Sunt îngrozit de decrepitudinea societății și de prăbușirea calității vieții care are loc în România. Sunt îngrozit de lipsa de zbucium și de totala detașare cu care cei care sunt de fapt statul tratează necazurile, tragediile și crizele prin care trec zilnic milioane de români. Sunt revoltat de seninătatea cu care președintele anunța în urma tragediei de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța (incendiul în care și-au pierdut viața mai mulți pacienți) că statul a eșuat în a-și proteja cetățenii, uitând că este chiar șeful acestui stat eșuat. O critică obiectivă a prestațiilor statului trebuie să înceapă chiar în fața oglinzii. Sintagma „Statul sunt eu” nu poate fi șoptită tainic doar undeva, în spatele cortinei prezidențiale, fără nicio asumare publică de răspundere și fără a avea de altfel nimic din strălucirea Regelui Soare.

Națiunea română decade sub un stat ce se degradează și niciun lider politic nu-și recunoaște vina. Este vizibilă incapacitatea statului român de a furniza servicii publice ca datorie obligatorie a statului către cetățenii săi, răsplătindu-i astfel firesc pentru taxele și impozitele plătite de aceștia. Este la fel de vizibilă până și incapacitatea statului de a-și colecta aceste venituri fiscale. Este chiar dureros de vizibilă incapacitatea statului de a administra dezvoltarea societății și e de ajuns să privim la colapsul sistemului sanitar, la prăbușirea educației naționale și la decrepitudinea întregii infrastructuri pe care mai stă sprijinit statul: infrastructura de transport terestru, de transport feroviar, de transport naval, de transport de energie electrică, de transport de  gaze naturale.

Statul român se bâlbâie printre decizii într-o încercare nereușită de a administra deopotrivă starea de urgență sanitară și procesul de educație națională, sacrificând viitorul a sute de mii de elevi pentru care „România educată” rămâne o mare necunoscută menționată doar în titlul mapei prezidențiale. Pentru autoritățile române interesele personale sau de partid au greutate mai mare decât interesul națiunii de a-și forma, crește și educa generația viitoare.

Deși valul IV al pandemiei de COVID-19 lovește năprasnic România, bâlbâiala guvernamentală continuă să demonstreze lipsa de competență a conducătorilor în administrarea unor situații de criză. Soarta educației rămâne sub semnul întrebării, iar „școala în pandemie este ping-pongul guvernanților”. Cu prea mulți cetățeni care-și fac veacul prin birturi și nu sunt duși la școală, România a ajuns o țară săracă și vulnerabilă, guvernată de un stat compus din instituții slabe și pline de defecte, populate de funcționari la fel de neduși la vreo școală precum concetățenii lor: administrația publică de orice nivel, poliția, sistemul judiciar, fiscul, sistemul de sănătate, protecția socială, învățământul și educația sunt aservite toate unor decizii exclusiv politice, bramburite și cel mai adesea învăluite de corupție. În comentariul său despre „Statul eşuat şi responsabilităţile politice”, profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir arăta că „guvernarea pe care o patronează preşedintele Republicii devine, cu fiecare zi care trece, un exemplu aproape ideal de improvizaţie şi de mediocritate crasă”. Statul român este un stat eșuat mai ales pentru că educația națională este un proces eșuat, alături de modernizarea sistemului sanitar, în colaps în prezent. Vom trece pandemia cu spitalele prăbușite, cu școlile închise, dar cu birturile deschise.

Potrivit revistei britanice „The Economist”, „statul eșuat” este acel termen „alunecos” ce e probabil cel mai puțin râvnit premiu în geopolitică. Dar iată ironia sorții: este un premiu pe care președintele Klaus Iohannis și l-a adjudecat singur cu doar o zi înainte de ziua în care, la Aachen, președintele Consiliului European, Charles Michel, îi atârna la gât premiul Carol cel Mare. Potrivit organizatorilor, distincția a fost acordată „pentru promovarea valorilor europene, a libertății și democrației, protecția minorităților și diversitatea culturală” și pentru că „a prestat un serviciu semnificativ în interesul statului de drept și al independenței sistemului judiciar”.

Pentru Europa civilizată și dezvoltată acestea sunt vorbe pline de sens. Dar pentru România „statului eșuat”, sunt doar vorbe goale, enunțuri care nu au sens pentru niciunul dintre cetățenii disperați, care văd că statul și șeful său și-au întors spatele către ei.

Guvernarea României este mai curând o fantezie a micilor caractere ale „marilor” oameni de stat care fac zilnic țărâna praf.

DISTRIBUIȚI
Daniel Apostol, jurnalist, MBA, este director editorial al revistei ECONOMISTUL, director editorial al cotidianului „Jurnalul”, director editorial al „ClubEconomic.ro”. A fost realizatorul Jurnalului de Economie la A3, director editorial, jurnalist senior și gazdă a seriei ProfitLive de pe ProfitTV.