• 1.000 de studenţi de la Facultea de Inginerie a Instalaţiilor vor folosi noul laborator Honeywell de ultima generaţie • Investiţia oferă studenţilor şansa de a dobândi competenţele necesare Industriei 4.0 şi de a putea răspunde cerinţelor de pe piaţa muncii
Bucureşti, 7 Noiembrie, 2018 – Construcţiile din ziua de azi reprezintă mai mult decât patru pereţi şi un acoperiş. Internet of Things (IoT) – termenul folosit pentru a descrie conectarea prin internet a unor dispozitive offline pentru a le creşte productivitatea – revoluţionează modul în care funcţionează clădirile.
Construcţiile de astăzi includ infrastructuri complexe, conectate și inteligente, capabile să gestioneze în mod proactiv totul, de la consumul de energie, până la confortul şi securitatea locatarilor.
Odată cu noul parteneriat între Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Honeywell, un dezvoltator global al tehnologiilor de inginerie industrială, România face un pas înainte în a deveni unul dintre cele mai importante hub-uri de tehnologie pentru clădirile inteligente din Europa.
Cele două instituţii au inaugurat împreună un nou laborator tehnologic universitar, care va fi folosit de aproximativ 1.000 de studenţi din cadrul Facultătii de Inginerie a Instalaţiilor. Investiţia în acest laborator va permite studenţilor să testeze, să simuleze şi să pună în practică diferite tehnologii şi sisteme necesare funcţionării eficiente a noilor clădiri interconectate.
Prin intermediul acestui laborator de ultimă generaţie, studenţii vor avea acces deplin la cele mai recente tehnologii specifice industriei conectate IoT, ajutându-i să se pregătească pentru o carieră în inginerie, în linie cu cerinţele Industriei 4.0.
„Studenții își pot exersa cunoștințele dobândite în școală pe o suită de echipamente, de la cele de siguranţă la incendiu, sisteme de management al clădirilor, sisteme de eficienţă energetică şi servicii bazate pe rezultate (outcome based servcies), îmbinând astfel pregătirea academică cu exercițiul practic”, a declarat prof. inginer Sorin Burchiu, decan al Facultăţii de Servicii de Construcţii.
Noua facilitate este al treilea laborator universitar pus în funcțiune de Honeywell acest an, compania inaugurând astfel de facilităţi educaționale în parteneriat cu Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică şi cu Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universității Politehnice Timișoara.
Honeywell este unul dintre angajatorii de top din tehnologie din România, 26% dintre angajaţii săi provenind din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi din cadrul Universităţii Tehnice de Construcții București. Compania intenţionează să crească acest procent în următorii ani şi să ofere mai multor absolvenţi oportunitatea de a lucra în cadrul uneia dintre cele mai diverse companii de tehnologie bazată pe software din lume.
„Inginerul viitorului are nevoie de o varietate de aptitudini, care să-i permită să vizualizeze şi apoi să dezvolte tehnologii care combină hardware, software şi analiza de date pentru a face lumea mai sigură, inteligentă, productivă, şi durabilă”, a spus Ronald Binkofski, Preşedintele Honeywell pentru Europa Centrală şi de Est. „Prin intermediul acestui nou parteneriat, ne asigurăm că România va continua să pregatească experţi în tehnologie, capabili să susțină atât piaţa internă, cât şi alte sectoare industriale din întreaga lume”. Activitatea desfăşurată pe mai mulţi ani face parte din angajamentul continuu al Honeywell pentru consolidarea educaţiei STEM (stiinta, tehnologie, inginerie si matematica) din România şi pentru oferirea resurselor şi cadrului practic de care profesorii şi studenţii au nevoie în procesul de educaţie, studiu, practică şi pentru îmbunătăţirea abilităţilor tehnice. În cadrul ceremoniei de deschidere, care a avut loc pe 7 noimebrie 2018, au luat parte Profesor Doctor Inginer Sorin Burchiu, decan al Facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, Profesor Doctor Inginer George Darie, decan al Universităţii Politehnice Bucureşti, Ronald Binkofski, Preşedintele Honeywell pentru Europa Centrală şi de Est, Mihai Brana, Director General Honeywell România, Kerry Kennedy, Director al Honeywell Hometown Solutions, şi numeroşi studenţi şi membri ai facultăţii.
Laboratul de Tehnologie Honeywell este sponsorizat de Honeywell Hometown Solutions (HHS), programul de responsabilitate socială al companiei, care are drept obiectiv impactul durabil asupra comunităţilor în cinci domenii cheie: stiinţă şi matematică, siguranţa şi securitatea familiei, conservarea şi ajutor umanitar.
Despre Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti este o universitate publică din Bucureşti, România, înfiinţată în 1948. Anterior, a purtat denumirea de Institutul de Construcţii din Bucureşti. UTCB este membru al Alianţei Universităţilor Tehnice din România.
Despre Honeywell
Honeywell (www.honeywell.com) este o companie de tehnologie din topul Fortune 100, care furnizează soluții specifice industriilor, printre care se numară: produse și servicii aerospațiale; tehnologii de control pentru clădiri și spații industriale, precum și materiale avansate. Tehnologiile noastre ajută aparatele de zbor, clădirile, unitățile de producție, distribuitorii și angajații să devină mai conectați, contribuind la o lume mai inteligentă, mai sigură și sustenabilă. Pentru mai multe noutăți și informații despre Honeywell, vă rugăm vizitați www.honeywell.com/newsroom.