Educația – cheia pentru viitorul „verde”

Date:

 

Adevărata ignoranță nu este absența cunoașterii, ci refuzul de a o dobândi.

Karl Popper

Comprimarea universului personal, încetinirea semnificativă a ritmului cotidian și conștientizarea fragilității modului nostru de viață sunt perspective pe care mulți dintre noi le-am experimentat pentru prima dată. Pandemia din care nu am ieșit încă ne obligă la o reierarhizare a priorităților personale și sociale. Reflecțiile asupra calității vieții, asupra nevoilor reale pe care le avem și a riscurilor potențate de modul nostru de viață ne-au preocupat ceva mai mult și ne-au crescut sensibilitatea pentru problemele mediului în care trăim și care la care se referă nevoile umane bazale. Calitatea aerului, sustenabilitatea surselor de apă sau hrană și, în general, premisele pentru o viață în care ecosistemele să păstreze cât mai mult din echilibrul dobândit în perioade lungi de timp sunt probleme la care costurile soluțiilor încep să fie acceptate de societate. Considerând partea bună a lucrurilor, pauza acordată ritmului alert al omenirii ne permite să propunem soluții inovatoare, astfel încât viața noastră și a generațiilor următoare să beneficieze deopotrivă de un mediu sănătos și de progresul tehnologic.

Abordarea din acest articol încearcă să aducă în atenție riscuri majore care, materializate, pot afecta procesul – pe care îl considerăm firesc – de simbioză dintre echilibrul natural și tehnologie, cu tot ceea ce implică aceasta, de la producerea de energie și materii prime, până la gestionarea deșeurilor.

Dezvoltarea economică nu se poate realiza independent de dezvoltarea socială, iar viteza cu care societatea reușește să găsească soluții la propriile probleme este, în ultima suta de ani cel puțin, mult mai mică decât viteza cu care economia, preponderent prin tehnologie, avansează. Este, probabil, principalul motiv pentru care economia este chemată să-și impună propriile reguli și limitări, astfel încât creșterea economică accelerată să nu ajungă să destabilizeze ordinea socială. O criză majoră a resurselor, o utilizare nerațională a acestora sau o alocare dezechilibrată (între națiuni, industrii) sunt doar câteva premise evidente pentru destabilizare socială. Înainte de a ne gândi la modalități prin care modul nostru de viață să afecteze cât mai puțin echilibrul ecosistemelor naturale, este util să construim contextul necesar pentru ca o astfel de dezvoltare să poată avea loc. „Naturalețea” simbiozei dintre ecologic și tehnologic presupune preexistența aplicării soluțiilor pentru problemele ce afectează coerența socială necesară promovării alegerilor raționale.

Omenirea a reușit în ultimii 70 de ani să construiască o pace relativ solidă, care a permis dezvoltările economice și tehnologice fără precedent. Deși vedem, încă, conflicte armate, numărul victimelor s-a redus, după unele estimări, de la circa 20 de milioane la câteva mii anual, ceea ce ne permite să considerăm riscul unui eventual război devastator ca fiind foarte mic. Această premisă, deseori uitată, este indispensabilă imaginării unui viitor al bunăstării umane în armonie cu natura.

Dezechilibrele manifeste sau riscurile asociate societății actuale au rezolvări imediate, care privesc, de cele mai multe ori, efectele unor stări de fapt sau fenomene și mai puțin cauzele acestora. Astfel, există încă popoare care trăiesc în dictaturi, sub tiranie sau sub autoritatea excesivă a clasei conducătoare. Accesul facil la informație, viteza cu care aceasta poate circula, lipsa unor sisteme sociale impenetrabile sunt principalele motive pentru care astfel de situații au ajuns să fie excepția, însă amenințarea autoritarismului subzistă în mentalul colectiv. Nostalgia vremurilor în care „statul dădea” cele necesare traiului există, prețul libertății fiind, pentru mulți dintre semenii noștrii, nesemnificativ. Populismul, această minciună socială ce potențează și fructifică ignoranța, duce cu relativă ușurință către autoritarism, tiranie sau dictatură, acestea fiind toxice combinații de ignoranță și putere politică. Popoarele care au stabilit ca ordine socială raționalitatea limitează efectul malign al populismului cu educație de calitate pentru mase. Există o corelație evidentă care ne arată că în ultima sută de ani numărul democrațiilor a crescut de la sub 10 la peste 90, în timp ce numărul de ani de şcoală pentru o persoană a crescut și el de la o medie de 2 ani la una de 16 ani.

Această corelație ne indică drept soluție la binomul ignoranță-putere politică – chiar și pentru perioade de timp mai mici decât secolul invocat – educația. Desigur, acel tip de educație cu un conținut variat, educația ce duce la înțelegere și autoexprimare, în detrimentul redării dogmatice.

Un alt risc al societății moderne, amplificat atât de dezvoltările tehnologice, cât și de viteza de transmitere a informației – reprezentând, poate, principalul efect negativ al „satului global” – este terorismul. Cu origini în cele mai vechi timpuri și adoptat de grupări sau organizații cu scopuri dintre cele mai diverse, terorismul din societatea actuală este asociat, în general, cu facțiuni ale extremismului religios. Putem spune că, în esență, reprezintă o combinație de ignoranță și extremism religios, folosită în scopuri politice. Resursele alocate în ultimii ani pentru combaterea acestui flagel sunt considerabile, însă este de neînțeles cum măcar o parte a acestora nu au fost direcționate către cauzele fenomenului. Au fost anihilate grupări, lideri formali și informali, însă nu a fost eliminat contextul care permite apariția și dezvoltarea unor astfel de tendințe. Din acest motiv, deși suntem într-o perioadă de acalmie, cauzele subzistă, iar apariția unor noi incidente majore nu poate fi exclusă. Libertatea religioasă este un bun câștigat al umanității, însă asociată cu dogmatismul sau fanatismul și cu lipsa de toleranță, provocate și întreținute de ignoranță, poate cauza dezastre urmate de reacții excesive (generate, la rândul lor, de ignoranță) și consum important de resurse pentru o combatere a efectelor. Pare un paradox, însă accesul facil la informație din ultimii ani nu a determinat scăderea numărului celor dispuși să creadă (fără îndoieli și întrebări) în detrimentul celor ce își doresc să înțeleagă. Este necesar un efort de educație, un efort conștient, care să promoveze libertățile și toleranța religioasă simultan cu formarea deprinderilor de gândire critică, rațională, cu formarea caracterelor ce se pot autodefini și autosusține.

Banii, zeul modern, care mișcă economiile, cei care fac diferența între bogăție și sărăcie de la nivelul individului la națiuni, țări și continente, în combinație cu ignoranța întrețin un alt flagel al societății moderne, corupția. Lipsa asumării etice este, poate, principalul efect al inexistenței unei educații sănătoase, iar corupția, boala care poate distruge construcții mai mult sau mai puțin fragile în domeniul social, incluzând aici politicul, economicul, administrația publică, sistemele de învățământ, de sănătate sau de asigurări sociale. Poate cea mai periculoasă formă de corupție este cea care afectează învățământul, slaba calitate a pregătirii absolvenților fiind sursa ignoranței ce duce invariabil către fenomenele sociale negative de care, simplificat, amintim în acest articol. Corupția este un furt pe care legislația îl sancționează în mică măsură, iar societatea aproape deloc, asta dacă nu îl premiază. Pentru societățile lipsite de o bază morală exersată, cu construcții etice îndoielnice – cauzate preponderent de lipsa unei educații corespunzătoare în familie și în școală – și cu o legislație permisivă, corupția reprezintă un mijloc licit de parvenire și îmbogățire. Replica inexistentă sau timidă a celor plătiți să diminueze fenomenul – unii ajunși pe acele poziții prin aceleași mijloace – permite amplificarea fenomenului și menținerea la cote ridicate. Diminuarea resurselor din zonele cu potențial de dezvoltare și alocarea către interese electorale sau personale reprezintă o practică ce întreține sărăcia și subdezvoltarea. Pentru societățile subdezvoltate, ignoranța este premisa menținerii statu-quo-ului, condiția perfectă pentru proliferarea corupției și a parvenirii. Educația, educația de calitate, poate diminua treptat fenomenul corupției. Promovarea modelelor etice și pedepsirea corespunzătoare a celor care profită de poziția politică pentru avantaje nemeritate sunt comportamente ce trebuie asumate social și legal.

Corelat cu precedentul flagel, sărăcia este o stare de fapt care alimentează toate celelalte riscuri, le întreține și le amplifică. O societate în care sărăcia este predominantă nu poate asuma repere etice, nu poate combate corupția și are apetență pentru totalitarism și terorism. Sărăcia asociată ușor cu ignoranța generează criminalitate, iar o societate lipsită de siguranță nu poate fi o societate liberă. Securitatea și libertatea sunt noțiuni complementare, echilibrul fiind natural inegal, orientat către securitate sau, raționalizat de secole de gândire critică, către libertate. Criminalitatea crescută crește nevoia de securitate, iar securitatea crescută scade nivelul de libertate. Lipsa libertății scade nivelul de raționalitate pentru deciziile din societatea afectată, iar resursele sunt direcționate pentru satisfacerea nevoii de securitate. Educația poate contribui semnificativ la reducerea sărăciei, accesul cetățenilor la educație de calitate fiind o obligație a oricărui stat modern. Mecanismele prin care educația reduce criminalitatea sunt cunoscute, efectele acestora fiind cu ușurință vizibile în statele cu o educație de calitate.

Reducerea manifestării acestor fenomene reprezintă o temă asociată oricărui tip de viitor și preponderent unuia bazat pe responsabilitate socială și asumarea de costuri pentru sustenabilitatea utilizării resurselor de orice fel. Este evident că trăim mai mult și mai bine ca în urmă cu 50 sau 100 de ani, că dezvoltarea tehnologică este exponențială și că resursele planetei sunt limitate. Aceste elemente sunt părți ale unei relații ce trebuie echilibrată rațional, începând cu o contextualizare care să permită evoluții favorabile generațiilor viitoare. Revenirea la normalul de după pandemie poate începe cu asumarea diminuării riscurilor ce pot afecta parcursul societății către echilibrul căutat între condiții de viață mai bune și consum sustenabil.

Educația în general și educația de calitate cu predilecție reprezintă o armă puternică împotriva fenomenelor succint prezentate, fenomene care consumă resurse importante ce pot fi redirecționate către dezvoltare socială sustenabilă. Lupta pentru educație de calitate adresează cauzele problemelor din societatea contemporană. Este adevărat că rezultatul nu este vizibil imediat, că efortul este important și nu garantat din prima încercare, însă rezultatul final ne va demonstra cu siguranță că am plătit foarte puțin pentru o societate curată, sigură și sustenabilă.

Valeriu Ivan
Valeriu Ivan
Valeriu Ivan este analist la Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate