După ce Prometeu a furat focul de la zei și l-a dăruit omenirii, Zeus s-a răzbunat creând-o pe Pandora, a cărei curiozitate avea să dezlănțuie boli, moarte, război, ciumă și alte năpaste. În pragul unui nou an, se simte din ce în ce mai mult ca și cum ne aflăm într-un alt moment tip Pandora, umanitatea eșuând să ia în serios implicațiile acțiunilor sale sau ale pericolelor conținute de noile forțe pe care le eliberează în lume.
Să începem cu inteligența artificială, cu unele dintre cele mai recunoscute nume din IA, inclusiv Sam Altman de la OpenAI și „nașul” domeniului, Geoffrey Hinton (care a părăsit recent Google pentru a vorbi liber), avertizând că tehnologia ar putea reprezenta o amenințare existențială la adresa civilizației umane. Între aceasta și plauzibilitatea continuă ca COVID-19 să fi fost produsul cercetării științifice, există motive ample de a ne îngrijora că misiunea umanității pentru cunoaștere și putere asupra naturii se va dovedi sinucigașă dacă nu se bazează pe principii convenite la nivel global.
Însă nici acestea nu sunt singurele riscuri existențiale cu care ne confruntăm. Pentru prima dată, o putere militară majoră, Rusia, a amenințat în mod deschis și regulat că va folosi arme nucleare dacă lucrurile nu ies cum dorește ea. Chiar dacă un astfel de zăngănit de arme este menit să compenseze performanța deplorabilă a armatei ruse în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, cu greu o face mai puțin periculoasă. Odată cu expirarea multor tratate vechi de control al armelor, riscul acum este ca o astfel de politică pe marginea prăpastiei să fie normalizată, scăzând pragul pentru ca o putere fără scrupule sau încolțită să recurgă la opțiunea nucleară.
Apoi mai este marea pierdere deja cauzată de schimbările climatice. De la incendii, inundații și secetă până la temperaturi mortale și prăbușirea ghețarilor, nesăbuința extraordinară a umanității în administrarea planetei a devenit de netăgăduit. Majoritatea experților nu mai au prea multă încredere că vom atinge obiectivul principal al acordului de la Paris privind schimbările climatice de a limita încălzirea globală la 1,5° Celsius peste nivelurile preindustriale. Cu toate acestea, fiecare creștere marginală a temperaturii medii va însemna dificultăți mai mari pentru generațiile viitoare și chiar pentru noi în viitor.
De parcă aceste amenințări nu ar fi suficient de rele, factorii de decizie din întreaga lume au cârpăcit gestionarea economiei, a noilor tehnologii și a problemelor sociale tot mai mari. Deciziile proaste luate în țările cheie – nu în ultimul rând în China – au afectat puterea economiei globale, în timp ce politicienii și mișcările politice rebele (dacă nu insurgente) au luat în vizor instituțiile democratice care au pus temelia statului de drept, piețele funcționale și stabilitatea socială și economică.
În același timp, protecționismul în creștere și dezmembrarea deliberată a lanțurilor globale de aprovizionare în numele securității naționale anticipează o inversare a globalizării care a adus câștiguri masive în materie de prosperitate și a scos sute de milioane de oameni din sărăcie în ultimele câteva decenii. Chiar dacă obiectivele din spatele noilor politici industriale și ale comerțului gestionat sunt în unele cazuri justificate, principiile de bază ale ordinii internaționale liberale de după război sunt înlăturate cu un zel îndoielnic.
Am face bine să presupunem că va ieși ce e mai rău din cutiile pe care le deschidem cu nesăbuință. Chiar dacă pesimismul persistent și sâcâitor se va dovedi nejustificat în cele din urmă, a fi plăcut surprins de ceea ce se va întâmpla este întotdeauna mai bine decât a fi luat pe nepusă masă.
