Din pricina faptului că acest nou coronavirus devastează o economie după alta, profesia economică – și, așadar, fundamentele analitice pentru elaborarea de politici solide și gestionarea crizelor – trebuie să recâștige timpul pierdut. O preocupare deosebită în prezent este economia contagiunii virale, a fricii și a „disjunctorilor”. Cu cât acea gândire economică avansează pentru a răspunde realităților în continuă schimbare, cu atât va fi mai bună analiza care informează cu privire la planul politic.
Acest plan este proiectat a fi atât inedit, cât și inevitabil de costisitor. Guvernele și băncile centrale urmăresc măsuri fără precedent pentru atenuarea declinului global, de teamă ca o recesiune globală, care a devenit sigură, să nu izbucnească într-o criză (deja un risc incomod de ridicat). Dacă este să ne raportăm la cum procedează aceștia, vom observa probabil o eroziune suplimentară a distincției între economia standard în economiile avansate și în cele în curs de dezvoltare.

O astfel de schimbare este extrem de necesară. Cu dovezi copleșitoare de scăderi masive ale consumului și producției la nivelul mai multor țări, analiștii din economiile avansate trebuie să țină cont, în primul rând, de un fenomen care până în prezent era familiar doar statelor fragile/falite și comunităților devastate de dezastre naturale: o oprire bruscă economică, împreună cu cascada de devastare care poate de pe urma acestei opriri. Acestea se vor confrunta apoi cu alte provocări care sunt mai familiare pentru țările în curs de dezvoltare.

Să luăm în considerare aspectul economic al pandemiei. Indiferent de dorința lor de a cheltui, consumatorii nu sunt în măsură să facă acest lucru, deoarece au fost îndemnați sau le-a fost ordonat să rămână acasă. Și indiferent de dorința lor de a vinde, magazinele nu pot ajunge la clienții lor, iar multe dintre ele nu mai primesc marfă de la furnizării acestora.
Prioritatea imediată, desigur, este planul de sănătate publică, care solicită distanțare socială, auto-izolare și alte măsuri care sunt fundamental incompatibile cu modul în care economiile moderne sunt conectate între ele. Drept urmare, a avut loc o contracție rapidă a activității economice (și prin urmare a bunăstării economice).

Cât privește severitatea și durata recesiunii viitoare, acestea vor depinde de succesul planului de politică de sănătate, în special de eforturile de a identifica și de a limita răspândirea virusului, de a trata bolnavii și de a spori imunitatea. În așteptarea progresului pe aceste trei fronturi, teama și incertitudinea se vor adânci, cu implicații adverse pentru stabilitatea financiară și perspectivele de redresare economică.
Atunci când suntem împinși în afara zonelor noastre de confort într-o manieră atât de bruscă și violentă, cei mai mulți dintre noi vom ceda până la un anumit grad de paralizie, exagerare sau ambele. Tendința noastră de a ne panica se pretează la perturbări economice și mai profunde. Pe măsură ce constrângerile legate de lichidități dispar, participanții la piață se grăbesc să încaseze numerar, vânzând nu doar ceea ce este de dorit a se vinde, ci orice poate fi vândut în mod fezabil.

Când se va întâmpla acest lucru, rezultatul previzibil este reprezentat de un risc ridicat de lichidare financiară en gros, ceea ce, în absența intervențiilor inteligente de politică de urgență, va amenința funcționarea piețelor. În cazul crizei actuale, riscul ca sistemul financiar să infecteze în sens invers economia reală și să provoace o criză este prea mare pentru a fi ignorat.
Acest aspect ne aduce la a treia prioritate analitică: economia întrerupătoarelor de circuit. Aici, întrebarea nu este doar ce pot realiza intervențiile politicii de urgență, ci și ce este inaccesibil pentru acestea și când.

Fără îndoială, având în vedere faptul că dezintermedierea economică și financiară simultană ar avea implicații dezastruoase pentru bunăstarea societății, momentul actual cere în mod clar o abordare cu politici „dedicate și ambițioase”, „complet angajate” și „care să implice întregul guvern”. Prioritatea imediată este stabilirea măsurilor care pot limita sfera buclelor de reacție economică și financiară periculoase ale pieței. Acest efort este condus de băncile centrale, dar implică și autorități fiscale și altele.
Însă vor exista compromisuri dificile pentru a avansa. De exemplu, există un avânt semnificativ în spatele propunerilor de transferuri de numerar și împrumuturi fără dobândă pentru a proteja segmentele vulnerabile ale populației, pentru a menține companiile pe linia de plutire și pentru a proteja sectoarele economice strategice. Pe bună dreptate. Ideea este de a reduce riscul ca problemele de lichiditate să devină probleme de solvabilitate. Și totuși, un program de pompare de numerar și împrumuturi se va confrunta cu provocări de implementare imediată. În afară de consecințele nedorite și daunele colaterale care vin cu toate măsurile incluse, inundarea întregului sistem în criza din prezent ar necesita crearea de noi canale de distribuție. Întrebarea despre cum să ajungă banii la destinatarii intenționați nu este atât de simplă pe cât pare.
Există chiar și mai multe dificultăți atunci când vine vorba de implementarea programelor de salvare directă, care au devenit tot mai probabile. Departe de a fi elemente marginale, companiile aeriene, liniile de croazieră și alte sectoare puternic afectate sunt indicatori de seamă pentru ceea ce urmează să vină. De la companii industriale multinaționale la restaurante de familie și alte întreprinderi mici, rândul la salvare din partea guvernului va fi unul foarte lung.

Fără principii declarate în mod clar care să specifice de ce, cum, când și în ce termeni va fi oferită asistență guvernamentală, există șanse mari ca salvările să devină politizate, concepute prost și cooptate prin interese speciale. Acest lucru ar submina strategiile de ieșire pentru aducerea firmelor pe propriile picioare și ar risca să se repete experiența de după 2008, când criza a fost învinsă, dar fără a pune bazele unei creșteri puternice, durabile și inclusive pentru viitor.

Ținând cont de amploarea intervențiilor guvernamentale care pot avea loc în contextul actual, este important ca factorii de decizie să recunoască și limitele intervențiilor lor. Politicile reprezentate de rabatul fiscal, împrumuturile cu dobândă redusă sau refinanțarea ieftină pentru ipotecă nu îi vor convinge pe oameni să-și reia activitatea economică normală dacă în continuare se tem pentru propria sănătate. În afară de acest aspect, atâta timp cât accentul referitor la sănătatea publică este pus pe distanțare socială ca mijloc de eliminare a transmiterii comunitare, guvernele nu vor dori oricum ca oamenii să se aventureze să iasă afară.

Toate chestiunile ridicate mai sus sunt pregătite pentru mai multe cercetări economice. Urmărind aceste căi de cercetare, mulți cercetători din economiile avansate se vor găsi inevitabil în contradicție cu economiile în curs de dezvoltare – de la gestionarea crizelor și eșecurile pieței până la depășirea oboselii la acomodare și punerea bazelor mai temeinice pentru creștere structurală solidă, durabilă și incluzivă. În măsura în care adoptă perspective din ambele domenii, economia se va dovedi mai bună pentru acest contect. Până de curând, profesia a fost mult prea rezistentă la eliminarea distincțiilor artificiale și să nu mai vorbim de îmbrățișarea unei abordări multidisciplinare.

Aceste limite autoimpuse au persistat în ciuda unor dovezi abundente că, mai ales de la începutul anilor 2000, economiile avansate sunt împânzite cu impedimente structurale și instituționale care au înăbușit creșterea într-o manieră destul de familiară economiilor în curs de dezvoltare. În anii care au trecut de la criza financiară globală din 2008, aceste probleme au adâncit divizările politice și sociale, au subminat stabilitatea financiară și au făcut mai dificilă confruntarea cu criza fără precedent care ne bate acum la ușă.

© Copyright: Project Syndicate

DISTRIBUIȚI
Mohamed A. El-Erian, consilier-șef pe probleme economice la Allianz, a fost președintele Consiliului de Dezvoltare Globală al președintelui SUA, Barack Obama. Cea mai recentă carte a sa este „Singurul joc din oraș: băncile centrale, instabilitatea și evitarea următorului colaps”.