Automulțumirea strategică europeană nu este o opțiune

de Josep Borrell

BRUXELLES – Alegerea lui Joe Biden drept viitor președinte al Statelor Unite ale Americii a făcut ca în Europa să renască speranța ca relația transatlantică să revină pe făgașul ei firesc. Dar nu poate fi vorba despre o simplă întoarcere la situația din trecut. Confruntate cu atât de multe provocări interne și internaționale, Statele Unite vor prețui relația transatlantică numai în măsura în care aceasta se dovedește a fi de o reală valoare. O Europă mai puternică și care își asumă o mai mare parte a responsabilităților internaționale poate garanta acest lucru.

S-a vorbit mult despre dobândirea unei „autonomii strategice europene”, dar ce înseamnă acest lucru în practică? Autonomia nu ar trebui să implice independența totală sau izolarea de restul lumii. Mai degrabă, se referă la capacitatea de a reflecta independent și de a acționa în concordanță cu propriile valori și interese. Uniunea Europeană are nevoie să obțină acest tip de autonomie, consolidându-și în același timp alianțele și respectându-și angajamentele în favoarea multilateralismului și a deschiderii.

UE se confruntă cu provocări strategice grave pe actuala scenă internațională marcată de antagonism, o scenă unde rivalitățile geopolitice și competiția între marile puteri sunt tot mai acerbe. Iată de ce, după cum s-a exprimat cândva fără menajamente cancelara germană, Angela Merkel, „noi, europenii, trebuie să ne luăm cu adevărat destinul în propriile mâni”. Trebuie să stăm pe picioarele noastre.

Vreme îndelungată, dezbaterea în jurul autonomiei strategice s-a axat cu precădere pe securitate și apărare. Unii au privit discuția ca pe o tentativă de a crea alternative la cooperarea în materie de apărare din cadrul Alianței Nord-Atlantice, iar alții au crezut chiar că angajamentul Americii față de Europa era pus sub semnul întrebării și că ar urma o detașare și mai pronunțată.

Dar nu se poate tăgădui că NATO a jucat un rol indispensabil în asigurarea securității Europei. Orice consolidare a capacității de securitate a Europei ar trebui întreprinsă prin intermediul acestei alianțe. După cum au subliniat mai mulți lideri ai Statelor Unite, Europa trebuie să își sporească propria contribuție la efortul de apărare, pentru a milita împotriva percepției potrivit căreia America este singura care plătește pentru securitatea transatlantică. Deși administrația Biden va aduce o schimbare de ton și o abordare mai puțin conflictuală, așteptările sale față de Europa vor fi aceleași cu cele ale predecesorilor săi în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare. Interesele geopolitice fundamentale ale Americii nu se vor schimba.

Din fericire, Europa a început deja să ia măsuri pe mai multe planuri pentru a consolida parteneriatul transatlantic. Prin eforturile depuse în cadrul cooperării structurate permanente (PESCO), membrii europeni ai NATO ajută la acoperirea lacunelor care afectează capabilitățile alianței și depun eforturi în direcția îndeplinirii, până în 2024, a angajamentului pe care și l-au asumat, de a aloca 2 % din PIB apărării. Instituirea unui nou Fond european pentru apărare (FEA) este la fel de importantă și reprezintă un pas important în direcția îmbunătățirii capabilităților industriei militare europene.

Însă provocările în materie de securitate cu care se confruntă Europa merg dincolo de domeniul de competență tradițional al NATO. Din Sahel până în Libia și până la Marea Mediterană, există o multitudine de crize care reclamă un răspuns european ferm. Sarcina UE este să definească o poziție comună pornind de la care să poată acționa în interesul menținerii stabilității regionale.

Pentru a reuși, Europa trebuie să își pună la punct propriul cadru de monitorizare și de analizare a amenințărilor, astfel încât să poată trece rapid de la evaluarea amenințărilor la operaționalizare și reacție. Iată de ce ne ocupăm în prezent de elaborarea unei „Busole strategice”.

Aceasta este crucială pentru ca discuția despre autonomia strategică să pătrundă dincolo de problema apărării și securității. După cum a demonstrat criza provocată de COVID-19, alte probleme, precum sănătatea publică și interdependența economică nu sunt cu nimic mai prejos ca importanță.

Autonomia strategică este cadrul conceptual de care Europa are nevoie pentru a înțelege aceste probleme și modul în care se leagă una de alta. Privite separat, măștile de protecție și medicamentele nu sunt produse strategice. Dar calculul strategic se modifică atunci când producția unor astfel de bunuri este concentrată într-un număr redus de țări. Același lucru este valabil când vine vorba de aprovizionarea cu metale rare sau de originea platformelor de comunicare socială și a altor platforme digitale sau a tehnologiilor de tipul 5G.

Pentru a ajuta statele membre să facă față acestor probleme și multor altora, Comisia Europeană a propus o serie de noi instrumente, cum ar fi mecanismul intrat în vigoare luna trecută pentru examinarea investițiilor străine în UE. Dar dobândirea autonomiei strategice va necesita, de asemenea, manevrarea cu abilitate a puterii pe care o oferă piața unică europeană. Cu dimensiunile și posibilitățile sale ample, piața unică oferă numeroase instrumente pentru apărarea intereselor europene în ceea ce privește infrastructura critică, investițiile străine, subvențiile de stat (de care profită anumiți investitori străini) sau exporturile de produse cu dublă utilizare (militare și comerciale).

De pildă, suntem tot mai conștienți de vulnerabilitățile apărute ca urmare a unei relații economice cu China din ce în ce mai dezechilibrate, astfel încât am făcut din principiul reciprocității un obiectiv de bază al negocierilor noastre pe marginea unui acord de investiții. Europa nu este deranjată de dezvoltarea economică proprie a Chinei și de avantajele pe care aceasta le-a adus cetățenilor săi. Dar nu putem permite ca expansiunea internațională a Chinei să aibă loc în detrimentul propriilor noastre interese și valori. Din acest motiv, am optat pentru o abordare dublă, prin care China este tratată atât ca un partener important, cât și ca un concurent și un rival sistemic.

Per total, obiectivul primordial al UE trebuie să fie acela de a-și consolida rolul și influența în lume și de a face din Uniunea Europeană un partener predilect. Conceptul autonomiei strategice este esențial pentru realizarea acestei ambiții. Automulțumirea strategică nu este o opțiune.

Josep Borrell este Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene. Copyright: Project Syndicate, 2020.
www.project-syndicate.org Preluare din ClubEconomic.ro