Modelul economic românesc la 10 ani de la aderarea la UE

Date:

La 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, singura certitudine pe care credem că o putem enunța este aceea că ne aflăm încă în plin proces de integrare! Spre exemplu, la nivel de mentalitate, ca individ sau ca grup social, încă ne integrăm în UE, încă învățăm să fim europeni. Ceea ce nu este rău! Din punct de vedere economic, România se află în căutarea acelui model economic care să asigure o dezvoltare sustenabilă pe termen lung. Pentru a înțelege ce este sau ce ar trebui să fie acest model economic, vom încerca o scurtă trecere în revistă a acestui concept, urmată de prezentarea unui „portret robot” al noului model economic așa cum reies ele din documentele programatice ale Comisiei Europene. Dacă ar fi să sintetizăm, în noua societate informațională există trei mari modele de dezvoltare economică și socială1: modelul european, modelul american şi modelul asiatic. Modelul european include trei elemente: creştere economică, libertate politică şi coeziune socială; modelul american include creşterea economică şi libertatea politică, excluzând coeziunea socială, în timp ce modelul asiatic include creşterea economică şi coeziunea socială, excluzând libertatea politică. Putem chiar particulariza: modelul liberal american (caracterizat prin orientarea în masă spre realizarea succesului personal, încurajarea multilaterală a activităţii antreprenoriale și mai puțin accent pe latura socială); modelul corporativ japonez (predominarea în economie a proprietăţii corporative şi a realizărilor în domeniul managementului corporativ, cu accent pe tradiţii naţionale în organizarea relaţiilor de muncă); modelul socialismului suedez (al bunăstării generale în care rolul predominant revine statului – patron) și modelul „etatist” francez (o combinație a celorlalte modele cu un puternic accent dirijist).
Ce model ni se propune pentru viitor? Aici avem ceva concret, anume Strategia Europa 2020, adică noua strategie economică propusă de Comisia Europeană pe 3 martie 2010. Astfel, Comisia a identificat trei factori cheie pentru creșterea economică, de aplicat prin acțiuni concrete la nivelul UE și la nivel național:


l creșterea inteligentă (promovarea cunoașterii, inovării, educației și societății digitale);
l creșterea durabilă (o producție mai competitivă, cu o utilizare mai eficientă a resurselor);
l creșterea economică favorabilă incluziunii (o mai mare participare la piața forței de muncă, dobândirea de competențe și lupta împotriva sărăciei).
Președintele Barroso sintetiza astfel: „Avem nevoie să construim un nou model economic bazat pe cunoaștere, pe o economie cu un nivel redus de emisii de carbon și cu un grad ridicat de ocupare a forței de muncă. Această bătălie necesită mobilizarea tuturor părților interesate din Europa”.
Progresele realizate în direcția acestor obiective vor fi măsurate față de cinci indicatori de referință, reprezentativi la nivel UE, pe care statele membre vor fi invitate să le traducă în indicatori de referință naționali care reflectă punctele de plecare:
l 75% din populația în vârstă de 20-64 de ani trebuie să fie angajată;
l 3% din PIB-ul UE trebuie să fie investit în cercetare și dezvoltare;
l obiectivele climatice și energetice „20/20/20” trebuie să fie îndeplinite;
l ponderea abandonului școlar timpuriu trebuie să fie sub 10%, iar cel puțin 40% din generația tânără trebuie să aibă studii universitare;
l trebuie redus cu 20 de milioane numărul persoanelor expuse riscului sărăciei.
În prezent, asistăm la o dinamică a modelelor economice la nivel european, modelul de business fiind „cea mai intelectuală și cea mai puternică specie care supraviețuiește”, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Charles Darwin („Specia care supraviețuiește este cea care este capabilă să se adapteze cel mai bine la mediul în schimbare în care se găsește”). Acest citat celebru rezumă esența transformării modelului de afaceri în contextul modelului economic. Se aplică în special pentru dezvoltarea afacerilor la nivel internațional, situație în care organizația se confruntă cu piețe diferite, încă neexplorate. Modelul economic de țară este condiționat de resursele interne (resursa umană din sănătate, educație etc.) și modul de administrare pe termen mediu și lung al acestora. Un mod corect de administrare pleacă de la inventarierea surselor și resurselor, urmată de crearea unui mecanism prin care se exploatează aceste resurse. Mecanismul de transformare din sursă în resursă ține de politica abordată la nivelul instituțiilor europene, de politica la nivel național a statului, de politica la nivel regional și de politica la nivel local. Tot ca factori de influență asupra modelului economic pot fi menționați: politica statului privind structura bugetului, resursele regenerabile, resurse epuizabile (inclusiv modul diferit de folosire a resurselor). Toți acești factori conduc la o creștere a economiei pe bază de consum. Relativ la acești factori, putem afirma că un model de dezvoltare economică a României nu poate fi conceput pe termen scurt, ci pe termen mediu și lung, respectiv o perioadă mai mare de 10 ani. Mai mult, modelul propus trebuie să fie asumat de către societate și implementat pe baza unei strategii clar definite și susținute ( a se vedea Strategia de Dezvoltare Durabilă a României din 2006).
Factorii cei mai perturbatori ai modelului economic sunt fie de natură internă, fie de natură externă, cu impact direct asupra realizării planului de măsuri și în modificarea modelului de dezvoltare economică (cum ar fi influența crizelor economico-financiare, umană-imigranții, ciclul electoral etc.), precum și impactul progresului tehnico-științific.
Orice decizie luată are impact asupra dezvoltării economice, dar vectorul deciziilor luate pe termen mediu și lung este în conformitate cu modelul de dezvoltare economică, respectiv, dacă la un moment T1 avem un impact de 20% asupra modelului de dezvoltare față de momentul T0, putem afirma că modelul de dezvoltare economică se confirmă și poate fi sustenabil pe termen lung. Model de dezvoltare economică se poate confirma prin strategiile, politicile și tacticile aplicate de fiecare agent economic (firme și/sau gospodării) în realitatea de zi cu zi.
Nu putem vorbi despre model economic fără cadrul larg al globalizării. Și în acest sens dorim să amintim despre impactul pe care îl poate avea o importantă organizație la nivel internațional – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). România nu este membru OCDE, aderarea țării noastre depinzând de mai mulți factori (conform site-ului MAE):
a) procesul de extindere a organizației – în prezent, OCDE se află într-un proces de reformă internă, de simplificare a procedurilor de decizie, de conlucrare între membrii săi şi de revizuire a rolului său global în promovarea dezvoltării sustenabile în actualul context de instabilitate economică. Această reformă internă ar putea include pe termen scurt şi organizarea unui nou proces de extindere.
b) îndeplinirea criteriilor de aderare de către candidaţi: existenţa unei economii de piaţă şi a unei democraţii funcţionale; dimensiunea şi importanţa economică a statului candidat; principiul beneficiului reciproc pentru OCDE şi statul candidat, beneficiu rezultat din aderarea acestuia la organizaţie; consideraţii globale, referitoare la asigurarea echilibrului geografic între membrii organizaţiei.
c) Consensul politic al membrilor OCDE pe marginea candidaturii române (susţinerea politică a tuturor membrilor organizaţiei pentru aderarea României).
În virtutea statutului de membru al Uniunii Europene, România îndeplineşte criteriile de aderare la OCDE, dat fiind că acquis-ul comunitar, aplicat de statul român, este inspirat din recomandările acestei organizaţii. În prezent, România se bucură de o apreciere generală favorabilă din partea OCDE, graţie în special poziţiei relevante deţinute de ţara noastră în plan regional, implicării ei constructive în activitatea organizaţiei şi potenţialului său de dezvoltare economică. România ar putea fi admisă într-un orizont de timp mediu.
OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Organizația îşi orientează activitatea în patru direcţii prioritare: 1. (re)stabilirea încrederii în piaţă, prin eficientizarea şi uniformizarea mecanismelor care o fac să funcţioneze; 2. îmbunătăţirea şi consolidarea politicilor fiscale naţionale; 3. promovarea inovaţiei în economie şi 4. valorificarea capitalului uman prin capacitarea forţei de muncă. OCDE promovează cu precădere reforme structurale, având o agendă socială axată pe combaterea inegalităţilor şi dezvoltarea durabilă. Cei 35 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Într-un raport recent dat publicității („OECD Business and Finance Outlook 2017”), se spune că globalizarea a devenit asociată cu dificultăți pentru lucrătorii cu o calificare mai redusă, astfel încât inegalitatea socială poate fi întâlnită în mari părți ale societății, atât în economiile avansate, cât și în cele emergente. Cu siguranță, sunt multe lucruri de făcut în politica internă pentru a îmbunătăți rezultatele, dar există, de asemenea, și o acută nevoie pentru o mai bună aliniere a politicilor interne și internaționale, precum și de condiții mai echitabile în activitățile transfrontaliere ale firmelor. Aceasta presupune un angajament al țărilor participante pe piețele globalizate pentru un set comun de principii transparente care să fie compatibile cu concurența reciprocă, comerțul și investițiile internaționale. Succesul extraordinar pe care unele mari economii emergente l-au avut în a scoate milioane de oameni din sărăcie în ultimele decenii este unul din aspectele pozitive ale globalizării. O situație ce a adus, de asemenea, multe avantaje pentru economiile avansate, cum ar fi ieftinirea mărfurilor de consum importate și creșterea exporturilor către națiunile nou-industrializate. Aceste succese, coroborate cu alte evoluții conexe, cum ar fi digitalizarea, tehnologia și inovația, afectează în mod negativ unele locuri de muncă cu nivel scăzut și mediu de calificare din țările avansate. Într-un sens, întregul proces de globalizare este testat și ridică întrebări cu privire la echilibrul dintre politicile interne tradiționale și necesitatea unor reguli mai puternice la nivel mondial privind activitățile transfrontaliere. Referitor la politica internă, economiile avansate nu au făcut suficienți pași în ce privește investițiile în infrastructură, reformele structurale, rețelele de siguranță, recalificarea lucrătorilor, educația și sprijinul de recalificare al muncitorilor etc. Raportul analizează problemele de guvernanță globală („regulile” și „normele”) în raport cu opt factori – cursul de schimb și de gestionare a contului de capital; reglementarea financiară și riscul; întreprinderile de stat și capacitatea excesivă; cartelurile transfrontaliere; costuri ridicate în subscrierea și costul capitalului; bariere transfrontaliere în calea comerțului cu servicii financiare; conduită de afaceri responsabilă și due diligence în lanțurile globale de aprovizionare; mita și corupția. Raportul oferă dovezi detaliate care sugerează că problemele (cum ar fi inegalitate, înlăturarea clasei de mijloc și angajarea unor persoane necalificate ca lucrători în țările avansate), de multe ori asociate cu globalizarea, nu provin din „deschiderea” economică ca atare. În schimb, recunoscând în același timp că nu s-a făcut destul în ce privește politica internă de ajustare structurală, raportul arată că lipsa unui mediu concurențial echitabil într-un număr de zone transfrontaliere care afectează comerțul, investițiile și concurența rezultate joacă, de asemenea, un important rol. Aceste dovezi necesită acțiune politică. Nivelarea terenului de joc ar ajuta în a reduce amploarea problemelor care urmează să fie abordate de politica internă. Standardele OECD pot reprezenta un punct de reper în modelarea acestei conversații și pot contribui la asigurarea unor condiții mai echitabile în domeniul comerțului, al investițiilor și al comportamentului corporativ, astfel încât beneficiile globalizării să fie împărtășite de toți. Acest lucru impune țărilor participante pe piețele globalizate să se angajeze la un set comun de principii transparente care să fie compatibile cu concurența reciprocă, comerțul și investițiile internaționale.
Acesta este contextul în care ne aflăm. Avem, pe de-o parte, modelele economice și de societate clasice în care, mai mult sau mai puțin, s-ar putea înscrie și modelul românesc și, pe de altă parte, avem modelul economic așa cum este văzut el de la Bruxelles sau la nivel internațional. Credem că după 10 ani de la aderarea la UE ar fi momentul, dincolo de orice festivism, să alegem calea pe care vom porni pentru a lăsa ceva util și generațiilor viitoare! Este adevărat că alegerea nu este ușoară, dar, poate prin consens și cu un profesionalism adecvat, vom putea în fine să vorbim de un „plan de măsuri” care să se aplice cu consecvență de toată societatea!

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bitcoin revine la 60.000 de dolari

Prețul Bitcoin a înregistrat o scădere de 5% săptămâna...

Încălzirea globală va afecta economia mondială, dar nu și turismul din această vară

Incendii de vegetație în Grecia și în Statele Unite,...

Reglementarea activităților casnice: Avantaje și provocări practice

de Claudia Sofianu (foto), Partener, liderul departamentului Impozit pe...