_________________
AGNES KALIBATA (foto)
Președintele AGRA
După lovitura devastatoare pe care COVID-19 a dat-o țărilor cu venituri mici și medii, consecințele economice ale războiului Rusiei în Ucraina au agravat daunele prin creșterea prețurilor mărfurilor cheie. Niciodată nu a fost mai urgentă întărirea rezistenței și durabilității în sistemele alimentare mondiale.
În ultimii ani, șocurile succesive au subminat securitatea alimentară globală, inversând decenii de progres. COVID-19, de exemplu, a împins 70-100 de milioane de oameni în sărăcie extremă și 118 milioane în nesiguranță alimentară (definită drept o „lipsă de acces regulat la suficiente alimente sigure și nutritive necesare pentru o creștere și dezvoltare normală și o viață activă și sănătoasă”). În Africa de Est, cele mai grave atacuri ale roiurilor de lăcuste din ultimii 70 de ani au înrăutățit nesiguranța alimentară într-o regiune care se confrunta deja cu o secetă semnificativă. Iar acum, războiul Rusiei în Ucraina a expus și mai multe fragilități în sistemele alimentare ale lumii.
Într-un moment în care prețurile alimentelor erau deja în creștere, conflictul a redus aprovizionarea cu grâu, ulei vegetal și îngrășăminte din întreaga regiune a Mării Negre. Fiecare dintre aceste produse de bază afectează în mod direct siguranța alimentară globală și rezultatele nutriționale. Centrul pentru dezvoltare globală estimează că prețurile mai mari la alimente și combustibili vor împinge încă 40 de milioane de oameni în sărăcie extremă și foamete, în principal în Africa. Alte sute de milioane de oameni vor avea de suferit.
Aceste șocuri au transmis un mesaj clar: trebuie să ne transformăm fundamental sistemele alimentare pentru a le face mai rezistente. Înrăutățirea condițiilor globale a amplificat, de asemenea, multe dintre provocările discutate la summitul ONU privind sistemele alimentare, pe care secretarul general António Guterres l-a găzduit toamna trecută. După cum am menționat atunci, lumea este cu mult în urmă în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD). Sistemele noastre alimentare, care ar trebui să fie o sursă de soluții, reprezintă o mare parte a problemei.
Summitul de anul trecut a reprezentat punctul culminant al unui proces de consultare incluziv de doi ani, în care guvernele și comunitățile au discutat despre modul în care sistemele alimentare ar putea fi îmbunătățite pentru a face posibilă îndeplinirea
ODD-urilor. Începând de astăzi, peste 110 țări au adoptat foi de parcurs politice pentru transformarea sistemelor lor alimentare, angajându-se să ia măsuri care vor consolida reziliența, hrănindu-și oamenii, consolidând mijloacele de trai și protejând planeta.
Datorită acestui efort, crizele alimentelor, îngrășămintelor și de finanțare de astăzi pot fi abordate prin angajamente pe care ni le-am asumat deja. Dar îndeplinirea acestor angajamente va necesita o nouă mentalitate. Eu identific trei idei care ies în evidență.
În primul rând, țările trebuie să promoveze diversificarea alimentară și să reducă dependența lor excesivă față de mărfuri precum grâul. În Africa de Vest, yuca este ușor de crescut și poate înlocui grâul în pâine (așa cum se întâmplă deja în Nigeria). Toate zonele agroecologice au astfel de avantaje comparative, iar valorificarea acestora ar permite țărilor și comunităților să atenueze șocurile actuale și să răspundă amenințării schimbărilor climatice.
Mai mult, diversificarea poate scurta lanțurile de aprovizionare și poate crește producția durabilă de alimente, ceea ce reduce dependența de sursele unice de alimente vitale, fără a mai menționa reducerea costurilor de import. De asemenea, acest lucru are un efect important asupra nutriției și asupra conservării sau recuperării biodiversității în zonele agricole.
În al doilea rând, trebuie să găsim modalități mai inovatoare pentru a ne asigura că fermierii pot avea acces la substanțele nutritive, îngrășămintele și informațiile de care au nevoie pentru a produce suficientă hrană. Experiența arată că reducerea îngrășămintelor și a produselor agrochimice este esențială pentru găsirea unui nou echilibru cu natura. Acest imperativ este deosebit de relevant în anumite părți ale lumii în care excesul de adaosuri servește doar profiturilor, mai degrabă decât securității alimentare. Reducerile necesare pot fi asigurate prin eliminarea subvențiilor care stimulează utilizarea excesivă.
În Africa, unde solurile erodate, productivitatea slabă și presiunea ridicată a dăunătorilor contribuie la randamente scăzute, degradarea mediului – în special defrișările – tinde să accelereze pe măsură ce fermierii caută noi terenuri fertile. Soluțiile la această problemă trebuie găsite la nivel local, sub forma unor utilizări mai creative și inovatoare a nutrienților, îngrășămintelor și agrochimicalelor. În vestul Kenyei, lucrând cu Global Environment Facility și Programul ONU pentru Mediu, organizația mea a ajutat fermierii să reabiliteze 6.000 de hectare de păduri degradate, prin încurajarea tehnicilor agricole durabile. Aceste abordări pot fi reproduse la nivel global prin colaborarea dintre guverne, cercetători și sectorul privat.
În cele din urmă, riscurile sporite ale ofertei actuale pot determina unele țări să ia în considerare protecționismul, așa că trebuie să ne amintim că suntem interdependenți și, prin urmare, mai puternici împreună. Comerțul eficient și echitabil face pe toată lumea mai rezistentă. Însă, pentru a profita mai mult de avantajele comerțului din Africa, trebuie să facem mai multe pentru a ajuta comunitățile locale să aibă acces la piețe. Acest lucru înseamnă sprijinirea zonei continentale africane de liber schimb, astfel încât comerțul nostru intraregional, care reprezintă acum mai puțin de 20% din comerțul total al Africii, să crească la nivelurile mult mai ridicate de pe alte continente.
Cum putem aborda cel mai bine aceste idei? În timp ce regândesc modul în care reglementează sistemele alimentare, guvernele trebuie, de asemenea, să încurajeze mai multe investiții în sectorul privat, iar liderii politici trebuie să mute reforma sistemului alimentar pe o poziție mult mai importantă în agenda de dezvoltare globală. Lunile următoare vor oferi numeroase oportunități pentru a face acest lucru. În timp ce ONU a lansat un grup global de răspuns la criză pentru a se concentra asupra creșterii prețurilor la alimente, energie și îngrășăminte, Germania își folosește președinția G7 pentru a promova o „alianță pentru securitatea alimentară globală”. Sistemele alimentare vor fi, de asemenea, o problemă majoră discutată în cadrul Summitului Uniunii Africane din iulie (unde tema este „2022: Anul nutriției”) și la conferința COP27 privind schimbările climatice din Egipt din noiembrie.
Următorii pași pentru a face față crizei prețurilor la alimente sunt clari. Guvernele ar trebui să mobilizeze resurse pentru a ajuta țările cele mai vulnerabile și pentru a construi sisteme alimentare mai rezistente. Iar țările bogate trebuie să facă mai mult pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a ajuta țările cu venituri mici și medii să se adapteze la schimbările climatice, ceea ce face deja viața mult mai dificilă pentru fermierii din întreaga lume.
Mai avem opt recolte până în 2030 – termenul limită pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă și prevenirea daunelor ireversibile cauzate de schimbările climatice. Summitul privind sistemele alimentare a generat o multitudine de idei noi, precum și angajamente de reformă din partea a 166 de țări. Mii de părți interesate au fost de acord că transformarea sistemelor noastre alimentare nu poate aștepta. Oamenii sunt inteligenți, creativi și inovatori. Avem mijloacele de a trăi în mod durabil în limitele naturii, îmbunătățind, în același timp, viețile a miliarde de oameni din întreaga lume. Dar rămâne de văzut dacă avem și umilința necesară.
Agnes Kalibata, fostul reprezentant special al secretarului general al ONU la summitul sistemelor alimentare din 2021, este președintele AGRA.
©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org
