Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este subiectul central al discuțiilor și dezbaterilor din spațiul public și politic din ultima perioadă.
Consider că una dintre lacunele acestor discuții și dezbateri este stricta particularizare la cazul României fără a se acorda atenție cadrului general conceptual în care ar trebui încadrat planul nostru național.
Este motivul pentru care voi vorbi despre planuri și nu despre plan, încercând o abordare prin prisma importanței, pe care o consider istorică, pentru asigurarea condițiilor existenței Uniunii Europene în următoarele decenii de profunde transformări ale modelului economiei globale.
Planurile Naționale – instrument de trecere la o nouă paradigmă a construcției europene
Datorită impulsului dat de inițiativa comună franco-germană pentru redresarea europeană în mai 2020, cele 27 de state membre au convenit, în cadrul Consiliului European din iulie 2020, asupra unui plan istoric de redresare, NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde euro, care va fi finanțat printr-o datorie comună. În special, acesta include Mecanismul de Redresare și Reziliență, care ia în considerare 6 piloni de referință, definiți astfel: Tranziția ecologică; Transformare digitală; Creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare și o piață internă funcțională, cu IMM-uri puternice; Coeziunea socială și teritorială; Reziliență economică, socială și instituțională, cu scopul, printre altele, de a spori gradul de pregătire pentru situații de criză și capacitatea de răspuns la criză; Politici pentru generația următoare, copii și tineri, cum ar fi educația și competențele informaționale.
În iulie 2020 doamna Ursula von der Leyen a ținut să precizeze intenția și scopul pe care Comisia le avea prin declanșarea Mecanismului: „Mecanismul de Redresare și Reziliență va sprijini eforturile de redresare ale statelor membre, vizând în special pe cele mai afectate de criză, și va permite investiții masive în tranziția verde și digitală. Mecanismul de Redresare și Reziliență este un pas istoric către o mai mare solidaritate și integrare economică în cadrul Uniunii Europene”.
Din declarația domniei sale putem extrage două idei centrale. Prima este aceea de a sprijini eforturile de redresare după pandemie, a doua este cea de a investi masiv în tranziția verde și digitală. Este și o a treia idee, de fapt un extrem de important mesaj politic, aceea a întăririi solidarității în integrarea economică.
Au apărut opinii conform cărora „redresarea și reziliența” ar fi termeni ce exprimă o extrem de elaborată formulare diplomatică menită să corespundă cât mai bine așteptărilor cetățenilor europeni de a vedea o implicare mai mare a instituțiilor europene în rezolvarea greutăților pe care, la nivel individual sau colectiv, le-au suportat prin efectele pandemiei (vezi: Nouriel Roubini: „A Fragile Recovery in 2021” – Project Syndicate 11/01/2021; André Heitz: „The Farce of the Conference on the Future of Europe – The Risk-Monger” (risk-monger.com); Stephane Saurel: The Conversation 05/2021; Eulalia Rubio: Policy Paper 262).
„A redresa” economiile este un termen ce sugerează politici de revenire la normal, ceea ce în accepțiunea generală înseamnă „succesul” eforturilor și măsurile luate de către Uniune pentru ieșirea din criză în interesul bunăstării fiecăruia.
A asigura „reziliența” este un termen ce sugerează grija și pregătirea Uniunii pentru ca nimic rău să nu se mai întâmple pentru cetățenii ei în viitor.
