Connie Hedegaard
Comisar european pentru acțiuni climatice
Înainte de 2020, cererile pentru redresarea schimbării climatice deveniseră tot mai vocale și mai insistente în Europa. Pentru guverne, a ignora această problemă devenise un dezavantaj politic din ce în ce mai mare, în special după mișcarea în masă a tinerilor care au ieșit în stradă cerând luarea unor măsuri. Într-o situație normală, o criză precum pandemia de COVID-19 ar fi pus capăt acestei mișcări în creștere. Însă aceasta nu este o situație normală.
În schimb, Uniunea Europeană a căzut de acord recent asupra unui pachet masiv de politici economice cu o componentă climatică substanțială.
30% din bugetul comun al UE pe următorii șapte ani și o parte semnificativă a noului fond de recuperare al blocului, în valoare de 750 de miliarde de euro (890 miliarde de dolari), au fost rezervate pentru investiții în tranziția verde. La fel de important este și faptul că întregul buget se va supune principiului „a nu face rău”, astfel încât toate cheltuielile să rămână compatibile cu obiectivele subliniate în acordul climatic de la Paris.
Deși este prea devreme pentru a ne da seama cu exactitate cum vor fi alocate aceste fonduri, este clar că iulie 2020 va rămâne în istorie ca marcând o schimbare de paradigmă. Europa a pus în mod oficial sănătatea climatică în centrul tuturor inițiativelor sale politice și economice importante.
Și cu toate acestea, o problemă care acum a unit guvernele europene, indiferent de culoarea lor politică, în Statele Unite a avut efect opus, de a diviza, fiind și o sursă de sciziune între SUA și UE. De ce?
Încă îmi aduc aminte prima dată când am vizitat SUA. Era octombrie 1984, iar eu eram un tânăr membru al parlamentului danez, invitat să urmăresc săptămânile finale ale alegerilor prezidențiale din acel an, când președintele SUA Ronald Reagan și-a câștigat cel de-al doilea mandat.
A fost o experiență fantastică. Am plecat din Boston, unde ne-am întâlnit cu renumitul ecologist Lester Brown de la Institutul Worldwatch, înainte de a ne îndrepta către sud, în San Antonio, Texas. Am văzut SUA cu toată diversitatea sa. După ce am ascultat câțiva dintre cei mai importanți intelectuali ai Americii în Boston, ce îmi amintesc din oprirea mea în San Antonio a fost un tânăr barcagiu, al cărui frate murise în Vietnam. „A luptat pentru libertate și pentru Texas”, mi-a spus el.
Cât eram în Texas, am văzut și Dealey Plaza în Dallas, unde președintele John F. Kennedy a fost asasinat. M-am gândit la generația părinților mei, pentru care familia Kennedy personifica tot ceea ce însemna America: speranță, ambiție și o conducere solidă. Fără SUA, este posibil ca Europa să nu fi reușit niciodată să își revină după cel de-al Doilea Război Mondial. După cum am scris în Teza mea de master de la Universitatea din Copenhaga, Planul Marshall a reprezentat un factor important în decizia Danemarcei de a se alătura NATO în 1949.
În calitate de purtător de cuvânt pe probleme de apărare al partidului meu, din 1984 până la finalul Războiului Rece, nu am pus niciodată la îndoială faptul că SUA erau prietenul și aliatul nostru principal. Acest lucru se datora mai multor motive, însă principalul a fost faptul că aveam aceleași valori fundamentale.
Pentru generația fiului meu, problema definitorie este schimbarea climatică, nu Războiul Rece. Cât de trist este să vedem Europa și SUA atât de îndepărtate pe acest front critic. Problema nu se limitează la președintele SUA, Donald Trump. I-am văzut pe americani ezitând să acționeze, în calitate de ministru al Danemarcei, mai întâi al mediului, iar apoi al climei și energiei, mai întâi în timpul mandatului prezidențial al lui George W. Bush, iar apoi în timpul primului mandat al lui Barack Obama, la Conferința Națiunilor Unite asupra Climei din 2009 din Copenhaga.
Însă la scurt timp după aceea, în calitate de comisar UE pentru acțiuni climatice, am văzut ce diferență ar putea face la nivel global angajamentul SUA. În 2014, Obama a început să pună accent pe politicile și investițiile climatice în timpul discuțiilor bilaterale cu China și acea schimbare de curs a pavat într-un final calea către Acordul de la Paris. Pentru o perioadă scurtă de timp, Europa și SUA s-au găsit din nou pe aceeași pagină.
Apoi a apărut Trump, care a respins datele științifice cu privire la schimbarea climatică și a anunțat retragerea Americii din Acordul de la Paris în iunie 2017. În anii ce au urmat, dezangajarea SUA a avut consecințe profunde, deoarece a permis restului lumii să își desfășoare afacerile în mod obișnuit. Pentru prietenii Americii din Europa, a fost tragic să urmărească o țară abandonându-și rolul de lider pe o problemă atât de importantă.
Este de la sine înțeles că perspectiva noastră este în prezent extrem de diferită de cea a actualului guvern SUA. Marea majoritate a europenilor își doresc ca guvernele lor să își asume responsabilitatea atunci când vine vorba despre schimbarea climatică, iar Europa este acum dovada vie că o tranziție verde poate crea locuri de muncă, creștere și bogăție. Cea mai mare putere industrială a Europei, Germania, își procură deja jumătate din energia sa electrică din surse regenerabile. Vechea dependență a Regatului Unit față de cărbune este acum istorie, iar țara generează noi locuri de muncă în sectorul energiei curate și alte sectoare verzi.
În întreaga Europă, producătorii de autovehicule își reorientează producția către vehicule electrice ușoare, și numeroase alte sectoare descoperă cum tehnologiile inovatoare cu emisii scăzute și zero de carbon le pot face mai competitive acum și în viitor. Investitorii au început și ei să se alinieze, în special acum, că regulile UE privind transparența cu privire la impactul carbonului și alte chestiuni sunt în schimbare.
Factorii de decizie europeni
și-au exprimat angajamentul față de o recuperare verde în urma crizei COVID-19, nu din bunătatea sufletelor lor, ci ca răspuns la cererile cetățenilor, afacerilor și investitorilor. Europenii înțeleg care sunt condițiile succesului economic în secolul douăzeci și unu, iar oportunitățile pentru o competitivitate și o prosperitate sporită sunt vizibile. Aceștia sunt conștienți că o tranziție verde include nu doar energia, ci și producția de alimente, transportul, clădirile și comportamentul și obiceiurile individuale.
Întrebarea este ce se va întâmpla dacă restul lumii nu urmează aceeași cale. Conform consensului științific actual, problema schimbării climatice trebuie redresată acum, la nivel global, pentru a evita o catastrofă. Acest lucru înseamnă că SUA trebuie să se alăture luptei. Acțiunea climatică din orașele și statele importante ajută, însă nu poate substitui conducerea națională, ce-și are centrul la Casa Albă.
Imaginați-vă cum ar fi dacă SUA, după alegerile prezidențiale din noiembrie, s-ar realătura Europei, făcând schimbarea climatică o prioritate de top. Nu numai că presiunea pe alți poluatori mari să accepte decarbonizarea ar crește imediat, dar prietenii și aliații Americii și-ar recăpăta încrederea în leadershipul SUA. În întreaga lume, încrederea generațiilor anterioare față de America a fost în mod tragic erodată. Însă nu este prea târziu ca SUA să o recâștige.
Connie Hedegaard a servit drept comisar european pentru acțiuni climatice din 2010 până în 2014 și ca ministru al mediului din 2004 până în 2007 și ministrul climei și energiei din 2007 până în 2009 în Danemarca.
