Cât de mare e felia ta?

Piața forței de muncă reprezintă un barometru al dinamicii macroeconomice a unui stat, oferind indicii prețioase cu privire la tendințele de dezvoltare economică a acestuia, tendințele de distribuție a resurselor sau polarizarea valorii adăugate. Dincolo de indicatorul macroeconomic direct furnizat de analiza pieței muncii (rata șomajului), o abordare aprofundată a subiectului poate releva informații cu privire la disparitățile regionale de dezvoltare, sectoarele strategice care concentrează cea mai mare parte a forței de muncă, industriile care au cea mai ridicată productivitate, dezechilibrele între cererea și oferta de forță de muncă (ce pot constitui input pentru proiectarea strategiilor în domeniul educațional și al învățământului), tendințele de migrare, îmbătrânire a populației etc. Prezentul studiu reprezintă o analiză aprofundată a dinamicii pieței muncii din România, care scoate în evidență o serie de realități ale contextului macroeconomic național. Astfel, din analiza realizată rezultă o tendință generală de creștere a pieței muncii, ca dinamică, diversitate și complexitate, însă în egală măsură rezultă și permanentizarea unor puncte slabe și amenințări în ceea ce privește perspectivele de evoluție ale pieței muncii din România: polarizarea forței de muncă active în jurul capitalei, existența unor decalaje semnificative de competitivitate între regiuni, tendință de specializare în industrii cu valoare adăugată scăzută și nivel de productivitate redus, restrângerea numărului de specialiști etc. Cele mai importante rezultate ale analizei întreprinse de echipa PIAROM sunt prezentate în continuare într-o formă sintetică, argumentele fiind prezentate pe larg în cadrul studiului.
Principalii parametri care definesc structura generală a forței de muncă din România în anul 2017 relevă o dinamică importantă a pieței forței de muncă, concomitent cu o evoluție diferențiată la nivel regional:
Cu toate că, la data de 01.10.2017, numărul de contracte individuale de muncă cu normă întreagă ajunsese la cca 5,2 milioane, România se află în continuare printre țările europene cu cea mai mică acoperire a populației active cu contracte de muncă, respectiv 62,14%, în condițiile în care media europeană a indicatorului este de 84,6%.

• Cca 27% din contractele de muncă încheiate la nivel național (1,4 milioane) sunt înregistrate în regiunea București-Ilfov, ceea ce confirmă statutul de metropolă în devenire a municipiului București, respectiv de zonă metropolitană a județului Ilfov, în care sunt concentrate majoritatea resurselor la nivel național.
•  Alte 16,5% din contractele de muncă încheiate la nivel național, respectiv 860 mii, sunt înregistrate în 4 județe caracterizate printr-un nivel ridicat de dezvoltare economică (Cluj, Timiș, Brașov și Prahova), în timp ce la polul opus se află 5 județe (Mehedinți, Giurgiu, Călărași, Ialomița și Covasna) care cumulează mai puțin de 3,5% (177,5 mii) din totalul contractelor de muncă.
• În perioada 2016-2017, cea mai accentuată dinamică a numărului de contracte de muncă s-a înregistrat în județele Argeș (+7,99%) și Dolj (+9,04%), în principal pe fondul dezvoltării accelerate a industriei fabricării de autovehicule și a componentelor pentru acestea.
• În ceea ce privește structura generală a forței de muncă: pe fondul creșterii costurilor salariale și al majorărilor repetate ale salariului minim, perioada 2016-2017 a adus o încetinire a ritmului de creștere a ponderii muncitorilor necalificați în total forță de muncă (de la 15,10% la 15,20%), spre deosebire de perioada 2015-2016, când creșterea a fost mult mai accentuată (de la 14,12% la 15,10%). Cu toate acestea, România se caracterizează în continuare printr-o pondere relativ ridicată a lucrătorilor necalificați în total angajați, urmare a faptului că industria prelucrătoare se concentrează, cu precădere, în domenii industriale cu productivitate scăzută și cerințe reduse de calificare a forței de muncă. Un exemplu reprezentativ în acest sens îl constituie structura economică a 3 județe care înregistrează cea mai ridicată pondere a muncitorilor necalificați în total personal: Bistrița-Năsăud (28,30%), Bihor (24,14%) și Maramureș (24,06).
• O altă caracteristică generală a forței de muncă este ponderea ridicată a lucrătorilor în domeniul serviciilor în total angajați (15,97%), pe fondul detașării comerțului ca fiind a doua ramură a economiei prin prisma numărului de contracte de muncă, după industria prelucrătoare. Existența unor județe în care ponderea lucrătorilor în domeniul serviciilor depășește cu mult media națională, cum ar fi Vaslui, Bacău sau Teleorman, unde acest indicator depășește 21%, se explică, pe de o parte, prin nivelul redus de dezvoltare a industriei prelucrătoare și implicit prin lipsa personalului direct productiv, iar pe de altă parte, prin prezența mai ridicată a comerțului tradițional, caracterizat prin valori mai reduse ale productivității muncii.
• Județul Argeș este lider național în ceea ce privește munca calificată: 20,20% dintre salariați sunt muncitori calificați și asimilați, în timp ce alți 20,12% sunt operatori la instalații și mașini sau asamblori de mașini și echipamente.
• Cea mai mare concentrare de specialiști în diverse domenii de activitate se află în județele Cluj (25,87%), Iași (25,36%) și București (25,10%). Elementul pe care cele trei județe îl au în comun este reprezentat de faptul că la nivelul acestora se găsesc cele mai prestigioase centre academice de învățământ superior din țară, conturându-se o corelație între prezența și performanța centrelor academice și numărul de specialiști în diverse domenii de activitate existent pe piața muncii.

Coroborând informațiile privind structura generală a forței de muncă și subliniind în mod deosebit ultimele două caracteristici, constatăm faptul că există o legătură puternică între regiunile cu activitate industrială competitivă și numărul de muncitori calificați. De asemenea, principalele centre universitare din țară determină concentrarea specialiștilor în diverse domenii de activitate. Tendințele sunt firești, cu mențiunea că este îngrijorător faptul că doar într-un singur județ al țării există peste 20% din forța de muncă activă formată din muncitori calificați. Un învățământ profesional bine conturat și susținut în mod corespunzător ar putea consolida categoria profesională a muncitorilor calificați, care în esență contribuie în mod semnificativ la menținerea clasei sociale de mijloc. Alte elemente specifice relaționate cu specializarea forței de muncă sunt prezentate în continuare.

• La nivelul sectorului privat, în perioada 2016-2017, cea mai mare dinamică a numărului de contracte de muncă au avut-o firmele înregistrate în sectoarele comerț (+7,36%), transport și depozitare (+7,55%) și hoteluri și restaurante (+16,19%).
• Industria prelucrătoare, respectiv principalul sector angajator din România, a înregistrat la nivelul perioadei analizate o creștere a numărului de contracte de muncă cu 1,63%. De altfel, conform Eurostat, România se află în continuare printre țările cu cel mai mare număr de angajați din industria prelucrătoare din Uniunea Europeană, cu 1.235.000 de angajați din cei cca 29.900.000 de angajați din acest sector la nivelul Uniunii Europene.
• Structura principalelor activități economice angajatoare (coduri CAEN) arată că, deși industria prelucrătoare este, după cum s-a precizat, principalul sector ca număr de salariați, între primele 7 coduri CAEN angajatoare din România nu se regăsește niciunul din industria prelucrătoare.
• De asemenea, dintre activitățile economice definite în Strategia de competitivitate a României ca având un rol economic important și influență asupra ocupării, doar 2 coduri CAEN, aparținând industriei mobilei și celei textile, se regăsesc între primele 20 de coduri CAEN angajatoare, ceea ce reflectă o anumită contradicție între rolul asumat de industrii cu influență asupra ocupării și realitatea de fapt.
• În dinamică, dintre primele 10 sectoare angajatoare, doar 2 au cunoscut reduceri ale numărului de contracte de muncă în perioada 2016-2017, respectiv activitățile de protecție și gardă (-0,59%) și fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (-5,8%), prin urmare sectoare economice caracterizate printr-o pondere majoritară a muncii necalificate.
• Cea mai importantă creștere a numărului de contracte de muncă (+19.309, respectiv +16,62%) s-a înregistrat în sectorul serviciilor de administrație publică generală, sector care include, printre altele, serviciile de administrație a organelor executive și legislative centrale, regionale și locale, dar și administrarea și supravegherea operațiunilor fiscale. Luând în considerare și faptul că perioada 2015-2016 a adus, de asemenea, o majorare cu 10.509 (+9,95%) a numărului de contracte de muncă, constatăm o tendință constantă de creștere a numărului de salariați la nivelul acestui sector.
• Cea de-a doua activitate economică ca dinamică la nivel național (+18,92%, respectiv +13.493 contracte de muncă) este industria restaurantelor. În opinia PIAROM, această evoluție spectaculoasă se datorează doar parțial dezvoltării sectorului de activitate și mai degrabă convertirii unui număr de CIM cu durată parțială în CIM cu normă întreagă, în contextul modificărilor de legislație fiscală. În aceeași situație se află și alte 3 coduri CAEN situate între primele 15 ca dinamică la nivel național, unde creșterile procentuale ale numărului de contracte de muncă au fost chiar mai spectaculoase, respectiv: transporturi cu taxiuri (+81,13%, 5.887 CIM), coafură și alte activități de înfrumusețare (+41,87%, +4.929 CIM) și baruri și alte activități de servire a băuturilor (+20,33%, +4.533 CIM).
• Pe de altă parte, perioada 2016-2017 a adus și reduceri ale numărului de CIM la nivelul unor activități economice, cu precizarea că aceste reduceri nu au fost atât de semnificative ca și majorările și au afectat doar anumite sectoare, preponderent acelea în care munca necalificată are ponderea majoritară, dar și sectorul construcțiilor (lucrările de geniu civil). Prin urmare, cauzele principale ale acestor reduceri pot fi identificate ca fiind, pe de o parte, creșterea costurilor salariale ca urmare a majorărilor succesive ale salariului minim, iar pe de altă parte, volumul mai redus al investițiilor în infrastructură.
• În contextul dinamicii sectoarelor comerț și transporturi, primele 4 ocupații angajatoare la data de 01.10.2017 corespund, pe de o parte, șoferilor de autocamion/mașini de mare tonaj (151.934 CIM) și șoferilor de autoturisme și camionete (105.226 CIM) și, pe de altă parte, lucrătorilor comerciali (143.157 CIM) și vânzătorilor (142.696 CIM).
• Între primele 10 ocupații angajatoare se regăsesc doar 3 din sectorul productiv, însă toate din zona de muncă necalificată: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (96.299 CIM), muncitor necalificat în industria confecțiilor (94.556 CIM) și muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (10.864 CIM).
• Tot în ceea ce privește munca necalificată, un număr mare de salariați (85.416 CIM) au ocupația de manipulant mărfuri, ceea ce confirmă dezvoltarea accelerată, din ultimii ani, a sectorului de transport-logistică-depozitare.
•  În contextul evoluțiilor descrise anterior, o serie de ocupații au cunoscut în perioada 2016-2017 reduceri ale numărului de CIM, preponderent în industria textilă și în cea de construcții: muncitor necalificat în industria confecțiilor (-4.916 CIM, -4,94%), confecționer-asamblor articole din textile (-2.162 CIM, -5,67%), operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice (-1.658 CIM, -7,19%) și muncitor necalificat la întreținerea de drumuri, șosele, poduri, baraje – (-1.395 CIM, – 7,70%).

  

Dincolo de structura forței de muncă, susceptibilă să furnizeze informații despre potențialul de dezvoltare al unei economii și societăți în ansamblul său, un aspect deosebit de important pentru sustenabilitatea pieței muncii este reprezentat de corelațiile dintre forța de muncă și populația activă, întrucât acestea pot reflecta fie niveluri scăzute de acoperire a populației active cu contracte de muncă (cu efect pe termen lung asupra sustenabilității sistemului de pensii publice), fie premise ale intensificării muncii fără forme legale, fie o prevalență a diferitelor forme de antreprenoriat individual la nivel național. Principalele elemente rezultate în urma realizării studiului cu privire la corelația dintre forța de muncă și populația activă sunt prezentate în continuare.

• Cea mai mare rată de acoperire a populației active cu contracte de muncă se înregistrează în municipiul București, unde se poate constata chiar faptul că numărul de CIM cu normă întreagă înregistrate la nivelul municipiului București este mai mare decât populația activă (102,98%); această situație se explică prin ponderea relativ ridicată a salariaților încadrați la puncte de lucru înregistrate în municipiul București, însă care au domiciliul în județele învecinate; o situație similară este înregistrată în județul Ilfov (95,87%). Pe pozițiile următoare se află județele Brașov, Sibiu, Argeș, Timiș și Cluj, cu ponderi ale indicatorului situate între 68% și 71% și care au în comun un nivel ridicat de dezvoltare a industriei prelucrătoare specializate în sectoare cu valoare adăugată mai ridicată (ex.: industria auto), dar și o industrie a turismului mai bine dezvoltată.
• Cea mai mică pondere a numărului de contracte de muncă raportat la populația activă se înregistrează în județele Teleorman, Mehedinți, Vaslui, Botoșani și Dâmbovița, cu valori ale indicatorului situate între 27% și 36%.
• Un alt indicator analizat în cadrul studiului este corelația dintre numărul de CIM și numărul de șomeri înregistrați, putând fi constatată o relație de proporționalitate cu indicatorul anterior, în sensul că în județele în care există o acoperire ridicată a populației active cu CIM, numărul de șomeri înregistrați este susținut de un număr corespunzător de salariați. Astfel: județul Ilfov se află pe primul loc prin prisma indicatorului, pentru fiecare șomer înregistrat existând 110,8 contracte de muncă; pe pozițiile următoare se află municipiul București (66,74 CIM/șomer) și județele Timiș (63,86 CIM/șomer) și Arad (40,27 CIM/șomer).
• La polul opus se află trei județe în care pentru fiecare șomer înregistrat există mai puțin de 4 contracte individuale de muncă: Teleorman (2,54 CIM/șomer), Mehedinți (3,12 CIM/șomer) și Vaslui (3,31 CIM/șomer).
• Tot în contextul corelațiilor macroeconomice, studiul realizat de PIAROM cuprinde și o analiză a raportului dintre numărul de contracte de muncă și numărul de persoane implicate în diferite forme de antreprenoriat individual (PFA/PFI/ÎI). Cele mai ridicate valori ale indicatorului sunt înregistrate în municipiul București (44,91) și județele Ilfov (32,43) și Brașov (31,49). Pe de altă parte, județele cu cel mai redus raport dintre numărul de CIM și numărul de PFA/PFI/ÎI sunt Mehedinți (4,71), Brăila (5,63) și Dâmbovița (5,92%). În cazul acestor județe, acest indicator nu reflectă un spirit antreprenorial mai pronunțat decât în cazul altor județe, cât mai degrabă o soluție alternativă la lipsa locurilor de muncă.

Studiul scoate în evidență o simptomatologie complexă a pieței muncii în ceea ce privește modul de salarizare a personalului angajat, existând numeroși factori care alimentează un decalaj important de competitivitate între România și celelalte state membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește latura pecuniară a muncii.

• În ceea ce privește salarizarea, România se afla, în anul 2017, pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește costul mediu al forței de muncă, cu
  3,9 mii euro/persoană (în scădere față de anul 2014), spre deosebire de media la nivelul Uniunii Europene (19,4 mii euro/persoană).
• Specializarea economiei românești pe sectoare de activitate cu valoare adăugată scăzută și productivitate a muncii scăzută este, de regulă, relaționată direct cu nivelurile salariale ale personalului care își desfășoară activitatea în aceste domenii; astfel, nivelurile salariale scăzute cu care sunt remunerați angajații români plasează țara noastră pe penultima poziție în Europa, cu o medie de 7.200 euro/cap de locuitor, în fața Bulgariei (5.700 euro/cap de locuitor), dar la o distanță uriașă de primele poziții din ierarhie, respectiv Luxemburg (80.500 euro/cap de locuitor), Norvegia (67.600 euro/cap de locuitor) sau Elveția (57.100 euro/cap de locuitor.
• O tendință îngrijorătoare a ultimilor ani o constituie creșterea ponderii salariaților aflați în zona salariului minim în total forță de muncă. Potrivit datelor Eurostat, procentul acestor salariați s-a triplat în perioada 2010-2014, fără a depăși însă nivelul de 15%. La nivelul anului 2016 însă, ponderea CIM cu salariul brut în zona salariului minim ajunsese la 41,54% din totalul contractelor de muncă, ceea ce corespundea unui număr de 2,07 milioane de contracte în zona de minim. În anul 2017, valoarea acestui indicator s-a îmbunătățit (1,95 milioane CIM, reprezentând 36,95% din total). Aceste evoluții s-au datorat în principal majorărilor succesive ale salariului minim, care au condus practic la o tendință de egalizare a salariilor de încadrare în zona de minim, generând provocări pentru mediul de afaceri, inclusiv în ceea ce privește politicile de management al resurselor umane. Situația cea mai îngrijorătoare este înregistrată la nivelul sectoarelor activități de investigație și protecție (92,16% din contracte în zona salariului minim), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (82,66% din contracte în zona salariului minim) și restaurante și alte activități de servicii de alimentație (80,49% din contracte în zona salariului minim).
• Pe industrii, se constată diferențe majore de salarizare între sectoarele de activitate. Astfel, la data de 01.10.2017, cele mai mari niveluri ale salariilor brute de încadrare erau înregistrate, în ordine, la nivelul sectoarelor (secțiuni CAEN) informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări și producție și furnizare de energie, în timp ce nivelurile cele mai mici ale salariilor brute de încadrare se înregistrau în domeniile hoteluri și restaurante, construcții și agricultură.
• La nivelul României există numai 6 sectoare în care mai mult de jumătate din contractele de muncă înregistrate sunt remunerate cu niveluri salariale brute de încadrare peste valoarea de 700 de euro, respectiv: activități de servicii în tehnologia informației (72,04%), extracția petrolului brut și a gazelor naturale (72,0%), intermedieri financiare (58,63%), activități de editare (57,94%), activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (56,78%) și fabricarea produselor din tutun (56,01%).
• În același timp, există 5 industrii în care ponderea numărului de contracte de muncă cu salariul de încadrare în zona salariului minim este de peste 80%. Dintre acestea, cu impact major asupra ocupării se disting ca importanță 3 categorii de activități economice, care înglobează peste 380.000 de contracte de muncă: activități de investigații și protecție (121.257 contracte, dintre care 111.746 în zona salariului minim), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (136.770 contracte, dintre care 113.054 în zona salariului minim) și restaurante și alte activități de servicii de alimentație (125.034 contracte, dintre care 100.637 în zona salariului minim pe economie).
• Doar la nivelul a 3 ocupații, mai mult de jumătate de contractele de muncă înregistrate sunt remunerate cu niveluri salariale peste valoarea de 700 de euro, respectiv: specialiștii în tehnologia informației și comunicațiilor (83,58%), conducătorii în domeniul administrativ și comercial (62,14%) și specialiștii în domeniul administrativ și comercial (59,44%).
• În ceea ce privește ocupațiile cu cele mai mici niveluri salariale de încadrare, în România există 5 grupe de ocupații (subgrupe majore COR) pentru care peste 75% din angajați sunt în zona salariului minim pe economie, în timp ce pentru alte 5 grupe de ocupații, acest procent depășește 50%. Cel mai puternic impact economico-social al acestor dezechilibre salariale se manifestă la nivelul a 3 grupe de ocupații care înglobează peste 1,26 milioane de contracte de muncă: muncitorii necalificați în industria extractivă, construcții, industria prelucrătoare și transporturi (334.880 contracte în zona salariului minim), lucrătorii în domeniul vânzărilor (219.960 contracte în zona salariului minim) și conducătorii de vehicule și operatori la instalații și utilaje mobile (192.450 în zona salariului minim pe economie).
• În plan regional, nivelul salariilor de încadrare din municipiul București este cu 24,71% mai mare decât media națională. De asemenea, niveluri de salarizare mai ridicate (cu 7,35% până la 12,65%) în raport cu media se înregistrează și în județele Cluj, Timiș, Sibiu, Brașov și Ilfov (+7,35%).
•  Pe de altă parte, în Maramureș, Sucava și Vrancea, nivelul mediu al salariilor de încadrare este mai mic decât media națională, cu procente situate între 25% și 29%. De altfel, județul Maramureș înregistrează cea mai ridicată pondere a contractelor individuale de muncă aflate în zona salariului minim pe economie, respectiv sub 350 de euro (65,12% din total).
• La nivel de județ, cele mai mari niveluri ale salariilor brute de încadrare le au profesorii în învățământul primar și preșcolar (în 13 județe), analiștii programatori în domeniul software (în 9 județe), profesorii în învățământul secundar (în 6 județe) și directorii de întreprinderi și conducătorii din domeniul administrativ (în 4 județe).
• La nivel de județ, cele mai mici niveluri ale salariilor brute de încadrare le au vânzătorii în magazine (în 8 județe), chelnerii și barmanii (în 7 județe), coaforii, cosmeticienii și asimilații (în 5 județe) și muncitorii necalificați în industria prelucrătoare (în 5 județe).
• Un aspect îngrijorător este faptul că doar în mai puțin de 20% dintre județe pe primul loc în ceea ce privește nivelul de salarizare se află o ocupație specifică sectorului privat; în celelalte, pe primul loc se află o ocupație specifică sectorului public, în principal din sectoarele învățământ și sănătate.
  Analiza efectuată de PIAROM include, în premieră, o analiză a forței de muncă în funcție de vârstă, la nivel de județ, activitate economică și ocupație, fiind constatate cel puțin următoarele elemente:
• Pe grupe de vârstă, analiza PIAROM a relevat că ocupațiile cu cel mai ridicat risc aparțin domeniului tehnic și corespund nivelului de studii superioare sau medii. Situații îngrijorătoare se constată mai ales la nivelul unor ocupații cu cerere ridicată pe piața muncii: frezori universali, strungari universali și rectificatori-universali, unde 74,95%, 73,89% și respectiv 66,11% dintre salariați au vârsta de peste 50 ani.
• În același timp, 67,52% dintre operatorii de suport tehnic pentru servicii de comunicații electronice, 66,83% dintre analiștii de resurse umane, 66,46% dintre programatorii ajutor și 53,35% dintre asistenții relații publice și comunicare (studii medii) sunt încadrați la nivelul unor grupe de vârstă de sub 30 de ani.

De asemenea, studiul de față acordă o importanță sporită analizei principalelor sectoare angajatoare, întrucât acestea stabilesc cu o pondere covârșitoare valorile medii ale principalilor parametri ai pieței muncii: productivitatea medie a muncii, valoarea medie adăugată, nivelul mediu de salarizare etc. Din acest punct de vedere, principalele concluzii ale analizei sunt următoarele:

• La nivelul industriei prelucrătoare, principalul sector angajator din România, perioada 2016-2017 a adus o încetinire a ritmului de creștere (+1,63%), după ce în perioada anterioară această industrie înregistrase o creștere cu 2,52%, de la 1.185 mii la 1.215 mii contracte de muncă.
• Sub aspectul numărului de contracte de muncă înregistrate la data de 01.10.2017, industria prelucrătoare din România este dominată de sectoarele: fabricarea autovehiculelor de transport rutier și a remorcilor (190.651 contracte), industria alimentară (163.971 contracte), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (136.770 contracte), industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații (10.889 contracte), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (66.460 contracte) și fabricarea de mobilă (63.585 contracte).
• Sub aspectul potențialului economic, România se află doar pe locul 20 în Uniunea Europeană în ceea ce privește valoarea adăugată generată de întreprinderile din industria prelucrătoare, cu doar 13.436 milioane euro din valoarea adăugată cumulată de 1.620.000 milioane euro la nivelul Uniunii Europene. Această situație se explică prin distribuția prioritară a angajaților către sectoare industriale cu niveluri reduse de productivitate, costuri de personal scăzute și profitabilitate ușor peste medie. Astfel, între primele 10 industrii angajatoare, se regăsesc doar 3 industrii cu niveluri relativ ridicate de productivitate (fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. și fabricarea echipamentelor electrice). Pe de altă parte, între primele 10 sectoare angajatoare din industria prelucrătoare se regăsesc 4 din cele 5 sectoare cu cele mai reduse niveluri ale productivității și ale costurilor cu forța de muncă din Uniunea Europeană (fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea de mobilă, fabricarea articolelor de marochinărie și a încălțămintei și prelucrarea lemnului).
• În perioada 2016-2017, cele mai importante creșteri de personal au fost înregistrate în industriile: fabricarea autovehiculelor de transport rutier și a remorcilor (+4,33%), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (+7,13%), industria alimentară (+2,62%), fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice (+8,56%), fabricarea echipamentelor electrice (+5,09%) și fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. (+4,31%).
• Cele mai mari reduceri ale numărului de locuri de muncă au fost semnalate în sectoarele: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (-4,97%), tăbăcirea și finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie (-3,32%), fabricarea altor mijloace de transport (-4,68%), fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului (-12,5%), precum și în industria metalurgică (-0,32)%.
• În plan teritorial, se evidențiază contribuția prioritară a industriei prelucrătoare în structura economică a unor județe, după cum urmează: industria textilă (județele Botoșani, Buzău, Covasna, Harghita și Vrancea), fabricarea autovehiculelor (județul Argeș), fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule (județele Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Prahova și Satu Mare), fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule (județele Arad, Brașov și Sibiu), construcția de nave și structuri plutitoare (județul Tulcea), fabricarea de mobilă n.c.a. (județul Maramureș), fabricarea încălțămintei (județul Bihor) și fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză și a elementelor mecanice de transmisie (județul Alba).
• În perioada 2016-2017, unul dintre cele mai dinamice sectoare economice a rămas sectorul de transport, logistică și depozitare, care la 01.10.2017 îngloba peste 381.000 de contracte de muncă, în creștere cu 7,55% față de anul 2016.
• De asemenea, ocupația de conducător mașini de mare tonaj își consolidează poziția de lider al ocupațiilor din România în ceea ce privește numărul de salariați, cu cca 152 mii de contracte de muncă, reprezentând cca 40% din totalul forței de muncă din sectorul transport, logistică și depozitare.
• Perioada 2016-2017 marchează și o evoluție importantă a numărului de locuri de muncă (+10,52%) la nivelul industriei de transport aerian, în condițiile în care expansiunea companiilor low-cost a condus, în perioada 2016-2017, la o creștere cu cca 23% a traficului de pasageri (+3,8 milioane pasageri). Această evoluție a fost susținută în principal de regiunea București-Ilfov, urmată de județele Timiș, Constanța și Bacău.
• Municipiul București rămâne principalul angajator din sectorul logistică, atât la nivelul activității de transport marfă, cât și în ceea ce privește depozitarea. Pe de altă parte, o serie de județe, cum ar fi Ilfov sau Prahova, se află între primele locuri în ceea ce privește activitatea de depozitare, fără însă ca activitatea de transport marfă să fie la fel de dezvoltată. În același timp, în județe precum Cluj sau Argeș, activitatea de transport marfă este mai dezvoltată decât activitatea de depozitare.
• Sectorul construcțiilor a înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă (+5,21%), ajungând la peste 366,5 mii contracte de muncă. Cea mai spectaculoasă evoluție a înregistrat-o sectorul construcțiilor de clădiri (+8,62% în perioada 2016-2017), ceea ce corespunde unui ritm de creștere a numărului de contracte de muncă de 8 ori mai rapid decât în perioada 2015/2016.
• Un efect secundar al creșterii industriei de construcții a fost creșterea mult mai rapidă a muncii necalificate, al cărei ritm de creștere a fost practic dublu față de ritmul industriei, respectiv cu 11,67%, ajungând la 136.839 contracte de muncă în anul 2017. Astfel, ponderea muncii necalificate în totalul forței de muncă din sectorul construcțiilor a crescut cu peste 2 procente, de la 35,17% la 37,33%.
• În ceea ce privește munca calificată din sectorul construcțiilor, creșterea numărului de locuri de muncă a fost una moderată, situată la jumătatea ritmului de creștere la nivel de sector. Astfel, numărul de muncitori constructori și asimilați a crescut în perioada 2016-2017 cu 2,85%, în timp ce numărul de muncitori constructori la lucrări de finisare și asimilați a crescut cu 2,08%.
• La nivel regional, sectorul lucrărilor de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale este principalul sector angajator din județul Giurgiu, fiind totodată cel de-al doilea sector angajator din județele Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Iași, Ilfov, Maramureș și Satu Mare.
• Comerțul continuă ritmul de creștere accelerată din ultimii ani: la 01.10.2017, în sectorul comerț erau înregistrate 889.415 contracte de muncă, cu 7,36% mai mult față de anul anterior.
• Comerțul cu amănuntul a creat, în perioada analizată, un număr aproape dublu de contracte de muncă față de comerțul cu ridicata, respectiv 33.494 față de 18.134, ceea ce reflectă o dezvoltare preponderentă la nivelul sectorului retail. Astfel, analiza PIAROM arată creșteri importante ale numărului de locuri de muncă în sectoarele de retail alimentar și nealimentar, service auto, comerț îmbrăcăminte și încălțăminte, comerț materiale construcții și echipamente sanitare și comerț produse farmaceutice.
• Dintre toate activitățile economice aparținând sectorului comerț, cea mai importantă creștere relativă a numărului de contracte de muncă (+20,51%) a înregistrat-o comerțul online.
• Comerțul cu amănuntul este cel mai important sector angajator în județele Timiș, Ilfov și Constanța, în timp ce, la nivelul altor 17 județe, cel mai mare număr de contracte de muncă este grupat la nivelul uneia din ocupațiile lucrător comercial sau vânzător.

În ceea ce privește sectorul cercetării-dezvoltării și inovării, dinamica forței de muncă în perioada 2016-2017 a fost una în general pozitivă, inclusiv ca efect al unor alocări financiare importante către acest sector de activitate, cu precizarea însă că și sectorul de CDI se caracterizează prin importante dezechilibre. Principalele caracteristici ale pieței muncii cu privire la sectorul de cercetare-dezvoltare și inovare sunt prezentate în continuare:

• Organizațiile din sectorul de cercetare-dezvoltare și inovare au câștigat în perioada 2016-2017 un număr de 925 locuri de muncă noi (+5,25%), această creștere fiind susținută exclusiv de sectorul de cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie (+6,68%).
• Cca 57% din personalul organizațiilor de CDI este concentrat în regiunea București-Ilfov; cu toate acestea, municipiul București a înregistrat în 2017 o ușoară scădere de personal specializat (-0,36%), compensată însă de o creștere cu 2,32% la nivelul județului Ilfov. Pe de altă parte, activitatea specializată de cercetare-dezvoltare este cvasiinexistentă în județele Ialomița, Mehedinți și Olt.
• La nivel de ocupație, în sectorul CDI cele mai mari creșteri ale numărului de contracte de muncă le-au înregistrat tehnicienii silvici-cercetare (+17,84%), tehnicienii agronomi-cercetare (+14,29%) și inginerii de cercetare în ingineria sanitară și protecția mediului (+16,31%).
• Cele mai mari reduceri de personal din sectorul CDI s-au înregistrat la ocupațiilor: cercetător în electrotehnică (-24,22%), asistent de cercetare în medicină generală (-20,12%) și director departament cercetare-dezvoltare (-4,32%).
• În ceea ce privește structura personalului organizațiilor de CDI, în anul 2017 se remarcă o pondere de 76% a specialiștilor în total salariați, în scădere de la 83,22% (anul 2015). Pe de altă parte, ponderea managerilor în total salariați a crescut în perioada 2015-2017 de la 12,95% la 17,17%, ceea ce indică un potențial dezechilibru al ponderilor ierarhice. Dintre județele reprezentative în ceea ce privește numărul de angajați în sectorul CDI, cea mai mare pondere a specialiștilor în total personal CD o au județele Iași (89%), Cluj (85%) și municipiul București (83%).
• Un alt indicator relevant pentru sectorul CDI, inclus în analiza PIAROM, este raportul dintre numărul de contracte de muncă înregistrate în sectorul CDI și numărul total de contracte de muncă. La nivel național, media acestui indicator este de 2,91 contracte în sectorul CDI la 1.000 contracte de muncă. Prin prisma acestui indicator, cel mai ridicat potențial de inovare îl au București și județele Ilfov, Cluj și Iași, la polul opus situându-se județele Botoșani, Buzău și Giurgiu. Un rol important în poziționarea județului Ilfov ca pol de competitivitate națională în domeniul CDI este reprezentat de amplasarea unui număr important de institute de cercetare în vecinătatea municipiului București, în localități aparținând județului Ilfov, cel mai important exemplu în acest sens fiind Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, care se estimează că va deveni cel mai important centru de cercetare în domeniu din Europa Centrală și de Est.

Nu în ultimul rând, PIAROM a analizat în mod distinct și dinamica pieței muncii pe sectoarele de activitate dominate de capitalul autohton, acestea având o dimensiune strategică prin prisma faptului că au contribuția majoritară la PIB-ul României, așa cum rezultă și din studiul „Analiza capitalului privat românesc – Ediția a III-a”, publicat în anul 2017 de „Ziarul Financiar”, în parteneriat cu Patronatul Investitorilor Autohtoni.

• Anul 2017 a adus în sectoarele economice dominate de capitalul autohton un plus de 166,7 mii de contracte de muncă cu normă întreagă, ceea ce corespunde unei creșteri cu 6,72%. Astfel, ritmul de creștere a numărului de locuri de muncă în sectoarele economice dominate de capitalul privat românesc a depășit în anul 2017 ritmul de creștere a numărului total de CIM la nivel național (5,81%).
• Cca 30% dintre contractele de muncă aferente sectoarelor economice dominate de capitalul autohton se regăsesc în comerț.
• Dintre sectoarele economice dominate de capitalul autohton, cele mai dinamice, în perioada 2016-2017, au fost comerțul cu amănuntul (+7,58%), transporturile (+9,43%) și restaurantele (+19,17%).
• Niciun sector de activitate dominat de capitalul autohton nu a înregistrat reduceri semnificative ale numărului de contracte de muncă, cu excepția sectorului construcțiilor, mai precis cel al lucrărilor de geniu civil (-5,35%) și parțial, al altor activități din industria extractivă (-3,41%). Alte domenii de activitate, respectiv industria fabricării de mobilă și sectorul activităților de investigație și protecție, au cunoscut o stagnare a numărului de contracte de muncă.
• În perioada 2016-2017, evoluția numărului de contracte de muncă în sectoarele economice dominate de capitalul autohton a fost una crescătoare, în absolut toate județele României, cu ponderi între 0,77% și 11,29%. Prin comparație, celelalte sectoare economice au avut o evoluție mai oscilantă, respectiv creșteri ale numărului de contracte între 0,15% și 11,61% pentru 31 de județe, dublate de scăderi ale numărului de contracte între -0,02% și -4,91% pentru celelalte 11 județe.
• Ritmul de creștere a numărului de contracte de muncă cu normă întreagă a fost, în l perioada 2016-2017, unul dublu față de celelalte sectoare economice, respectiv 6,62% față de 3,32%.
• Distribuția locurilor de muncă create, în perioada 2016-2017, în sectoarele economice dominate de capitalul autohton a fost una uniformă. Prin comparație, creșterea numărului de locuri de muncă în alte sectoare economice a fost una polarizată, atât la nivel de industrie (preponderent activități de servicii privind forța de muncă, fabricarea autovehiculelor de transport rutier și activități de servicii în tehnologia informației), cât și la nivel de județ.

Analizând într-o manieră corelativă cele 70 de rezultate principale ale
studiului sintetizate mai sus, se constată faptul că piața forței de muncă urmează o dinamică ascendentă față de nivelul anului 2016, dinamică reflectată în special în indicatori cantitativi (creșterea numărului de contracte de muncă, creșterea numărului de locuri de muncă, creșteri pe anumite sectoare de activitate strategice etc.). Pe de altă parte, sub aspectul creșterilor de natură calitativă, evoluțiile sunt mult mai lente: nivelurile salariale sunt în continuare cele mai scăzute din Uniunea Europeană, exceptând
Bulgaria; forța de muncă este angrenată în industrii care nu generează valoare adăugată și sunt în subsolul clasamentului de productivitate la nivelul Uniunii Europene; ponderea muncitorilor necalificați în total forță de muncă se menține la un nivel ridicat; o mare parte din contractele de muncă analizate se află în zona salariului minim pe economie etc.

***

Studiu PIAROM