Mecanismul de funcționare al operațiunii de haircut

Date:

Dat fiind contextul social actual care a determinat adoptarea unor măsuri de natură a dezechilibra activitatea antreprenorilor români, debitorii vor fi nevoiți să-și ajusteze obligațiile asumate prin contracte, în sensul amânării sau reducerii acestora.

Codul civil și Legea 85/2014 privind procedura insolvenței, reglementează două modalități asemănătoare de stingere a obligațiilor.

Potrivit art. 1629 (1) Cod Civil ”Remiterea de datorie are loc atunci când creditorul îl liberează pe debitor de obligația sa”. Astfel, remiterea sau ”iertarea” de datorie reprezintă o renunțare convențională a creditorului, expresă sau tacită, de a valo­rifica împotriva debitorului, drepturile sale izvorâte dintr-o creanță.

Din punct de vedere al întinderii sale, remiterea de datorie poate fi totală sau parțială, creditorul putând să-l elibereze pe debitor numai pentru o parte din creanța sa. Mai mult, poate fi efectuată atât cu titlu oneros, cât și cu titlu gratuit, în cel din urmă caz având caracterul unei donații indirecte.

Pe tărâmul insolvenței și al dreptului societar, regăsim o operațiune asemănătoare din punct de vedere juridic, reglementată de art. 140 (1) din Legea 85/2014 care prevede următoarele: ”Când sentința care confirmă un plan (n.r. de reorganizare) intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment, se va reveni la situația stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva debitorului prevăzut la art. 112 alin. (1), scăzându-se sumele achitate în timpul planului de reorganizare.”

În literatura financiară, ceastă operațiune este cunoscută sub denumirea de haircut, termen folosit cu precădere în sintagma „to take a haircut”, adică a accepta sau a primi mai puțin decât îți este datorat.

Revenind, este important de subliniat că mecanismul de funcționare al operațiunii de haircut este diferit de cel al remiterii de datorie. Potrivit art. 132 din Legea 85/2014, exprimarea de către debitor a intenției de reorganizare, va fi urmată de propunerea unui plan de reorganizare; persoanele îndreptățite să propună un astfel de plan vor fi debitorul (cu aprobarea adunării generale a acționarilor/asociaților), administratorul judiciar sau unul sau mai mulți creditori (deținând împreună cel puțin 20% din valoarea totală a creanțelor cuprinse în tabelul definitiv).

Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului, va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanțelor și va fi supus votului în Adunarea Generală a Creditorilor.

Ceea ce diferențiază haircut-ul de remiterea de datorie este faptul că remiterea de datorie este o operațiune cu caracter definitiv, în vreme ce haricut-ul, ca modalitate esentialmente expresă de reducere a creanței, este condiționat de succesul planului de reorganizare. Astfel, dacă planul de reorganizare eșuează, în procedura falimentului se va reveni la creanțele înscrise în tabelul definitiv.

Prin această adaptare adusă de Legea 85/2014 reglemetărilor Legii 85/2006, se elimină posibilitatea adoptării unui plan de reorganizare cu scopul de a elimina una sau mai multe creanțe de la masa credală a debitorului.

Totodată, în vreme ce haircut-ul poate fi aplicat creanței unui creditor în pofida votului exprimat cu privire la plan, operând astfel o reducere forțată, remiterea de datorie reprezintă întotdeauna voința creditorului.

Deși la o primă vedere cele două operațiuni par a dezavantaja creditorii, din perspectivă temporală, o remitere de datorie parțială sau cu titlu oneros ori un haircut aplicat unui creditor în procedura de reorganizare, pot fi ”cheia salvatoare” pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru debitorul onest care-și poate redresa, în acest fel, activitatea.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...