Școala charter e de fapt un concept, o alternativă educațională, nu o instituție. Este ceva ce se construiește după nevoie, după interes, după pasiune. Oamenii de business, în special cei din domenii ale tehnologiei de vârf, își pot forma astfel singuri salariații specializați. La fel, o cerință economică odată ce se prefigurează, își poate modela practicienii din timp. „Educația e obligatorie, școala, nu”, în sensul că nu contează instituția școlară ca loc, înscriere și frecventare, sintetizează conceptul inițiatoarea lui la noi, Adriana Brăescu, biolog specializat în neuroștiințe, care conduce Asociația „Re-Design”. L-a prezentat pe platforma laserului de la Măgurele, acolo unde infrastructura ELI-NP și proiectatul ecosistem inteligent Laser Valley – Land of Lights invită la investiții în business high-tech.
Școala charter, un început pentru business high-tech
Date: