Energia – mijloc sau scop

Date:

Imensa cantitate de informație ușor accesibilă ne face să fim mai puțin atenți și mai puțin selectivi în ceea ce alegem să ne intereseze, să susținem sau să criticăm. Această realitate poate servi interese oneroase dintre cele mai diverse și, corelativ, aduce deservicii celor care sunt luați de valul mainstream. Imaginea, asocierea cu tendințele momentului sau cu personalități de mucava contează astăzi, social, mult mai mult ca analizele bazate pe cifre reci sau opinia fundamentată a unor experți.

Până de curând, în domeniul energiei prețul carburantului și cel al energiei electrice erau interfața dintre industrie și public. Astăzi, suntem în situația în care cei doi indicatori au trecut în plan secund, prima pagină a publicațiilor de specialitate fiind ocupată de subiecte precum cine exploatează zăcămintele de hidrocarburi, ce taxe plătesc cei care fac asta, cum pot fi taxate suplimentar companiile din domeniu sau cine ce companie mai conduce. Pare că totul a trecut în plan social, în interesele pe care le avem zilnic. Prin comparație, caracteristicile, calitatea sau prețul apei pe care fiecare o bem par subiecte din altă lume. Despre cine și cum exploatează resursele de apă… aproape nu există nimic scris. Să fie vorba doar de interese mercantile? De nivelul acestora? Sau poate de priceperea celor care veghează la buna funcționare a piețelor și a proceselor prin care energia ajunge în acele piețe?

Nu am răspunsurile, dar știu că toate acestea au loc în timp ce plătim cam cea mai scumpă energie din Europa. Nu ne mai deranjează acest lucru, deși, la o simplă căutare pe internet, înțelegem că amânăm sau nu facem investiții și nu lăsăm să funcționeze liber piețele din domeniu deoarece „cineva” – statul, guvernul, instituții de reglementare sau de control – are grijă să nu se scumpească energia. Desigur, acest „cineva” este condus politic, iar aici intrăm în zona în care „urechiștii” fac legea. Și spun acest lucru deoarece sunt, de ani buni, aceleași persoane, iar domeniul este aproape de colaps funcțional. Nu există un palier corect administrat, vreunul eficace sau eficient. Cârpim, nu luăm decizii tranșante și avem un singur obiectiv: „să nu se închidă ceva (companie) sau să demareze ceva contestabil (proiect) în mandatul meu!”. Plecarea din România, în următoarea perioadă, a unor actori importanți și foarte importanți din piața mondială a energiei este consecința, în bună parte, a acestui mod de gândire mioritic. Vrem să fim parte a jocului, dar jocul să aibă regulile inventate și reinventate de noi. Jocurile și regulile care funcționează de sute de ani în lumea liberă nu ne sunt pe plac și nici nu prea suntem dispuși să le învățăm.

Pentru a justifica starea precară în care se află domeniul energetic sunt invocate, cu predilecție, două concepte: „securitate energetică” și „strategie energetică”.
Primul nu există în legislația românească. Este un concept provenit din nevoia politicului de a îmbrăca, într-o formă ce pare sofisticată și cu acces limitat, diverse decizii care, de obicei, nu au fundamentare economică sau sunt justificate electoral. Conceptul de „securitate energetică”, existent în doctrina NATO, se referă strict la siguranța fizică a liniilor de transport al energiei (rețele de transport electricitate, petrol, gaz natural), ca parte a infrastructurii critice. Recenta augmentare cu „siguranța alimentării”, sintagmă regăsibilă și în documentele Uniunii Europene, are un conținut limitat și neechivoc. Astfel, este utilizat exagerat un concept vag, al cărui conținut variază semnificativ de la producătorul de energie pe bază de cărbune, prin toate formele de transport al energiei și până la consumator, care pare beneficiarul a tot ceea ce se face fără a fi nevoie de prea multe justificări. Desigur, putem vorbi despre siguranța alimentării (existența resurselor necesare pentru a furniza consumatorilor energia necesară), despre securitatea infrastructurii de producere și transport al energiei (ca infrastructură critică), despre siguranța în funcționare a infrastructurii și despre multe alte tipuri de siguranțe și securități, însă un comandament superior care să justifice decizii neeconomice sau, de multe ori, aberante nu există în condiții de pace și normalitate socială. Aspirăm la o economie de piață, o economie în care companiile și tehnologiile se nasc, trăiesc și mor. Dacă utilizăm resursele pentru a ține „muribunzii” fără speranță în viață, pierdem resurse ce pot fi utilizate în dezvoltarea noilor tehnologii și în alinierea cu industriile momentului. Amanetăm viitorul și ne bucurăm de schemele Ponzi politicianiste, în care profitul funcționării unor companii cu tehnologii învechite se întoarce doar în voturi și în satisfacerea unor interese pecuniare locale.


„Strategia energetică”, a cărei lipsă este clamată permanent în spațiul public, reprezintă, în principiu, un document în care un grup de persoane – mai larg sau mai restrâns, mai priceput sau mai puțin priceput în elaborarea de strategii, poate cu expertiză pe diversele paliere ale domeniului, dar fără prea multă dorință de a înțelege viitorurile – prelungește cumva tendințele momentului, în speranța că viitorul va fi blând și înțelegător cu actualele moduri de a produce energia. Așa arată Strategia Energetică a României pentru perioada 2007-2020, document aprobat și aflat în vigoare (HG nr. 1069/2007), și tot așa arată și propunerile succesive de modificare/completare/adăugire sau cele care vizează perioade care se întind până în anul 2050. Deși fiecare autor al acestor propuneri consideră că aduce modificări importante în viziunea pentru următoarele decenii, liniile directoare și obiectivele seamănă, cele mai multe până la suprapunere, cu cele din strategia din 2007, diferențele semnificative fiind date de gradul în care politicul a viciat gândirea celor care au elaborat analizele și estimările. O viziune curajoasă, un răspuns inovativ la problemele prezentului, o abordare bazată pe „gândire laterală” nu au existat și nici nu există prea multe șanse să apară.

Și atunci, care e problema?

O primă problemă este aceea că cei care sunt chemați să facă strategii – și nu este cazul doar la acest nivel, ci coboară până la nivelul companiilor – nu analizează „situația actuală” și prin prisma eșecului sau succesului strategiei precedente (în cazul în care există). De obicei o ignoră deși, de cele mai multe ori, vor ajunge la aceleași direcții strategice și, nu de puține ori, la aceleași obiective. Întrebarea „ce nu a mers pentru a ajunge la obiectivele propuse în strategia precedentă?” nu am auzit-o niciodată. Iată, spre exemplu, obiectivul general al strategiei energetice din anul 2007: „Obiectivul general al strategiei sectorului energetic îl constituie satisfacerea necesarului de energie atât în prezent, cât și pe termen mediu și lung, la un preț cât mai scăzut, adecvat unei economii moderne de piață și unui standard de viață civilizat, în condiții de calitate, siguranță în alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile”.

Sau obiectivele strategice stipulate în același document normativ:

  • „creșterea siguranței energetice prin asigurarea necesarului de resurse energetice și limitarea dependenței de resursele energetice de import;
  • diversificarea surselor de import, a resurselor energetice și a rutelor de transport al acestora;
  • creșterea nivelului de adecvanță a rețelelor naționale de transport al energiei electrice, gazelor naturale și petrolului; 
  • protecția infrastructurii critice;
  • creșterea eficienței energetice;
  • promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile;
  • promovarea producerii de energie electrică și termică în centrale cu cogenerare, în special în instalații de cogenerare de înaltă eficiență;
  • susținerea activităților de cercetare-dezvoltare și diseminare a rezultatelor cercetărilor aplicabile; 
  • reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului înconjurător;
  • utilizarea rațională și eficientă a resurselor energetice primare;
  • dezvoltarea piețelor concurențiale de energie electrică, gaze naturale, petrol, uraniu, certificate verzi, certificate de emisii ale gazelor cu efect de seră și servicii energetice;
  • liberalizarea tranzitului de energie și asigurarea accesului permanent și nediscriminatoriu al participanților la piață la rețelele de transport, distribuție și interconexiunile internaționale;
  • continuarea procesului de restructurare și privatizare în sectoarele energiei electrice, termice și al gazelor naturale;
  • continuarea procesului de restructurare pentru sectorul de lignit, în vederea creșterii profitabilității și accesului pe piața de capital”.

Care dintre aceste obiective credeți că poate fi eliminat dintr-o strategie „actuală”? Cel mai probabil… niciunul! Și, totuși, sunt 12 ani de la legiferarea acestei strategii, iar termenul la care obiectivele trebuie atinse tocmai ce se apropie (anul 2020). Practic, s-au făcut ceva progrese, dar obiectivele sunt realizate în mică măsură, iar motivele pentru care am pierdut 12 ani din cei în care trebuia să pregătim viitorul pare să nu intereseze pe nimeni.

Deși se pot spune multe despre modul în care sunt elaborate strategiile – instrumente de analiză și estimare preponderent subiective, lipsa unor specialiști și a unor algoritmi validați ș.a. – dăm credit celor care elaborează documentele și ajungem la momentul strategiei aprobate. Acum ne dăm seama că, în general, strategiile sunt privite ca scop în sine. Și spun asta deoarece, odată aprobate, sunt folosite pentru vitrina domeniului de activitate / companiei și nu sunt operaționalizate, nu prea se obosește cineva să identifice modalități prin care, efectiv și practic, să fie atinse obiectivele respective. Aceasta a fost soarta strategiei energetice din anul 2007 și a cam tuturor celor peste 200 de strategii legiferate în ultimii 25 de ani. Situația este similară la nivelul companiilor din domeniul energetic, unde statul este acționar majoritar sau deține pachete de acțiuni de peste 40%.

În consecință, asistăm la „împietrirea timpului”, fenomen prezent în economia românească și alimentat permanent de lipsa de înțelegere a realităților economiei de piață de către cei care administrează acțiunile companiilor de stat și de organele de control. Modul „funcționăresc” în care sunt administrate și conduse aceste companii le face necompetitive (excluse fiind din această apreciere monopolurile, care nu funcționează în piețe concurențiale reale).

Deciziile de afaceri sunt deseori decizii riscante. Uneori sunt decizii care pot produce efecte pozitive abia peste ani de zile. Lipsa apetitului pentru orice tip de risc se transferă la toate nivelurile de decizie, iar obiectivul nedeclarat al „strategiei reale” pentru multe ramuri economice sau companii este, de ceva vreme, păstrarea statu-quo-ului. Energia este într-un astfel de scenariu. Inițiativa privată este puțin încurajată, barierele de intrare în piață sunt relativ greu de depășit, iar investițiile (în senul de banii cheltuiți) de stat vizează, mai degrabă, tehnologiile trecutului. Dacă adăugăm la această imagine incompetența celor puși să gestioneze domeniul și blazarea specialiștilor sătui să se lupte cu morile de vânt, avem imaginea fidelă a unui domeniu pe care nicio strategie nu îl poate ajuta.

Continuarea luării deciziilor sub imperiul „securității energetice” și perpetuarea deprofesionalizării la nivelurile decizionale strategice reprezintă scenariul cel mai probabil pentru următoarea perioadă.
Și, totuși, ce am putea face? Am putea să ne stabilim obiective ceva mai simple și mai realizabile! De exemplu, „energie ieftină și curată pentru consumatorul autohton!”. Cam ceea ce și-au propus câteva state europene cu nu mulți ani în urmă și, în bună măsură, au și realizat, fără a păzi zilnic „securitatea energetică” și a deplânge permanent lipsa „strategiei energetice”. Apoi, am putea încerca să identificăm modelul economiei românești, care să genereze prioritățile economice și, subsecvent, nevoile energetice. De asemenea, am mai putea să valorificăm cea mai ieftină sursă de energie – eficiența energetică. Și, în general, am putea face multe lucruri la îndemâna unor oameni care vor rezultate pentru consumator și industrie și nu documente pentru vitrină.


Energia este un mijloc, este hrana celulelor societății, necesară pentru ca acestea să-și îndeplinească rolul. Trebuie să fie ieftină și curată! Ieftină, pentru a fi competitivi la nivelul celorlalte ramuri economice, și curată, pentru a lăsa urmașilor noștri un mediu în care să poată trăi sănătoși.

 

Valeriu Ivan
Valeriu Ivan
Valeriu Ivan este analist la Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Financial Intelligence organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului Forumul Energiei

Financial Intelligence organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului...

Profitul net ajustat al Xiaomi se dublează în primul trimestru și ajunge la 6,5 miliarde RMB

Traiectorie robustă de creștere, catalizată de multipli factori  Corporația...

ASF aprobă începerea ofertei publice inițiale pentru listarea a 28,5% din capitalul JT Grup Oil la Bursa de Valori București

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat în ședința...