Reuniunea președinților și a premierilor celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii, cunoscută și sub denumirea de G20, este un simbol al globalizării. De fapt, toate temele de discuție din cadrul acestor sumituri sunt legate de probleme de securitate globală, liberalizarea comerțului mondial, protecția mediului, și mai ales, la ultima întâlnire, cap de afiș a fost migrația a milioane de musulmani spre statele europene.

Summitul G20 desfășurat la Hangzhou, a fost un succes de imagine pentru China, dar marile probleme globale nu și-au găsit rezolvarea. Au fost evitate subiectele sensibile, iar consensul participanților privind necesitatea unor politici coordonate pentru redresarea economiei globale a fost unul mai degrabă formal, remarcă jurnaliștii de la Reuters. Pe fond, analiștii au remarcat slăbiciunea de care au dat dovadă SUA, în regiunea Asiei de Sud-Est, fiind puternic contrată de China.

În ciuda festivismului oficial, în culisele întâlnirii celor mai puternici lideri din lume, discuțiile s-au purtat pe un ton mult mai rece. În special când a venit vorba despre protecționism, divergențele între marile puteri economice au fost evidente. În media chineză, care a remarcat omiterea intenționată a unor subiecte foarte delicate, precum disputele din Marea Chinei de Sud, s-a observat frustrarea Beijingului care a acuzat voalat Occidentul că se opune neloial ambițiilor sale economice de expansiune.

„Principalele economii dezvoltate ar trebui să reducă protecționismul și să renunțe la barierele din calea comerțului liber, care nu sunt soluții pentru dinamizarea creșterii economice”, se arată într-un comentariu al agenției Xinhua.

Însă nu tocmai impunerea unor măsuri care să pună accent tot pe globalizare (un concept îndrăgit de neoliberali) nu ar face ca populația să fie și mai nemulțumită? Creșterea accelerată a inegalităților în societățile occidentale este unul dintre efectele nedorite a globalizării. Iar din ce în mai puțini oameni vor deține tot mai mult din averea globală. Aceștia, cei bogați și puternici, au devenit plutocrați, deținând puterea economică și pe cea de decizie politică. În aceste condiții, reacțiile antisistem nu puteau să întârzie prea mult.

PARTIDELE POPULISTE CÂȘTIGĂ TEREN ÎN EUROPA 

Forța tot mai mare a partidelor populiste amenință tot mai mult stabilitatea principalilor piloni care susțin actuala arhitectură europeană. În această categorie intră înfrângerea fără precedent a Cancelarului german Angela Merkel chiar în landul său natal, înfrângere care semnifică întinderea tumultului politic de-a lungul vechiului continent.

Pentru prima dată de după cel de Al Doilea Război Mondial, creștin-democrații s-au plasat în spatele unei formațiuni noi, populiste. Profitând de nemulțumirea populației față de politica ce a încurajat imigrarea, doar în 2015, a unui milion de musulmani, alternativa pentru Germania – un partid anti-imigrație înființat cu doar trei ani în urmă – a surclasat partidul din care face parte cancelarul german, chiar în regiunea în care aceasta s-a născut. Această înfrângere umilitoare și categorică i-a determinat pe aliații lui Merkel să se întrebe dacă nu este cazul de schimbare a politicii privind imigrația.

Dincolo de Germania, Europa s-ar putea confrunta cu mai multe momente politice de răscruce, cum ar fi influxul de imigranți, noi atentate teroriste și sentimentele antisistem, care complică redresarea economică după anii de criză.

În Austria sunt programate la începutul lunii octombrie alegeri prezidențiale care ar putea fi câștigate de candidatul unui partid populist, considerat de extremă-dreapta, o premieră pentru un stat membru al Uniunii Europene. La sfârșitul toamnei, în Italia se va desfășura un referendum privind modificarea constituției, care este privit ca un vot de încredere pentru guvernul pro-european al premierului Matteo Renzi. Iar în decembrie, în Spania, vor avea aproape sigur loc, pentru a treia oară în acest an, alegeri parlamentare, formarea unui nou guvern fiind un deziderat aproape imposibil de realizat în condițiile actuale – simptom al fragmentării politice și al creșterii sentimentului antisistem care se răspândește în Europa.

Fiecare succes al populiștilor într-o țară europeană pare a fi un imbold dat populiștilor din următoarea țară. „Ceea ce ieri părea imposibil, azi a devenit posibil”, a declarat Marine Le Pen, liderul Frontului Național din Franța după aflarea succesului obținut de populiștii germani – Alternativa pentru Germania – la alegerile regionale din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Le Pen este cotată cu șanse mari de a intra în al doilea tur de scrutin la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare.

Cu 15 ani în urmă, Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, a scris o carte intitulată „Globalizarea și nemulțumirile față de ea,” referitoare la opoziția în creștere din țările în dezvoltare față de reformele globalizării. Pare a fi un mister: populației din țările în dezvoltare i s-a spus că globalizarea va crește bunăstarea la nivel planetar. Atunci de ce atâția oameni devin ostili față de ea?

În prezent, opozanții globalizării din țările emergente și cei din țările aflate în curs de dezvoltare s-au raliat altor zeci de milioane din economiile dezvoltate. Sondajele de opinie, inclusiv un studiu amănunțit realizat de Stanley Greeberg și asociații pentru Roosvelt Institute, arată că comerțul este printre principalele nemulțumiri majore pentru o mare parte dintre americani. Păreri asemănătoare au și europenii.

Cum este posibil ca un fenomen, despre care liderii noștri politici – de multe ori și economiști – spun că este benefic pentru toată lumea, să fie așa de contestat?

Unul dintre răspunsurile formulate uneori de către economiștii neoliberali care apără aceste politici este că populația o duce mai bine. Și din acest motiv nu se înțelege opoziția oamenilor. Nemulțumirile lor pot fi rezolvate mai degrabă de psihiatrii decât de economiști.

Dar datele privind evoluția veniturilor arată că mai degrabă acești economiști neoliberali ar trebui să aibă un consult de specialitate, psihiatric, spune Stiglitz. Statistic, segmente largi ale populației din statele dezvoltate nu o duc deloc mai bine: în SUA, veniturile pentru 90% din populație stagnează de un sfert de secol.

GLOBALIZAREA, CINE PIERDE ȘI CINE CÂȘTIGĂ

Venitul median al salariaților de sex masculin în termeni reali (ajustat cu inflația) este mai mic decât era în urmă cu 42 de ani. La nivelul cel mai de jos, veniturile reale sunt comparabile cu cele de acum 60 de ani. Efectele dificultăților economice și ale dislocărilor pe care le suferă mulți americani se văd și în statisticile privind sănătatea. De exemplu, economiștii Anne Case și Angus Deaton, laureați ai premiilor Nobel din acest an, au demonstrat că speranța de viață printre categoriile americanilor de rasă albă este în scădere. Lucrurile stau ceva mai bine în Europa – însă doar foarte puțin mai bine.

În cartea „Inegalitatea globală: O nouă abordare a Erei Globalizării”, Branko Milanovici a analizat cine sunt marii câștigători și care sunt perdanții din ultimii 20 de ani. Cei care au înregistrat o creștere sensibilă a veniturilor reprezintă un procent din populația totală a globului, compusă în principal din plutocrați și clasa mijlocie din economiile emergente. La nivel global, 1% din populație și-a văzut veniturile crescând cu 40%. Însă acest procentaj din populația globului este concentrată într-un număr limitat de țări, din care 12% sunt americani și 5% britanici. 1% din populația globală a beneficiat de 29% din venitul global și deține 46% din averea mondială: inegalitatea este din ce în ce mai mare în prezent decât a fost în trecut.

Cei mai mari perdanți – cei care n-au avut deloc creșteri ale veniturilor sau foarte mici – cuprinde cele mai sărace pături ale populației globale, dar și clasa mijlocie și a salariaților din țările dezvoltate. Stiglitz subliniază că globalizarea nu este singura cauză care a condus la această evoluție, dar una importantă.

În ipoteza piețelor perfecte de liber schimb (care stă la baza majorității analizelor economice neoliberale), salariile muncitorilor necalificați din întreaga lume s-ar egaliza. Astfel, comerțul cu mărfuri devine un substitut pentru circulația persoanelor. Mai exact, importul de bunuri din China – produse care necesită mulți muncitori necalificați pentru a fi fabricate – reduce cererea de muncitori necalificați în Europa și S.U.A.

Această forță a pieței libere este atât de puternică, încât, dacă nu ar exista costurile de transport, iar SUA și Europa nu ar beneficia de avantaje competitive, cum ar fi tehnologia, ar fi ca și cum muncitorii chinezi ar continua să emigreze în SUA și UE până când diferențele salariale s-ar elimina în întregime. În mod deloc surprinzător, nu neoliberalii au vorbit despre această consecință a liberalizării comerțului, așa cum susțin acum – unii ar spune că ar minți – că toți ar beneficia de pe urma înlăturării barierelor comerciale.

Eșecul politicii de globalizare de a realiza ceea ce au promis partidele politice tradiționale a avut ca efect subminarea încrederii în sistemul actual de guvernare. Iar ofertele generoase ale acelorași guverne pentru ajutorarea băncilor care au declanșat criza financiară din 2008, în timp ce simplii cetățeni au fost lăsați să se descurce cum pot, a întărit credința că această eroare nu provine doar dintr-o judecată economică greșită. În SUA, republicanii s-au opus în Congres ca cei care au fost afectați în mod direct de către globalizare să primească compensații financiare. De altfel, în general, neoliberalii, aparent îngrijorați de efectele adverse produse de politica de stimulare economică, s-au opus luării măsurilor care ar fi prezervat bunăstarea celor care au avut cel mai mult de pierdut.

Laureatul premiului Nobel spune că nu se poate avea globalizare, creștere economică, fără sprijin pentru categoriile de populație afectate, măsuri active de protecție socială. Țările din nordul Europei au aplicat cu succes însă aceste măsuri, parte a contractului social care să mențină o societate deschisă față de fenomenul globalizării și față de schimbările tehnologice. Neoliberalii din celelalte state dezvoltate nu au aplicat această politică – iar acum, în cadrul alegerilor din SUA și UE, pierd constant în fața partidelor de orientare populistă.

Globalizarea nu este singura cauză a creșterii inechităților sociale. Avansul tehnologic este o altă cauză. Însă economiile avansate nu au introdus politici care să asigure o redistribuire mai echitabilă a veniturilor tot mai mari datorate efectelor globalizării și tehnologiei.

SALARIAȚII AU O FORȚĂ DE NEGOCIERE TOT MAI SCĂZUTĂ 

În loc de aceasta, neoliberalii au introdus politici care au restructurat piețele în sensul adâncirii inegalităților și au subminat dezvoltarea economiei globale. Creșterea economiei mondiale s-a diminuat pe măsură ce regulile jocului au fost rescrise în avantajul băncilor și corporațiilor – cei bogați și puternici – în detrimentul și pe cheltuiala tuturor celorlalți. Puterea de negociere a salariaților a scăzut, legile antimonopol nu au ținut pasul cu dezvoltarea companiilor, iar legislația a fost modificată necorespunzător, consideră Stiglitz.

Tratatul de liberalizare a schimburilor comerciale dintre SUA și UE (TTIP) ar continua politica de globalizare. Însă fără măsuri active de contracarare a efectelor adverse, s-ar putea obține contrariul față de așteptări: stagnare și pierderea suportului popular pentru asemenea măsuri. SUA mai sunt implicate în negocierea unui acord cu 11 state din zona Pacificului – Parteneriatul Trans-Pacific, care la rândul lui ar induce efecte negative în economia americană.