Inițiativa O Centură, Un Drum

Date:

China propune un nou proiect al globalizării

„Când China se va trezi, lumea se va cutremura”, ar fi spus, după unele mărturii, Napoleon, în exilul din insula Sf. Elena, în urmă cu două secole, după ce a citit cartea unui autor englez despre marea țară asiatică. Profeția împăratului se dovedește astăzi doar pe jumătate adevărată, căci dacă China într-adevăr „s-a trezit” și este cea mai puternică dintre puterile emergente ale lumii, ea nu se manifestă ca factor destabilizator pentru pacea și stabilitatea mondială. Dar ca promotor al unor schimbări planetare majore, China se afirmă tot mai evident.

De la Davos la Beijing

Prin Inițiativa O Centură, Un Drum, mai vechea sintagma Noul Drum al Mătăsii a fost propusă lumii, la Beijing, ca o variantă proprie de mondializare, în cadrele Forumului Internațional pe această temă ținut în capitala Chinei la jumătatea lunii mai. Ceea ce am putea numi pattern-ul chinez al globalizării a fost, mai întâi, anunțat de președintele Xi Jinping la Forumul de la Davos de la începutul anului, când liderul de partid și de stat nr.1 al R.P. Chineze a lansat un apel vibrant la respingerea protecționismului și promovarea fără restricții a liberului schimb. La Davos, în mod paradoxal, China comunistă a afirmat un crez mai compatibil cu consacrata economie de piață decât actuala poziție în materie a Administrației SUA, care pare să se apropie mai degrabă de protecționismul și restricțiile ce au frânat cooperarea economică internațională în vremea Războiului Rece.

„Sperăm să realizăm un nou model de cooperare win-win. Nu avem de gând să formăm un mic grup care să afecteze stabilitatea; ceea ce sperăm este să creăm o mare familie a coexistenței armonioase”, a precizat liderul chinez. În prestigioasa publicație americană Foreign Affairs, politologii Fred Ho și Michael Spence comparau implicarea americană și cea chineză în procesul globalizării și constatau că „SUA își pierd treptat interesul pentru modelarea ordinii internaționale, după ce au îndeplinit aici un rol fondator, ceea ce face ca viitorul globalizării să depindă în mare parte de China”. În aceeași ordine de idei, diplomatul singaporez Kishore Mahbubani remarca faptul că „spre deosebire de SUA, chinezii nu cred că trebuie să-și facă prozeliți pentru convingerile lor. Ei nu cred că trebuie să-i copiezi sau să-i concurezi în ceea ce faci. Dar ei cred că este mult mai bine pentru popoare să-i admire și să-i respecte pentru dedicația cu care dau atenție propriilor cuvinte. Astfel că, într-un fel, vom avea o lume foarte diferită atunci când un lider mondial nu va mai exercita o forță misionară”(este de amintit aici că unii autori americani, în intenția de a minimaliza poziția Chinei în lume, stăruie asupra diferențierii între statutul de mare putere și cel de leadership, teoretizând ideea că, în ce o privește, China nu va putea ajunge vreodată la condiția de supremație mondială).
După câteva luni de la enunțul de principiu de la Davos, la jumătatea lunii mai, Beijingul a ofertat statelor lumii un proiect transcontinental, de fapt cu proiecție globală, în spiritul mondializării: Inițiativa O Centură, un Drum (One Belt, One Road). De ce și centură, și drum, este cumva un pleonasm? Nicidecum, întrucât proiectul cuprinde o vastă rețea de comunicație, dar și una de transport, atât terestru (feroviar și rutier), cât și maritim, de pe țărmurile chineze ale Pacificului și până pe coastele europene ale Atlanticului. Au fost receptivi la ambițiosul proiect 29 șefi de stat sau de guvern (între care președintele Putin și președintele Erdogan), dar și alți demnitari din circa 100 de țări, inclusiv un consilier prezidențial american. Statele reprezentate la reuniune însumează cam 60% din populația globului (chiar dacă s-au înregistrat și absențe remarcabile precum India, care are probleme cu Pakistanul, cooperant apropiat al Chinei și Japonia, din motive de rivalitate economică regională și mondială cu țara gazdă; chiar dacă importante state vest-europene și în primul rând Germania au serioase rețineri față de inițiativa chineză).

Între protecționism și conlucrare

Conjunctura aleasă de China pentru convocarea acestui Forum – pe o idee enunțată de președintele Xi încă din 2013, și care – amintește mass media, există în mapele Ministerului Comerțului de la Beijing de și mai multă vreme – a fost una în care Occidentul – în sens geopolitic – are de asimilat două fapte deconcertante: 1. Un nou președinte al Statelor Unite, care este imprevizibil ca poziții și în decizii, dar în orice caz intenționează să determine noi reguli ale jocului în relațiile interoccidentale (și internaționale) și 2. Restructurarea arhitecturii integraționiste europene după decizia Marii Britanii de a se retrage din Uniunea Europeană.
Momentul de regrupare pentru lumea occidentală și euratlantică devine așadar moment de inițiativă spectaculoasă pentru China, cea de a doua putere economică și comercială a lumii. „Proiectul Noul Drum al Mătăsii este cel mai mare program de infrastructură și industrializare care a existat vreodată pe planetă: 60 de state – iar numărul lor crește mereu – cu o populație de 4,4 miliarde, cu un volum total de investiții realității realizate și prevăzute însemnând 4 miliarde dolari, ceea ce reprezintă 43% din economia mondială”, evidenția Helga Zipp-Larouche, președintele Institutului Schiller. Un alt observator occidental, politologul francez Frederic Danjou, sublinia că în perspectiva celui de-al XIX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, „președintele Xi se consacră unui extraordinar exercițiu, pe care puține alte țări l-ar putea întreprinde; ținând în mână numeroasele capete ale proiectului planetar Noul Drum al Mătăsii și ale visului chinez de acțiune economică și strategică globală, Beijingul a împletit acțiunea politică cu șlefuirea imaginii pașnice a Chinei ca putere soft care promovează piața liberă în momentul contestării acesteia în SUA și Europa, la care se adaugă obiectivul mai pragmatic de relansare externă a economiei chineze articulat pe căutarea de piețe pentru marile sale grupuri”.

Proiecte și cooperare fără politică și propagandă

Și totuși, Beijingul se abține și de la politică, și de la propagandă, în afirmarea temerarului său proiect. Un proiect care înseamnă, stricto senso, fluxuri de capitaluri și de schimburi focalizate în China, ca important stimulator al creșterii și „conectivității”, sub forma unei rețele tot mai densă de infrastructură, transport și comunicații. „Este un proiect pentru secolul care vine și care va fi benefic pentru întreaga lume”, asigura președintele Chinei, căci obiectivul urmărit este apropierea Chinei de Europa și Asia Centrală, prin intermediul unor investiții de ordinul miliardelor de dolari, având ca destinație predilectă infrastructurile și energia. La Forumul de la Beijing, liderul chinez a anunțat că va debloca încă 780 miliarde yuani (9.103 miliarde euro) pentru susținerea Inițiativei. Acest efort adițional va fi susținut de băncile comerciale chineze, o serie de fonduri ad hoc precum Silk Road Fund (cu încă 13 miliarde euro pe lângă cele 36 miliarde acordate la fondarea sa, în 2015), precum și cele două bănci publice chineze specializate în proiecte de dezvoltare – China Development Bank si Export-Import Bank China. Forumul de la Beijing a prilejuit semnarea a circa 30 de acorduri de cooperare între aceste instituții chineze și altele similare din diferitele state participante la proiect.
Presa care a urmărit Forumul a constatat că Beijingul nu-și propune să folosească ideea Noului Drum al Mătăsii nici în scopuri politice, nici în scopuri propagandistice, iar beneficiile de imagine – atâtea câte vor fi – vor decurge din rezultatele concrete – câte vor fi și ele – ale diferitelor componente ale vastului proiect. Președintele Chinei a ținut să accentueze că țara sa nu-și propune să remodeleze mondializarea în profitul Bejingului: „Nu avem nicio intenție să ne interferăm în treburile interne ale altor țări, nici să exportăm propriul nostru sistem social și modelul nostru de dezvoltare și cu atât mai puțin să ne impunem propria noastră voință asupra altora. Trebuie să creăm parteneriate fondate pe dialog și prietenie, mai degrabă decât pe confruntare și alianțe”.
Nu a scăpat atenției comentatorilor politici nici faptul că liderul chinez nu s-a referit în discursul său la partidul comunist, așa cum nu a făcut-o de altfel nici la Davos și a apreciat că este mai oportun să vorbească de „noua normalitate”, sintagmă consacrată în discursul politic chinez al momentului. Fundamentul teoretic al actualului model chinez a fost formulat de președintele Xi în cinci puncte: independența (China rămâne nealiniată); multipolarism (nu domină nicio țară); dublul sistem (ca în Hong Kong); dezvoltare pașnică (fără hegemonie mondiala); cooperare internațională și afaceri multilaterale.

Mizele proiectului

Fără îndoială că miza cea mai evidentă a proiectului chinez este cea economică. O primă consecință imediată constă în posibilitatea de a exporta o mare parte a supracapacităților pe care economia chineză nu mai poate să le absoarbă. Proiectul servește în plus și intereselor specifice ale provinciilor chineze din interior, interesate în atragerea de investiții în domenii ca infrastructura si imobiliarul, dar și de creșterea lor industrială și agricolă, astfel încât să poată contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre zonele de creștere vertiginoasă de pe țărmurile estice și întinsele zone ale uscatului continental ale teritoriului Chinei. Un exemplu sugestiv în această privință este multiplicarea liniilor feroviare între zonele de interior ale Chinei și Europa, care ar putea primi, prin proiect, un impuls al dinamizării, atrăgând într-un vast flux al transportului rentabil și sigur, și state din Asia Centrala și Asia de Sud, țări cu infrastructuri politice și financiare mai fragile și mai puțin implicate în sinergii regionale sau intercontinentale. Președintele Xi a lansat partenerilor actuali și viitori ai proiectului apelul de a se uni într-un „zbor de gâște sălbatice”, pentru a face față împreună valului de protecționism care își face simțită tot mai preocupant acțiunea în unele state importante ale lumii. Iar China are mari disponibilități de cooperare internațională. În 2013, China acumulase 3.500 miliarde dolari rezervă de schimb, iar în 2014 – 4000 de miliarde, care trebuiau investiți. Și trebuie menționat că în ultimele două decenii, China a construit pe teritoriul său sute de mii de kilometri de autostradă, zeci de mii de kilometri de căi ferate pentru trenuri de mare viteză, mii de poduri, viaducte, tunele, centrale electrice, sute de porturi.
Capacitatea sa industrială se dezvoltă enorm, dar, în mod firesc, și cerințele sale în domeniul infrastructurii se reduc treptat. Există, așadar, o logică și un interes – care poate deveni mutual – în utilizarea expertizei și capacităților de care dispune China pentru acțiuni comune în țări care au nevoie de dezvoltarea propriilor infrastructuri și industrii. Din 2013, China a investit peste 50 miliarde dolari în 56 de proiecte de zone industriale din 20 de țări, a lansat sau accelerat construcția de linii feroviare în Indonezia, Laos, țări din Africa de Est și Europa Centrală, a reamenajat porturile Gwadar (Pakistan) și Pireu (Grecia), a construit aeroporturi, autostrăzi în diferite țări de pe diferite continente. China a conlucrat la proiecte de dezvoltare a infrastructurii în Rusia, Kazahstan, Turcia, Vietnam, Polonia, Laos, Cambodgia, Birmania, Ungaria, a demarat proiectele de coridor economic China-Pakistan și China-Mongolia-Trusia. În total, China a pus în mișcare proiecte de dezvoltare în peste 100 de țări. Și toate aceste obiective aici enumerate se înscriu, în modul cel mai firesc, ca antemergători, dar și ca părți componente, ale proiectului – acum lansat în mod oficial – care a primit inițiativa O Centură, Un Drum.
Proiectul are desigur și o dimensiune strategică în plan extern, căci dincolo de fenomenul deja consacrat al masivului export chinez în Asia și pretutindeni în lume, va conferi Chinei imaginea unei superputeri economice cu o pondere inegalabilă în spațiul asiatic (unde se întrevede surclasarea Japoniei), dar și tot mai pregnant afirmată în spațiul eurasiatic.
În Eurasia, China are de întâmpinat două sfidări comerciale – deci pașnice: Uniunea Europeană și Rusia. Termenul sfidare este poate impropriu folosit, cel puțin în actualul context istoric, întrucât China nu se află astăzi într-o relație de rivalitate hegemonică pe acest spațiu nici măcar în domeniul economic, nicidecum în cel politic sau militar. Mai mult, între China și UE, între China și Rusia, se imaginează și încep să se experimenteze formule de conlucrare pe principiul win-win.
„În situația când între Uniunea Europeană și Statele Unite se constată o divizare crescândă, acest moment poate marca începutul unei noi axe, China-UE, în politica mondială”, se lansa într-o supoziție îndrăzneață analistul vest-european Nicola Casarini, care avea în vedere în primul rând crearea unei puternice legături în domeniul monetar. Beijingul a sprijinit în mod tradițional, s-ar putea spune, moneda euro, care este de altfel singura alternativă serioasă la dolar. Trebuie amintit și faptul că Beijingul și-a diversificat în așa fel rezervele sale de monedă străină (care sunt cele mai mari din lume) astfel încât astăzi o treime din acestea sunt în euro, iar ceva mai mult de o jumătate în dolari (dar care au descrescut cu 30% din 1999, când a fost pus în circulație euro). Această tendință îi face pe unii specialiști să aprecieze că într-un viitor nu prea îndepărtat, euro ar putea surclasa dolarul în rezervele convertibile ale Chinei.
Despre proiectele eurasiatice ale Rusiei și Chinei, președintele Putin declara că ele pot fi armonizate, iar vizita președintelui Xi la Moscova, în iulie, va concretiza, desigur, această cerință.
Prin Inițiativa sa pe Noul Drum al Mătăsii, China își anunță obiective tot mai cutezătoare în parametrii unui nou tip de mondializare. Propensiunea planetară a Beijingului nu trebuie totuși să șocheze, mai ales că R.P. Chineză nu emite pretenții hegemonice. Paul Valéry se arăta nedumerit, cu mai mult de un secol în urmă, „cum poți să inventezi busola, după cum se întreabă europenii, și să nu te gândești să duci departe o flotă care va afla și stăpâni ținuturi peste mări? Aceeași, care au inventat și praful de pușcă, nu mai merg înainte în chimie și nu fac tunuri; ei se risipesc în artificii și distracții gratuite ale nopții. Busola, praful de pușcă, tiparul, au schimbat înfățișarea lumii. Chinezii, care le-au creat, nu-și dau așadar seama că ei stăpânesc mijloacele de a tulbura necontenit liniștea pământului”.
Reflecții naive ale unui poet sensibil? Oricum, iată că astăzi chinezii își valorifică propriile înzestrări și capacități, dezvoltând proiecte la o scară tot mai ambițioasă și dând lumii asigurări că nu o fac pentru a-i tulbura liniștea, ci, cum spunea președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, despre marele proiect al Beijingului, pentru a acționa „o nouă lanternă care să lumineze cerul”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea Patronatului pentru Dezvoltare Durabilă România – Republica Moldova

A fost lansat Patronatul pentru Dezvoltare Durabilă România –...

Sisteme de urmărire în timp real a expedițiilor pe fondul conflictului din regiunea Mării Roșii 

Casa de expediții Gopet România raportează „o serie de...

Va conduce economia SUA creșterea globală în acest an?

| de Mohamed A. El-Erian, președinte al Colegiului Queens de la Universitatea din Cambridge