Întrebarea din titlu vă este adresată dumneavoastră, tuturor politicienilor prezenți în Parlamentul României și celor activi în Guvernul de la București. Scriam la începutul primăverii cât este de important pentru România să nu piardă „ultimul tren” în ceea ce privește extracția de gaze. Timpul este ireversibil și cu fiecare secundă ce se scurge presiunile create de către Pachetul Ecologic European (Green Deal) încep să se simtă din ce în ce mai puternic, cu consecințe negative și impact semnificativ asupra producției de hidrocarburi. România trebuie să mai apuce să folosească resursele proprii de gaze pentru a face profitabilă tranziția către economia verde, ținta strategică europeană. Doar că România rămâne priponită la o masă a tăcerii la care sunt așezați toți politicienii momentului.

         Dacă dumneavoastră, decidenții de astăzi, veți găsi o cale inteligentă de a alinia politicile energetice la interesele românești de dezvoltare a societății, dacă aceste politici vor conduce către racordarea la gaze naturale a circa 2 milioane de consumatori casnici (dependenți azi de centralele pe cărbune sau de încălzirea pe lemne), atunci vom vedea cum gazele naturale vor juca un rol important în dezvoltarea economică și socio-economică din viitorul apropiat. Conform studiilor Asociaţiei Energia Inteligentă, consumul de gaze naturale ar putea ajunge în zece ani până la un nivel cu 50% mai ridicat decât în 2020, iar această tendință impune utilizarea resurselor proprii mai curând decât dependența de importul de gaze.

         Este obligatoriu pentru politicienii de astăzi să înțeleagă că, pe o astfel de tendință crescătoare a consumului de gaze naturale, nu au voie să lase țara să devină dependentă de importul de gaze din Rusia, când au la îndemână soluția deblocării proiectelor de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră. România este astăzi al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar), cu rezerve continentale de circa 100 de miliarde de metri cubi și cu rezerve offshore (în subsolul Mării Negre) estimate la alte 200 de miliarde de metri cubi. Astăzi, România consumă circa 11 miliarde de metri cubi anual, iar Transgaz estimează o creștere a consumului de gaze naturale cu alte 8 miliarde: circa 4,4 miliarde de metri cubi din conectarea populației la rețeaua de gaze, restul venind din intrarea în producție a noi capacități de cogenerare a energiei electrice.

         La nivel european, acordul Green Deal urmărește ca Europa să devină, până în 2050, neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, iar șansa României este să mizeze pe gazele naturale din producția proprie. În întreaga lume se duce o competiție continuă pentru atragerea de investitori majori, al căror capital să contribuie la redresarea și dezvoltarea economică. Avem aceeași competiție și în regiunea Mării Negre și, din fericire, România poate pune pe masă câteva argumente competitiv: suntem membri ai UE, suntem membri NATO, suntem o țară cu experiență de peste 100 de ani în exploatarea zăcămintelor continentale de gaze naturale și de peste 40 de ani în exploatarea zăcămintelor marine, deținem deja operatori și tehnologii care extrag gaz din subsolul Mării Negre.

         Dar, deși având aceste argumente competitive, România rămâne blocată la masa politicienilor. Legea offshore în forma actuală nu aduce beneficii nici investitorilor, nici statului român, care poate pierde venituri bugetare estimate de FPPG la circa 30 de miliarde de dolari, nici pieței muncii, care este vitregită de crearea a peste 30.000 de posibile locuri de muncă. Pentru securitatea energetică a românilor, și chiar pentru crearea unei bunăstări generale într-un orizont de timp destul de apropiat, este esențial ca România să poată continua să producă gaze naturale, să-și acopere, de preferat, chiar întregul consum intern, astfel încât să nu depindă deloc de importuri (din Rusia), ba chiar să reușească să devină exportator de energie.

         Dar până în acest moment, dumneavoastră, politicienii, păreți a rămâne surzi la semnalele de alarmă trase deopotrivă de experți independenți, de economiști și de reprezentanți ai industriei autohtone. Din păcate, industria nu prea mai are timp să aștepte, pentru că nici sectorul energetic mondial și nici contextul global nu-i mai permite să aștepte. În România, trebuie să folosiți ce aveți la îndemână pentru a face ușoară tranziția de la cărbune către o economie verde, iar altă resursă decât gazele naturale de la Marea Neagră nu aveți. Și atunci, de ce sau de cine vă e frică, de continuați să țineți România priponită la o masă a tăcerii pe sub care se tranșează importuri masive de gaz rusesc?

DISTRIBUIȚI
Daniel Apostol, jurnalist, MBA, este director editorial al revistei ECONOMISTUL, director editorial al cotidianului „Jurnalul”, director editorial al „ClubEconomic.ro”. A fost realizatorul Jurnalului de Economie la A3, director editorial, jurnalist senior și gazdă a seriei ProfitLive de pe ProfitTV.