În anul 2019 omenirea ar putea retrăi anul 1848

Date:

Ca la orice început de an, și la începutul lui 2019 prognozele au beneficiat de interesul tuturor. Tot omul, fie el persoană fizică sau juridică, vrea să știe ce îl așteaptă pe parcursul viitoarelor 365 de zile. Uniunea Europeană, OECD, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, analiști independenți și chiar astrologi se întrec în a-și spune părerea în legătură cu viziunea pe care o au asupra modului cum va evolua economia și cum s-ar putea să arate mediul în care se va desfășura activitatea viitoare. Nu sunt păreri întâmplătoare, ci concluzii cvasiștiințifice bazate pe analize sofisticate și complicate calcule econometrice.
În esență, marea majoritate a prognozelor pentru 2019 nu sunt optimiste, fără însă a fi înecate în pesimism. Ele prevăd o creștere mai modestă, între 3 și 3,5%, a economiei mondiale, dar identifică trei pericole majore care pot afecta acest ritm: efectele tensiunilor din comerțului internațional ca urmare a „războiului comercial” declanșat de către administrația americană; creșterea dobânzilor americane peste nivelul prognozat, ceea ce ar aduce prejudicii economiilor emergente, și scăderea ritmului de creștere a economiei chineze. Față de o astfel de posibilitate, economistul-șef al OCDE, Laurence Boone, aprecia că „în condițiile riscului unui aterizaj brutal al economiei mondiale este necesară întărirea cooperării între țările membre pentru a se putea pregăti momentele mai dificile care vor caracteriza 2019”.

Mircea Cosea 2

2019: presiunea străzii se va extinde în mai multe țări membre ale UE.

În afara celor trei elemente majore de pericol, analizele de prognoză mai menționează efectele distorsionante pe care le pot avea asupra stabilității sau creșterii economiei europene și mondiale factori de influență cum ar fi: Brexitul, fluxurile migratorii, situația bugetară dificilă a unor țări ca Italia și Franța, prețul petrolului și al gazului, ca și alți factori deja cunoscuți prin acțiunea lor și în anii precedenți.
Nu am niciun motiv să pun la îndoială logica argumentelor prezentate. Analiza complexului de factori economico-politici specifici perioadei actuale ne conduce la concluzia conform căreia ne putem aștepta la o evoluție previzibilă a economiei mondiale dacă se pleacă de la un trend evident, manifestat prin efectele deja cunoscute ale dinamicii și orientării pe care economia globală le-a înregistrat încă de la a doua jumătate a anului 2018. Astfel, este logic să ne așteptăm la menținerea efectelor generate de „războiul comercial” declanșat de administrația americană sau la agravarea situației datoriei publice în contextul incapacității majorității guvernelor europene de a promova politici viabile de reducere a cheltuielilor excesive. De asemenea, este logic să ne așteptăm la variații ale prețului petrolului în contextul noii conjuncturi politice și militare determinate de retragerea SUA din Siria și de formarea unei alianțe nu numai militare dar și de politică a petrolului și gazului între Rusia, Iran și Turcia. Tot atât de logică este și implacabila încetinire a ritmului de creștere a economiei chineze, cu toată paleta de consecințe pe care o poate avea asupra întregii economii globale.

 


Din punctul meu de vedere, aceste deducții logice ale unui trend sunt necesare dar nu și suficiente pentru a încerca o reprezentare prognostică a anului 2019. Pe lângă deducții econometrice, consider că este necesară și o analiză a unei stări de fapt care a apărut în a doua jumătate a anului 2018 și care este unică ca importanță, dar și ca posibile consecințe, în perioada de după cel de al doilea război mondial.
În decembrie 2018 este publicat în Franța un document intitulat „Manifeste pour la democratisation de l’Europe” semnat de Thomas Piketty și un grup de peste 120 de intelectuali, oameni de cultură și reprezentanți ai unor organizații civice și profesionale. Deși publicat în decembrie, manifestul era cunoscut în sferele așa-numiților intelectuali de stânga („gauchistes”) cu înclinații promarxiste încă din vara lui 2018.
Thomas Piketty este un economist cu mare notorietate după publicarea uni lucrări devenit bestseller în peste 40 de țări, intitulată „Capitalul în secolul XXI”.
Privită din perspectivă istorică, lucrarea lui Piketty nu descoperă nimic nou și nici nu are meritul aducerii la suprafața analizei a unor elemente încă necunoscute. Piketty preia o idee sugerată încă de mult timp de către David Ricardo și dezvoltată de către Karl Marx până la paroxismul transformării în program politic, aceea a inegalităților în distribuția veniturilor ce poate genera contradicții antagoniste între diverse clase sociale, posibil de rezolvat doar prin revoluție socială.

 

Bogații devin tot mai bogați și săracii tot mai săraci.

Piketty reușește însă să aducă două importante „corecții” acestei teorii și să o „curețe” de instigările ei la violență socială care au fundamentat brutalitatea și abuzurile regimurilor comuniste.
Care sunt aceste „corecții”? Prima este renunțarea la împărțirea societății în clase sociale antagoniste, iar cea de a doua este renunțarea la deposedarea violentă prin revoluție socială a deținătorilor de capital și înlocuirea acesteia cu fiscalitatea.
Disparitatea în distribuirea avuției, în conformitate cu raportul dintre muncă și capital, îl conduce pe Karl Marx la o concluzie directă: între clasele sociale există o luptă permanentă ca o consecință a inegalităților de statut și proprietate, iar această luptă de clasă nu poate avea altă finalitate decât revoluția proletară, adică a celor care se simt nedreptățiți în urma distribuirii avuției create.
Ceea ce a însemnat revoluția proletară în țările devenite comuniste după 1945 nu trebuie să mai precizăm. Traducerea în program politic a tezei luptei de clasă a ucis peste 50 de milioane de oameni și a instaurat cel mai opresiv regim politic al secolului XX.
Thomas Piketty înțelege că trebuie să elimine din analiză teoria luptei de clasă generate de contradicțiile antagoniste dintre acestea, dar păstrează contextul social conflictual din țările dezvoltate introducând sintagma modernă dar populistă a diferenței dintre bogați și săraci sau dintre deținătorii de „mari averi” și „cei care trăiesc sub limita sărăciei”. Piketty dezvoltă o teorie a capitalului și inegalității, explicând că, de regulă, marile averi cresc întrun ritm mai rapid decât economia.
Concluzia lui Piketty este că bogații devin tot mai bogați și săracii tot mai săraci.
Ceea ce aduce Piketty nou este modul cum propune rezolvarea acestei contradicții. Refuză rezolvarea marxistă prin revoluție și dictatura proletariatului și propune măsuri de politică fiscală: impozit progresiv și o taxă pe avere la nivel global, dar pe fond, Thomas Piketty nu reprezintă nimic mai mult decât un continuator al marxismului într-o formă modernizată și cosmetizată.
Manifestul pentru democratizarea Europei poate fi considerat o continuare cu caracter pragmatico-programatic a „Capitalului în secolul XXI”.
Se explică modul în care se va crea un cadru instituțional la nivel european pentru introducerea unor noi impozite cu scopul de a reduce inegalitățile și a îmbunătăți procedurile democratice la nivelul Uniunii Europene. Citez din manifest:
„Noi, cetățeni europeni, veniți din orizonturi și țări diferite, lansăm azi un apel pentru transformarea profundă a instituțiilor și politicilor europene. Acest Manifest conține propuneri concrete, în special un Proiect de Tratat de Democratizare și un Proiect de Buget. Propunerile noastre vizează crearea unui Buget de Democratizare discutat și votat de Adunarea Europeană Suverană. Acest Buget urmează să fie finanțat prin patru impozite europene care vor marca și consolida solidaritatea europeană. Impozitele vor viza profitul marilor societăți, veniturile mari (superioare a 200.000de euro/an), marile averi (superioare a 1 milion euro), emisiile de carbon (cu un preț minim de 30 euro/tonă)… Noi, cetățenii europeni, am pus în discuție publică acest Manifest, prezentul Tratat și acest Buget. Ele se bazează pe convingerea că: Europa trebuie să construiască pentru cetățenii săi un model original de dezvoltare socială, echitabilă și durabilă și nu mai poate să-i convingă doar prin promisiuni vagi și teoretice. Europa va fi reconciliată cu cetățenii săi numai dacă dă dovadă concretă că este capabilă să stabilească solidaritate între europeni: adică marile companii să contribuie mai mult decât întreprinderile mici și mijlocii, iar cei mai bogați contribuabili mai mult decât cei mai modești, ceea ce nu este cazul în prezent”.
Inițial, „Manifestul pentru democratizarea Europei” nu a constituit un element de interes pentru cercurile politice, de analiză și mass-media din Franța, fiind catalogat ca „o încercare artizanală de reeditare a Manifestului Partidului Comunist” (publicat de către Karl Marx și Friedrich Engels în 1848).
Manifestul a intrat în atenție atunci când s-a văzut că era sprijinit cu fervoare de Pablo Iglesias, liderul partidului de extremă stângă spaniol Podemos, și când ministrul Matteo Savini, reprezentant al partidului Lega Lombarda, a subliniat „valabilitatea conceptuală” a manifestului. Punctul culminant al afirmării manifestului l-a reprezentat sprijinul indirect dar clar acordat de către liderul partidului de stânga La France Insoumise, Jean Luc Melenchon, prin poziția luată față de recentele mișcări de stradă din Franța.
Conform analizelor recente – Daniel J. Mitchell (Contrepoints), Leonid Bershidsky (Bloomberg), John Ashmore (CapX) –, mișcările sociale și manifestațiile de stradă din Franța, Belgia, Olanda, Germania și chiar cele din Ungaria ar fi preluat „din mers” ideile manifestului. Astfel, dacă inițial s-a manifestat contra măririi poverii fiscale cu focusare pe impozitarea suplimentară a carburantului, ulterior din „vocea străzii” a dispărut cererea pentru micșorarea fiscalității, fiind înlocuită cu cererea pentru schimbarea tipului de fiscalitate în sensul impozitării masive a marilor averi și a profiturilor companiilor. Au apărut ideea eliminării inegalităților și mai ales ideea solidarității europene prin trecerea poverii fiscale de la „săraci la bogați”.
Dacă discutăm despre prognoza economică a anului 2019, trebuie să luăm în calcul efectele pe care le poate avea manifestul lui Piketty asupra întregului ansamblu economic european nu numai prin regândirea întregii politici fiscale, dar și prin regândirea arhitecturii instituționale europene.
Punerea în practică a cerințelor manifestului ar însemna dispariția conceptului de reconstrucție europeană așa după cum îl înțelege și încearcă să-l promoveze noul tandem de leadership european franco-german. Efectele în direcția reașezării Uniunii Europene în ansamblul factorilor de forță ai economiei mondiale sunt greu de estimat, dar oricum, mediul economic european ar resimți din plin elemente de instabilitate și impredictibilitate cu efecte asupra puterii concurențiale a întregii zone europene.
Este evident că manifestul Piketty are atribute de populism, dar corespunde unei stări de fapt ce nu o putem ignora. Există o nemulțumire din ce în ce mai evidentă față de „aroganța și incompetența” instituțiilor europene, există o stare din ce în ce mai evidentă de nemulțumire față de accentuarea inegalităților economice la nivel de cetățean și de discriminările economice la nivel de țări membre, există o tendință tot mai clară de creștere a neîncrederii cetățeanului european față de capacitatea instituțiilor europene de a gestiona corect și eficient fondurile aflate la dispoziția lor, există o teamă față de viitorul UE mai ales în condițiile în care apar situații de tipul Brexit. Sunt o serie de elemente care favorizează aderarea populației europene, mai ales a clasei mijlocii, la idei sau propuneri care au capacitatea de a oferi, măcar teoretic, soluții și politici alternative.
Puterea manifestului stă tocmai în dorința evidentă a cetățeanului european de a trăi într-un climat de democrație europeană, definit de către Piketty ca fiind tandemul dintre solidaritate și echitate în scopul eliminării marilor inegalități.
Ce șanse are manifestul de a deveni un instrument real al schimbării ?
Șanse mari deoarece apar doi factori favorizanți: presiunea străzii care se va extinde în mai multe țări membre și alegerile europarlamentare care pot schimba profund componența parlamentului printr-un procent mai mare al partidelor de extremă dreaptă pro-euroscepticism.
A mai fost un manifest care într-o manieră populistă vorbea despre solidaritate, unitate, inegalități, nevoia de dreptate și de redistribuire a veniturilor prin trecerea de la bogați la săraci. Era în 1848 și acel manifest al lui Marx și Engels a reușit să contribuie la o schimbare, pentru unii bună, pentru alții rea.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

ENGIE a finalizat procesul de achiziție a unui parc eolian cu o capacitate de 80 MW în județul Constanța

ENGIE Romania a finalizat procesul de achiziție a unui...

Un nou capitol al cooperării România-Kazahstan

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București...