Cu inflația care se încăpățânează să stea la maximele ultimelor decenii, autoritățile (mai ales băncile centrale) se străduiesc din răsputeri să restabilească ritmul de normalizare a politicilor macroeconomice. Unii macroeconomiști semnalează că cel mai mare risc economic este „stagflația” de tip sever, cu prețuri în creștere persistentă și rapidă, dar în același timp lumea căzând în strânsoarea unei recesiuni profunde. Potrivit analiștilor, dacă ar avea loc acest scenariu, băncile centrale ar fi incapabile să atenueze poticnirea creșterii și, astfel, exacerbarea stresului financiar cu rate ale dobânzilor ridicate.
Alți economiști sunt de părere că, din cauza faptului că presiunile inflaționiste sunt cele mai mari din ultimele decenii, băncile centrale ar putea să aibă nevoie să meargă și mai sus cu stabilirea costului banilor, chiar și cu prețul împingerii economiei într-o recesiune. Cel mai probabil, băncile centrale vor trebui să majoreze ratele cel puțin până când vor ajunge să fie convinse că inflația a atins un vârf și că este în mod clar pe drum spre o presupusă țintă. Pe fondul incertitudinii extraordinare cu privire la perspective și al unei inflații încăpățânat de ridicate, băncile centrale se străduiesc să normalizeze politica de restabilire a stabilității prețurilor.
Riscurile de instabilitate financiară globală au crescut în ultimele luni. Multe economii emergente sau de frontieră au asistat la ieșiri de capital și la pierderea unor investitori semnificativi care nu și-au mai asumat riscuri și au încercat să-și protejeze banii în fața unor fundamente macroeconomice slabe. FMI arăta în raportul său de stabilitate financiară din luna octombrie că, pe fondul agravării incertitudinilor economice și geopolitice, au crescut și indicatorii cheie ai riscului sistemic, cum ar fi costurile mai mari de finanțare în dolari și spread-urile de credit de contrapartidă.
