Cred în iminența unui declin economic pe care nu reușim încă să-l evaluăm cu realism și pentru care nu avem încă nicio strategie de fugă. Prognozele PIB-ului global (este așteptat să scadă cu 3,9% în 2020) indică o recesiune „de profunzime inedită în perioada postbelică”, potrivit economistului-șef al Fitch Ratings, Brian Coulton, ceea ce ar fi o cădere economică de două ori mai severă decât recesiunea din 2009. Scăderea PIB-ului echivalează cu o micșorare cu 2.800 de miliarde de dolari a nivelului veniturilor globale față de 2019. În zona euro, Fitch se așteaptă ca PIB-ul să scadă cu 7%, PIB-ul american ar urma să aibă o contracție de 5,6%, iar PIB-ul britanic va fi mai sărac cu 6,3% în 2020.
Efectele coronavirusului asupra economiei globale nu sunt centrate într-un singur sector, lovitura e mult mai periculoasă, mai amplă și mai complexă decât criza financiară survenită în 2008. Statul trebuie să se afirme astăzi față de comunitatea de afaceri mai ales în ceea ce priveşte mutările strategice. Forțați de împrejurări, oamenii au băgat economia într-un fel de comă artificială și o regăsim azi încă oarecum „intubată”, așteptând pe „ventilație” oxigenul ei: banii pompați de guvern pentru reanimarea unor sectoare productive și pentru susținerea unor lanțuri de aprovizionare, a unor rețele comerciale și a unor necesare culoare de transport.
Primăvară de primăvară analiza și recomandările Comisiei Europene pentru România vin în notă critică pentru guvernele de la București, indiferent de culoarea și orientarea politică ale acestora. Iar politicienii români – fie ei pro-europeni, fie eurosceptici – cel mai adesea nu văd cu ochi buni analiza Comisiei, tocmai pentru că aceasta pune tot timpul degetul pe rană: recunoscând realizările, nu ezită să sublinieze eșecurile politicilor dâmbovițene. Anul acesta, Comisia remarcă faptul că creșterea economică rapidă din ultimii ani a dus la o îmbunătățire a condițiilor sociale, dar atrage atenția asupra sărăciei agravate de pandemia de COVID-19. Venitul brut disponibil al gospodăriilor a crescut cu 5,7% în 2019, dar asta nu înseamnă neapărat că românii sunt mai puțin săraci. Riscul de sărăcie și de excluziune socială în România a fost din nou printre cele mai ridicate din UE (de 31,2% în 2019), deși urmează o traiectorie descendentă constantă. CE susține că vor crește inegalitatea veniturilor, sărăcia și excluziunea socială, iar statul român continuă să aibă măsuri subdimensionate de protecție socială.
Lumea afectată de pandemie pare că încearcă să gândească un alt model. Probabil un model economic nou, bazat pe o relocalizare a industriilor dar și pe o reconversie de forță de muncă și o reconversie de capacități de producție. Se va schimba stilul de muncă, oamenii vor sta mai mult acasă, fie voluntar, fie ținuți în continuare în „telemuncă” de companile care văd în asta oportunitatea reducerii de costuri operaționale.
Repornirea economiei cere bani mulți, proiecte majore de investiții, fonduri europene considerabile. Dezvoltarea economiei cere însă și mai mult decât atât: cere în primul rând o gândire clară, strategică, pe termen lung care să spună limpede de unde strângem banii necesari și mai ales cum și cheltuim inteligent. Simpla repornire a economiei nu este echivalentă cu economia viitorului, poate fi însă momentul propice în care începem să o construim. Avem gânduri mari, dar de unde vin banii pentru reconstrucție?
