Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a declarat că statul român este un „stat eșuat”.
O declarație de-a-dreptul șocantă care, mai mult ca sigur, va ocupa un loc central în orice analiză a președinției domniei sale. Orice conducător al unei țări, fie el monarh sau președinte, nu trebuie să uite nicio clipă importanța poziției pe care o ocupă, cel mai bine caracterizată de Louis XIV prin celebra frază „L’Etat c’est moi”.
A făcut domnul președinte Iohannis o gafă politică monumentală când, implicit, a recunoscut că în calitate de șef al unui stat eșuat este și domnia sa eșuat? Poate că nu a realizat gravitatea acestei situații sau nici nu i-a păsat de consecințele unei astfel de declarații, considerând că „eșuarea” nu are nicidecum legătură cu domnia sa, ci doar cu incapacitatea românilor de a se guverna. Doar circulă în Occidentul european teza conform căreia românii sunt un fel de „Africa albă”, neguvernabili, aidoma unor națiuni africane.
Sau poate domnul președinte a făcut un gest de curaj și responsabilitate, zicând lucrurilor pe nume chiar cu riscul de a-și recunoaște propriul eșec? Desigur, recunoașterea propriului eșec în calitate de șef al statului ar fi dus în alte țări la demisia imediată sau în Japonia chiar la harakiri, dar nu trebui să ne comparăm cu alte țări. La noi, demisia nu se practică, harakiri, nici atât, deci să analizăm ceea ce a declarat președinte și nu ce ar fi putut sau trebuit să facă după șocanta sa declarație.
