Moment al adevărului în relațiile UE-Rusia

Date:

Relațiile dintre UE și Rusia se află la un nivel minim – a declarat oficial și public vicepreședintele Comisiei Europene și înalt reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate Josep Borrell în timpul vizitei sale recente la Moscova. Sunt relațiile la nivelul cel mai scăzut de la încheierea războiului rece. Omologul rus al demnitarului european, ministrul Serghei Lavrov, avea să explice că s-a ajuns la această situație nedorită nu atât din cauza opozantului Aleksei Navalnîi, în proces dar și condamnat deja anterior de justiția rusă.

Cazul Navalnîi a fost doar un pretext. Gaz peste foc a mai pus și relatarea trunchiată a unei declarații a ministrului Lavrov, care ar fi afirmat că Moscova este hotărâtă să rupă relațiile cu UE. Lavrov și alți demnitari ruși aveau să precizeze însă că Rusia nu intenționează să pună capăt neapărat relațiilor cu UE dacă sunt îndeplinite anumite condiții: „UE este aceea care trebuie să aleagă: dacă ea decide că relațiile trebuie restabilite și încetează acțiunile pe care le-a evocat și care duc la ruptură, vom fi și noi gata” (să cooperăm – n.n.). El se referea în principal la ceea ce ministrul rus numește amestecul în treburile interne ale Rusiei în cazul Navalnîi și al demonstrațiilor în sprijinul acestuia și la sancțiunile aplicate de UE Rusiei.

Începând din 2014, ca reacție la reîncorporarea Crimeei la Federația Rusă și declanșarea războiului din estul Ucrainei, relațiile dintre UE și Rusia au fost supuse la o grea încercare. Tensiunile au sporit ca urmare a acțiunilor Rusiei în Siria, Libia și Africa Subsahariană. UE a reînnoit de atunci mereu sancțiunile aplicate Rusiei. Cu toate acestea, se apreciază într-o analiză de pe site-ul Parlamentului European, UE și Rusia rămân strâns interdependente, iar UE practică o „colaborare selectivă”.

Până la izbucnirea crizei din Ucraina, care a devenit criza ucraineană, căci a căpătat extensii și a antrenat și viciat relațiile dintre Rusia și Occident, Uniunea Europeană și Rusia au dezvoltat raporturi în cadrul unui Parteneriat Strategic, îndeosebi în domenii precum comerțul, economia, energia, schimbările climei, cercetarea, educația, cultură și securitatea, inclusiv lupta împotriva terorismului, nonproliferarea nucleară și soluționarea conflictelor din Orientul Mijlociu. UE a fost un partizan fervent al aderării Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului, realizată în 2012.

Sancțiuni, contrasancțiuni…

Cu toate acestea, în ultimii ani problema vecinătății comune a devenit un important punct de fricțiuni. Anexarea Crimeei de către Rusia din martie 2014 ca și luptele din estul Ucrainei au declanșat o criză internațională. Uniunea și-a revizuit relațiile sale bilaterale, anulând summiturile periodice, și a suspendat dialogul pe probleme privitoare la vize și negocierile pentru un nou acord de bilateral menit să înlocuiască acordul de parteneriat și cooperare cu Rusia.

În prezent, UE abordează la două niveluri relațiile cu Rusia: ea asociază sancțiunile progresive cu tentativele de identificare a unei soluții diplomatice pentru conflictul din estul Ucrainei. Participarea Rusiei la inițiativele grupului de state E+3, care au dus în 2015 la încheierea unui acord privind dosarul nuclear iranian, au generat speranța unei mai mari concertări la nivel mondial pentru îmbunătățirea climatului internațional. Dar acțiunile Rusiei în Orientul Mijlociu și Africa de Nord ca și învinuirile aduse Rusiei că influențează procesele electorale din țări euroatlantice au provocat noi tensiuni. În plus, UE se arată preocupată de situația stării de drept și a corupției în Rusia.

Deși economia rusă și-a revenit din recesiunea internațională din 2008 și turbulențele din 2014 în sectorul bancar, profitând de creșterea veniturilor provenind din exportul de petrol și materii prime, climatul de investiții în Rusia rămâne nesigur și performanțele sale economice depind în continuare de prețul la petrol și gaze. Sistemul economic este concentrat într-un număr restrâns de sectoare, lipsesc investițiile de transformare, iar marile întreprinderi care depind de stat domină piață. Grava criză sanitară și economică pe care o traversează în prezent Rusia riscă să aibă consecințe durabile și autoritățile ruse sunt foarte preocupate de repercusiunile sociale și politice ale acestei situații, după cum preciza o analiză de pe site-ul Parlamentului European.

Trebuie menționat că, în ciuda ansamblului de acțiuni restrictive aplicate de UE Rusiei, alături de SUA, Canada, Australia și ale țări occidentale, Uniunea rămâne principalul partener comercial al Rusiei, iar Rusia al patrulea partener comercial al UE. Relațiile lor comerciale și economice sunt însă afectate de numeroși factori, îndeosebi embargoul Rusiei asupra unor produse agricole din UE, diferendele din cadrul OMC și restricțiile importante impuse companiilor din UE care participă pe piața din Rusia.
Măsurile restrictive aplicate Rusiei iau diferite forme. Cele diplomatice cuprind excluderea Rusiei din G8, suspendarea procesului de aderare a Rusiei la OCDE și la Agenția Internațională a Energiei și întreruperea summiturilor bilaterale tradiționale UE-Rusia.

Sancțiunile economice vizează schimburile în domenii specifice. Ele limitează accesul unor bănci și societăți ruse la piețele de capital din UE, impun interdicții la export-import în comerțul cu arme și produse cu utilizare și în scopuri militare. Sancțiunile restricționează și accesul Rusiei la unele tehnologii sensibile, care pot fi utilizate la producția și explorarea petrolieră.

Începând din decembrie 2020, UE a introdus și măsuri restrictive individuale împotriva a 177 de indivizi și 48 de entități, cărora le-a înghețat activele și le-a impus interdicții de călătorie.

Cinci principii și patru „spații comune”

Strategia globală de securitate a UE definește relațiile cu Rusia drept „o provocare strategică majoră”. În martie 2016, Consiliul UE a stabilit cinci principii directoare pentru relațiile UE cu Rusia:

  1. aplicarea acordurilor de la Minsk privind conflictul din estul Ucrainei, ca o condiție esențială pentru orice modificare substanțială a poziției UE față de Rusia;
  2. consolidarea relațiilor cu partenerii estici ai UE și cu alte state vecine, inclusiv din Asia Centrală;
  3. creșterea rezilienței UE (în ce privește securitatea energetică, amenințările hibride, comunicarea strategică etc.);
  4. cooperare selectivă cu Rusia pe teme de interes pentru UE;
  5. realizarea de contacte interpersonale și sprijinirea societății civile din Rusia.

În replică, din august 2014, Rusia a impus la rândul ei sancțiuni UE, prin contrasancțiuni la produsele agricole, materiile prime și produsele alimentare, sub motivația încălcării normelor de securitate alimentară. Iar prin aceasta, apreciază specialiștii în economie, Rusia și-a consolidat politica de substituire a importurilor în sectorul agricol. În plus, Rusia a instituit o „listă neagră” a cetățenilor UE și SUA care i-au criticat acțiunile, cărora le este refuzat dreptul de a intra pe teritoriul Rusiei.

Nu trebuie pierdut totuși din vedere că între UE și Rusia există încă în vigoare o serie de acorduri importante. Iar între ele, acordul de parteneriat și cooperare, din iunie 1994, care constituie baza juridică a relațiilor dintre cele două părți. Acest acord stabilește principalele obiective comune și fixează cadrul instituțional de contacte bilaterale.

La summitul de la Sankt Petersburg din 2003, UE și Rusia au întărit cooperarea lor, prin stabilirea a „patru spații comune”; economic, 2. al libertății, al securității și al justiției, 3. al securității externe, 4. al cercetării, educației și științei. Un Parteneriat pentru Modernizare a fost lansat în 2010, iar în 2011 au fost încheiate negocierile pentru acordul de facilitare a eliberării vizelor. Intervenția Rusiei în Crimeea a dus însă la suspendarea tuturor acestor discuții și demersuri. În 2014, Consiliul European a decis să înghețe cooperarea cu Rusia (cu excepția cooperării transfrontaliere și a contactelor interpersonale), precum și finanțarea UE în beneficiul țării prin intermediul instituțiilor de finanțare internaționale. În sfârșit, din 1999, Parlamentul nu a mai fost invitat de către Rusia ca observator la alegeri. Negocierile pentru un nou acord de cooperare UE-Rusia lansate în 2008 au fost suspendate după criza georgiană și criza ucraineană. Domeniul energiei era cel mai promițător pentru extinderea cooperării, dar și aici dialogul s-a întrerupt în noiembrie 2013. Sancțiunile care au urmat au provocat prăbușirea investițiilor directe pe direcția Rusiei, ceea ce a afectat serios schimburile UE-Rusia.

Sfidări interne și din vecinătate

Marii perdanți ai sancțiunilor euro-americane, apreciază presa occidentală, au fost de fapt întreprinderile europene, căci SUA au puțin comerț cu Rusia. „Europa: imperiile contraatacă” își intitula un comentariu recent fostul ministru de externe german Joschka Fischer. „În vecinătatea sa imediată, UE este confruntată cu trei mari puteri mondiale: Rusia, Turcia și Regatul Unit. (…) UE se întâlnește pe continentul european cu trei vecini dificili și trebuie să coopereze cu fiecare dintre ei pentru o coexistență pașnică” – aprecia Fischer. „Dialogul cu Rusia trebuie să continue, dar trebuie utilizate pârghiile aflate la dispoziția noastră pentru a putea crea un raport de forțe mai favorabil” – susține și Michel Duclos, fost ambasador al Franței. „Din această luptă fac parte ofensiva împotriva corupției și a banilor murdari, ca și capacitatea de disuasiune împotriva amenințărilor cyber”.

Dar să nu uităm că UE nu are o strategie în ce privește Rusia, observă analiștii occidentali. Iar sancțiunile trebuie adoptate în unanimitate, ceea ce este deosebit de dificil, drept pentru care unele voci cer adoptarea de hotărâri în materie prin majoritate calificată. Cei 27 trebuie să concilieze divergențele dintre partizanii acomodării cu Rusia – Italia și Grecia, iar uneori și Austria, Slovenia, Ungaria și adepții unei linii dure – Polonia și țările baltice; în sfârșit, la mijloc, Franța, partizan al unui „dialog strategic”, și Germania, apărătoare a statului de drept dar promotoare a proiectului Nord Stream 2. În sfârșit, acțiunea neunitară și prea puțin productivă, ba chiar cu efect de bumerang, a UE în privința sancțiunilor provine și din lipsa de coordonare între numeroasele direcții generale din UE implicate în negocierile cu Rusia, precum și din insuficienta luare în considerare a intereselor statelor membre. Există divergențe de vederi între Comisia Europeană și Secretariatul General al Consiliului European, între Parlamentul European și Comisie și Consiliu, ceea ce îl face pe directorul pentru cooperare economică din MAE francez să afirme că „astăzi Rusia reprezintă poate chiar dosarul care divizează cel mai mult statele membre”. Și poate tocmai de aceea Moscova privilegiază formula bilaterală în relațiile sale cu statele membre ale UE și dă o importanță sporită relațiilor cu „statele mari” – Germania, Franța, Italia.

Impasul în care s-a ajuns în relațiile UE-Rusia a devenit, alături de noul capitol al raporturilor dintre Europa Unită și SUA, subiectul arzător de politică externă al UE pus în fruntea agendei reuniunii miniștrilor de externe ai UE din 25-26 martie. Misiunea la Bruxelles a liderilor statelor europene nu va fi însă deloc ușoară. Relațiile UE-Rusia, aflate în punctul lor cel mai scăzut, mențin cooperarea doar la nivel sectorial – prin poziția față de acordul ruso-american New Start și în materie energetică, prin Nord Stream 2.

Politologul francez Florent Parmentier încearcă să explice prin trei elemente înăsprirea poziției Moscovei față de Europa Unită: 1. aprecierea Rusiei că Occidentul este mai degrabă în pierdere de viteză; 2. ascensiunea Chinei, care se afirmă tot mai mult pe plan internațional; 3. nemulțumirea crescândă a opiniei publice din țările europene de propriii guvernanți. De aici, spune el, „reflexul de autoritate” al Moscovei. La care trebuie adăugat desigur și deficitul de solidaritate din cadrul UE, dovedit și de reacția statelor membre după vizita eșuată a lui Borrell la Moscova. „Statele europene au reacționat fiecare în propriul colț, fără a se reuni de urgență. Așadar, o nouă demonstrație a absenței politicii externe comune la nivel european” – accentuează Parmentier. Iar agenția France Presse remarcă faptul că „majoritatea statelor membre nu vor să rupă relațiile cu Moscova și sunt îngrijorate de riscul unei escaladări cu un vecin suspicios, membru al Consiliului de Securitate și o putere angajată în mai multe regiuni ale globului unde UE are interese de apărat (Ucraina, Caucaz, Siria, Iran, Libia și Africa)”. În plus, reprezentantul unui stat la UE îi mărturisea corespondentului AFP că „banii au început să prevaleze și la finalul zilei fiecare stat membru se preocupă mai întâi de propriile sale interese”.

Moscova, cooperare, dar fără sancțiuni

Poziția Moscovei față de situația critică din relațiile sale cu Bruxelles-ul este mult mai simplu de rezumat: nu dorește ruperea relațiilor cu UE, dar dacă UE aplică noi sancțiuni, va rupe aceste relații. Iar politologii ruși încearcă să explice și să limpezească impasul. Unul dintre ei, Feodor Lukianov, rememorează succint istoricul acestor relații, care de la început au fost cam instabil așezate: Moscova dorea o casă comună europeană, Bruxelles-ul „unificarea” continentului după propriile sale reglementări, adică acceptarea de către Rusia a regulilor sale. Dar Moscova nu s-a gândit la o integrare necondiționată în UE, care ar fi presupus și renunțarea la atribute ale suveranității. Și totuși, spune el pe un ton optimist, „nu există nicio îndoială că Rusia și UE vor ajunge la o nouă formulă de cooperare”, căci ambele părți au nevoie de ea. Dar pentru aceasta trebuie abandonat „vechiul model de relații”, care după cum se vede nu produce decât „iritare reciprocă”. Relațiile dintre cei doi parteneri au un orizont larg de cooperare, îndeosebi în plan energetic (iar Nord Stream 2 este cel mai recent exemplu). De altfel relațiile Rusiei cu Germania sunt coloana vertebrală a acestor raporturi, iar Germania, vioara întâi în UE, nu intenționează să renunțe la acest bun câștigat în ciuda incidentelor de parcurs (criza ucraineană, drepturile omului, dar și inexistența unei politici externe europene). Bruxelles-ul – spune Moscova – are capacitatea de a sancționa (ceea ce îi aduce mari prejudicii de altfel), dar nu și de a influența politica Rusiei. Fapt este că și Josep Borrell recunoaște că „trebuie să găsim un modus vivendi pentru a evita o confruntare permanentă”.

Dar inițiativa trebuie să fie preluată acum de UE, ea trebuie să identifice un răspuns constructiv, căci Rusia are o poziție clară: salvgardarea relațiilor depinde de practica sancțiunilor, care trebuie abolită. Însă decizia în această privință „este dificilă”, după cum mărturisea un ministru de externe european agenției AFP. Soluția există însă și universitarul francez Pierre Mirel o rezumă în două cuvinte: „O nouă coabitare”. Mai concret, ministrul rus Serghei Lavrov explicitează: „Interesul nostru mutual este o armonizare între UE și Uniunea Economică Eurasiatică, pentru a se ajunge la o zona de liber schimb”. Dar pentru aceasta, Bruxelles-ul trebuie, între altele, să renunțe la intenția de a include Ucraina în UE, alternativă exclusă categoric de Rusia. Mai ales că, așa cum sublinia președintele Putin, UE are nevoie de bune relații cu Rusia. „Fără Rusia, spunea liderul de la Kremlin în 2007, Europa n-ar fi niciodată ea însăși în lume”. Un adevăr de care sunt conștienți de altfel și Parisul, și Berlinul, și alte capitale europene. Iar un parteneriat fără strategie între Rusia și UE nu poate avea șanse și doar prin diplomație se poate ieși din colapsul în care au intrat relațiile lor. „Apropierea geografică, legăturile comerciale și aspectele ce țin de aprovizionarea energetică fac relația diplomatică importantă pentru ambele părți”, sublinia într-un comentariu agenția Euronews. Căci „situația actuală nu este deloc normală”, avertiza președintele Putin la Forumul de la Davos. La normalizarea acestor relații poate contribui și continuitatea care se prevede în politica Berlinului față de Rusia, prin orientarea „merkelistă” a guvernului german, care ar urma să fie condus de Armin Laschen, partizan al bunelor relații cu Rusia și adversar al politicii sancțiunilor, după cum scrie ziaristul german Josef Joffe de la „Die Zeit”.

În partida strânsă dintre UE și Rusia, evoluțiile vor depinde în viitorul apropiat de doi factori, în principal: politică europeană a noii administrații americane și orientarea viitorului cabinet de la Berlin. Iar componenta strategică și cea economică a relațiilor UE-Rusia vor fi principalul factor care va determina evoluția acestor raporturi.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...