_________________
de Mark Malloch-Brown, Președintele Fundațiilor pentru o Societate Deschisă
Pentru a ne face o idee despre tipul de tensiuni cu care se vor confrunta multe țări în 2024, poate fi de ajutor să ne concentrăm asupra provocărilor cu care se confruntă o singură țară. Să luăm în considerare experiența recentă a Egiptului.
Când rusia a invadat ucraina în februarie 2022, creșterea globală bruscă a prețurilor la cereale și îngrășăminte a perturbat economia egipteană, care era deja erodată de pandemia de COVID-19, lipsa de apă și datorii. Apoi a urmat retragerea Rusiei din acordul mediat de Turcia pentru a permite exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, ceea ce a împins prețurile în sus din nou. Când Hamas lansa atacurile barbare împotriva Israelului pe 7 octombrie, rata anuală a inflației Egiptului se apropia de 40%. De atunci, represaliile israeliene și numărul de victime palestiniene fără precedent pe care le-au provocat în Gaza au însemnat că Egiptul a fost în prima linie a unei noi crize de securitate și umanitare. În cele din urmă, trebuie menționat că la 1 ianuarie 2024, acest pilon regional de lungă durată al securității conduse de Occident se va alătura BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud).
Astfel de studii de caz ar trebui să ne trezească din neînțelegerea persistentă a lumii de astăzi. Războaiele din Ucraina și Gaza nu pot fi lăsate deoparte de „policriza” mai amplă și reorientarea puterii globale. Perturbările economice și legate de climă care au cel mai mare impact asupra țărilor neoccidentale precum Egiptul nu pot fi separate de influența în scădere a instituțiilor multilaterale de după cel de-al Doilea Război Mondial, în special a Națiunilor Unite. Ceea ce contează cel mai mult în anul viitor este dacă problemele globale pot fi încă abordate simultan și la unison – așa cum ar trebui dacă se dorește găsirea unor soluții viabile.
Natura interconectată a crizelor de astăzi a fost evidentă la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU din septembrie. Acolo, Ucraina și aliații săi occidentali au recunoscut că, pentru a fi auziți mai bine de „Sudul Global”, trebuie să facă ceva cu privire la tulburările economice și climatice de astăzi, la inechitățile globale și eșecurile mai mari ale ONU și ale sistemului internațional. După cum a recunoscut însuși secretarul general al ONU António Guterres, „Nu putem aborda în mod eficient problemele așa cum sunt ele dacă instituțiile nu reflectă lumea așa cum este ea. În loc să rezolve probleme, ele riscă să devină parte a problemei”.
Aceste schimbări de ton au pregătit calea pentru diverse reforme. De exemplu, propunerile de creștere a puterii fiscale și a capitalului propriu reprezentativ al băncilor multilaterale de dezvoltare (BMD) au părut să ia avânt la reuniunile anuale ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional de la Marrakech, în octombrie. Și pentru a face sistemul ONU mai receptiv la statele membre și capabil să ia inițiativa, o nouă regulă permite o dezbatere completă a Adunării Generale ori de câte ori un membru permanent al Consiliului de Securitate exercită un drept de veto.
Dar reformele trebuie să fie mai ambițioase de-atât pentru a împinge un sistem eșuat pe o cale mai bună. Țările occidentale ar trebui să recunoască că este în propriul lor interes să meargă mai departe. În timp ce scriu la sfârșitul lunii octombrie, sprijinul lor pentru represaliile Israelului în Gaza pare să creeze o ruptură și mai profundă între „Occident și restul”, alimentând acuzațiile reînnoite de standarde duble. Nevoia de angajamente occidentale puternice pentru a sprijini reforma guvernării globale este chiar mai urgentă acum decât era la începutul lui 2023.
Văd trei scenarii posibile pentru 2024. În cel mai sumbru – și poate cel mai probabil – nu se vor face progrese semnificative nici în reformarea sistemului ONU nici a BMD, deoarece adâncirea conflictelor globale va face ca astfel de rezultate să fie imposibile. Occidentul ar încheia anul și mai înstrăinat de restul, iar sistemul internațional ar părea și mai departe de ceea ce își doresc oamenii din întreaga lume de la el. Sondajele realizate de Fundațiile pentru o Societate Deschisă într-un grup reprezentativ de 30 de țări arată că majoritatea consideră că țările cu venituri mici ar trebui să aibă o pondere mai mare în luarea deciziilor globale (61%) și că țările bogate ar trebui să ofere mai mulți bani Băncii Mondiale ( 68%).
Altfel, 2024 ar putea aduce progrese reale în reforma BMD – cu o capitalizare mai mare, mecanisme îmbunătățite de soluționare a datoriilor și reforme ale cotelor – dar fără îmbunătățiri la nivelul ONU. Acest scenariu depinde și de evenimentele mai ample. Între măcelul din Orientul Mijlociu și un membru permanent al Consiliului de Securitate care duce un război de agresiune împotriva vecinului său, există suficiente motive să ne îndoim că se poate ajunge la un consens asupra reformei ONU. Dar și acest scenariu ar fi o dovadă suplimentară a pierderii de influență a sistemului în general. Țările apelează din ce în ce mai mult la alte forumuri, cum ar fi G20, BRIC sau coaliții mai mici reunite în jurul unor subiecte sau interese specifice. Cele mai multe dintre acestea nu sunt menite să completeze ONU, ci să o înlocuiască.
Acestea fiind spuse, este încă posibil ca anul care vine să aducă un progres modest pe ambele fronturi. Într-o lume polarizată, nu va exista un „moment San Francisco” cathartic asemănător summitului care a înființat ONU la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și nici nu putem anticipa progrese în dezbaterile intransigente privind extinderea Consiliului de Securitate. Dar este ușor de văzut cum măsurile creative, marginale ar putea da impuls strădaniei pentru schimbare.
Asta ar putea însemna valorificarea unor părți su-utilizate ale Cartei ONU. Articolul 27 alineatul (3), de exemplu, solicită țărilor să se abțină de la voturile Consiliului de Securitate în problemele în care au un conflict de interese; iar articolul 101 îl împuternicește pe secretarul general să modeleze agenda reuniunilor Consiliului de Securitate. Recentele selecții de secretari generali au acordat de prea multe ori prioritate candidatului prudent în defavoarea celui ambițios. Țările își amintesc de cei doi mari secretari generali – Dag Hammarskjöld și Kofi Annan – care au exercitat o influență pe care adesea nu o puteau controla. De data aceasta, există o ușoară posibilitate de schimbare, datorită ideii că este timpul să fie aleasă o femeie din America Latină sau Caraibe, o regiune cu un rezervor bogat de candidați. Aceasta, împreună cu un posibil consens – chiar și între inamicii din Consiliul de Securitate și din Adunarea Generală – că actuala disfuncție a ONU nu este în beneficiul nimănui, ar putea face ca ambiția să depășească prudența.
Orice s-ar întâmpla, ar fi o greșeală să privim aceste provocări izolat de conflicte precum cele din Ucraina și Gaza. Experiența Egiptului de la începutul războiului Rusiei în Ucraina ar trebui să clarifice această lecție. Pentru a uni diferite părți ale lumii în spatele soluțiilor pașnice și echitabile și al respectului pentru dreptul internațional, toate puterile mari trebuie să se angajeze serios în reformarea multilateralismului – atât prin intermediul BMD, cât și la ONU.
Dar, deoarece noile conflicte vor submina orice eforturi de reformă, marile puteri trebuie să se asigure că pacea, drepturile omului și securitatea predomină în Europa de Est, Levant și în alte părți. O lume a războaielor impetuoase – în care actorii statali și nestatali concluzionează (pe bună dreptate) că își pot impune voința prin forța militară – nu este favorabilă progresului în probleme precum datoria nesustenabilă și schimbările climatice. La sfârșitul unui alt an în care lumea pare să scape de sub control, trebuie să abordăm provocările noastre definitorii ca pe un întreg. Mantra noastră trebuie să fie „amândoi/și”, nu „fie/sau”.
Mark Malloch-Brown, fost secretar general adjunct al Națiunilor Unite, este președintele Fundațiilor pentru o Societate Deschisă.
