de Ciprian Dumitru Muscă,
președintele ASFOR – Asociația Forestierilor din România
Ciprian Dumitru Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România, ASFOR, îmbină pregătirea de inginer silvic și economist cu experiența reprezentării unui sector în care deciziile despre pădure se prelungesc în investiții industriale, locuri de muncă și veniturile comunităților rurale. Această dublă formație îi susține abordarea economică a resursei forestiere, urmărind legătura dintre gospodărirea pădurilor, capacitatea de prelucrare a lemnului și valoarea care rămâne în economia românească.
Un sector mare, dar puțin vizibil
România deține una dintre cele mai valoroase păduri din Europa – aproape 7 milioane de hectare, cu ecosisteme forestiere de o calitate rar întâlnită pe continent. În jurul acestei resurse funcționează un sector economic pe care dezbaterea publică îl tratează, de regulă, doar din perspectiva conflictelor: silvicultura, exploatarea forestieră și industria de prelucrare a lemnului.
Cifrele spun altceva. Potrivit Raportului Sectorial Integrat ASFOR 2025, lanțul valoric al lemnului generează o contribuție economică totală de aproximativ 61,4 miliarde lei – circa 3,5% din PIB – și un impact fiscal anual de aproximativ 12,5 miliarde lei. Sectorul susține direct peste 66.000 de locuri de muncă, cele mai multe în zone rurale și montane, unde alternativele economice sunt puține. Fiecare metru cub de lemn recoltat și prelucrat în țară aduce între 3.000 și 3.200 lei în PIB și între 600 și 650 lei la bugetul de stat.
Este un sector format în marea lui majoritate din întreprinderi mici și mijlocii, cu capital românesc, ancorate în comunitățile locale – un sector care nu se poate reloca și care produce, din resursă regenerabilă, inclusiv materialul de construcție cu cea mai mică amprentă de carbon, printr-o activitate ea însăși cu impact redus asupra climei.
Potențial nevalorificat
Estimările noastre arată un potențial economic nerealizat de 10-17 miliarde lei anual. Sursa acestui decalaj nu este lipsa resursei, ci modul în care o gestionăm: recoltăm sub creșterea anuală a pădurii, exportăm încă o parte importantă a lemnului cu valoare adăugată redusă, iar industria de produse finite – inclusiv mobila – depinde tot mai mult de semifabricate importate, deși materia primă există în țară.
La aceasta se adaugă o infrastructură de drumuri forestiere rămasă la nivelul anilor ̓80, un cadru de reglementare instabil, o forță de muncă îmbătrânită și o netehnologizare cronică a exploatării. Rezultatul este un lanț valoric fragmentat, în care fiecare verigă lucrează sub capacitate, iar valoarea creată se pierde uneori pe parcurs.
Reconstrucția României nu poate ignora acest sector. Dimpotrivă: lemnul este singurul material de construcție pe care îl producem integral în țară, îl regenerăm și îl putem transforma, pe tot lanțul, în locuri de muncă și valoare adăugată românească.
Soluții pentru sectorul de exploatare forestieră
1. Predictibilitate a resursei
Operatorii nu pot investi în utilaje de sute de mii de euro fără a ști ce volum de lemn va fi disponibil în următorii ani. Propunem un program multianual de punere în valoare a masei lemnoase, corelat cu amenajamentele silvice și cu creșterea anuală a pădurii, care să transforme recoltarea din variabilă politică în variabilă economică.
2. Infrastructură forestieră
Accesibilizarea pădurii este condiția gestionării durabile: fără drumuri nu există intervenții silviculturale la timp, nu există lemn de calitate și nu există răspuns rapid la doborâturi sau incendii. Un program național de drumuri forestiere, finanțat inclusiv din fonduri europene, este o investiție cu efect direct în economia locală.
3. Mecanizare și digitalizare
Trecerea de la exploatarea manuală la tehnologii moderne – utilaje multifuncționale, funiculare, sisteme de măsurare digitală – reduce impactul asupra solului și arboretului, crește siguranța muncii și productivitatea. Sistemul SUMAL trebuie să evolueze de la instrument de control la instrument de trasabilitate și eficiență, integrat cu cerințele Regulamentului european privind defrișările (EUDR), care poate deveni un avantaj competitiv pentru lemnul românesc.
4. Profesionalizare și forță de muncă
Sectorul are nevoie de un sistem coerent de formare profesională – de la școli de arte și meserii forestiere la cursuri de formare recunoscute – și de instrumente care să facă meseriile forestiere atractive pentru tineri: contracte multianuale, salarizare corelată cu productivitatea, condiții de muncă moderne.
5. Consolidarea proprietății private fragmentate
Aproape jumătate din pădurile țării aparțin unor proprietari privați, mulți cu suprafețe de câteva hectare. Asocierea, gestionarea în comun și accesul la servicii silvice profesioniste sunt condiții pentru ca această resursă să intre în circuitul economic în mod legal, predictibil și durabil.
Soluții pentru industria produselor finite, inclusiv mobila
1. Lemnul în construcțiile publice
Un principiu simplu – „lemnul mai întâi” în achizițiile publice – aplicat școlilor, grădinițelor, locuințelor sociale și clădirilor administrative ar crea o cerere internă stabilă pentru produse cu valoare adăugată: lemn lamelat încleiat, panouri CLT, case prefabricate. Țări ca Austria, Finlanda sau Franța au demonstrat că această politică generează simultan industrie, locuri de muncă și reducerea emisiilor.
2. Integrarea lanțului valoric
Promovăm formarea de clustere regionale care să lege exploatarea, prelucrarea primară, industria mobilei și cercetarea, astfel încât lemnul să parcurgă întreg lanțul pe teritoriul național. Reziduurile fiecărei etape – lemn mărunt, rumeguș, tocătură, așchii, coajă – devin materie primă pentru energie, materiale compozite sau bioeconomie, în logica economiei circulare.
3. Mobila – de la subcontractare la brand
Industria românească de mobilă are tradiție și competențe, dar rămâne, în mare parte, furnizor de manoperă pentru branduri străine. Trecerea către design propriu, produse proprii și export sub marcă românească necesită investiții în cercetare, formare și promovare – iar aici parteneriatul public-privat are un rol legitim.
4. Acces la finanțare
IMM-urile din sector au nevoie de instrumente financiare adaptate ciclului lor: garanții pentru achiziția de utilaje, credite pe contracte multianuale, scheme de ajutor de stat pentru prelucrare superioară. Băncile comerciale au început să înțeleagă potențialul sectorului; politica publică trebuie să le urmeze.
5. Cercetare și inovare
Măsurarea digitală a lemnului, scanarea LiDAR a arboretelor, monitorizarea satelitară și aplicațiile de inteligență artificială pentru inventariere nu mai sunt viitor, ci realitate în care România poate fi contribuitor, nu doar utilizator. Universitățile de profil, institutele de cercetare și mediul privat lucrează deja împreună în proiecte europene; această colaborare trebuie susținută și dezvoltată.
Biomasa – energie pentru comunitățile locale
Există o dimensiune a lanțului valoric al lemnului pe care dezbaterea despre tranziția energetică o ignoră aproape complet: milioane de gospodării din mediul rural se încălzesc și astăzi cu lemn, în sobe vechi, cu randamente de 30-40%, arzând mai mult decât ar fi nevoie și producând emisii care afectează sănătatea familiilor și a mediului înconjurător. Sărăcia energetică nu este o abstracție statistică – este realitatea cotidiană a satului românesc.
Aceeași resursă, folosită inteligent, poate deveni soluția. Propunem două programe complementare:
„1 sat – 1 MW”
Fiecare comunitate rurală cu resursă forestieră în apropiere poate avea o centrală proprie pe biomasă, de putere mică – de ordinul unui megawatt – care să alimenteze cu căldură școala, dispensarul, primăria, căminul cultural și, acolo unde rețeaua o permite, locuințele din centrul localității. Combustibilul este local: resturi de exploatare, lemn de calitate inferioară, reziduuri de la gaterele din zonă. Banii pentru energie rămân în comunitate, nu pleacă spre furnizori externi, iar centrala creează locuri de muncă stabile în întreținere și aprovizionare. Modelul funcționează de decenii în Austria, unde peste 2.000 de astfel de rețele de termoficare rurală pe biomasă asigură independența energetică a satelor.
„Rabla pentru sobe”
Un program național de înlocuire a sobelor și centralelor pe lemn vechi cu echipamente moderne, cu randamente de peste 80% și emisii reduse, ar înjumătăți consumul de lemn de foc al unei gospodării, cu același confort termic. Efectul este triplu: mai puțină presiune pe pădure, facturi mai mici pentru familiile cele mai vulnerabile și aer mai curat în comunitățile rurale. Este cea mai ieftină măsură de eficiență energetică disponibilă la scara a milioane de gospodării, iar fondurile europene pentru climă și tranziție justă o pot finanța integral.
Împreună, aceste programe transformă biomasa dintr-o resursă folosită ineficient într-un pilon al diversificării mixului energetic național și al independenței energetice reale – nu doar la nivel de sistem, ci la nivelul fiecărei comunități care își produce astfel singură căldura, din propria pădure gestionată durabil.
O strategie națională pentru lemn
Toate aceste soluții au nevoie de un cadru comun: o strategie națională a lanțului valoric al lemnului, elaborată împreună cu sectorul, care să lege silvicultura de industrie, energie, construcții și politica de mediu și care să fie stabilă indiferent de ciclurile politice. Nu propunem mai multă tăiere, ci mai multă valoare din fiecare metru cub recoltat legal, pe baza principiilor gestionării durabile.
Reconstrucția României înseamnă, în definitiv, capacitatea de a transforma resursele proprii în bunăstare proprie. Pădurea este una dintre puținele resurse pe care le avem din abundență, le regenerăm și le putem valorifica integral și superior în țară. A o trata ca pe o problemă, și nu ca pe o oportunitate, este un lux pe care nu ni-l mai permitem.
