Noțiunea de modernitate
a unui stat-națiune pornește de la premisa responsabilității pe care orice
stat o are în introducerea celor mai noi metode de promovare a progresului
tehnologic și științific în economie și societate, a managementului public și
de protejare a intereselor naționale, independenței, suveranității și
integrității teritoriale, în concordanță cu prevederile internaționale în vigoare,
ale constituției și ale altor angajamente interstatale prin acorduri,
convenții, contracte și alte documente de acest fel.

Statul-națiune,
în general, îndeplinește două mari categorii de funcții, pe cât de complexe și
variate, pe atât de importante și în continuă diversificare și intensificare.
Este vorba de funcțiile interne și externe ale statului-națiune care se află
într-o relație biunivocă, sinergică și de interpotențare, sau în anumite
cazuri, de compromis și contrapunere.

Funcțiile
interne se referă la politici,
instrumente, mecanisme și pârghii și parteneriate public-privat,
public-public și privat-privat în domeniile economic și social prin
intervenții specifice care să ofere autonomie funcțională a întreprinderilor,
instituționalizarea relațiilor de afaceri, acordarea de sprijin și asistență
sectorului privat, crearea de noi întreprinderi de stat, crearea unui cadru
instituțional-juridic care să permită funcționarea economiei pe principiile
sănătoase ale beneficiilor, profitului și externalităților pozitive „pentru
toți”, convergent cu criteriile și principiile dezvoltării durabile în evoluția
și perfecționările de reprezentanții majorității statelor lumii la Summitul
Pământului din 1992 (Rio de Janeiro), 2002 (Johannesburg) și 2015 la Adunarea Generală
ONU la care a fost adoptată Agenda 2030 cu cele 17 obiective preluate de toate
țările participante în strategiile naționale pentru dezvoltarea durabilă.

Mai concret, din
experiența practică acumulată până în prezent, statul-națiune intervine în următoarele
situații când:

  • afacerile au sau tind să aibă o poziție de monopol soluționată prin reglementări antimonopol sau antitrust, în scopul asigurării terenului liber pentru manifestarea concurenței de piață instituționalizată;
  • o serie de domenii și activități socialmente necesare nu sunt atractive pentru inițiative private, mai ales când acestea nu produc direct profit, cum ar fi, de exemplu, societatea publică, transportul public și rețeaua de drumuri, muzee, parcuri, biblioteci, diferite infrastructuri e-guvernare, e-commerce, e-education, împădurire, protecția calității factorilor de mediu etc.;
  • este nevoie de protecția unor persoane cu situație economică și socială precară sau cărora le sunt încălcate drepturile legitime sau care sunt în imposibilitatea de a se apăra;
  • se află în pericol sănătatea populației, ca urmare a calității necorespunzătoare standardelor la bunurile și serviciile publice/private furnizate populației sau este deteriorată calitatea factorilor de mediu prin modele de producție și consum neprietenoase mediului, capitalului cultural;
  • anumite dezechilibre ale sectorului financiar-monetar tind să amenințe stabilitatea necesară și suficientă a acestora sau atunci când polarizarea socială, discrepanța dintre cei cu venituri mari și foarte mari și cei cu venituri mici și foarte mici tind să genereze tensiuni, conflicte și explozii sociale, utilizând în aceste cazuri politici monetare, fiscale (îndeosebi impozitarea progresivă) sau oferind direct servicii sociale gratuite persoanelor sărace, cu nivel de trai scăzut, aici rolul finanțelor publice fiind implicat din plin, orice eroare de decizie costând enorm, mai ales dacă se săvârșește la niveluri ierarhice superioare, întrucât, pierderile se manifestă în plan macroeconomic pe întreaga economie și pe termenele scurt, mediu și lung, riscând să ia proporțiile crescânde ale „bulgărelui de zăpadă” (snowball sau boule de neige);
  • au loc catastrofe naturale de genul cutremurelor, inundațiilor, pandemiilor, secetelor, înghețurilor, incendiile etc. și toate solicitările populației sunt îndreptate de urgență către instituțiile statului-națiune a cărui activitate în regim de urgență trebuie să soluționeze problemele pierderilor umane, materiale, de capital cultural, etc. Un exemplu recent îl constituie criza generată de pandemia de COVID-19, care în anul 2020 și la începutul anului 2021 a lovit puternic o serie de activități cum ar fi comerțul, turismul, transportul, sănătatea, educația, multe industrii prelucrătoare datorită impunerii carantinelor, instituirii stării de urgență, telemuncă etc. Încercarea prin care trece în prezent omenirea, determinată de răspândirea coronavirusului, este cu atât mai dificilă cu cât încă nu se cunosc cauzele, cele mai eficace metode de protecție, combatere și anihilare, existând încă multe aspecte de suspiciune, neclarificate sau speculate în mod nepermis;
  • programarea și planificarea în contextul implementării unor strategii, planuri de acțiune reprezintă o consacrare sine-qua-non a funcțiilor și intervenției statului pe toate fazele de elaborare, cercetare, elaborare, implementare și monitorizare și control; nu este vorba de planificare imperativă, rigidă și, adesea, fără fundamentare specifică regimului economiei socialiste, ci de planificarea capitalistă indicativă, mai bogată și adecvată în ceea ce privește metodele și tehnicile utilizate, comparativ cu cele ale regimurilor socialiste.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI