_________________
BRUNO MAÇÃES (foto)
Fost secretar de stat portughez
pentru afaceri europene
Deși provocarea nerușinată a Rusiei la adresa ordinii internaționale conduse de Occident nu a decurs așa cum era planificat, ea a demonstrat totuși maleabilitatea politicii globale. Un set comun de reguli neutre face loc unei noi competiții pentru accesul de bază la sistemul global.
Crizele recente evidențiază necesitatea unui nou mod de gândire cu privire la geopolitică, în special în Occident, și nicăieri mai mult decât în Europa.
Uniunea Europeană este atât de fundamental modernă încât esența sa politică poate fi descrisă drept tehnologică. Deseori spunem că UE este tehnocrată, ceea ce are aproape același înțeles. Puteți citi orice text legislativ publicat de Bruxelles și veți găsi ample referințe la cele mai recente cercetări economice și științifice pe tema respectivă. În centrul proiectului european se află convingerea că politica înseamnă găsirea celor mai eficiente mijloace de atingere a obiectivelor dezirabile din punct de vedere social.
Ca tehnică, politica nu ar trebui să fie deprimantă sau lipsită de inspirație. Nu-i nimic greșit în a susține promovarea cunoașterii și schimbul de idei ca mijloace și obiective principale ale vieții politice, atât pe plan intern, cât și global.
Dar, odată cu invazia Rusiei în Ucraina, a devenit clar că UE a ignorat natura geopolitică a tehnologiei. A fost o greșeală să presupună că tehnologia reduce în mod obligatoriu conflictul dintre state prin crearea de dependențe reciproce și generarea abundenței materiale prin eficiență din ce în ce mai mare.
După dispariția naturii
În sens mai larg, pe măsură ce puterea tehnologică promite din ce în ce mai mult să înlocuiască mediul nostru natural cu noi lumi artificiale, întrebarea „cine va construi și controla aceste lumi” va deveni o problemă din ce în ce mai acută. Într-o lume tehnologică, geopolitica nu reprezintă lupta pentru controlul teritoriului, ci pentru crearea acestuia.
Într-o epocă a schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității, artificialul ar putea căpăta un înțeles literal, având în vedere potențialul terraformării. Dar poate căpăta și un înțeles mai metaforic. Pandemia a dezvăluit noi posibilități de atingere a emancipării radicale de lumea naturală, atât prin trecerea la experiențe online, virtuale, cât și prin dezvoltarea de vaccinuri și alte biotehnologii pentru cucerirea, sau cel puțin gestionarea, bolilor.
Nu cu mult timp în urmă, lumea naturală se afla în afara controlului nostru, servind ca arbitru între puterile geopolitice. Războiul Rece a fost un conflict înrădăcinat în stăpânirea omenirii asupra atomului, dar chiar și atunci, o natură transformată funcționa încă în concordanță cu regulile de bază care au menținut conflictul în anumite limite.
Confruntându-se cu realitățile a ceea ce ar însemna războiul nuclear, Statele Unite și Uniunea Sovietică au făcut apel la judecata imparțială a istoriei. Ambele puteri au pus aceleași întrebări de bază: „Avem credințele și instituțiile potrivite pentru a crește mai puternici în timp, extinzând controlul asupra forțelor materiale ale dezvoltării istorice?” și ambele împărtășeau aceeași convingere de bază că o autoritate superioară, divină sau dialectică, va decide în cele din urmă.
Situația este fundamental diferită într-o lume construită pe deplin de om, deoarece nu există opțiunea de a recurge la o autoritate externă. Puterea de calcul, financiară și monetară stabilesc regulile în avans și conferă tot mai multă putere politică câtorva indivizi aleși. Pentru toți ceilalți, noul mediu este inevitabil și, astfel, poate părea natural.
Trăim o viață „după natură”, iar acest lucru schimbă termenii rivalității geopolitice. Ceea ce contează cel mai mult în lumea de astăzi sunt rețelele aparent abstracte de bani, proprietate intelectuală, date și tehnologie. Atunci când adversarul tău construiește o lume complet artificială sau tehnologică care ar putea în cele din urmă să redefinească propria ta realitate, geopolitica devine existențială.
Un nou joc
Ascultând discursurile oficialilor americani din ultimii ani, se poate detecta o conștientizare tot mai mare a acestei amenințări. Mesajele publice încă subliniază valabilitatea universală a principiilor liberale, oficialitățile (secretarul adjunct de stat Wendy Sherman este un bun exemplu) cerând tuturor să joace după reguli – adică regulile liberale care guvernează ordinea internațională. Însă, toate aceste îndemnuri sunt acompaniate de o nouă neliniște că regulile nu ar fi chiar atât de ferm stabilite cum și-ar dori SUA să fie.
În prezent se desfășoară o mare întrecere pentru a determina care reguli vor guverna lumea și care superputere va fi în măsură să le stabilească. „Noi reprezentăm 25% din economia mondială”, a declarat președintele american Joe Biden în noiembrie 2020, „trebuie să ne aliniem cu celelalte democrații, adică încă 25% sau mai mult, astfel încât să putem stabili regulile drumului, în loc să permitem Chinei și altora să dicteze rezultatele, pentru că ei sunt cei care fac cărțile”.
Confruntate cu această realitate, democrațiile ar face bine să renunțe la vechea poveste a „jocului după reguli”. Politica mondială nu mai înseamnă aplicarea regulilor stabilite. Regulile nu sunt date, iar forțele care conduc ascensiunea statelor nu sunt neutre. Jocul este mult mai complex decât unul în care principalii jucători concurează în conformitate cu un set comun de reguli.
Sistemul este deschis schimbării. Alegerile făcute de diferiți participanți pot influența și remodela regulile, potențial înclinând întregul sistem în favoarea unor puteri, în detrimentul altora. Aceasta reprezintă o ruptură bruscă de universalismul ordinii anterioare, în care regulile comune care guvernează comerțul și alte chestiuni creează un spațiu neutru de acțiune.
Dat fiind faptul că liberalismul și-a pierdut capacitatea de a insufla adevărul principiilor sale asupra unei lumi recalcitrante, ne-am apropiat periculos tare de o nouă lume care funcționează după principiul „puterea face dreptatea”. Președintele rus Vladimir Putin a dovedit că nu va mai accepta regulile după care funcționează în prezent lumea. El dorește un nou sistem în care Rusia să fie recunoscută drept o mare putere, cu propria sferă extinsă de influență.
Cel mai probabil, însă, Kremlinul nu a luat în considerare toate schimbările pe care le-ar presupune noul sistem pe care îl preferă, dar și-a făcut cunoscute unele dintre pozițiile sale. Ucraina trebuie să dispară ca stat și, de preferat, ca națiune, iar Rusia trebuie să fie redevină parte la toate deciziile importante privind continentul european. Așa cum mi-a spus odată un fost ofițer rus de informații, mica Malta, cu poziția sa în Consiliul European și în Consiliul de Miniștri, are un cuvânt mai mare de spus cu privire la afacerile europene decât Rusia. O astfel de situație nu poate fi tolerată.
Cu siguranță, Putin și-a închipuit că un nou sistem ar putea lua naștere de pe urma unui mare acord cu SUA, reiterând acordul semnat în cadrul Conferinței de la Yalta din 1945, prin care SUA, Uniunea Sovietică și Marea Britanie au stabilit forma de bază a ordinii europene postbelice. Dar acest lucru a fost doar sugerat în mod intenționat vag de Kremlin. Identificând o deschidere, Putin a decis să încerce să impună un nou sistem cu ajutorul forței brute.
A procedat astfel deoarece se convinsese deja că Rusia era o mare putere și că singurul lucru care mai rămânea de făcut era să asigure recunoașterea acestui fapt. Un război rapid și de succes în Ucraina ar fi echivalent cu un moment revoluționar, când o clasă asuprită se afirmă brusc ca adevăratul deținător al puterii.
Contrar impresiilor populare, cel mai important atu al revoluționarilor de la Moscova nu a fost arsenalul nuclear al Rusiei, ci energia rusă. Putin și consilierii săi au presupus că petrolul și gazul rusesc erau atât de indispensabile pentru funcționarea normală a economiei Europei, încât Rusia nu avea de ce să-și facă griji dacă Putin decidea să declanșeze un război. Rusia, au concluzionat ei, putea dicta propriile reguli.
Ordinea tehnologică
Dacă ne gândim la ordinea internațională ca la un fel de sistem de operare, cei care pot schimba regulile sunt ca administratorii de sistem. Un stat cu „root access” – cum ar fi SUA – poate executa orice comandă sau modifica sistemul în sine. În schimb, Kremlinul a crezut că are acces la o ușă din spate a sistemului – o modalitate de a penetra apărarea în moduri care ar fi imposibil de contracarat de către administratori.
Marele avantaj de a fi un administrator de sistem global este că îi poți combate pe cei care te atacă, urmărindu-ți și celelalte obiective, prin ajustarea sistemului în sine, mai degrabă decât prin mijloace mai directe. Această abordare caracterizează răspunsul occidental la agresiunea lui Putin. În loc să meargă la război, democrațiile occidentale au adoptat sancțiuni economice țintite, bazându-se în același timp pe ucraineni să impună costuri militare grele Rusiei. Kremlinul a invadat un stat care s-a dovedit a fi deja complet integrat în sistemul occidental.
Sancțiunile împotriva băncii centrale a Rusiei au fost menite să fie o lovitură de grație, deoarece rezervele valutare au fost instrumentul pe care Kremlinul intenționa să-l folosească pentru a proteja rubla și a se proteja împotriva altor măsuri occidentale. A lua acel instrument a fost echivalent cu accesarea „modului dumnezeu” într-un joc video. Administratorul de sistem spera că ar putea pur și simplu să oprească sistemul de control al Rusiei și să o lase pe deplin expusă la retrageri bancare în masă, inflație și relocări de capital.
Dar aceste scenarii nu s-au materializat și este ușor de presupus de ce: lumea este încă flămândă după hidrocarburile Rusiei. La prețurile actuale, exporturile de energie pe un an ar fi suficiente pentru a-și compensa rezervele înghețate.
Sancțiunile aproape fără precedent ale Occidentului ridică, de asemenea, întrebări neliniștitoare cu privire la propriul viitor. Vor continua țările să acumuleze rezerve denominate de dolari care pot fi înghețate sau confiscate prin apăsarea unui buton? Atâta timp cât rezervele băncii centrale rusești sunt păstrate la bănci centrale străine, acestea sunt o formă de „bani din interior”: datorii acceptate de o contraparte și înregistrate ca atare în sistemele lor. Acest lucru înseamnă că pot fi revocate unilateral. Pe de altă parte, aurul sau Bitcoinul ar fi „bani din afară” care nu pot fi revocați, deoarece o relație directă între activ și deținătorul de active elimină necesitatea unei datorii corespunzătoare.
Încă nu este clar cum se va termina acest joc. Sancționarea rezervelor unei bănci centrale la o asemenea scară este fără precedent, dar pentru a se îndepărta de dolar, Rusia ar avea nevoie de o alternativă viabilă. Indiferent de cât de mult este folosit dolarul ca armă, o alternativă la acesta nu poate fi creată pur și simplu prin decret. Ar trebui, mai degrabă, să apară treptat, ca urmare a schimbărilor în structura comerțului și finanțelor globale. În general, pentru a înlocui administratorul de sistem original, trebuie înlocuit întregul sistem.
Un nou mod de a face regulile
Războiul Rusiei în Ucraina este un moment revelator. Sistemul global ar fi trebuit să fie un cadru neutru de funcționare, dar a fost brusc expus ca un instrument de putere. Această revelație prezintă un anumit pericol, deoarece diferiți actori statali din lumea în curs de dezvoltare ar putea decide acum să nu mai joace după regulile existente sau chiar să înceapă să caute sisteme alternative.
Orice s-ar întâmpla, putem identifica deja trei lecții principale din această criză. În primul rând, am intrat într-o nouă perioadă de rivalitate geopolitică, unde mizele vor fi mult mai mari decât erau înainte. Competiția dintre democrațiile occidentale și China va fi văzută din ce în ce mai mult ca un concurs istoric decisiv pentru a determina cine va construi lumile artificiale ale viitorului, cine va crea regulile care le guvernează și cine va avea acces complet la sistemul de operare.
În al doilea rând, puterea de a face regulile contează mult mai mult decât natura regulilor în orice moment. Un astfel de relativism poate părea neplăcut pentru sensibilitățile liberale, dar crizele recente au demonstrat în mod constant adevărul acestuia.
În cele din urmă, contează care sunt puterile care au acces la sistemul global. Împiedicarea intrușilor de a avea acces la cel mai profund strat al sistemului trebuie sa fie o prioritate absolută. Dependența periculoasă a Europei față de energia rusească este atât o vulnerabilitate, cât și un avertisment.
Bruno Maçães, fost secretar de stat pentru afaceri europene al Portugaliei, este consilier senior la Flint Global, senior research associate la Wilfried Martens Centre for European Studies și autor, cel mai recent volum al său fiind Geopolitics for the End Time: From the Pandemic to the Climate Crisis (Hurst Publishers, 2021).
©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org
