Cardurile de credit și banii cash, din portofel, direct în smartphone

Date:

Nici Apple sau Samsung nu mai sunt ce au fost odinioară. În lumea gadgeturilor, odinioară e sinonim cu patru-cinci ani în urmă. Se pare că cei doi giganți mondiali, care au pus la pământ alte nume grele ale industriei, precum Nokia, Sony sau Motorola, sunt pe cale de a fi depășite de dragonii „made in China”, care cresc în cinci ani de la aproape nimic la peste 45 miliarde dolari – valoare de piață – cazul Xiaomi.portofelPe de altă parte, smartphone-urile au devenit calculatoare cu multiple aplicații. Ceea ce la început era doar un simplu telefon mobil, care intră cu ușurință în buzunar, a ajuns să dețină funcții pe care le îndeplineau multe alte dispozitive: cameră foto și de filmat, GPS, ceas, alarme programabile, calculator cu conexiune la internet, radio, reportofon, redare de muzică și chiar televizor.

Dar, în curând, smartphone-ul va înlocui și portofelul în care ținem banii și cardurile de credit. Această nouă funcție ar putea fi una dintre marile schimbări din domeniul plăților electronice. Deja primii pași au fost făcuți de către marile companii producătoare de smartphone-uri. Apple a fost prima care a intrat pe această piață, prin Apple Pay, dar în prezent portofele electronice sunt oferite și de către restul marilor jucători: Android Pay, Google Pay, Chase Pay și chiar marele lanț de hipermarketuri Walmart a dezvoltat o aplicație care permite plata cu telefonul fără ca să mai fie necesar cardul de credit. Iar creșterea gradului de securitate a utilizării portofelului mobil ar fi o variantă foarte bună pentru tranzacțiile efectuate și de către IMM-uri.

iphone

Dezvoltarea în această direcție nu ar implica inovații spectaculoase ale performanțelor smartphone-urilor, ci ar duce la dezvoltarea companiilor care vor asigura transferul și securitatea operațiunilor bancare.

Pentru a se păstra la vârful competiției, Apple și Samsung lansează modele noi și pun accentul pe un marketing cât mai agresiv. Mult așteptata lansare a Apple 7 și 7 Plus, care va veni și în

România în octombrie, nu a mai întrunit nici criticile pozitive ale criticilor și nici entuziasmul fanilor nu mai este atât de mare precum în trecut.

Această supra-saturare a pieței, la care se adaugă lipsa de interes a fanilor care nu mai aleargă să-și upgradeze imediat modelul mai vechi aduce după sine scăderea cotei de piață. La sfârșitul trimestrului al doilea din acest an, cota de piață pentru iPhone scăzuse la 11%, cea mai mică din ultimii șase ani.

Piața chineză, cea mai mare din lume, este din ce în ce mai mică pentru liderii mondiali, Apple și Samsung, deși vânzările de smartphones pe piața chineză s-au dublat în ultimii trei ani, conform companiei de cercetare a pieței, Canalys. În prezent, jocurile sunt făcute de companiile indigene. De exemplu, Xiaomi, fondată în 2010, a ajuns la o valoare de piață de peste 45 miliarde dolari și are reprezentanțe în India și Brazilia și alte patru țări asiatice. Astfel, în China, între primele 10 branduri după vânzări, opt sunt chinezești. În 2011, nu erau decât patru.

Creșterea pieței de smartphone se temperează rapid, în timp ce competiția brandurilor chinezești este tot mai acerbă. Aceasta înseamnă că orice producător este forțat să testeze până la limită inovațiile și să încerce să facă minuni inginerești. Samsung a demonstrat că poate concura cu succes cu cele mai bune companii din domeniu. Însă dacă își asumă riscuri prea mari în materie de inovații tehnice, pot apăreare și erori. Iar îndreptarea acestora nu este deloc ușoară și în niciun caz ieftină.

SAMSUNG A PIERDUT 22 MILIARDE DOLARI
ÎN DOUĂ ZILE PE MÂNA GALAXY NOTE 7

Lucrurile mergeau foarte bine. Samsung a performat foarte bine aproximativ 18 luni pe piața de smartphone și nimic nu anunța o inversare bruscă de trend. În luna februarie din acest an lansase noile Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge, ambele modele foarte bine primite atât de către specialiști, cât și de către public. Vânzările au fost excelente, ceea ce a permis ca Samsung să anunțe realizarea celui mai mare profit trimestrial din ultimii doi ani.

În august, a lansat Galaxy Note 7 cu ecran mare a primit iarăși aplauze din partea specialiștilor și s-a bucurat de recenzii excelente în presa de specialitate. Vânzările au atins niveluri record, iar compania coreeană a reușit să depășească livrările de iPhone 7 Plus al lui Apple pentru o întreagă lună.

Apoi, brusc, ceea ce părea a fi un galop de sănătate s-a transformat într-un coșmar. Au început să apară știrile despre cazurile de explozii ale smartphone-ului și ale incendiilor provocate de el.

Dacă ar fi fost doar câteva cazuri izolate, n-ar fi fost o problemă. Însă când știrile au început să devină tot mai dese, Samsung a realizat că nu mai are decât foarte puține opțiuni pentru a rezolva problema.

La doar două săptămâni de la punerea pe piață a noului model, Samsung a fost nevoită să oprească vânzările și să lanseze un amplu program de înlocuire a celor 2,5 milioane de unități pe care le comercializase până atunci la nivel mondial. Pusă în fața evidențelor, s-a văzut nevoită să admită că există un risc crescut ca bateria să se supraîncălzească, să explodeze sau să ia foc.

Din păcate, știrile proaste au continuat să curgă. Autoritatea Federală pentru Aviație din SUA a cerut companiilor aeriene să solicite pasagerilor să nu folosească Galaxy Note 7 la bordul aeronavelor, ceea ce afectează și mai mult reputația Samsung.

Au apărut relatările despre un băiat de șase ani care a suferit arsuri după explozia unui telefon, o mașină care a luat foc, precum și a unei case mistuite de flăcări, toate acestea puse pe seama unui defect de construcție a bateriei.

În toiul acestui scandal, Apple a lansat iPhone 7 Plus, principalul concurent al lui Samsung Note 7 pe segmentul așa-numitelor tabphone. Iar Samsung este pus într-o situație foarte dificilă, neavând încă un plan valabil pentru a reintroduce rapid Galaxy Note 7 pe rafturile magazinelor.

Acest scandal și reducerea încrederii în capacitatea companiei de a-și reface notorietatea se traduc prin pierderi financiare însemnate. În doar două zile, valoarea de piață a Samsung a scăzut cu 22 miliarde dolari. Pe termen scurt, pierderea Samsung este estimată la aproximativ un miliard dolari. Însă efectele retragerii de pe piață a Note 7 și deteriorarea imaginii companiei sunt dificil de evaluat pe termen lung. La numărul total de smartphone-uri vândute la nivel mondial, problemele apărute la modelul fanion nu se vor resimți atât de mult ca la capitolul venituri, dat fiind că este cel mai scump, deci cu cea mai mare marjă de profit.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate