Interviu cu Eugen Dijmărescu, economist, membru al Consiliului Director al ASPES
Să încercăm să punem laolaltă câteva idei de valoare cu privire la forma în care ar trebui să se manifeste economia de acum încolo. Cum stăm și cum credeți că vom sta?
Foarte greu de răspuns cum vom sta. Cum stăm vedem cu toții, stăm prost. Stăm prost pe de o parte din punctul de vedere al pandemiei, din punctul de vedere al influenței acesteia asupra comportamentului uman. Pe de altă parte iată că această pandemie a devenit o cauză exogenă pentru o criză în plină desfășurare care a început. Există anumite, să spunem așa, prognoze sau evaluări preliminare potrivit cărora primul trimestru al acestui an din punct de vedere economic înseamnă pe plan mondial o pierdere cam de 7-8% din produsul global brut. Fără îndoială lucrurile nu se vor închide aici, probabil că odată cu reluarea activității în mai multe țări lucrurile se vor mai îndrepta, da tot vom rămâne în teritoriul negativ. Cât de mare va fi prăpastia sau nu, deocamdată este iluzoriu.
Prognozele așteptau ca PIB-ul global să scadă cu aproape 4% la final de 2020, ceea ce ar indica o recesiune de o profunzime inedită de la război încoace. În zona euro Fitch Ratings se așteaptă ca PIB-ul să scadă cu 7%, PIB-ul american cu aproape 6%, PIB-ul britanic cu peste 6,3%. Cifrele sunt de natură să ne îngrijoreze și să ne facă conștienți că rezolvarea nu vine de la sine. Nu? Și nici nu suntem o țară în care helicopter money – soluția de a tipări bani și a le da drumul în piață – nu este chiar la îndemâna noastră. Ce soluție întrevedeți, totuși?
Vedeți cifrele pe care dumneavoastră le-ați menționat vin ca un addendum la o constatare pe care o făcea Fondul
Monetar Internațional acum, la sesiunea din primăvară. Mă rog, o sesiune virtuală, de fapt, când constata că față de ceea ce gândise în toamna anului trecut, că 170 de state vor avea creștere economică în acest an, acuma lucrurile s-au întors pe dos și constată că 160 de state vor fi în teritoriu negativ. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că este vorba de un fenomen care ne-a lovit pe toți concomitent și ale cărui resorturi nu sunt în piață. Ca atare trebuie intervenit cu măsuri care vin în urma unei situații excepționale și care trebuie să dea niște rezultate pe care cu toții le așteptăm. Le așteptăm în sensul termenului scurt, odată a reporni economia, este prima cerință, ea trebuie să repornească. Dar repornirea economiei nu va însemna că aceasta va fi economia viitorului.
Mulți spuneau de business as usual, dar eu am convingerea că nimic nu va mai fi as usual după pandemie.
As usual poate să fie, eu știu, câteva luni de zile. Adică să încercăm să reluăm acele activități unde forța de muncă este pregătită, pentru care capacitățile de producție există, sunt viabile, unde materiile prime sunt în niște stocuri, sau pot să ajungă la producție relativ simplu. Însă este clar că lucrurile nu o să mai meargă așa. Toată lumea se gândește în momentul de față la dependența aia uriașă față de China. Deci uitați-vă la chestiunea simplă. Dacă 36-37% din producția manufacturieră a lumii este într-o singură țară, asta este China. Și ne comparăm cu Statele Unite, a doua putere mondială, unde acest procent este undeva la sub 17% – ne dăm seama că așa ceva nu poate să continue prea mult timp. Doi. Dacă toată industria farmaceutică stă pe substanțele de bază fabricate iarăși aproape într-o singură țară, în India, este clar că nu putem să găsim răspunsuri decât dacă împreună vom gândi altceva. Ce? O relocalizare a industriilor, fără îndoială. O relocalizare înseamnă însă reconversie de forță de muncă, reconversie de capacități de producție și în același timp probabil că renunțarea la unele dintre plăcerile prezentului. Se va schimba stilul de muncă, oamenii vor sta mai mult acasă, cel puțin o perioadă până când ne vom da seama ce soluții există, dacă se va descoperi un vaccin, dacă el va fi fost testat, dacă el va fi valid este o chestiune care poate să dureze ușor 12, 18, 24 de luni. La capătul acestui proces ne vom trezi într-o altă lume. Într-o altă lume pe care noi înșine trebuie să o construim cu resurse. Și aici sigur că putem spune da, euro zona are o bancă centrală puternică, are membri puternici, are resurse. Ceilalți care nu sunt acolo se uită cu tânjală, aș spune eu, și către ei, dar și către FMI. Cu o anumită dorință de a găsi resursele pentru a finanța economia. Dar cert este că aceste resurse cumva pot să apară și din interior. România nu este o țară care din punctul de vedere al debitului global să provoace foarte mari îngrijorări. Problema în România este a încrederii. A încrederii în cei care trebuie să gestioneze orice datorie publică, a încrederii în cei care vor fi cei care folosesc aceste resurse.
De unde credeți că va veni salvarea pentru reconstrucția economică românească? De la stat, de la Banca Centrală, de la FMI, de la economia antreprenorială?
Este neîndoios că resursele trebuie să fie adunate din toate părțile posibile. Și aici mă refer la stat în primul rând și la capacitatea statului de a oferi garanții la creditele pe care le iau întreprinzătorii și mai ales societățile mici și mijlocii. Doi. Capacitatea statului și aici știu că foarte multă lume poate să obiecteze la a injecta capital.
Am văzut criza din 2008-2009, când băncile s-au retras, au înghețat creditarea, n-au pus monedă deloc pe economia reală și și-au făcut cotele de profit împrumutând statul. Mediul antreprenorial nu prea mai are încredere că băncile vor fi un factor de finanțare a ieșirii din criză acum.
Eu cred că vor fi și am să vă spun de ce. Pentru că acum criza nu vine din sectorul financiar și nici din sectorul bancar. Din acest motiv băncile trebuie să fie un instrument esențial ca să rezolvăm această problemă. Dar dacă băncile din România vor primi garanții consistente din partea statului, backupuite cu ceea ce face însăși Banca Națională care ia titlurile de stat, acesta poate să fie un indiciu pozitiv. Cu o singură condiție. Ca cei care iau creditele și cei care urmăresc derularea creditelor să dea dovadă de seriozitate. Și să aibă încredere unii în ceilalți.
La nivel european ați văzut discuția cu obligațiunile perpetue, un concept pe care Spania l-a adoptat rapid și l-a pus în discuția clubului european. Credeți că este posibil?
Eu atunci când am spus că avem de-a face cu o altă lume care se va naște, am subînțeles că e vorba de un număr de ani. Pot să fie mulți ani. Această operațiune trebuie finanțată de-a lungul întregii perioade până când economia globală se va așeza într-o nouă matcă. Deci sunt absolut convins și susțin aceeași teză că trebuie să mergem cu un angajament de finanțare pe termen lung. Vă spuneam inclusiv prin injecție de capital pe care statul poate să o facă în companii chiar dacă ia o participație acolo temporar pentru un număr de ani, după aceea poate să o revândă în condițiile în care Banca Națională ca împrumutător de ultimă instanță este activă pe piață și susține același proces. Dar toate aceste lucruri nu trebuie să fie amânate. La un moment dat oamenii aceștia toți trebuie să stea la aceeași masă și să spună: „De mâine dăm drumul”. Ați văzut, poate că e un exemplu disproporționat așa în raport cu România, dar deciziile pe care le-a luat Germania atunci când a pus pe masă un pachet de 1.100 de miliarde de euro pentru economia germană, din resursa germană n-a înțeles că această chestiune o mai lăsăm să se discute. Absolut ce merge la creditare garanțiile de creditare pentru societăți, ce merge la amânările de plată pentru obligațiile fiscale și sociale. Deci acest pachet a fost pus pe masă deodată ca să se producă efecte. Și repede pentru că asta poate într-adevăr să ajute economia să iasă din criză în această primă etapă când ea trebuie repornită.
Statele Unite nu s-au jucat atunci când a fost vorba să pompeze bani, Germania nici atât, nici planul Ursulei von der Leyen nu este de neglijat. Nu ar trebui pompați mult mai mulți bani și în România, în investiții mari? Noi trebuie să vorbim despre minimum 20-25% din PIB, maximum 50. Acesta este nivelul. Greșesc? Cum vedeți dumneavoastră situația și jocul acesta al cifrelor care mie îmi pare neasumat?
Eu cred că într-adevăr este nevoie de o sumă mult mai mare, eu însumi avansasem la un moment ideea că undeva până în 15% din PIB ar trebui finanțat în acest proces. Dar dacă vorbim despre guvern trebuie să recunoaștem că curajul guvernului merge până la alegeri. Ei văd pe termen scurt acest proces și capacitatea de a se angaja. Un program de anvergură, de aia vă spuneam, poate că ne trebuie un supraguvern într-o asemenea circumstanță care să stea deasupra oricărui parti pris, oricărei abordări partinice și să poată să ofere dobândire cu un program pe termen lung.
Ar fi BNR-ul într-o astfel de construcție?
Eu v-am spus, comitetul acesta de supraveghere macroprudențială, banca centrală, asigurătorii și toată piața financiară de la Bursă și până la tot ceea ce înseamnă investitorii privați și aveți guvernul.
Guvernul, dar care să se desprindă de retorica electorală.
Corect, trebuie să se desprindă de retorica electorală și în al doilea rând esențial este să nu vorbească în turnul de fildeș. Deci trebuie să aibă un dialog instituționalizat, continuu cu mediul de afaceri.
Trebuie în schimb asumare politică într-o primă instanță.
Eu aș vrea să spun un lucru în această privință. Ați vorbit de BCE și de Eurozonă. Un număr de state, o bancă europeană puternică, sunt și bănci naționale să nu uităm că unele dintre aceste bănci naționale s-au angajat direct să finanțeze părți din refacerea economiei de după această criză. În schimb alții cum suntem noi suntem în afara acestui joc. Pentru că am întârziat, pentru că uneori ni s-a părut că nu este momentul, că nu suntem suficient pregătiți. Iată că acum lucrurile acestea ar putea să coste mai mult decât dacă am fi fost mai serioși puțin mai înainte. Ce înseamnă chestia asta? Înseamnă că încrederea trebuie să i-o dăm statului. Statul însă nu trebuie rezumat doar la Executiv. Statul trebuie să fie reprezentat de toate instituțiile capabile să ducă corect și către ceea ce răspunde interesului public.
A schimbat pandemia rolul statului?
Da, cred că este puțin forțat. Însă această pandemie care a dus la închiderea granițelor, la protecționism, o să dea naștere la limitarea fluxurilor migratoare, categoric că va împinge către o relație a statului cu cetățenii mult mai puternică. Încrederea oamenilor este astăzi mai mare în propriul stat, în propriile autorități decât în autoritatea multilaterală. Iar acest lucru cere și responsabilitatea acelei autorități.
Cum vedeți riscul de a cădea într-o capcană populistă?
Sigur că este o perioadă, o etapă în care cred populiștii, naționaliștii exultă pentru că parcă și-au văzut visul cu ochii. Numai că într-adevăr dacă încrederea noastră în instituțiile internaționale a scăzut pentru că iată nu au fost în stare să facă mare lucru pentru a preveni coronavirusul și pandemia, în schimb tot noi tot noi suntem azi prin telemuncă, prin tot ceea ce înseamnă aportul de tehnologie mai legați unii de ceilalți. Deci libertatea de schimb a ideilor este mult mai mare și o valorificăm în această circumstanță mult mai mult. Din această cauză și cred că nu ne vom îndrepta către o fugă în naționalism sau într-o repliere spre interior altfel decât din punctul de vedere al securității economice. În schimb pentru ceea ce înseamnă dezvoltare tehnologică, pentru ceea ce înseamnă activitate interumană și legătura informațională între oameni lumea va rămâne
deschisă și cred că se va întări chiar acest caracter de multidimensionalitate, chiar de într-un fel dacă vreți poate chiar și multipolaritate. Dar nu în sensul politic.
Cum credeți că va ieși România ca țară membră a Uniunii Europene din această criză: mai bogată sau mai săracă?
Eu cred că va ieși mai înțeleaptă.
Iar înțelepciunea este cea mai bună bogăție, cea mai valoroasă.
Pentru că vedeți oamenii au trecut printr-o fază extrem de interesantă. Noi am acceptat, toți am acceptat să punem economia, să zicem așa, într-un fel de comă artificială. Am adormit-o. Și toate eforturile s-au îndreptat către sănătate, către vindecare. Or această chestiune este conștient asumată. Din acest punct de vedere cred că ceea ce a întreprins România pentru ca să facă față pericolului pandemiei este exact în linia pe care au întreprins-o celelalte state ale lumii. Deci nu suntem mai prejos de ei și putem să fim alături de ei un partener de încredere. Cu condiția să nu ne pierdem, știți cum este la români, dacă a trecut și hopul acesta, după aceea ne vedem de ale noastre. Nu să ne vedem în continuare de ceea ce ne este comun tuturor. Pentru că această pandemie, după cum am văzut nu a fost oprită prin închiderea granițelor. Deci este bine să tragem concluzia că orice altceva poate să pună aceleași probleme. Criza nu a venit din economie, ea se răsfrânge asupra noastră a tuturor inclusiv asupra veniturilor noastre și nu putem să ieșim decât împreună din ea.
Trebuie să ne sperie perspectiva unei hiperinflații? Sau dacă nu, care ar fi semnele care ar putea să o prevestească?
Deocamdată este prea devreme să spunem că poate să apară o hiperinflație, dar desigur că pomparea de bani în mod clasic ar trebui să conducă către o accelerare a inflației. Eu spun depinde, de unde se duc acești bani. Dacă acești bani vor însemna ceva de genul Planului Marshall, ceva de genul Planului Keynes, deci în obiective economice al căror rezultat este o întoarcere de profit, atunci riscul este bine. Dar, este nevoie să fim responsabili.
Cu condiția ca acești bani să nu panseze niște nevoi imediate gen majorări de pensii și de salarii pentru că se apropie toamna electorală.
Din păcate aceasta este capcana politicului. Deci ciclul electoral aduce multe sacrificii pentru națiune, pentru economie. Da, probabil dacă am trage concluzii, să spunem așa, drepte din punctul de vedere al normalității așa cum au făcut-o și alții în Europa probabil că nu ar fi un risc de aceeași anvergură. E probabil. E probabil că toate acestea vor avea un cost, politic în primul rând.
Eu vreau să plec din întâlnirea cu dumneavoastră, domnule profesor, sperând, rămânând cu o speranță frumoasă că vom ieși din această experiență mai înțelepți așa cum ați spus, mai bogați în înțelepciune și la nivel politic, și la nivel individual și la nivelul marilor factori care păstoresc economia.
Să știți că dacă vă uitați la comportamentul indivizilor în această perioadă pe stradă, la locul de muncă, în magazine la cumpărături, mie îmi dau impresia de înțelepciune. Suntem acolo.
