Consider că economia românească se află într-un moment pe care literatura occidentală de specialitate îl numește „turning point”, adică „punct de cotitură”.
Nu mă voi axa pe analiza actualei stări de fapt a economiei din perspectiva ansamblului indicatorilor macroeconomici, ci pe modul în care această stare trebuie interpretată ca un moment necesar de regândire strategică a paradigmei politicilor economice viitoare.
Accentuez necesitatea și chiar urgența procesului de regândire și reevaluare a strategiei de politici economice, dar nu ar fi corect dacă nu mi-aș declara și aprecierea pozitivă pe care o am asupra stării actuale a economiei. Citând una dintre cele mai obiective și profesioniste analize, realizată de către direcția de analiză macroeconomică a Băncii Transilvania sub conducerea domnului dr. Andrei Rădulescu, putem spune că în momentul de față economia românească se caracterizează prin „economie recomandată pentru investiții, la intersecția UE cu Orientul Mijlociu și BRICS, ritm ridicat de creștere în ciclul economic postcriză (pe primele locuri la nivel de UE), campioana procesului de convergență economică europeană, tranziție spre economiile de dimensiune medie (PIB nominal aproape de 200 miliarde EUR), grad ridicat de integrare cu ciclul economic european, potențial ridicat de convergență (PIB/locuitor la circa 60% din media Zonei Euro în 2017, PPC)”. Este adevărat că asistăm și la o deteriorare a echilibrelor macroeconomice în ultimele trimestre, ca și la o accelerare a dinamicii anuale a prețurilor de consum, dar încă nu există pericolul, susținut de către unii analiști, al declanșării stării de incapacitate de plată sau al recesiunii.
Anul 2018 se va caracteriza prin obținerea de rezultate pozitive, chiar dacă ele se vor situa sub nivelul promisiunilor prea optimiste ale programului de guvernare.
Întrebarea este dacă actualele politicile economice promovate de la instalarea prezentului guvern vor fi capabile să obțină rezultate bune, în sensul eficientizării și modernizării structurii și funcționalității economiei, și pe viitor.
Răspunsul meu este negativ. Părerea mea este că, fără acea regândire și reevaluare a orientării politicilor economice de care vorbeam mai sus, nu va putea fi evitat pericolul decăderii economiei românești într-o zonă pe care am putea-o numi de subdezvoltare europeană caracterizată printr-un nivel inferior mediei UE din punctul de vedere al gradului de competitivitate și de valorificare a potențialului național de factori de producție.
Iată argumentele mele:
1 Un nou model de creștere sau doar un obiectiv al programului electoral.
Deși consumul a constituit în România un motor al creșterii economice încă din perioada guvernului Victor Ponta, actuala coaliție a amplificat considerabil rolul acestuia printr-un program extrem de generos de ridicare a veniturilor salariale în sectorul public și al pensiilor. Nu se poate în niciun fel nega necesitatea imperioasă a ridicării nivelului veniturilor în această etapă a dezvoltării interne și internaționale a economiei românești, ceea ce ne conduce la concluzia că programul de guvernare al coaliției este corect și pe deplin justificat din acest punct de vedere.
