O analiză a pieței muncii nu poate fi scoasă din contextul general al situației socio-economice a României. În primul rând, este corelată cu ritmul de dezvoltare, schimbarea structurii economiei naționale și de sistemul de educație. Din păcate, de 27 de ani, nu avem o strategie de dezvoltare care să dea o linie directoare și pentru piața muncii.
Creșterea accelerată a PIB-ului a favorizat piața muncii în 2015 și 2016. Aceasta s-a reflectat în scăderea șomajului de la 6,8% în 2015 la 6% în 2016 și tinde spre minimele de dinainte de criză. Rata totală de ocupare a forței de muncă a scăzut însă ușor anul trecut, cu 0,6%, iar în perioada 2017-2018 urmează să crească moderat.
Comisia Europeană în ultimul raport de țară subliniază dificultățile pe care le va întâmpina România din cauza demografiei negative. Populația activă continuă să scadă – în ultimul deceniu am pierdut 6% din totalul locuitorilor – ceea ce ne clasează pe a treia poziție ca amploare în UE. În plus, numărul persoanelor vârstnice este în continuă creștere, ceea ce va face ca până în 2020, populația în vârstă de muncă (20-64 de ani) să scadă cu 4%, în timp ce numărul persoanelor vârstnice este probabil să sporească cu 13% până în 2060.
Deoarece structura demografică a României se schimbă pe fondul îmbătrânirii accelerate a populației, cererea pentru produse și servicii specifice va crește în grupa de vârstă a vârstnicilor (de exemplu, în sectorul de sănătate, îngrijire personală sau în cel de turism). În același timp, cu un număr de tineri aflat în contracție, cererea de profesori sau de servicii legate de educație va înregistra un declin.
„Având în vedere emigrarea continuă preconizată în special în rândul tinerilor, precum și numărul limitat de migranți care se întorc în țară, România riscă să piardă în continuare resurse de forță de muncă. Acest lucru ar putea avea drept consecință încetinirea creșterii productivității și frânarea convergenței veniturilor, precum și reducerea potențialului de creștere”, se mai arată în raportul CE.
Alt aspect care conduce la scăderea competitivități este dat de scumpirea forței de muncă, peste nivelul productivității muncii. România conduce detașat în topul creșterii costurilor cu forța de muncă la nivelul statelor UE, potrivit datelor pentru 2016 publicate de Eurostat. Cu o majorare de +11,6% (măsurată în euro) înregistrată anul trecut, țara noastră devansează cu mult Bulgaria (+7,8%) şi ţările baltice: Lituania (+7,5%), Letonia (+6,4%) şi Estonia (+5,6%). De subliniat că, în România, costul salarial aproape s-a triplat faţă de anul 2004 şi a avansat cu circa 30% în raport cu anul 2008, ceea ce arată că acest avantaj comparativ din perspectiva investitorilor străini este în continuă scădere.
Vom avea diferențieri „Made by Robots” și „Made by Hand”?
În ultimii ani, se vorbește tot mai mult despre efectul automatizării, a introducerii pe scară largă a roboților asupra viitorului pieței muncii, multe dintre actualele locuri de muncă urmând să dispară. Unul din multitudinea de studii pe acest subiect realizat de prestigioasa Oxford University, intitulat „Viitorul pieței muncii: Cât de sensibile sunt joburile actuale în fața asaltului computerelor”, concluzionează că în industria financiară, audit, contabilitate, precum și în telecom și administrația publică, probabilitatea ca procesele automatizate, digitalizate să înlocuiască angajații umani este de peste 90%. Mai devreme sau mai târziu această transformare va reforma din temelii, cu sau fără voia politicienilor, și structura forței de muncă din România. Din păcate, acest lucru nu este pe placul partidelor al căror bazin electoral se va restrânge semnificativ dacă numărul bugetarilor se va contracta.
Deja roboții au început să fie utilizați intens în rezolvarea proceselor repetitive, consumatoare de timp, pentru că, în același timp, reduc cheltuielile operaționale – Robotic Process Automation (RPA). Mari companii, precum Generali, J.P.Morgan, Barclays, Vodafone, SAP, Pfizer, American Express și multe altele, au implementat deja RPA.
Implementarea RPA pe scară largă în domeniile amintite, dar mai ales în administrația publică, reprezintă un subiect extrem de sensibil pentru guvernanți, în contextul în care roboții, în fapt programe software, „angajați” să-i înlocuiască pe „roboții umani”, lucrează 24 de ore, șapte zile pe săptămână, fără concediu de odihnă sau medical și pauză de masă și nu generează erori, fiind mult mai eficienți.
Din aceste puncte de vedere, robotul poate fi considerat cea mai flexibilă „mână de lucru”, care reacţionează instant la comenzi. În plus, în funcţie de domeniul în care se face această implementare, costul unui asemenea „angajat” poate fi de numai 20% din costurile pe care le implică un salariat uman.
Utilizarea tehnologiei RPA determină o reducere a costurilor în multe domenii de activitate. Din experiența companiilor care au făcut acest lucru s-a observat o reducere a costurilor departamentului de resurse cu până la 39%, iar ale departamentului de vânzări şi relaţii cu clienţii – cu 34%. Impactul poate fi şi mai mare (peste 40%) când vorbim de contabilitate sau de lanţul de aprovizionare.
Fără îndoială că automatizarea proceselor de producție și introducerea roboților în diverse domenii de activitate are multe beneficii. Iar în ciuda controverselor iscate de robotizare, aceasta nu ne face mai săraci, iar ideea de a impozita munca robotizată este contraproductivă. Însă automatizarea nu este întotdeauna cea mai bună soluție și nici cea mai ieftină. Justin Murray de la Mises Institute consideră că în multe situații automatizarea nu crește productivitatea sau reduce costurile de producție.
Exemplul elocvent este anunțul recent făcut de o companie denumită Miso Robotics care a construit un automat pentru vânzarea burgerilor în fast-fooduri, pe care l-a botezat Flippy. Imediat, în presă au apărut articole în care se scrie despre modul cum această invenție va înlocui angajații umani. Problema în acest caz particular constă în faptul că automatizarea producerii și vânzării de burgeri de către un automat nu reduce costurile și nici nu sporește productivitatea în comparație cu un fast-food clasic.
Cu toate că sunt studii care dau ca sigură înlocuirea pe scară largă a muncii oamenilor cu cea efectuată de roboți, acest lucru nu se va produce, cel puțin într-un viitor previzibil. Este de așteptat ca procesele de automatizare să continue în sectoarele unde deja funcționează.
Automatizarea necesită investiții de capital semnificative și care nu se reduc doar la o simplă achiziție inițială. Aparatura trebuie periodic reînnoită când nu mai este rentabil de a fi reparată sau când nu mai poate fi utilizată pentru produse noi. Sistemele automate necesită costuri mari de întreținere, personal înalt calificat, iar modificările necesare pentru a produce altceva pot să le țină inactive mai multe ore.
Din cauza acestor limitări impuse de costuri, automatizarea nu poate fi introdusă când volumul producției este relativ mic, iar varietatea produselor finale foarte mare. Astfel, pentru a fabrica 10 milioane de șaibe are sens achiziția unei prese robotizate de 10 milioane dolari, pentru că volumul foarte mare de producție justifică prețul utilajului, a costurilor de întreținere, a personalului calificat și a dispozitivelor utilizate. Însă toate aceste costuri sunt iraționale pentru a produce 10 șaibe de dimensiuni diferite, când un tehnician cu o simplă presă manual poate face acest lucru mult mai ieftin și mai repede. De multe ori, chiar și în economiile dezvoltate, companiile înregistrează pierderi când se dotează cu linii robotizate pentru realizarea de produse care nu sunt cerute în serii atât de mari încât să accopere costul automatizării procesului de producție.
În final, sistemele de automatizare pot fi utilizate doar dacă asigură o rentabilitate superioară prețului de producție al aceluiași produs realizat cu ajutorul utilajelor clasice. Automatizarea într-un fast-food este un non-sens, atât timp cât un hamburger ar fi mai scump decât dacă este pregătit de către un angajat. În medie, un restaurant nu poate avea mai mult de câteva sute de clienți zilnic. Iar aceștia nu comandă doar 5-6 feluri. Unul vrea pui, altul salată sau burger de vită, fiecare cu alt topping. În plus fiecare produs are dimensiuni diferite. Rezultă prea multe variante de meniuri, pe care un angajat le poate realiza mult mai ieftin și mai bine decât orice robot.
Iar exemplul cu fast-food-ul poate fi extins la orice alt domeniu de activitate, unde forța de muncă nu poate fi înlocuită, chiar dacă din punct de vedere tehinc ar fi posibil, nu este justificată economic. Însă acest lucru este valabil doar dacă nu crește exagerat costul forței de muncă prin intervenții guvernamentale, cum ar fi creșterea nejustificată și în toate domeniile a salariului minim și taxe și impozite prea mari impuse companiilor și angajaților – taxarea excesivă a muncii.
