După statul-națiune

Date:

_________________

ANTARA HALDAR (foto)
Profesor asociat
de studii empirice juridice
la Universitatea din Cambridge

Într-o lume interconectată afectată constant de crize globale, primatul statului-națiune a fost în mod constant un obstacol în calea acțiunii colective eficiente. Din fericire, aceleași procese narative ingenioase care au înrădăcinat statul-națiune în conștiința noastră ar putea susține și o identitate mai cosmopolită.

Imaginați-vă că sunteți asaltat în mod regulat de virusuri pentru care nu există vaccinuri. Așa este viața sub autoritatea structurilor actuale de guvernanță globale și a dreptului internațional existent. Problemele noastre sunt internaționale, dar soluțiile noastre sunt naționale. Lumea noastră este interconectată, dar instituțiile noastre sunt izolate sau ineficiente. În aceste condiții, crizele sunt inevitabile, cronice și potențial irezolvabile.

Astfel, pe 24 februarie 2022, armata rusă a invadat Ucraina, încălcând presupusa impenetrabilitate a granițelor și inaugurând o nouă eră de conflict, complet diferită de ceea ce s-a văzut de la Războiul Rece, sau poate chiar de la al Doilea Război Mondial, încoace. În sau în jurul lunii decembrie 2019, un nou coronavirus a apărut în orașul chinez Wuhan, iar autoritățile chineze, în loc să facă această informație publică, au ascuns inițial focarul, precipitând o pandemie care a oprit economia globală. La
15 septembrie 2008, prăbușirea unei firme de servicii financiare, Lehman Brothers, a expus un risc sistemic pe care niciun organism de guvernare globală nu l-a luat în considerare, declanșând o cascadă globală de efecte domino pentru a căror corectare au fost necesari ani de zile. Lista ar putea continua.

Experții în științe sociale descriu aceste situații ca fiind „probleme de acțiune colectivă”: toată lumea are un interes pe termen lung în a coopera, dar pe termen scurt sunt mai degrabă stimulați să acționeze egoist. Astfel de probleme trebuie abordate cu ajutorul instituțiilor și sistemelor de organizare care modifică stimulentele individuale. Soluțiile variază de la privatizări (decizii de „plată per utilizare”) în cazul statelor de tip Leviatan (un stat puternic care poate impune norme prin lege), până la apariția unei moralități comune.

Gândindu-ne la problemele globale „contagioase”, va trebui să regândim noțiunea noastră de colectiv. Continuăm să ne axăm asupra statelor-națiune, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră, agenții patogeni, proliferarea nucleară și datele nu respectă suveranitatea teritorială.

Teoria juridică ar putea fi de ajutor. Conform filosofului H.L.A. Hart, ne putem gândi la orice sistem juridic ca la o uniune între „regulile primare” (reguli) și „regulile secundare” („reguli despre reguli”). Importanța regulilor primare ar trebui să fie evidentă. Orice grup de indivizi are nevoie de cel puțin câteva reguli de bază pentru a supraviețui, motiv pentru care aproape fiecare societate a avut decrete împotriva crimei.

Dar, așa cum a scris avocatul și folcloristul E. Sidney Hartland în 1924, o societate cu reguli exclusiv primare are doar o legislație primitivă sau „obiceiuri care guvernau societățile într-o cultură inferioară, obiceiurile care guvernau oamenii sălbatici. Valabilitatea acestor obiceiuri depindea de acceptarea și recunoașterea lor, deoarece nu existau legi scrise”.

Când am făcut tranziția de la trecutul „primitiv”, anterior legislațiilor, la prezentul „modern”, o masă critică efectiv a optat pentru adoptarea unei metareguli care a permis schimbarea comportamentului prin decret în serviciul binelui comun. Am fost de acord să conferim puterea de a crea reguli suveranului, care ar putea lua forma unei persoane, precum un împărat, sau a unui concept abstract, precum un parlament, conferind legii „forță normativă generală”. La un secol de la scrierile lui Hartland, datorăm multe dintre cele mai mari probleme de acțiune colectivă faptului că sistemul nostru juridic internațional este încă în mare măsură „primitiv”. Pentru a folosi terminologia sa învechită, noi, în calitate de comunitate globală, ne aflăm într-o poziție care amintește de „sălbatici”.

Din fericire, povestea originii sistemelor juridice naționale ne-ar putea indica modul în care putem stabili un sistem de drept internațional cu adevărat eficient. Cel mai bun mod de a proceda este prin intermediul cunoașterii sociale, modernizând modul în care ne raportăm la noi înșine și la locul nostru într-o comunitate mai vastă. Așa cum am trecut cândva de la triburi disparate și omogene la state naționale desemnate oarecum arbitrar, acum trebuie să ne amestecăm identitățile naționale într-un sistem de organizare global coerent din punct de vedere moral. Acest lucru poate părea ca o mare schimbare, însă este un salt mult mai mic decât cel pe care l-am făcut atunci când am consacrat noțiunea de „țară” în lege și conștiința noastră colectivă.

Conform celebrelor spuse ale politologului Benedict Anderson, națiunile sunt „comunități imaginate”. Departe de a fi o configurație organică sau naturală impregnată cu integritate inalienabilă, o națiune constă într-o narațiune care cuprinde totul, de la o iconografie selectivă la sisteme de guvernământ și hărți. Aceste componente sunt cele care permit psihicului individual să se contopească în identitatea colectivă care, la rândul său, susține ideea de națiune.

Dar acest proces nu trebuie să culmineze cu ceea ce noi numim stat-națiune. Există și alte categorii importante din punct de vedere moral și cognitiv. Cercetările sociologului Saskia Sassen au arătat că locuitorii „orașelor globale” au mult mai multe în comun unii cu ceilalți decât cu restul compatrioților lor. Identitățile colective pe care le afirmăm se bazează mai puțin pe lucruri empirice (cum ar fi istoria comună sau limba) decât pe construcția socială. O țară precum Camerun, de exemplu, reprezintă un amalgam de 250 de populații indigene distincte și 200 de limbi. În plus, am asistat deja la evoluția unui sistem juridic transnațional eficace în Uniunea Europeană.

Folosindu-se de starea de spirit a taberei proieșire în cadrul referendumului din 2016 privind Brexitul, premierul britanic Theresa May a declarat la conferința Partidului Conservator din acel an „dacă crezi că ești un cetățean al lumii, ești un cetățean al nimănui”. Dar a îmbrățișa nativismul înseamnă a nega realitatea lumii în care trăim.

„Cetățean al lumii” nu este un concept nou, elitist. Conceptul datează din secolul al IV-lea î.HR., când cinicii și stoicii greci s-au descris ca fiind „cetățeni ai cosmosului” (de aici termenul cosmopolit). Așadar, este perfect natural ca una dintre cele mai importante încercări actuale de a crea o politică internațională coerentă să își aibă originea în Grecia, sub forma Internaționalei Progresiste a lui Yanis Varoufakis.

Mai mult decât atât, este de la sine înțeles că obligațiile noastre față de alții transcend legăturile de rudenie sau de cetățenie națională. După cum spunea filosoful Kwame Anthony Appiah, „granițele națiunii sunt irelevante din punct de vedere moral – accidentele istoriei nu pot avea niciun drept asupra conștiinței noastre”. Dat fiind faptul că problemele noastre cele mai presante pot fi rezolvate doar la scară planetară, avem nevoie de o revoluție morală pentru a subscrie unei noi structuri instituționale internaționale federaliste, în care „regulile primare” ale dreptului național se unesc cu „regulile secundare” ale dreptului internațional pentru a crea un nou regim internațional.

Bazele actualului nostru sistem global de guvernare nefuncțional au fost puse în zilele întunecate ale celor două războaie mondiale. Pericolele cu care ne confruntăm acum ar trebui să ne stimuleze să reimaginăm poziția comunităților noastre și să creăm o nouă aliniere a intereselor individuale și colective. Un prim exemplu poate fi identificat în sprijinul public vast exprimat față de acordul climatic de la Paris din 2015 sau în Legiunea Internațională care luptă pentru apărarea Ucrainei la invitația președintelui Volodimir Zelenski. Pentru a rezolva celelalte probleme de acțiune colectivă, fie că este vorba de schimbările climatice sau de amenințarea unui război nuclear, va trebui să spunem o altă poveste despre cine suntem și unde se află suveranul nostru.


Antara Haldar este profesor asociat de studii juridice empirice la Universitatea Cambridge.

©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org

Articolul precedent
Articolul următor

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic pentru compania Dip&Gip, în valoare totală de peste 200.000 de euro

Restart Energy a finalizat construcția și instalarea unui...

ANALIZĂ XTB Radu Puiu: Coolcationing, noua tendință în turism pe fondul încălzirii globale

În lumina actualei crize climatice, oamenii își reorientează destinațiile...

ASE 4.0 – INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA UNIVERSITĂȚII 

Academia de Studii Economice din București – liderul învățământului...