_________________

Sergiu Stelian Iliescu
prof. emerit dr.-ing. dr.h.c., membru de onoare al ASTR
membru corespondent al AOSR, Universitatea Politehnica din București
Facultatea de Automatică și Calculatoare

Nu mai este un
secret pentru nimeni că parcurgem o etapă în care dezvoltările tehnologice dar
și elementele conceptuale se succed într-un ritm alert, cel puțin dacă ne
referim la domeniul industrial, și nu numai la acesta.

Asistăm de
exemplu în ultimii 15 ani la o creștere a interesului față de ceea ce se
numește digitalizare, acest interes pornit de fapt din zona proceselor
industriale dar având în acest moment reverberații în toate domeniile vieții
economico-sociale. Deoarece există posibilitatea de folosire neadecvată a
termenului de digitalizare dat fiind popularitatea de care se bucură acesta în
acest moment este necesar să facem câteva precizări introductive, cu atât mai
mult, cu cât unele aspecte prezentate acum câțiva zeci de ani le vom regăsi
poate ușor nuanțate și acum. Noțiunea de digitalizare nu este ceva nou, dar ea
a început să se impună odată cu construirea primelor calculatoare electronice
în anii ’40 și aplicarea lor în economia reală.

Un moment
important l-a constituit anul 1980 când lui Yoneji Masuda i s-a cerut să
găsească o soluție în fața unor pericole ce se prefigurau în acea perioadă pe
plan mondial: amplificarea șomajului, alienarea, amplificarea unor decalaje
sociale și în special creșterea decalajelor economice între țările dezvoltate
și cele sub dezvoltate.

În ceea ce privește aceste decalaje ele se manifestau sub trei aspecte: decalaj dublu: tehnologic și informațional; informatizarea nedemocratică; discontinuitate culturală.

Față de aceste
pericole, Yoneji Masuda a propus o serie de soluții dintre care amintim:

  • promovarea simultană a industrializării și informatizării;
  • dezvoltarea industrială cu conservarea resurselor, a tehnologiilor nepoluante, dezvoltarea activităților intelectuale, dezvoltare durabilă;
  • sisteme informatice în domeniul socio-economic, educație, sănătate, cultură;
  • asistență internațională și cooperare;
  • dezvoltarea infrastructurii informaționale: rețele de comunicații de date, bănci de date, centre de prelucrare și servicii IT&C;
  • politici guvernamentale coerente.

Din acest moment
consider că putem să ne raportăm la ceea ce s-a numit societatea
informațională
sau mai corect la societatea bazată pe informație
(SoI).

În contextul în
care UE își punea foarte serios problema de a se implica în implementarea
conceptului de SoI în 1994 la Snagov sub auspiciile Președinției României toate
forțele politice la care s-au aliat competențele academice au convenit asupra
unei strategii unitare, coerente și clare de introducere a conceptului de SoI
în țara noastră. Și această strategie a fost respectată și implementată de
toate entitățile și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale. Evident,
această strategie a fost necesară să fie completată și adaptată în timp. Mai
târziu conceptul de SoI a fost completat în 1995 de dna Edith Cresson și de dl
Pasraig Flynn cu conceptul societății cunoașterii (SoC), pornindu-se de
la ideea, că societatea viitorului va fi o societate care va investi în
inteligență și învățare permanentă, unde fiecare individ își va construi
propria calificare, deci o societate cognitivă.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI