Programul electoral al PSD și, ulterior, Programul de guvernare al Cabinetului Sorin Grindeanu s-au angajat să dezvolte un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, prezentat ca un mijloc providențial de finanțare a proiectelor investiționale.
Ideea nu este nouă, dar este binevenită. România ar avea nevoie de un instrument extra bugetar conceput exclusiv pentru finanțarea investițiilor, iar experiența pe care alte state o au în acest domeniu este notabilă.
Programul de guvernare PSD-ALDE propune proiectele a două fonduri de investiții ale statului român. Resursele de capitalizare ale celor două fonduri ar urma să fie obținute din dividendele companiilor de stat, care acum merg la bugetul de stat, și din vânzarea de participații ale statului.
Resursele fondurilor ar putea veni, eventual, și din profiturile realizate pe piața de capital, prin managementul performant al plasamentelor.
De la idee la faptă nu este numai un drum lung, ci, câteodată, nici nu prea există drum. Cred că în actuala situație politică, economică și chiar geopolitică în care ne aflăm drumul de la idee la faptă este blocat. Nu cred că acum se poate vorbi despre posibilitatea funcționării în România a unui adevărat Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții.
Un adevărat Fond Suveran înseamnă un fond finanțat de către stat cu garanția menținerii pe termen lung a alimentării constante și la nivel suficient cu resurse, ca și garanția unui management transparent și responsabil a unor fonduri ce aparțin proprietății naționale.
Câte din aceste, doar câteva, condiții sunt acum îndeplinite?
Să le analizăm:
Țările care dețin fonduri suverane de investiții au o concepție și un mecanism de funcționare al acestora diferite de cele pe care le prezintă programul actualului guvern.
Norvegia și-a alimentat fondul suveran cu veniturile sigure din petrolul și gazele naturale extrase din Marea Nordului.
Tot cu venituri din vânzări certe de petrol au fost alimentate și fondurile suverane ale Abu Dhabi, Kuweit, Arabia Saudită și Qatar.
Fondurile suverane chineze sunt bazate pe venituri din creșterea economică record pe termen lung și pe efectele măsurilor guvernului chinez de subevaluare a monedei naționale în raport cu dolarul.
Este evident că statele care au dezvoltat fonduri suverane au fost și sunt preocupate de garantarea siguranței și constanței alimentării acestora din surse considerate certe, cel puțin pe termen mediu. În România, sursele principale sunt dividendele companiilor de stat și, eventual, vânzarea unor participații ale statului. Suntem confruntați cu o situație de tip probabilistic, incapabilă să ne ofere certitudini. O evaluare ex ante a dividendelor este greu de realizat, pe de o parte datorită stării de ineficiență, devenită tradițională, a companiilor cu capital de stat, iar, pe de altă parte, din cauza incertitudinii situației lor patrimoniale. Încă nu este clar dacă se va trece la listarea sau la vânzarea unor companii importante cum sunt Hidroelectrica, CFR Marfă, Poșta Română și altele. Probabilistica evaluărilor, în mare parte datorată unei prognoze prea optimiste a ritmului de creștere, apare și în modul de evaluare a efectelor bugetare. Astfel, Programul de guvernare spune că „deși bugetul de stat se va diminua inițial cu 2,6 miliarde lei, bani care nu se vor mai încasa din dividendele companiilor de stat, datorită activității economice puternice a FSDI, se vor încasa la buget sume din taxe și impozite de aproximativ nouă miliarde lei. În acest fel, în 2020, surplusul anual adus la bugetul de stat de către FSDI va fi de cel puțin șase miliarde lei”. Nicio analiză serioasă nu va da crezare promisiunii conform căreia FSDI va avea „o activitate economică serioasă”, dacă nu se clarifică modalitatea prin care guvernul înțelege să asigure alimentarea fondului cu surse certe și cuantificabile pe termene și proiecte.
O altă problemă este aceea a destinației fondului. Să amintim că sursele fondului provin (cel puțin teoretic) din utilizarea unor active ale proprietății naționale. Deci, vor trebui investite în folosul direct și nemijlocit al proprietarilor, adică al românilor. Cum aflăm ce este în folosul românilor atât timp cât nu dispunem de un program sau proiect de țară care să definească prioritățile pe termen lung în context intern și internațional? Ar trebui să existe ca bază de pornire un astfel de proiect creat prin consens politic, deoarece unele dintre priorități se pot realiza doar pe perioade mai lungi decât un ciclu electoral. Părerea mea este că obiectivele pe care actualul guvern urmărește să le realizeze prin Fondul Suveran sunt electorale sau foarte vagi (apariția a numeroase fabrici în agricultură și industrie, capitalizarea unor firme, contribuția la construcția unui spital republican etc).
Ar trebui lămurită și problema conducerii Fondului Suveran. Este o problemă complicată în România, din cauza tendinței permanente de a clienteliza sursele de finanțare. Scoaterea Fondului de sub manageriatul guvernamental este obligatorie, nu pentru că mi-ar fi frică de furt, ci de „reorientări temporare” de fonduri. În condițiile populismului exagerat al acestei guvernări, eventuale goluri în plata pensiilor sau a salariilor ar putea fi acoperite și prin transferuri de la Fond. O practică deja întâlnită.
Poate managementul privat ar fi o soluție, dar nu avem o experiență bună nici în acest domeniu.
În concluzie, părerea mea este că nu există până în acest moment nicio concepție clară, nicio reglementare adecvată și nici cadrul instituțional necesar existenței unui „adevărat” Fond Suveran. Guvernul ar putea încerca punerea în practică a unui fond suveran „hibrid” care să experimenteze metoda finanțării extrabugetare a investițiilor, dar să nu ne mai jucăm cu conceptele și cuvintele.
Economia, chiar dacă nu este o știință exactă, are legile și regulile ei.
Conceptul de Fond Suveran este prea mare pentru o simplă mutare a unor dividende de la un buget la un alt buget.
