MFP a atras, marți, 10 milioane de lei de la bănci

Date:

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a atras, ieri, 10 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 319 milioane de lei de la instituțiile de credit, printr-o emisiune de titluri de stat pe 33 de luni, la un randament mediu de 4,05% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Națională a României (BNR).

De asemenea, valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 45 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în suma de 10 de milioane de lei, potrivit Bursa. Ministerul Finanțelor Publice a planificat, pentru această lună, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,635 miliarde de lei, din care 3,2 miliarde de lei prin licitații de obligațiuni de stat și certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 435 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, conform Agerpres.

Sumele vor fi destinate refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat. Față de luna mai, împrumuturile programate de MFP sunt mai mici cu 200 de milioane de lei.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...