MUNCHEN – O economie tot mai slabă a readus la viaţă o dezbatere mai veche: are Germania nevoie de o scutire fiscală tangibilă pentru forţa sa de muncă şi pentru întreprinderi pentru a rămâne competitivă la nivel internaţional? Sau taxele ar trebui să crească pentru a furniza mai multe fonduri pentru programe sociale şi investiţii publice?
Taxele mai mari creează mai mult loc pentru cheltuieli guvernamentale, în timp ce taxele mai mici limitează capacitatea statului de a cheltui. Alegerea dintre aceste opţiuni este o chestiune politică. Dar o abordare generală care ar putea aduna suport în rândul partidelor din Germania ar fi asigurarea faptului că partea de randament economic revendicată de sectorul public nici nu creşte, nici nu scade pe termen mediu.
În fapt, raportul dintre taxe şi contribuţii de asigurări sociale către PIB în Germania este în creştere de ani. Un punct de referinţă pentru a decide sarcinile fiscale totale ar putea fi anul 2014, în care noul debit net pentru bugetul federal a scăzut la zero. În aceea perioadă, venitul fiscal (incluzând contribuţii) s-a ridicat la 38.6% din PIB. Până în 2018 raportul a crescut la 39,8%.
În mod similar, raportul impozit-PIB, excluzând contribuţii sociale, a crescut de asemenea semnificativ, de la 22,1% în 2014 la 22,8% în ultimul an. Până în 2020 va depăşi 23%. Motivul principal este că inflaţia şi creşterea câştigurilor împing numere din ce în ce mai mari de plătitori ai taxei de venit în intervale de procente mai mari. Aducerea raportului impozit-PIB înapoi la nivelul din 2014 ar necesita scutiri fiscale în 2020 până la 34 miliarde € (38 miliarde $). Chiar şi pentru a atinge nivelul din 2017, guvernul ar trebui să scadă sarcinile fiscale cu 22 miliarde €.
Dar care taxe anume ar trebui reduse? Anularea taxei de solidaritate, o suprataxă pe impozitul pe venit, ar fi un bun punct de pornire. Această taxă a fost introdusă cu acordul că va fi percepută doar temporar pentru a finanţa reconstrucţia fostei Germanii de Est după reunificare. După treizeci de ani a venit momentul ca această promisiune să fie respectată.
Argumentul că anularea taxei de solidaritate ar fi un nepoftit „dar către cei bogaţi“ denaturează faptele. Adevărul este că introducerea sa a fost o măsură specială ce a lovit în special în „cei bogaţi“. Orice partid politic german dornic să-i taxeze mai mult pe cei cu venituri mai mari ar trebui să facă o campanie pentru a reforma procentele venit-impozit, nu pentru a bloca retragerea deja întârziată a taxei de solidaritate.
Opinia conform căreia ar avea mai mult sens să se redirecţioneze sumele strânse din taxa pe solidaritate către investiţii publice este, de asemenea, neconvingătoare, deoarece nu există lipsă de fonduri disponibile pentru investiţii. În acelaşi timp, cheltuielile finale de consum ale guvernului cresc masiv, şi programele de redistribuire deseori nu îi vizează pe cei săraci. Eşecul proiectelor de infrastructură din Germania se datorează mai mult proceselor prelungite de planificare şi rezistenţei comunităţilor locale decât unei lipse de fonduri.
Sunt, de asemenea, necesare acţiuni urgente privind impozitul pe profit. În Germania, procentul standard de impozitare pentru rezultatul reportat al societăţilor este în jur de 30%, semnificativ mai mare decât în ţări similare. Printre ţările din G7, doar procentul de 33% al Franţei este mai mare, şi acesta va scădea la 28% în următorii ani, cu reduceri ulterioare de 25% deja convenite. Pentru a împiedica o reducere a veniturilor fiscale prin mutarea profiturilor societăţilor în străinătate, şi pentru a menţine investiţiile şi locurile de muncă în Germania, guvernul federal ar trebui să urmeze exemplul Franţei şi să reducă gradual sarcinile fiscale ale societăţilor către 25%.
Cei care se opun reformei impozitului pe profit susţin că surplusul crescut de export al Germaniei arată că nu există nicio necesitate ca economia sa să devină mai competitivă. Dar acest lucru este pur şi simplu greşit. Oricine susţine acest lucru confundă potenţialul de export al societăţilor cu atractivitatea Germaniei ca spațiu de investiție și locuri de muncă.
Surplusul de export al Germaniei este însoţit de exporturi de capital net, deoarece în străinătate se fac mai multe investiţii decât intern. Impozitele mai mici pe profit ar schimba acest lucru. Conform estimărilor curente, dacă procentul de impozitare ar scădea de la 30% la 25%, societăţile din Germania şi-ar mări investiţiile până la 14%. Mai mult, în urma impozitelor reduse, profiturile înregistrate în Germania ar creşte cu aproximativ 4%. Per ansamblu, acest lucru înseamnă că reformele impozitului pe profit ar fi destul de neutre faţă de venit.
Şi există un argument final irezistibil pentru scutirile fiscale. Ar forţa politicienii germani să reexamineze cheltuielile şi priorităţile guvernamentale existente, în loc să prezinte întotdeauna prompt noi programe de cheltuieli doar pentru că par să existe fonduri abundente.
