Ar fi fost cât pe ce să avem piață liberă şi drepturi…

Date:

 

Anul 2018 a început bine în piața de energie electrică din România: avem astăzi o lege care creează o piață liberă pentru toţi consumatorii de energie electrică şi fiecare are dreptul să aleagă de unde vrea să cumpere energie electrică pentru acasă. De mai bine de douăzeci de ani s-a lucrat la asta, s-au creat reguli, instituții, business-uri, companii, s-au deschis oportunități pentru investiții, s-au recreat reguli, instituții, companii, business-uri,  a fost un proces evolutiv al cărui beneficiar final este cetățeanul.

Dar se pare că anul 2018 nu se termină bine pentru consumatorii casnici. Pe pagina de internet a Ministerului de Finanțe a apărut propunerea unei ordonanțe de urgenţă „cu de toate”, prin care Guvernul s-a hotărât să decidă, cu putere de lege, amânarea cu trei ani a acordării dreptului consumatorilor de a cumpăra energie electrică pentru acasă, la cea mai bună ofertă care ar rezulta din concurenţa dintre furnizorii din segmentul casnic. Ordonanţa modifică Legea 123/2012 – Legea energiei electrice şi a gazelor naturale astfel: „La articolul 22, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1),  cu  următorul cuprins: (1^1) Pentru perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022 pentru clienții casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiții reglementate, de către ANRE.”

Din păcate, Guvernul nu explică deloc de ce sunt necesare aceste modificări legislative în cadrul celor 8 pagini de justificări din preambulul a acestui act normativ. Fiind luna decembrie, cu toţii devenim mai sensibili la orice lucru care afectează o libertate câştigată după ani şi ani de nebuloasă captivitate. Aşa că ne întrebăm care este raţiunea pentru care există, în anul 2018, această încercare de a i se lua un drept câştigat cetăţeanului.  

Directiva Europeană privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice începe astfel: „Piaţa internă a energiei electrice, care a fost implementată treptat în întreaga Comunitate începând cu 1999, are drept obiectiv să ofere tuturor consumatorilor din Uniunea Europeană, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, posibilităţi reale de alegere (…)”. Cu alte cuvinte, elementul central în orice reglementare internă ar trebui să fie consumatorul. În plus, limitarea unui drept câştigat nu poate să intervină decât în condiţii  constituţionale: “Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”, conform Constituţiei României.

Energia electrică pe care ar urma să o primească consumatorul casnic în regim reglementat va fi produsul unei alte restricţionări a drepturilor: producătorul de energie electrică, indiferent că acesta este companie mare de stat, că produce energia din cărbune sau din surse regenerabile, că are o producţie mică sau mare de energie, devine obligat „să livreze furnizorilor de ultimă instanţă, în perioada 1 martie 2019 – 28 februarie 2022, energia electrică necesară asigurării consumului clienţilor casnici pentru care aplică tarife reglementate”.

La prima vedere, pare a fi o măsură socială prin care consumatorul casnic devine protejat de stat şi Guvernul consideră că acest lucru justifică reîntoarcerea la controlul statului asupra mecanismelor concurenţiale de ofertare de pe piaţă. Ar fi fost minunat să existe un studiu de impact din care să înţelegem cu toţii ce se întâmplă cu banii noștri până la urmă, dar, în lipsa datelor, nu putem decât să ne întrebăm şi să ne răspundem singuri. Știm însă că s-a analizat, s-au făcut studii, s-a experimentat și s-a dovedit că, dacă energia electrică este tranzacționată în mod concurențial oriunde pe lanțul economic de la producător la consumator, prețul scade.

Principiile pieței libere sunt reglementate la nivel european, chiar Tratatul Unional interzice denaturarea concurenței, orice decizie în acest sens fiind nulă de drept. Directiva Europeană privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice a fost implementată prin Legea 123/2012 – Legea energiei electrice și a gazelor naturale și s-a stabilit că funcționarea pieței de energie electrică din România în sistem reglementat încetează definitiv în decembrie 2017. Azi, decembrie 2018, printr-o ordonanță guvernamentală, statul român vrea să intervină în piața de energie electrică pentru a reinstitui controlul.

Regulamentul UE nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind integritatea și transparența pieței angro de energie spune simplu și la obiect: „Se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieței pe piețele angro de energie”. Ironia tristă este că piața angro de energie electrică ar urma să fie afectată tocmai prin decizii ale instituțiilor de stat, instituții care, de fapt, ar trebui să controleze și să corecteze orice acțiune cu potențial distructiv pentru integritatea pieței de energie.

În anul 2018 nu poate fi considerată legitimă limitarea unor drepturi câștigate și nici legiferarea prin Guvern a unor măsuri cu potențial distructiv pe termen lung doar pentru soluționarea unor nefuncționalități instituționale sau de afaceri. Evoluția obligă la schimbare, la integrarea noilor tehnologii, la adaptarea cadrului normativ și economic și la integritate. Într-o epocă a diversificării, descentralizării, decarbonificării și a mobilității, piața de energie electrică trebuie să aibă ca element central consumul și să se adapteze cu rapiditate la nevoile fiecărui consumator. Era cât pe ce să fie așa. Poate va fi cândva. Există deja instrumente legale pentru asta, doar aplicarea lor cu responsabilitate lipsește pe alocuri.

Dana Dunel-Stancu
Dana Dunel-Stancu
Dana Dunel-Stancu conduce practica de Energie și Resurse Naturale a societății de avocatură Biriș Goran

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate