_________________
Academician IOAN-AUREL POP (foto)
președintele Academiei Române
A scrie despre modelul economic (social-economic) românesc este un act de curaj și un prilej de mari controverse. Unii vor spune că nici nu există un asemenea model și că, dacă nu există, nici nu poate să aibă rădăcini. Ne delimităm de asemenea atitudini de frondă, cu aspect de sfidare a realității. Dacă nu am fi avut modele de viață economică, aplicate mai bine sau mai rău, nu am fi ajuns să existăm ca popor și ca stat până astăzi, am fi pierit în neantul istoriei, ca atâtea popoare și state. Este clar că am avut un fel de a fi în economie, că ne-am gospodărit într-un fel au altul, ca să putem produce cele necesare vieții. Poporul român există ca popor deplin constituit, după coordonatele sale de astăzi, din Evul Mediu și a apărut în istorie în același timp cu celelalte popoare romanice.
Evul Mediu românesc,
ca și cel general european, a durat circa un mileniu, de pe la anii 500-600
până pe la 1500-1600. Atunci s-au pus temeliile economiei moderne.
Lumea europeană
și, ulterior, toată lumea „civilizată” s-au obișnuit, de la Renaștere încoace
(de la anii 1400-1500), să trateze Evul Mediu cu dispreț, dar și cu multă
superficialitate, care au crescut mereu în timp, pe măsură ce perioada
respectivă devenea tot mai îndepărtată și părea tot mai obscură. Cine nu a
auzit expresii de genul „Evul Mediu întunecat”, „barbarie medievală” „întuneric
medieval”, „comportament ca-n Evul Mediu”? Disprețul este conținut chiar în
nume: cei doi termeni alăturați înseamnă „perioada mijlocie”, în sensul unei
paranteze neinteresante, neimportante și chiar jenante, situate între luminoasa
Antichitate clasică (greco-romană), care a oferit modelul sau idealul de
cultură și civilizație, pe de o parte, și Renaștere, care s-a străduit să
reînvie cât mai bine acest model antic, pe de altă parte.
