Cu inflația care se încăpățânează să stea la maximele ultimelor decenii, autoritățile (mai ales băncile centrale) se străduiesc din răsputeri să restabilească ritmul de normalizare a politicilor macroeconomice. Unii macroeconomiști semnalează că cel mai mare risc economic este „stagflația” de tip sever, cu prețuri în creștere persistentă și rapidă, dar în același timp lumea căzând în strânsoarea unei recesiuni profunde. Potrivit analiștilor, dacă ar avea loc acest scenariu, băncile centrale ar fi incapabile să atenueze poticnirea creșterii și, astfel, exacerbarea stresului financiar cu rate ale dobânzilor ridicate.
Alți economiști sunt de părere că, din cauza faptului că presiunile inflaționiste sunt cele mai mari din ultimele decenii, băncile centrale ar putea să aibă nevoie să meargă și mai sus cu stabilirea costului banilor, chiar și cu prețul împingerii economiei într-o recesiune. Cel mai probabil, băncile centrale vor trebui să majoreze ratele cel puțin până când vor ajunge să fie convinse că inflația a atins un vârf și că este în mod clar pe drum spre o presupusă țintă. Pe fondul incertitudinii extraordinare cu privire la perspective și al unei inflații încăpățânat de ridicate, băncile centrale se străduiesc să normalizeze politica de restabilire a stabilității prețurilor.
Riscurile de instabilitate financiară globală au crescut în ultimele luni. Multe economii emergente sau de frontieră au asistat la ieșiri de capital și la pierderea unor investitori semnificativi care nu și-au mai asumat riscuri și au încercat să-și protejeze banii în fața unor fundamente macroeconomice slabe. FMI arăta în raportul său de stabilitate financiară din luna octombrie că, pe fondul agravării incertitudinilor economice și geopolitice, au crescut și indicatorii cheie ai riscului sistemic, cum ar fi costurile mai mari de finanțare în dolari și spread-urile de credit de contrapartidă.
Vulnerabilitățile financiare sunt crescute în sectoarele instituțiilor financiare suverane și nebancare, în timp ce lichiditatea pieței s-a deteriorat în unele clase cheie de active, arată FMI. Piețele cripto s-au confruntat, de asemenea, cu o volatilitate extremă, ceea ce a dus la prăbușirea unora dintre cele mai riscante segmente. Valorile de lichiditate ale pieței s-au înrăutățit în toate clasele de active, inclusiv pe piețele care sunt în general foarte lichide.
Piețele emergente se confruntă cu riscuri care decurg din costurile ridicate ale împrumuturilor externe, inflația încăpățânat de ridicată, piețele volatile de mărfuri, incertitudinea sporită cu privire la perspectivele economice globale și presiunilor din cauza înăspririi politicilor din economiile avansate.
Cheltuielile cu dobânzile pentru datoria guvernamentală au continuat să crească, crescând presiunile imediate asupra lichidității. În plus, spirala salarii-inflație rămâne încă puternică, în contextul în care transmiterea prețurilor ridicate la energie (gaz și electricitate) abia a început. Economia pare a fi îngenuncheată de viteza cu care cresc prețurile.
Cum mai scriam aici, trăim din plin confruntarea cu criza tuturor crizelor care ne-a aruncat în aer costul tuturor costurilor. Costul energiei și creșterea prețurilor la alimente erodează veniturile reale ale populației de pretutindeni, dar mai ales țările sărace și oamenii săraci vor suporta greul acestor șocuri. Pentru economia globală perspectiva este sumbră: riscul de recesiune, inflația alarmant de ridicată și persistentă și incertitudinile crescute cu privire la evoluțiile geo-politice aruncă lumea într-o criză globală a costului vieții.
Perspectivele de ocupare a forței de muncă la nivel mondial sunt acum extrem de incerte. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat o creștere globală mai scăzută precum și o inflație galopantă, cu impact negativ asupra investițiilor în afaceri și asupra consumului privat. Temerea este că, pe măsură ce piața muncii va da semne de revenire, va crește și riscul major de accentuare a inegalităților. Altfel spus, piața muncii se va polariza și mai mult: la polul pozitiv vor fi cei ce trăiesc în țările cu venituri mari și locuri de muncă de înaltă calificare, iar la polul opus oamenii care trăiesc și muncesc în țări sărace, preponderent cu joburi slab calificate. Specialiștii ONU arătau că pierderea locurilor de muncă din cauza pandemiei și a șocurilor economice ulterioare a distrus „cinci ani de progres”, iar situația nu se va remedia prea curând. Procesul de recuperare va fi unul lent, iar creșterea șomajului va duce la și mai multă sărăcie extremă. Femeile, tinerii și angajații din sectorul informal sunt cel mai grav afectați, accentuând inechitatea globală.
Iar OECD arată că riscul de recesiune și înfrânarea creșterii economice vor produce în mod firesc și o încetinire a creșterii ocupării forței de muncă, în timp ce creșterile majore ale prețurilor la energie și la materiile prime generează o puternică criză a costului vieții. Rata șomajului în statele OCDE s-a stabilizat la 4,9% în iulie 2022, cu 0,4 puncte sub nivelul anterior al pandemiei înregistrat în februarie 2020 și la cel mai scăzut nivel de la începutul seriei în 2001. Firmele din OCDE se confruntă cu o penurie de forță de muncă fără precedent. În Uniunea Europeană, aproape trei din zece firme de producție și servicii raportau constrângeri de producție în al doilea trimestru al anului 2022 din cauza lipsei forței de muncă.
Dar chiar și așa, situația este ceva mai încurajatoare la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Într-un recent raport, Comisia Europeană subliniază că cea mai puternică piață a forței de muncă din ultimele decenii va rămâne rezilientă în fața șocurilor economice. În pofida mediului dificil, piața forței de muncă a Europei a înregistrat cel mai ridicat nivel de ocupare a forței de muncă și de participare, în timp ce șomajul a rămas la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Rata șomajului a rămas la un nivel minim record de 6,0% în septembrie. Se preconizează că piețele forței de muncă vor reacționa cu întârziere la încetinirea activității economice, dar vor rămâne rezistente la șocul economic.
„Lumea muncii va fi diferită” anunța recent directorul general al Organizației Internaționale a Muncii (OIM), Guy Ryder, analizând șocurile primite de economie, impactul pandemiei, dar și riscurile unor redresări inegale. Eu vin și completez că, diferită sau nu, lumea muncii va fi cu siguranță dificilă.
Cel puțin la fel de dificilă precum va fi și lumea financiară globală, care se aventurează în anul ce vine într-o furtună ai cărei parametri nu-i cunoaște încă. Cu o inflație încă galopantă, instabilitatea financiară este amplificată pe zi ce trece.
