„Cea mai potrivită cale de rezolvare a dificultăților din prezent constă în atacarea problemelor pe termen lung.” Am citat din Nouriel RUBINI, laureat al premiului Nobel pentru economie.
Omenirea întreagă se află de aproape un an de zile într-o mare dificultate și într-o derută cvasitotală generată de o PANDEMIE GLOBALĂ.
Întrebarea firească care se pune: de ce această situație a generat în marea majoritate a țărilor măsuri de blocare practic a vieții sociale, de reducere și chiar oprire a activității economice și de producție cu influențe negative diferite de la țară la țară și efecte mai grave pentru statele mai sărace, în special în resurse financiare?
Deși PANDEMIA se manifestă la nivel global, singura organizație internațională care și-a făcut simțită prezența, dar evident ezitant și chiar derutant de multe ori (este cazul medicamentului Remdesivir, anunțat inițial ca salvator, ca recent să fie reconsiderat), a fost Organizația Mondială a Sănătății – OMS. Acest lucru era firesc deoarece COVID-19 a atacat starea de sănătate a pământenilor. Dar starea de sănătate poate fi mai bună sau mai rea dacă economia, producția, industria, agricultura, transporturile, educația, știința și cercetarea funcționează bine. Este evident faptul că tocmai aceste sectoare vitale pentru susținerea solidă și depășirea situațiilor dificile din suportul material și științific al stării de sănătate au fost în bună măsură blocate. De ce? A fost bine, a fost rău? Sigur nu a fost bine.
Consecința este că în primele nouă luni din 2020 economia mondială a înregistrat o contracție de peste 5 trilioane dolari, iar datoria globală a crescut cu 15 trilioane de dolari, ajungând la 273 trilioane dolari, conform raportului „Global Debt Monitor” al Institute of International Finance.
Mă gândesc că în mod normal, în afară de OMS, era firesc ca ONU, UNCTAD, OCDE, FAO, FMI, BANCA MONDIALĂ să reacționeze cu măsuri economice adecvate acestei PANDEMII. Întrebarea este: au întârziat sau au fost oprite? Rămâne de văzut.
În această situație fiecare stat s-a văzut obligat să acționeze cum a crezut de cuviință, cu mijloacele sanitare, tehnologice, materiale, financiare (mai multe sau mai puține în funcție de cum a reușit să acumuleze de-a lungul istoriei) și umane de care a dispus.
În prezent, la nivel planetar, după un an de zile de PANDEMIE, omenirea este încă în neclaritate. Cât va mai dura? Care vor fi efectele asupra stării de sănătate, asupra activității economice, productive și tehnologice, atât la nivel mondial, dar mai ales pentru fiecare țară în parte? Răspunsul este greu de întrevăzut, atâta timp cât știința combaterii COVID-19 este suprimată în favoarea câștigurilor politice, și mai ales, a celor financiare imediate, în special din banii publici.
În planul dezvoltării și evoluțiilor economiei mondiale POSTPANDEMIE sunt tot mai evidente opiniile privind schimbarea profundă către o nouă lume ca rezultat fie al relansării, fie al restructurării sau, mai nou, așa cum se pregătește la ediția din 2021 a Forumului Economic Mondial de la DAVOS, al „MARII RESETĂRI”.
Până la „MAREA RESETARE”, dacă se va produce vreodată, urmează însă o perioadă POSTPANDEMIE în care fiecare țară va încerca să-și regândească în mod cert nucleul de bază al economiei naționale, astfel încât să depindă cât mai puțin de factori externi generatori de insecuritate.
Restructurarea economiilor naționale se va baza pe valorificarea cât mai bună a potențialului intern și pe realizarea unei colaborări și cooperări internaționale cât mai echitabile și reciproc avantajoase.
România va trebui să folosească perioada pandemiei și postpandemie ca pe o oportunitate pentru a-și construi un model economic românesc în Uniunea Europeana, plecând de la o mai bună valorificare a potențialului său natural, mineral, financiar și uman în interes național.
România trebuie să crească economic, atât prin politica de convergență a Uniunii Europene, dar mai ales prin propria inovație.
De ce este nevoie de un model economic românesc în Uniunea Europeană?
Răspunsul poate fi găsit dacă încercăm să descifrăm situația actuală a României, la 13 ani de la intrarea în Uniunea Europeană.
Date strategice: România este pe locul 6 în UE după populație și locul 9 după suprafață, locul 14 după PIB. România are resurse de gaze naturale care o situează pe primele două locuri în UE, dar importăm îngrășăminte pentru agricultură; are 90% independență energetică, dar prețul de referință la gazele naturale se calculează după Viena; ocupă poziția a 10-a în Europa la construcția de autovehicule; deține locul 1 în UE la rezervele de aur, dar în prezent nu se scoate nimic pentru rezerva statului; ocupa locul 8 în UE ca suprafață agricolă, dar realizează numai 3,8% din producția agricolă a UE; are un potențial agro-alimentar care o situează pe primele zece locuri în UE, iar la unele produse agricole de bază chiar pe locurile 1 sau 2, cum ar fi producția de porumb, grâu, floarea-soarelui etc., dar importăm pâine congelată, carne și alte produse agro-alimentare pentru că exportăm materie primă, România fiind al treilea mare exportator de cereale din UE; are circa 60% din rezervele de apa potabilă și ne situăm pe primul loc la potențialul geotermal al UE.
Deși România actuală are un asemenea potențial uman, teritorial, natural, agro-alimentar și mineral, la indicatorii de competitivitate a economiei și la indicatorii calitativi de viață România în UE se situează pe locul 26 la PIB pe locuitor, pe locul 26 la speranța de viață, are cea mai mare rată a sărăciei din UE (40% din săracii UE trăiesc în România), este pe locul 27 la mortalitate infantilă, are o rată a abandonului școlar de peste 20% și peste 40% din populație este în analfabetism sau analfabetism funcțional. România este pe ultimul loc 27 în UE la cheltuielile cu știința și cercetarea pentru dezvoltare; este printre țările cu cel mai mare deficit comercial.
România, una dintre cele mai bogate țări ale Uniunii Europene, are unul dintre cele mai scăzute niveluri de trai din UE. Avuția unui român este de 10 ori mai mică decât media europeană.
Acest tablou dur, dar real arată clar că, chiar dacă intrarea în UE a fost o bună oportunitate și că locul României trebuie să fie în continuare în acest club economic, prezentul și viitorul țării noastre reclamă urgent o schimbare radicală a raportului dintre potențialul real al României și nivelul de dezvoltare și indicatorii calitativi de viață pentru cetățenii ei.
ROMÂNIA ARE NEVOIE de politici de mai bună promovare, protejare și punere în valoare a interesului național, mai ales în timpul, dar și după PANDEMIE, când în mod cert lumea economică, dar și cea geopolitică va fi cu totul alta.
În această situație, europeană dar și mondială, deosebit de complexă și încă imprevizibilă datorată PANDEMIEI actuale, România trebuie să acționeze în așa fel încât să folosească evoluțiile care vor urma ca pe o OPORTUNITATE ISTORICĂ pentru a ajunge în rândul națiunilor europene pe o poziție conformă potențialului său.
Afirm cu deplină convingere că SE POATE, dar să VREM, iar acest demers DEPINDE ÎN PRIMUL RÂND DE NOI, DE POPORUL ROMÂN, mobilizat de guvernanți performanți, cu știința managementului societății, deschiși către interesul național și cu o viziune profundă a prezentului și viitorului, care așa cum se prefigurează va fi sigur altul. OMENIREA nu se oprește, este
într-adevăr la o răscruce și sigur se schimbă, VA FI ALTA. Dar viitorul care va redesena întreaga activitate pe Terra, dar și cu deschidere spre alte planete, va fi al națiunilor consolidate și unite într-o politică globală reconsiderată, prin creșterea rolului statelor-națiune coordonate la nivel global prin ONU (Organizația Națiunilor Unite), care ea însăși va trebui să-și adapteze programul și activitatea la prezent și viitor.
În această situație și România trebuie să se schimbe.
România, începând de azi, dar mai ales de mâine și după mâine, din perspectiva anilor 2040, trebuie să se dezvolte după un MODEL ECONOMIC ROMÂNESC, bazat în primul rând pe investiții productive care să pună în valoare potențialul uman, natural, material, mineral și financiar existent, într-o politică de cooperare și colaborare europeană și internațională echitabilă și reciproc avantajoasă.
Economia prezentă și viitoare a României trebuie să se bazeze pe redesenarea tabloului producției interne, pe dezvoltarea acelor industrii și activități agricole în care țara noastră are avantaje competitive în circuitul economic european și internațional.
Evident că întregul concept de dezvoltare va fi corelat și cu reevaluările care sigur se vor produce și în Uniunea Europeană.
Această schimbare nu se poate face decât având un STAT puternic, nu ca administrator, ci un STAT cu politici de reglementare și supraveghere în interes național, deschis în același timp unei cooperări externe în condiții reciproc avantajoase.
MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, dar și în lume trebuie:
- să fie un model românesc, bazat pe investiții productive, care să pună în valoare, prin prelucrarea superioară în țară, a resurselor naturale;
- să fie construit în funcție de tendințele economice, tehnologice, educative, sociale și de mediu în lume, în UE și în țările vecine;
- să fie în consens și să-și asimileze progresele tehnologice din economia
europeană și economia mondială; - să fie bazat pe o analiză SWOT realistă a situației actuale a României din punct de vedere economic, social și managerial, să plece de la înlăturarea punctelor slabe și să dezvolte punctele tari în avantajul național, să țină seama de amenințări și să folosească oportunitățile existente în plan național, dar și internațional;
- să facă o analiză profundă a potențialului real al resurselor naturale, minerale, energetice, de mediu, umane și financiare ale României și să asigure punerea lor în valoare prin prelucrarea primară, secundară și terțiară în primul rând în țară;
- să dezvolte acele industrii ale prezentului și viitorului în România bazate pe tehnologii ale anilor 2040: robotizare, digitalizare, IT, IA, nanotehnologii, biotehnologii etc.;
- să asigure o puternică dezvoltare a IMM-urilor, izvor de creare și consolidare a capitalismului privat românesc.
DE CE ROMÂNIA 2020-2040?
Pentru că România 1990-2020 a „reușit” ca la timpul prezent societatea românească să fie oarecum reformată, dar sărăcită și dezorganizată, cu o agricultură care abia acum trebuie pusă pe un drum normal de dezvoltare, cu instituții publice având importante și mari carențe, un stat capturat de grupurile de interese interne și externe, exploatat de acestea, incapabil să prevină explozia corupției și a sărăciei. Costul social este apreciabil: pierderea locurilor de muncă, migrația șocantă în Occident, o sărăcie explozivă, dar și grupuri foarte restrânse care afișează o bogăție ostentativă, o populație demoralizată (la ultimile alegeri prezidențiale puțin peste 50% din cetățeni s-au prezentat la vot), neîncrederea în instituțiile publice; o stare socială sever deteriorată.
Aceasta este situația României azi, după 30 de ani de la abandonarea modului economic etatist, centralizat și planificat și după 13 ani de la intrarea în Uniunea Europeană.
După 1990, din lipsa unei concepții clare cu privire la evoluția economiei românești, s-a intrat într-o tranziție prelungită, fără schimbări struc-
turale care să permită o reașezare a politicilor economice în direcția unei creșteri, dar mai ales a unei dezvoltări economice bazate pe potențialul și resursele reale ale României.
Odată cu intrarea în al doilea deceniu de integrare în Uniunea Europeană, România nu mai poate continua fără a-și reconsidera radical politicile economice.
O continuare pe mai departe a comportamentului economic din ultimii
30 de ani poate duce România la secătuirea resurselor naturale, minerale și umane, la creșterea gradului de sărăcie, de degradare a stării de sănătate, de instruire și educație a populației.
O relansare a economiei României prilejuită de intrarea în cel de al doilea deceniu de integrare în Uniunea Europeană nu se poate face fără o restructurare profundă, fără conceperea și punerea cu maximă urgență în practică a unui model economic românesc care să răspundă în primul rând nevoilor de dezvoltare a țării noastre, dar și să utilizeze la maximum avantajele integrării europene.
Modelul economic românesc în Uniunea Europeană trebuie să pună capăt DECONSTRUCȚIEI ROMÂNIEI din ultimii 30 de ani și să înceapă o nouă etapă, 2020-2040, a RECONSTRUCȚIEI ECONOMIEI ROMÂNIEI.
MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ va avea ca rezultat RECONSTRUIREA unei ROMÂNII NORMALE, adică:
• o Românie care să aibă, după 30 de ani de greșeli, un MODEL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ, cu un program economic, social, de educație și sănătate la orizontul anilor 2040;
• o Românie în care rolul statului să crească, să fie un stat democratic, social-liberal, puternic, fără excese în administrare, dar puternic în reglementare și în respectarea legii de către toate structurile și de către toți cetățenii ei;
• o Românie unde statul să aibă un rol fundamental în prognozarea și planificarea vieții economico-sociale pe perioade de 5 ani în strategiile de dezvoltare și de 7 ani în planificarea financiară, așa cum se procedeaza în UE;
• o Românie în care tendințele și progresele economice, tehnologice, educative și sociale din UE și din lume să fie asimilate și promovate ca mod de viață pentru toți locuitorii ei;
• o Românie în care resursele naturale, minerale, de mediu, umane și financiare, adică întregul potențial economic național, să fie puternic dezvoltat, în primul rând în interesul populației țării, evident, printr-o mai echilibrată participare la circuitul economic european și mondial;
• o Românie care să cunoască o reindustrializare de tip nou bazată pe industrii ale prezentului și viitorului, pe tehnologii la orizontul anilor 2040: digitalizare, IT, IA, robotizare, biotehnologii, nanotehnologii, industrii bazate pe laser și resurse nucleare etc.;
• o Românie cu o economie în care IMM-urile și, în general, capitalul privat românesc să fie puternic sprijinite prin politici economice adecvate;
• o Românie în care să fie promovat un nou concept integrat: agricultură, industrie alimentară și mașini și utilaje moderne pentru agricultură și industria alimentară;
• o Românie preocupată pentru reașezarea politicilor demografice în direcția relansării creșterii și întineririi populației, cu politici educativ-instructive și de sănătate la nivel european și mondial;
• o Românie bazată pe cunoaștere și cunoștințe, pe cercetare, creativitate și inovare;
• o Românie bazată pe folosirea cu prioritate a resurselor financiare proprii, cu reducerea gradului de îndatorare, scăderea la maximum a evaziunii fiscale, a economiei gri și a economiei subterane; reorganizarea și informatizarea ANAF; reînființarea Gărzii Financiare ca structură militarizată cu puteri extinse;
• o Românie încadrată în circuitul economic european și internațional, cu respectarea suveranității naționale, în care importurile să fie echilibrate cu exporturile, cu o balanță comercială și de plăți pozitivă, unde consumul productiv și cel casnic să se bazeze în primul rând pe resursele și producția proprii, interne.
Aceasta este O ROMÂNIE NORMALĂ și ea poate fi RECONSTRUITĂ, din perspectiva anilor 2040, cu condiția ca politicul să se afirme prin a da prioritate economicului, orientat spre interesul național, într-o politică de colaborare și cooperare internațională reciproc avantajoasă.
