MF: Guvernul nu intenționează suspendarea Pilonului II de pensii

Date:

Guvernul nu intenționează suspendarea Pilonului II de pensii, acest subiect nefiind discutat în cadrul întâlnirilor cu oficialii europeni, precizează, vineri, reprezentanții Ministerului Finanțelor, conform Agerpres. Potrivit acestora, oficialii români vor prezenta, în perioada următoare, rezultatul evaluării Pilonului II de pensii administrate privat. „Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la ‘intenția Guvernului de a inversa reforma sistemului de pensii din 2008, care a introdus Pilonul II de pensii’, Ministerul Finanțelor Publice face următoarele precizări: Raportul DG ECFIN (Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare din cadrul Comisie europene, n.r.), în urma misiunii de evaluare de la începutul lunii aprilie, prezintă doar punctul de vedere al oficialilor europeni asupra discuțiilor de pe agendă. În acest sens, afirmația „Guvernul are în vedere o inversare a reformei sistemului de pensii din 2008, care a introdus Pilonul 2 de pensii” este o apreciere subiectivă”, afirmă reprezentanții de la Finanțe.

De asemenea, discuția referitoare la Pilonul II de pensii a reapărut în spațiul public după ce Programul legislativ 2018 pentru perioada mai – decembrie, publicat pe site-ul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul în 28 aprilie, anunță existența unui proiect de lege potrivit căruia contribuțiile la Pilonul II ar urma să fie suspendate în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018. Mai mult, documentul propunea o contribuție a angajatului, în suma fixa, de 84 lei în primul an care urmează să crească anual pana la 125 lei în anul 5, dedusă din impozitul pe venit. Totodată, și angajatorul ar putea plăti această contribuție care, în cazul său, urmează să fie dedusă din impozitul pe profit în funcție de mărimea companiei (50, 25, 10 angajați). Reacțiile nu au întârziat să apară, cele mai importante organizații din mediul de afaceri solicitând menținerea Pilonului II.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...