DAVID MILIBAND
CEO al Comitetului Internațional de Salvare
Anul acesta a fost marcat de crize umanitare îngrozitoare în Africa de Est și Afganistan și de evenimente climatice terifiante în întreaga lume. Dar aceste probleme sunt rareori discutate împreună, deoarece fiecare corespunde diferitelor procese ale Națiunilor Unite, diferitelor departamente guvernamentale și diferitelor campanii de creștere a nivelului de conștientizare. Asta trebuie să se schimbe.
Soarta climatului și a celor mai săraci oameni din lume sunt conectate, iar mișcările dedicate ajutorării persoanelor cele mai vulnerabile și a celor chemați să protejeze planeta trebuie să lucreze mai bine împreună – începând chiar acum.
Valurile de căldură, incendiile și inundațiile care au cuprins multe țări occidentale în această vară au arătat celor mai bogate populații din lume ce înseamnă să trăiești la mila naturii. În țările cele mai sărace, care au contribuit cel mai puțin la criza climatică, această realitate face deja parte din viața de zi cu zi.
În Africa de Est, patru sezoane consecutive de ploi care nu au mai venit – combinate cu efectele conflictelor regionale, pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina – au cauzat o insecuritate alimentară extremă pentru 20 milioane de oameni. Deși Africa de Est produce doar 1,2% din emisiile globale și reprezintă aproximativ 6% din populația lumii, aceasta include acum 70% din totalul persoanelor afectate de lipsa de securitate alimentară și 17% din totalul global al persoanelor dezavantajate.
Recunoscând că cei mai puțin responsabili pentru schimbările climatice plătesc deja cel mai mare preț pentru aceasta, noi, cei de la Comitetul Internațional de Salvare (IRC), am publicat recent primul supliment dedicat crizei la Lista noastră anuală de urgențe ce trebuie supravegheate, pentru a evidenția amploarea suferinței din Africa de Est. Lista de supraveghere originală pentru 2022 a denunțat „eșecul sistemului” și a cerut o reconfigurare a sistemului; dar clienții noștri nu pot aștepta reforma structurală, ei au nevoie de acțiune imediată. În plus, asistăm, de asemenea, la agravarea crizelor umanitare din Orientul Mijlociu, Asia și America Latină. Afganistanul, de exemplu, are de două ori mai mulți oameni la nivelul patru de insecuritate alimentară (din cinci niveluri în clasificarea internațională pe faze) decât Africa de Est.
Schimbările climatice amenință comunitățile cele mai sărace prin riscuri cronice, dispersate, cum ar fi aprovizionarea insuficientă cu apă și salubrizarea, foametea și pierderea ecosistemelor naturale și a mijloacelor de trai. Aceste crize nu sunt liniare – ele sunt provocări transsectoriale care se mișcă mai lent și care au implicații grave și de durată.
Aceste provocări sunt fundamentale pentru misiunea întreprinderii umanitare. În clasamentul întocmit de Notre Dame Global Adaptation Initiative, șase dintre cele 11 țări cel mai puțin pregătite pentru schimbările climatice – Republica Centrafricană, Somalia, Republica Democrată Congo, Afganistan, Sudan și Niger – sunt, de asemenea, și pe Lista de urgențe a IRC.
Pentru acestea și multe alte țări, consolidarea rezilienței climatice prin adaptare trebuie să devină o prioritate alături de atenuarea schimbărilor climatice. Iată trei modalități de a începe să luați în serios urgența climatică și impactul acesteia asupra țărilor cu venituri mici și afectate de conflicte.
Pentru început, donatorii trebuie să crească finanțarea multianuală, flexibilă și să se asigure că un procent mai mare din totalul finanțării ajunge la respondenții din prima linie, care cunosc cel mai bine mediile și ecosistemele locale. Programarea umanitară ar trebui să devină mai proactivă, mai degrabă decât reactivă, atunci când îndrumă respondenții din prima linie să utilizeze aceste fonduri pentru personal, formare și echipamente, construind astfel capacitatea de absorbție, adaptare și răspuns la crize.
Un dolar cheltuit pe răspunsul timpuriu și rezistență economisește trei dolari în pierderi de venituri și de animale. A învăța ce funcționează – pe baza programelor existente – ajută la extinderea intervențiilor în alte contexte umanitare. Cele mai bune intervenții pentru persoanele care se găsesc în situații de criză sunt cele care oferă asistență imediată, stimulând, în același timp, îmbunătățirile durabile. Nu numai că îi țin pe oameni în viață, dar îi și ajută să prospere.
IRC și-a stabilit ca prioritate sprijinirea cercetării și inovării în vederea dezvoltării unor mijloace de trai agricole rezistente la schimbările climatice în zonele cele mai afectate de efectele de amplificare ale conflictelor și ale schimbărilor climatice. Agricultura va rămâne un principal sprijin economic în majoritatea țărilor cu venituri mici și medii. Cu toate acestea, în anii următori, schimbările climatice își vor pune amprenta asupra capacității sistemelor de producție alimentară și disponibilității resurselor naturale, în special în locurile afectate de degradarea solului, lipsa accesului la apă sau deșertificare. Cu o mai mare rezistență la schimbările climatice în comunitățile care sunt adesea lăsate în afara negocierilor globale, persoanele cele mai vulnerabile la schimbările climatice capătă puterea de a-și identifica propriile nevoi și de a răspunde în consecință. Acest lucru are, de asemenea, efecte pozitive în cascadă asupra securității alimentare, migrației și conflictului.
IRC privește securitatea semințelor, informațiile accesibile și acționabile, precum și reducerea riscului de dezastre la nivel comunitar – cum ar fi sistemele de avertizare timpurie – ca zone de interes în care abordările noi și adaptate ar putea face progrese majore în cinci ani și ar putea oferi soluții cu adevărat scalabile în zece ani. În Niger, Pakistan, Sudanul de Sud și Siria, construim pe baza activității noastre actuale și explorăm oportunități care valorifică expertiza noastră și know-how-ul tehnologic existent și soluțiile de producție pentru a dezvolta strategii de consolidare a rezilienței accesibile, atât din punct de vedere material cât și economic, și inovatoare.
În plus, trebuie să existe o creștere a asistenței pentru adaptare pentru țările care se confruntă deja cu condiții climatice incredibil de dificile. Încă nu avem finanțarea anuală de 100 miliarde de dolari pentru climă pe care țările bogate au promis-o în 2009. Dar dincolo de drama încercării de a ajunge la acea sumă promisă (care a fost stabilită cu mult înainte de analizele științifice actuale privind vulnerabilitatea în zonele amenințate de climă), există, de asemenea, problema fundamentală a modului în care ar trebui cheltuiți banii. Doar 20% din finanțarea publică pentru combaterea schimbărilor climatice a ajuns în țările în curs de dezvoltare pentru proiecte de adaptare, chiar dacă adaptarea este esențială pentru a ajuta oamenii să trăiască și să minimizeze distrugerea și suferința care rezultă din schimbările climatice.
Un obiectiv mai adecvat pentru o finanțare a adaptării ar fi de 50% din totalul fondurilor pentru combaterea schimbărilor climatice, finanțată la același nivel cu atenuarea efectelor schimbărilor climatice și furnizată sub formă de granturi, nu de împrumuturi. Aceste țări nu își pot permite creșterea ratei dobânzii care este deja alimentată de schimbările politicii macroeconomice din cele mai bogate părți ale lumii.
În cele din urmă, toți actorii publici, privați și nonprofit trebuie să depășească barierele birocratice și să înceapă să coopereze. Majoritatea eforturilor umanitare de astăzi se ocupă de factorii economici, de sănătate și de conflict care exacerbează și sunt exacerbați de efectele schimbărilor climatice, în special în zonele relativ inaccesibile pentru activitatea și cercetarea concretă în domeniul climei. Aceasta înseamnă că există oportunități valoroase pentru parteneriatele transsectoriale, precum și pentru un angajament crucial cu comunitățile locale, care își cunosc cel mai bine riscurile și cum le pot rezolva în mod colectiv.
De exemplu, unele dintre programele IRC din Zimbabwe se concentrează pe recoltarea și comercializarea durabilă a produselor din lemn neforestier. Parteneriatele public-private care vor lua în considerare provocările legate de schimbările climatice, modelele de afaceri și considerentele ecologice din regiune pot oferi un cadru proactiv pentru a face față incertitudinii și pentru a evalua intervențiile. Intervențiile sunt eficiente și durabile numai dacă sunt adaptate contextului local, răspund nevoilor percepute ale comunității și se încadrează în capacitatea sa de gestionare. Acesta este un domeniu în care atât acțiunile din domeniul climatic, cât și cele din domeniul umanitar pot fi îmbunătățite.
Criza climatică reprezintă un eșec de proporții istorice al sistemului. Dar există un eșec al sistemului și mai specific în „zonele fierbinți” din punct de vedere umanitar ale lumii, unde putem identifica guverne care își bombardează propriii cetățeni, impunitate pentru crime de război și inerție diplomatică. Toți suferă din cauza eșecului de a se pregăti pentru riscurile climatice, iar umanitariștii și ecologiștii trebuie să colaboreze pentru a schimba acest lucru.
David Miliband, fost secretar britanic de externe și membru al Comisiei Independente pentru Pregătire și Răspuns Pandemic a Organizației Mondiale a Sănătății, este CEO al Comitetului Internațional de Salvare.
©Project Syndicate 2022
