Credibilitatea discursului economic

Date:

Încep prin a mulțumi redacției revistei „Economistul” pentru posibilitatea pe care mi-a dat-o de a aduce în atenția generală o temă pe care o consider extrem de importantă în actualul moment pe care îl trăim. Este tema credibilității discursului economic.
Nu este prima dată când abordez această temă, dar, la mai mult de un an de când am scris despre ea, consider nu numai că și-a păstrat actualitatea, dar și că s-a agravat. Într-o societate ca a noastră, europeană și de secol XXI, instrumentul apropierii cetățeanului de problematica economică este „discursul economic”, iar mânuitorii acestuia sunt formatorii de opinie, fie ei politicieni sau analiști. Prin discurs economic nu înțeleg prelegeri academice ex cathedra, ci programele electorale, de guvernare, declarațiile sau explicațiile oferite de partidele politice, guverne și oficiali ai statului român. Prin analiști definesc acea categorie de persoane cu acces în mass-media intitulați (sau autointitulați) comentatori, experți, specialiști, analiști, jurnaliști specializați în economie.
Analizând pe parcursul ultimilor ani discursul economic practicat în România, am ajuns la concluzia că acesta are vicii de fond care pot ranversa dramatic rolul său de instrument de ridicare a gradului de educare și înțelegere a fenomenului economic în instrument de dezorientare și chiar de manipulare a populației în ceea ce privește starea actuală și de perspectivă a economiei.
Subliniez încă de la începutul acestei analize că nu mă refer la acele „discursuri economice” care ab initio își propun amăgirea sau păcălirea populației prin enunțarea de judecăți și promisiuni false cu scopul obținerii de avantaje electorale. Nu aduc în discuție malversația intelectuală a acelora care, cu rea intenție, practică un discurs economic bazat pe date statistice falsificate și pe speculații politicianiste.
Analiza are în vedere doar evidențierea caracteristicilor acelor discursuri economice bazate pe onestitate și competență dar care, fără vina sau voința autorilor, sunt viciate din punctul de vedere al coerenței și credibilității lor. Această viciere are cauze mai profunde și se explică prin specificitatea stadiului actual de dezvoltare a științei economice, ca și prin modul în care raportul cauzal dintre economic și politic este perceput la nivelul decidenților (policy makers).


Iată ceea ce consider a fi elemente de viciere a actualului discurs economic românesc:

1. Pericolul încercării de „simplificare” pentru a fi „pe înțelesul tuturor”.

Accesibilitatea discursului economic pentru un număr cât mai mare de receptori este extrem de importantă, dar reprezintă și un risc dacă nu se realizează în condițiile unui înalt grad de profesionalism. „Simplificarea”, în sens de vulgarizare, în domeniul economic poate fi o simplă translatare a noțiunilor și conceptelor din limbaj tehnic în limbaj colocvial, dar în majoritatea cazurilor comunicatorii încearcă să realizeze o translatare a limbajului abstract în unul cu valențe practice ale cotidianului, accesibil cetățeanului prin apelul acestuia la propria sa experiență din activitatea pe care o prestează. O astfel de translatare nu este însă posibilă pentru orice comunicator dacă nu este stăpân pe toate aspectele și
elementele teoriei economice. În caz contrar, simplificarea poate crea mai mult confuzie decât clarificare. Exemple pot fi date prin simplificarea pe care o suferă noțiunea de deficit bugetar devenit pierdere bugetară, sau noțiunea de anvelopă salarială devenită fond de salarii, sau cea de inflație devenită o simplă creștere a prețurilor. Chiar dacă aceste simplificări sunt pe înțelesul unui mai mare număr de persoane și chiar dacă ele se caracterizează prin similitudine de gen cu noțiunile de referință, pericolul de confuzie și lipsă de credibilitate devine posibil.
Acest viciu al discursului economic românesc nu poate însă a fi pus doar pe seama comunicatorilor, deoarece nivelul de educație economică a populației este încă redus sau inegal pe diversele categorii ale populației. Este un motiv pentru care nu condamn tendința spre simplificare/vulgarizare, ci modul în care aceasta este concepută, adică doar în sensul reducerii/restrângerii sensului unei noțiuni sau fenomen economic la sensul altei noțiuni sau fenomen mai bine cunoscut și utilizat în societate la un moment dat. Este o încercare de substituire a mai puțin cunoscutului cu mai bine cunoscutul chiar dacă nu reprezintă același lucru. Este ca și cum, în dorința de a fi mai bine înțeles într-o anumită zonă, renunți la folosirea limbii literare în favoarea dialectului local.
Trebuie însă subliniat că în actualele condiții ale unei economii globalizate, obligate să opereze cu un aparat noțional din ce în ce mai elaborat și mai specializat, în care reglementările de norme și cod fiscal sunt extrem de nuanțate, acuratețea noțională devine o condiție esențială a funcționării instituțiilor pieței. Simplificarea/vulgarizarea este un atentat la acuratețea noțională, deci continuarea utilizării ei în discursul economic va trebui limitată.
2. Pericolul exclusivismului economic.
În multe cazuri, discursul economic încearcă să argumenteze beneficiile unor măsuri sau superioritatea acestora față de unele precedente doar prin argumente economice. Aparent, acest exclusivism economic este de necombătut deoarece face apel la rigoarea unor argumente de natură științifică care sunt greu de combătut. Mai mult, ridică gradul de credibilitate și prin afirmarea statutului de profesionist al respectivului comunicator. Este greu să combați argumentele unui discurs economic împănat cu trimiteri la teorii economice de necontestat, cu citate din laureații Premiului Nobel sau, mai convingător, cu rezultatele unor simulări pe calculator ale unor modele econometrice dezvoltate la Harward sau la Bruxelles.
În realitate, argumentele strict economice, oricât de științifice ar fi, nu mai pot asigura în întregime coerența și credibilitatea discursului economic. Sunt câteva motive importante în acest sens.
Unul este legat de evoluția economiei ca știință. Statutul de știință socială al economiei nu mai este contestat de nimeni, iar teoria homo oeconomicus este și ea discutabilă. Se recunoaște că așa-numitele legi obiective ale economiei nu mai pot explica pe de-a-ntregul funcționarea mecanismelor și fenomenelor economice deoarece comportamentele actorilor economici sunt din ce în ce mai mult influențate de factori neeconomici, de la ambientul social și cultural până la cei de natură politică, geopolitică sau ecologică. Ciclicitatea economiei a devenit un factor de influență al cărui efect este greu de cuantificat în timp și spațiu, aducând o dificultate în plus încercării de a introduce parametrii fenomenului economic într-un discurs cu pretenții de coerență și predictibilitate rezonabilă. Sunt elemente care arată că un discurs economic nu mai este nici credibil și nici coerent dacă nu ține cont de modul în care argumentele economice se încadrează într-un mediu social și politic determinat, de modul în care acestea sunt influențate de acest mediu și, mai ales, de măsura în care așteptările pe care le avem de la aplicarea unor argumente strict economice vor putea deveni realități în condițiile mediului social-politic existent la o anumită dată. Cu alte cuvinte, nu toate obiectivele pe care argumentele economice le promit științific ca fiind realiste și sigure vor fi corecte și eficiente doar prin simpla acțiune economică. Economia nu mai poate fi tratată separat de specificitatea situației sociale, politice, culturale, geopolitice etc.
Alt motiv este acela al raportului dintre teoria economică și politica economică în sensul în care o teorie corectă poate fi transpusă în practică printr-o politică economică mai puțin corectă sau chiar incorectă. Un exemplu recent este acela al încercării de reglementare a vânzărilor de produse românești în supermarketuri. Teoretic, discursul economic este corect, aducând în discuție necesitatea încurajării producției naționale și a îmbunătățirii calității produselor. În practică, s-a elaborat așa-numita lege a „51% produse românești la raft”, dar care nu a putut fi aplicată nu numai din cauza lipsei infrastructurii de aprovizionare cu produse românești în cantitățile solicitate și la timpul necesar, dar și pentru că era în contradicție cu legile pieței liber concurenționale și cu normele Uniunii Europene.
Un motiv este și acela al tratării soluțiilor economice ca pe un panaceu al problemelor pe care le întâmpină la un moment dat națiunea. Fetișizarea programelor economice prin încercarea de a le prezenta ca fiind providențiale sau chiar miraculoase a devenit o practică des întâlnită la nivelul discursului economic. Apare tot mai des intenția de a promova ideea de „descoperire”, „inovare”, „reformare”, „europenizare” etc., prin care prezentatorul discursului economic se recomandă a fi „altfel decât alții”, în sensul capacității sale superioare de a deschide noi orizonturi printr-o nouă viziune asupra stării actuale și de perspectivă a națiunii.
Crearea iluziei conform căreia o anumită politică economică, promovată de programe electorale sau de guvernare, ar putea rezolva pe deplin și în termen scurt probleme importante ale societății este periculoasă, dezvoltând o expectație nejustificată la nivelul cetățeanului. În realitate, acțiunea economică nu mai are calitatea unui panaceu odată cu generalizarea modelului neoliberal al globalizării.
Neoliberalismul a transformat creșterea economică într-un obiectiv politic, iar piața într-un regim politic, ceea ce face ca eficiența actului economic să fie decisiv condiționată de raportul de forțe dintre economic și politic, exclusivismul economic nemaiavând rol singular și determinant în crearea și aplicarea politicilor și modelelor economice.
Paradoxal, exclusivismul economic poate genera speranțe, dar și pierderea speranței prin instaurarea stării de fatalism economic. Punând în centrul atenției doar efectele acțiunii economice, nereușitele acesteia transformă economia în „țap ispășitor”, într-o forță malefică și incontrolabilă, vinovată pentru toate dramele materiale și financiare pe care le suferă atât națiunea în ansamblul ei, cât și fiecare cetățean în parte.

3. Pericolul politizării conceptelor economice

Discursul economic suferă și de sindromul deposedării termenilor și conceptelor ecomomice de sensul și esența lor pur economică. Astfel, acestea se transformă în simple instrumente de transmitere a unor idei sau promisiuni politice, devenind un fel de „butoane” pe care se apasă pentru a trezi interesul față de un mesaj eminamente politic. Spre exemplu, termeni și concepte cum ar fi: criză, evaziune, producție, credit, concurență, salariu ș.a.m.d. abundă în discursul economic, dar nu mai reflectă relații economice, ci doar elemente de contact între obiective politice și percepția colectivă. Conceptul de criză, de exemplu, nu este tratat ca o etapă a ciclului economic obiectiv (criză, depresiune, stagnare, stagflație etc.), ci particularizat la perceperea pe care cetățeanul o are asupra propriei sale situații, datorată nu unor fenomene economice macro și geoeconomice, ci unor persoane sau grupuri perfect individualizate, fie ele politicieni, miniștri, multinaționale, capital străin sau chiar George Soros. Evaziunea nu este prezentată ca un fenomen inevitabil al politicii bugetare cu multiple cauze datorate nu numai contribuabilului, dar și statului, ci se pune un simplu semn de egalitate între evaziune și corupție cu scopul de a explica unele dificultăți ale guvernării prin culpabilizarea corupției. Mărimea salariului nu este prezentată ca o consecință a nivelului productivității muncii, ci doar ca o necesitate a reducerii gradului de sărăcie, care, la rândul lui, nu este prezentat ca o consecință a nivelului general de dezvoltare și modernizare a țării, ci doar ca o consecință a unei proaste guvernări (întotdeauna cea sau cele anterioare).
Desigur, ca întotdeauna, adevărul este la mijloc. Nicio explicație a niciunui concept sau termen economic nu poate omite tentația de a fi folosită în interes politic. Este un efect direct și imposibil de a fi evitat al raportului monozigotic dintre economic și politic, dar tocmai acest raport cere respectarea proporțiilor în sensul păstrării conținutului economic la nivelul cerut de o analiză onestă și obiectivă.
Consider necesară, în acest moment al evoluției noastre, declanșarea unui proces de analiză a discursului economic românesc, deoarece, dragii mei colegi economiști, nici nu știți cât de importanți suntem.
În acest moment al evoluției societății românești, „discursul politic” este tot mai mult perceput de cetățeni că fiind lipsit de credibilitate, din cauza orientării lui spre politicianism și populism. Românii își doresc să înțeleagă prezentul și viitorul lor în mod corect, onest și profesionist. Discursul nostru, al economiștilor, trebuie și poate să le satisfacă această dorință legitimă.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...