1990
După 1990, odată cu încetarea războiului rece și dispariția Uniunii Sovietice, omenirea, în evoluția ei, a cunoscut o schimbare de paradigmă: de la confruntarea mai mult sau mai puțin fățișă între Est și Vest, a început o epocă care a durat circa 30 de ani de mai bună colaborare politică și economică între statele lumii, cu uimitoare progrese științifico-tehnice și o mișcare accelerată spre globalizare. Omenirea începuse să se obișnuiască cu vremuri relativ liniștite și prospere.
Cei 30 de ani de aparentă evoluție spre o nouă ordine mondială politică, militară și economică se pare că nu au reușit să impună un curs mai favorabil nevoilor reale ale omenirii și ale planetei PĂMÂNT.
Tendința spre globalizare și dezvoltarea necontrolată a multinaționalelor au impus prea repede rolul pieței în defavoarea unei dezvoltări echilibrate, naționale și internaționale, în care statul să-și mențină rolul de supraveghetor și reglementator.
2020
Apare pandemia de COVID-19, care tulbură viața pe pământ.
Instituțiile internaționale nu sunt pregătite să răspundă problemelor generate de COVID-19, iar statele naționale încearcă să se descurce fiecare cum crede sau cum poate.
Este totodată, un prim semnal că instituțiile mondiale ONU, UNCTAD, OECD, FAO, FMI, Banca Mondială create într-o altă etapă și în alte condiții istorice nu au putut să răspundă cu măsurile necesare actualei situații istorice.
Este prima lovitură puternică dată omenirii și care a marcat începutul căderii economice, la nivel mondial, regional și național.
În același timp globalizarea, în plin marș în debutul secolului XXI, începe să se clatine.
2022
Începe invazia Rusiei în Ucraina, care nu este clar încă dacă rămâne un conflict local ori devine regional sau mai mult decât atât.
Clar este însă că efectele conflictului ruso-ucrainean asupra economiilor naționale, economiilor regionale și chiar economiei mondiale sunt deosebit de negative.
Iată cum prin evoluția mondială în mai puțin de trei ani putem să-i dăm dreptate lui John Bruton, fost prim-ministru al Irlandei, care afirma recent: „Globalizarea este un capitol încheiat”. Evident, în forma în care începuse să evolueze în ultimii ani înainte de pandemia de COVID-19 și de conflictul armat dintre Rusia și Ucraina.
Acum instituțiile internaționale, dar și guvernele naționale, vădit depășite de evenimentele anilor 2020-2022, nu mai acordă atenție protejării și promovării politicilor de creștere și dezvoltare economică, ci pun pe prim-plan strategii militare, sancțiuni economice și financiare care evident în fapt sunt necesare, dar sunt generatoare de efecte economice negative, care prevestesc o mare criză economică, socială și umanitară mondială.
Lumea economică se regrupează: pe de o parte lumea dolarului, euro, yenul japonez, iar pe de altă parte rubla, yuanul, rupia, rialul iranian.
Pentru țări cu economii naționale slab dezvoltate consecințele vor fi mai grave.
În această situație dificilă se află și România, care nu are o economie națională consolidată, cu un nucleu economic național solid bazat pe prelucrarea în țară a materiilor prime și folosirea acasă a forței de muncă, ceea ce ar fi avut ca rezultat o producție națională care să constituie pondere în consumul intern. Peste 80% din activitățile industriale din România aparțin capitalului străin, care oricând și, mai ales în condiții dificile, își poate reduce sau chiar închide activitatea în România, cu toate efectele negative ce pot urma.
O mare parte a bunurilor destinate consumului populației nu sunt produse în țară, deși avem materii prime suficiente, ci vin din import la prețuri care în ultima perioadă cresc vertiginos, cauzând alături de prețurile la energie, gaz natural și produse petroliere o inflație de peste 10% la sfârșitul lunii martie 2022, cu tendințe de creștere în trimestrul II al anului 2022.
Această situație deloc favorabilă, ba chiar periculoasă și economic, și social nu poate fi rezolvată numai prin recentele MĂSURI DE SPRIJIN aprobate de autorități.
Ele sunt o gură de oxigen pentru o perioadă scurtă, pentru că este real riscul ca odată cu expirarea termenului pentru care se acordă să ne trezim cu cămara (VISTIERIA) goală.
De aceea spun în titlu ROMÂNIA ESTE ÎN CEAȚĂ!
Recentele măsuri de sprijin aprobate de autorități trebuie obligatoriu să fie urgent completate cu măsuri de creștere a producției naționale, prin prelucrarea în țară a materiilor prime, menținerea forței de muncă acasă și creșterea mărfurilor pentru consum familial dar și consum productiv din producție internă, nu din import.
Este momentul să fie urgent deschise șantiere pentru infrastructura de transport (autostrăzi, căi ferate, transport fluvial și maritim, porturi etc.), unități de producție pentru prelucrarea în țară a materiilor prime care au ca efect și stabilizarea forței de muncă în țară și chiar reîntoarcerea românilor plecați în afara țării.
Nu cred că măsurile de amânare a rambursării creditelor pentru producție și pentru populație sunt soluțiile momentului, ci apreciez că în situații excepționale trebuie reduse dobânzile la credite și crescute dobânzile la depozitele populației și ale societăților comerciale, odată cu încurajarea acestora să investească în producție și servicii.
Autorităților ar trebui să le atragă atenția că sistemul bancar din România în care peste 80% este capital străin a încheiat în anul 2021 cu un profit net agregat de 8,3 miliarde lei, adică circa 1,66 miliarde euro, în creștere cu 63,9% față de 2020.
Ce sectoare economice din România au obținut această creștere ca să poți avea un asemenea profit la bănci? Nu cumva creditul este foarte scump și face producția românească necompetitivă?
Mai mult, la sfârșitul anului 2021 volumul depozitelor eligibile garantate de FGDB se ridica la 420,5 miliarde lei, din care 242,6 miliarde lei reprezentau depozitele eligibile ale populației, restul de 177,9 miliarde lei fiind depozite ale persoanelor juridice.
Știți ce dobânzi dau băncile la aceste depozite? În medie 1%!
De ce să constituie aceste depozite baza finanțării de către bănci a creditelor și să nu promoveze statul o politică stimulativă ca sumele din depozite să fie investite în diferite sectoare productive?
Sunt și multe alte oportunități pentru o stimulare a activităților productive care în paralel cu MĂSURILE DE SPRIJIN să dezvolte activități generatoare de plusvaloare în societatea românească.
Pentru aceasta este însă necesar ca guvernanții „SĂ GÂNDEASCĂ DINCOLO DE AZI. SĂ CONSTRUIASCĂ UN MODEL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UE DIN PERSPECTIVA ANILOR 2040”.
În acest sens, pentru realizarea unui nucleu național al economiei românești care să răspundă nevoilor prezentului și viitorului, Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) și revista „ECONOMISTUL” urmează să organizeze în luna iunie 2022 în parteneriat cu Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), Academia de Studii Economice – București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER) – București, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (INCE), România Durabilă, Societatea Academică de Management din România (SAMRO), Asociația Confederațiilor Patronale din România (ACPR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului Român și Consiliul Național al Elevilor un FORUM ECONOMIC NAȚIONAL pe tema: „MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN U.E. ROMÂNIA – ORIZONT 2040”. În acest fel sperăm să ne aducem contribuția la RISIPIREA CEȚII ÎN CARE SE AFLĂ ROMÂNIA ȘI LIMPEZIREA ORIZONTULUI ROMÂNIEI 2040
După 1990, odată cu încetarea războiului rece și dispariția Uniunii Sovietice, omenirea, în evoluția ei, a cunoscut o schimbare de paradigmă: de la confruntarea mai mult sau mai puțin fățișă între Est și Vest, a început o epocă care a durat circa 30 de ani de mai bună colaborare politică și economică între statele lumii, cu uimitoare progrese științifico-tehnice și o mișcare accelerată spre globalizare. Omenirea începuse să se obișnuiască cu vremuri relativ liniștite și prospere.
Cei 30 de ani de aparentă evoluție spre o nouă ordine mondială politică, militară și economică se pare că nu au reușit să impună un curs mai favorabil nevoilor reale ale omenirii și ale planetei PĂMÂNT.
Tendința spre globalizare și dezvoltarea necontrolată a multinaționalelor au impus prea repede rolul pieței în defavoarea unei dezvoltări echilibrate, naționale și internaționale, în care statul să-și mențină rolul de supraveghetor și reglementator.
