Anders Åslund
Stockholm Free World Forum
Creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie este un dezastru pentru economia europeană și pentru politicienii săi. Însă, având în vedere cât de nesăbuite au fost politicile energetice europene, durerea economică pe care le-au provocat nu ar trebui să surprindă pe nimeni.
Politicienii europeni trebuie să-și regândească abordarea. Mizeria în care se află acum Europa a fost cauzată nu atât de politica Uniunii Europene, cât de absența uneia. UE are nevoie de o strategie energetică comună mai puternică, mai unificată și mult mai coerentă.
De ani de zile, politica energetică a UE s-a mișcat în repetate rânduri ca răspuns la probleme neașteptate, dintre care majoritatea au fost cauzate de Rusia. De exemplu, Rusia a întrerupt livrările de gaz către Europa în ianuarie 2006; dar pentru că această întrerupere a durat doar patru zile, Europa nu s-a gândit la implicațiile pe termen lung.
Apoi, în plin îngheț al lunii ianuarie 2009, Rusia a oprit în mod punitiv livrările de gaze prin Ucraina, întrerupând livrările către
18 țări europene timp de două săptămâni. De data aceasta, UE s-a trezit – măcar atât – și a adoptat al treilea pachet energetic comun pentru gaz și electricitate. Susținând diversificarea, comercializarea și separarea sectorului energetic, pachetul a avut un impact real, deoarece a însemnat că producătorii de gaze și energie electrică nu mai aveau voie să dețină și conducte și rețele. Gazprom a fost forțată să-și vândă conductele din țările baltice, iar Lituania și Polonia au fost îndemnate să înființeze terminale de gaz natural lichefiat (GNL).
Dar Germania era prea mare și prea importantă pentru a fi deranjată cu astfel de schimbări. A mers în direcția opusă, făcând greșeli fundamentale pe parcurs. Chiar înainte de a pierde puterea la alegerile din 2005, cancelarul german Gerhard Schröder a aprobat gazoductul Nord Stream 1 din Rusia până în Germania prin Marea Baltică. Și chiar și după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, el și alți notabili germani au continuat să pledeze pentru Nord Stream 2, care ar fi făcut Germania și mai dependentă de gazul rusesc. Nu numai că Germania ar cumpăra tot gazul necesar din Rusia; ar deveni, de asemenea, o țară de tranzit majoră.
Adăugând la această problemă, în 2011, cancelarul Angela Merkel a decis dintr-un capriciu să închidă centralele nucleare sigure și funcționale ale Germaniei, în urma tsunamiului care a lovit centrala nucleară Fukushima din Japonia. De asemenea, această decizie a lăsat Germania mult prea dependentă de gazul rusesc – atât de mult încât până când Kremlinul a oprit livrările de gaze către Europa în acest an, Germania a reprezentat aproximativ o treime din importurile de gaze ale Europei din Rusia. Înrăutățind lucrurile, companiile germane au vândut cele mai multe dintre instalațiile de stocare a gazelor din țară către Gazprom, care le-a golit anul trecut într-un act flagrant de manipulare a prețurilor.
Astfel, în timp ce majoritatea celorlalte țări europene s-au îngrijorat de mult timp de dependența excesivă de gazul rusesc, Schröder și Merkel au făcut Germania complet dependentă de acesta, ignorând complet securitatea energetică a țării lor. Și în timp ce alte țări europene au construit noi terminale GNL (permițând importurile de gaz din Statele Unite și din alte părți), Germania pur și simplu și-a dublat aprovizionarea Rusiei. Acum, toată Europa suferă de comportamentul iresponsabil al Germaniei. Prețurile extrem de ridicate ale gazului și energiei electrice din Europa reflectă în mare măsură politica energetică a Germaniei din 2005.
Adevărat, Germania nu a fost singură în nebunia ei. Ungaria și Austria au fost la fel de pro-Putin, iar Bulgaria, Cehia și Slovacia nu au reușit să se adapteze la condițiile geopolitice în schimbare; dar sunt mult mai mici și mai puțin semnificative decât Germania. Și în timp ce Italia și-a permis să devină al doilea cel mai mare importator de gaze din Rusia, a găsit rapid furnizori alternativi în Algeria și Azerbaidjan. Prin urmare, dolarul se oprește cu Germania.
Ce este de făcut? Nicio companie nu a provocat UE mai multă durere prin manipularea pieței decât Gazprom, care este în mod evident prea nesigur pentru a face față. În mod ideal, UE ar bloca sau sancționa Gazprom să nu participe la orice activitate economică în cadrul UE. Pachetul energetic din 2009 a avut ideea corectă despre separare; dar nu a mers suficient de departe. Producătorii și exportatorii de gaze – în special Gazprom și Qatar – nu ar trebui să aibă voie să dețină instalații de stocare a gazelor în UE. În plus, UE trebuie să stabilească norme obligatorii, astfel încât capacitatea sa de stocare să fie umplută în mod fiabil la un anumit nivel minim.
În timpul crizei petrolului din anii 1970, Europa nu a avut nicio reținere în a impune norme pentru a realiza economii de energie. Ar trebui să facă acest lucru din nou, începând prin a apăsa Germania să restricționeze viteza de conducere pe autostrăzile sale, așa cum au făcut deja toate celelalte țări ale UE. UE ar trebui, de asemenea, să solicite statelor membre să mențină suficiente terminale GNL. Absența unei singure instalații de GNL în Germania este doar unul dintre numeroasele deficiențe ale mandatului de 16 ani al lui Merkel.
În plus, întrucât companiile energetice naționale doresc în mod natural să-și monopolizeze piețele, conexiunile energetice între multe țări ale UE sunt insuficiente sau inexistente. În timp ce Spania și Portugalia au o capacitate abundentă de terminale de GNL, există o capacitate foarte limitată de conducte pentru a furniza Franța, mare numai pentru că francezii au menținut o politică sclipitoare de a menține gazul spaniol ieftin de pe piața internă.
În mod similar, prețul energiei electrice în nordul Suediei și Norvegiei este de multe ori mai mic decât în părțile de sud ale acestor țări, pur și simplu pentru că există linii electrice insuficiente care conectează furnizarea de energie electrică din nord (care cea mai mare parte provine din hidroenergie) la cererea efectivă în sudul. UE ar trebui să ceară acestor țări să-și extindă rețelele.
În cele din urmă, Ucraina are surse vaste de energie – gaze naturale, electricitate și petrol – care rămân nevândute din cauza obstacolelor comerciale de neînțeles din Europa. Pentru a-și reduce prețurile umflate la energie, UE trebuie să-și deschidă de urgență piața și să ceară extinderea conductelor de gaz și a rețelei de electricitate pentru a crea o piață uniformă.
Comisia Europeană trebuie să-și asume o responsabilitate mai largă pentru politica energetică europeană pentru a se asigura că piața energiei funcționează și pentru a proteja europenii de politicienii iresponsabili și incompetenți la nivel național. Pachetul energetic din 2009 a fost un pas în direcția corectă, dar UE trebuie să meargă mai departe. În următorii ani sau doi, Europa trebuie să fie capabilă să se declare complet independentă de rușii capricioși.
© Copyright: https://www.project-syndicate.org/commentary/european-energy-mess-past-policy-failures-centered-in-germany-by-anders-aslund-2022-09
Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol / ClubEconomic.ro
Anders Åslund membru senior la Forumul Lumii Libere de la Stockholm, este autorul, cel mai recent, al cărții Russia’s Crony Capitalism: The Path from Market Economy to Kleptocracy (Yale University Press, 2019).
