_________________
Sergiu Stelian Iliescu
prof. emerit dr.-ing. dr.h.c., membru de onoare al ASTR
membru corespondent al AOSR, Universitatea Politehnica din București
Facultatea de Automatică și Calculatoare
Nu mai este un secret pentru nimeni că parcurgem o etapă în care dezvoltările tehnologice dar și elementele conceptuale se succed într-un ritm alert, cel puțin dacă ne referim la domeniul industrial, și nu numai la acesta.
Asistăm de exemplu în ultimii 15 ani la o creștere a interesului față de ceea ce se numește digitalizare, acest interes pornit de fapt din zona proceselor industriale dar având în acest moment reverberații în toate domeniile vieții economico-sociale. Deoarece există posibilitatea de folosire neadecvată a termenului de digitalizare dat fiind popularitatea de care se bucură acesta în acest moment este necesar să facem câteva precizări introductive, cu atât mai mult, cu cât unele aspecte prezentate acum câțiva zeci de ani le vom regăsi poate ușor nuanțate și acum. Noțiunea de digitalizare nu este ceva nou, dar ea a început să se impună odată cu construirea primelor calculatoare electronice în anii ’40 și aplicarea lor în economia reală.
Un moment important l-a constituit anul 1980 când lui Yoneji Masuda i s-a cerut să găsească o soluție în fața unor pericole ce se prefigurau în acea perioadă pe plan mondial: amplificarea șomajului, alienarea, amplificarea unor decalaje sociale și în special creșterea decalajelor economice între țările dezvoltate și cele sub dezvoltate.
În ceea ce privește aceste decalaje ele se manifestau sub trei aspecte: decalaj dublu: tehnologic și informațional; informatizarea nedemocratică; discontinuitate culturală.
Față de aceste pericole, Yoneji Masuda a propus o serie de soluții dintre care amintim:
- promovarea simultană a industrializării și informatizării;
- dezvoltarea industrială cu conservarea resurselor, a tehnologiilor nepoluante, dezvoltarea activităților intelectuale, dezvoltare durabilă;
- sisteme informatice în domeniul socio-economic, educație, sănătate, cultură;
- asistență internațională și cooperare;
- dezvoltarea infrastructurii informaționale: rețele de comunicații de date, bănci de date, centre de prelucrare și servicii IT&C;
- politici guvernamentale coerente.
Din acest moment consider că putem să ne raportăm la ceea ce s-a numit societatea informațională sau mai corect la societatea bazată pe informație (SoI).
În contextul în care UE își punea foarte serios problema de a se implica în implementarea conceptului de SoI în 1994 la Snagov sub auspiciile Președinției României toate forțele politice la care s-au aliat competențele academice au convenit asupra unei strategii unitare, coerente și clare de introducere a conceptului de SoI în țara noastră. Și această strategie a fost respectată și implementată de toate entitățile și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale. Evident, această strategie a fost necesară să fie completată și adaptată în timp. Mai târziu conceptul de SoI a fost completat în 1995 de dna Edith Cresson și de dl Pasraig Flynn cu conceptul societății cunoașterii (SoC), pornindu-se de la ideea, că societatea viitorului va fi o societate care va investi în inteligență și învățare permanentă, unde fiecare individ își va construi propria calificare, deci o societate cognitivă.
