Soluții pentru IMM: Finanțări; Fiscalitate
Platforma de dezbateri România Durabilă a chemat în luna Decembrie 2017 reprezentanții firmelor mici la o nouă sesiune de lucru în care s-au întâlnit cu experți în materie de finanțarea afacerii și consultanți fiscali. Întreprinzătorii au putut astfel să ia pulsul ultimelor interpretări cu privire la modificările fiscale curente, dar și să afle soluții utile de finanțare și dezvoltare a afacerii. Directorul CEC Bank pentru IMM, Doina Topală a prezentat cele mai interesante variante de finanțare destinate firmelor mici si mijlocii, atât în domeniul de producție industrială și servicii, cât și în agricultură. Doina Topala a subliniat creditele de investiții, precum creditul pentru achiziție de teren pentru productie agricolă, cu perioada extinsă la 240 de luni, cu valoare maximă de 85% din valoar investiției, cu marje începând de la 3,25%. Potrivit doamnei Topală, CEC Bank a câștigat cota de piață și prin parteneriate specifice, precum programul româno-elvețian de acordare de credite de investiții cu “dobânda imbatabilă la acest moment în România”. Un alt parteneriat exemplificat este și cel realizat de CEC Bank cu BEI, prin care se acordă facilități pentru investiții pe o perioadă de maxim 12 ani, cu perioada de grație de maxim 4 ani, cu valoare maximă de 12,5 milioane de euro/ solicitant, cu marje foarte bune la acordarea creditului în moneda naționala. Prezentă la dezbatere, directorul BERD pentru programe destinate IMM, Daniela Marin a subliniat existența unor programe de credite nerambursabile oferite de instituțiile financiare europene către IMM în scopul sprijinirii dezvoltării afacerilor acestora. Domeniul exemplificat de Daniela Marin a fost cel al consultantei de business pe care o firmă mică poate să o acceseze cu fonduri nerambursabile puse la dispoziție de programul Advice for Small Business.
Tot la România Durabilă, expertul Telekom România pe segmentul Marketing B2B, Laura Sachelarie anunță o soluție menită să îmbunătățească viața de antreprenoriat din România: “Ne-am propus să ne schimbăm. Suntem primul operator care încearcă această schimbare în zona de persoane juridice. Am lansat încă de la începutul lunii noiembrie, ceva ce noi am numit “Declarația de independeță a antreprenorilor”. Potrivit Laurei Sachelarie, pentru business, internetul este la fel de relevant precum electricitatea, motiv pentru care Telekom oferă firmelor soluții foarte flexibile de transfer de date.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNCGIMM) a fost reprezentat în cadrul conferinței aminte de Simona Tărtăcuță, care a reamintit faptul că marea majoritate a IMM-urilor din România aleg varianta autofinanțării. FNGCIMM vine cu soluții noi de evaluare și acordare a scrisorilor de garantare, astfel încât mai mulți antreprenori să aleagă surse de finanțare prin credite bancare.
Prezent în secțiunea de fiscalitate, expertul fiscal Sorin Biban de la casa de avocatură BirișGoran, a trecut în revistă impactul fiscal al principalelor metode de finanțare. “Anul 2018 va fi un an dificil din punct de vedere al legislației fiscale”, consideră Sorin Biban. Iar consultantul fiscal Dan Schwartz a adus în discuție noile perspective de modificare a regimului fiscal. De asemenea, Schartz a subliniat că “în cazul în care nu se va schimba nimic din punct de vedere al metodei “Split TVA”, întreaga economie românească se va bloca în următoarele șase luni. În anul 2018 va fi extrem de dificilă o conformare fiscală. Această legislație fiscală este instabilă”.
“România durabilă” a organizat în data de 12 decembrie 2017 o nouă dezbatere intitulată “Soluții pentru IMM-uri: Finanțări; Fiscalitate”, dar și ultima din acest an. La eveniment au fost invitați peste 50 de reprezentanți ai firmelor mici și mijlocii din București și județul Ilfov. La dezbatere au fost prezenți experții invitați de proiectul România Durabilă: Doina Topală-Director Direcția IMM, CEC Bank, Daniela Marin-Director Programe, BERD, Sorin Biban-expert fiscal al firmei de avocatură BirișGoran și Dan Schwartz, Managing Partner&Tax Adviser. Evenimentul s-a desfășurat la Hotel Marshal Garden Dorobanți, în sala Ametist, avându-l ca moderator pe jurnalistul Daniel Apostol, fondator al proiectului. România Durabilă continuă și anul următor seria de evenimente și dezbateri care oferă consultanță și expertiză diversă reprezentanților firmelor mici și mijlocii din România.