment asistăm la un adevărat cult al digitalizării. Termenul de digitalizare/digitizare a evoluat în ultima circa o sută de ani de la noțiune la concept. Ca noțiune digitalizarea este sinonimă cu conversia unei mărimi continue (netedă, analogică) într-o mărime discretă (numerică, digitală).
Această conversie presupune o dublă operație: eșantionare în timp și cuantizare în amplitudine.
CAN – convertor analog-numeric; CNA – convertor numeric-analog; DE – dispozitiv de eșantionare; PF – parte fixată (proces continuu)
În figura prezentată sunt date principalele subsisteme constituente ale unui sistem numeric prin care se realizează conversia analog-numeric-analog structura de bază într-un sistem destinat conducerii unui proces.
Aminteam în partea introductivă că un element important al SoI este utilizarea de sisteme informatice în toate domeniile socio-economico-tehnice.
Să precizăm că prin sistem informatic, din punct de vedere sistemic, înțelegem acel sistem constituit din următoarele subsisteme: hardware, software, manware și orgware (vezi figura de mai jos).
S-au menționat aceste subsisteme, în special, pentru a pune în evidență manware-ul care reprezintă personalul de exploatare, întreținere și mentenanță al unui sistem informatic și, de asemeni subsistemul orgware, care cuprinde aspectele organizatorice ce apar în timpul exploatării unui astfel de sistem. Ori aceste două subsisteme de obicei nu li se dau importanță tot atât de mare ca și celorlalte două, ele având un rol deosebit în ceea ce numim digitalizare.
În urma investigației mai multor antreprenori în aceste momente când vorbim de digitalizare trebuie să reținem că aceasta a trecut din faza de noțiune și a devenit un concept.
Conceptul de digitalizare/digitizare este constituit dintr-o mulțime de tehnologii și tehnici bine definite într-o continuă expansiune și chiar transformare.
Digitalizare = { IA, AR, VR, 3D design, IoT, IIoT, blockchain, drone, robotică, cloud }
unde:
IA – inteligență artificială;
AR – realitate augmentată;
VR – realitate virtuală;
3D – design – proiectare 3D;
IoT – internetul obiectelor;
IIoT – internetul obiectelor industriale.
Și această definiție cu siguranță se va mai îmbogății cu noi termeni.
Din însăși această definiție rezultă că transformarea din noțiune în concept a digitizării a fost favorizată de câteva elemente:
- dezvoltarea și generalizarea paradigmelor SoI;
- necesitatea de manipulare a unor masive de date;
- aplicațiile în timp real pentru multe domenii de activitate socio-economico-tehnice.
România nu lipsește și nu putea să lipsească din această revoluție digitală deoarece în primul rând a dispus întotdeauna de resurse umane competente, un corp academic de elită și cu experiență în domeniul IT&C remarcabil. Dar fiind dinamica înaltă a fenomenului digitalizării trebuie de luat în seamă faptul că mai sunt încă o serie de probleme care se impun a fi rezolvate.
Conform cu este de menționat faptul, că având previziunile economice realizate în urma pandemiei de COVID-19 segmentul revoluției digitale poate să se transforme într-un motor al unei creșteri robuste economice a României. Se arată, de exemplu, că România ar putea beneficia de cca „42 miliarde de euro adiționale la PIB până în 2025”. Trebuie însă ca și „guvernul, liderii mediului de afaceri și forța de muncă trebuie să acționeze pentru o tranziție de succes”.
Raportul menționează printre altele că România ar putea colabora în cadrul Digital Challengers pe proiecte digitale și reglementări în comun pe toată această zonă, relizând o coaliție pan-CEE care să asigure o transformare facilă digitală și o mai mare vizibilitate a intereselor digitale regionale la nivel european. Și acest lucru este posibil datorită faptului că România a dezvoltat o serie de puncte forte în raport cu țările din regiune: viteza mare a internetului, o capacitate mai mare de penetrare a internetului etc.
De asemenea este important să existe o colaborare a României cu alte țări din CEE (n.n.: centrul și estul Europei) din grupul Digital Challengers (n.n.: Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Slovenia).
O componentă importantă în revoluția digitală este componenta educațională. Există mai multe documente la nivel european, dar și național, care sunt legate de digitalizarea prin educație, respectiv educație prin digitalizare: Planul de acțiune pentru educație digitală (2017), Strategia Europa 2020, Strategia Națională pentru Competitivitate
2014-2020, Strategia de dezvoltare a României pe următorii 20 de ani etc.
Este necesar să existe o coerență și un sincronism între diversele acțiuni generate de toate aceste strategii, rapoarte etc. Se impune, la modul general, să se dea atenție problemelor de securitate cibernetică deoarece odată cu o serie de aspecte pozitive clare și nete, digitalizarea vine „la pachet” și cu o serie de vulnerabilități, impunându-se o serie de măsuri de securitate adecvate fiecărui domeniu în care apare necesitatea digitalizării. Este foarte clar că asigurarea securității informațiilor nu este posibilă fără digitalizare, după cum fără digitalizare nu se poate vorbi de evoluție pozitivă în economia reală.
„Trebuie să remarcăm că transformarea digitală este mai profundă decât conectivitatea”, ea determinând apariția de noi ecosisteme, noi oportunități pe toate planurile. Și putem exemplifica această afirmație prin câteva exemple: economia bazată pe date, automatizarea în toate domeniile, schimbări la nivel local, modul în care măsurăm și apreciem creșterea economică. Și o exemplificare mai concretă este cea a smart city-ului (orașul inteligent), apărut ca o necesitate de aplicare a unei strategii de dezvoltare urbană prin mijloace digitale. Într-un raport ONU se menționa că digitalizarea și urbanizarea vor constitui la orizontul anului 2050 trenduri la nivel global.
Concluzii
Digitalizarea implică la nivel național, european dar și mondial o serie de aspecte de care este bine să ținem seama dacă se dorește să se obțină pe termen mediu și lung o serie de atribuții pozitive.
Consider, așa cum am mai menționat, că România dispune de resurse umane competitive în domeniul IT&C.
Dispunem de antreprenori care se află în topul folosirii digitalizării în economia reală.
Trebuie să existe o viziune integrată asupra implementării conceptului de digitalizare.
Atenție deosebită privind securitatea cibernetică.
Educația digitală în școala preuniversitară trebuie realizată la o vârstă adecvată pentru a se evita demența digitală.
Politici flexibile și adecvate guvernamentale și realizarea unui triumvirat operațional universitate – actori economici – guvern.
Utilizarea diferitelor componente ale digitalizării trebuie să se facă cu atenție, discernământ, apelând la specialiști, inclusiv din domeniul psihologiei, psihiatriei și sociologiei.
În final, reproduc un fragment dintr-un interviu dat revistei „Newsweek” România de celebra vizionară Liderwij Edelkoort:
Newsweek România: Lumea din jurul nostru devine din ce în ce mai digitalizată, conectată și autonomă. Cum vedeți impactul acestor tehnologii asupra vieții noastre viitoare?
L. Edelkoort: „ Într-adevăr, viitorul va deveni și mai inteligent, iar oamenii se vor conecta în moduri mai profunde și mai intuitive, cu toate că omenirea va lupta împotriva atacurilor distructive venite dinspre aspectele negative ale inteligenței artificiale, pentru a obține încă o dată autonomia.[…] Și astfel vom vedea renașterea analogului în paralel.
Acest lucru va duce în cele din urmă la o societate hibridă care va îmbina atât înalta tehnologie, cât și obiecte și produse create în mod «clasic»… ”
